Către fascismul medical. Dezvăluiri despre propaganda vaccinărilor forțate

 

Cum îţi dai seama dacă o temă este fabricată de forţe contrare interesului public şi propulsată de agenţi de influenţă?

Sunt câteva mecanisme comune pentru o astfel de agendă mediatică ce este împinsă înainte pentru a pregăti terenul unei schimbări legislative:
– selectarea/focalizarea asupra unei probleme care este fie reală, deşi minoră, fie total inventată, dar prezentată ca una existentă şi acută;
– amplificarea acestei probleme până la prezentarea ei ca o primejdie iminentă;
– prezentarea soluţiei care, singură, poate înlătura primejdia. Cum primejdia e mare, soluţia trebuie impusă cu forţa, prin lege şi poliţie;
– identificarea duşmanului, a celor care se opun soluţiei „salvatoare”.

Alegerea duşmanului e importantă: nu trebuie țintite categorii sociale sensibile, cum ar fi părinţii, mamele etc., căci rişti să-ți atragi ostilitatea opiniei publice. Duşmanul e selectat întotdeauna din categorii facil de demonizat – sunt grupuri sociale minoritare, aflate în răspăr cu concepţiile dominante. Cu cât mai exagerate sunt opiniile acestui duşman social, cu atât mai bine. Dacă nu prea există, atunci li se atribuie păreri exagerate şi bizare, iar dacă nici aşa nu merge, atunci se infiltrează agenţi provocatori în grupul ales pentru defăimare.

Modelul e, practic, universal valabil, însă aici îl aplicăm în cazul recentei campanii de impunere a vaccinărilor cu forţa. Căci asta înseamnă proiectul de lege anunţat de ministrul Sănătăţii N. Bănicioiu: nu imunizare obligatorie, ci vaccinare cu forţa. Căci cuvintele pe care le folosim contează…

Să o luăm pe etape:
I. Campania a început cu definirea manipulatorie a problemei prin care un fapt a fost amestecat cu o opinie: în România rata vaccinărilor scade din cauza propagandei anti-vaccin.

În realitate, scăderea ratei vaccinărilor (pentru unele tipuri de vaccin) este singurul fapt relativ incontestabil. Agenţii de influenţă şi propagandă ai vaccinărilor forţate au amestecat, însă, acest fapt relativ obiectiv din punct de vedere statistic cu opinii nedemonstrate: cauza scăderii vaccinurilor a fost teza propagandistică; este campania anti-vaccin dusă în special, de organizaţii „ortodoxiste”. Nimeni, nicăieri, nu a demonstrat că aceasta este o cauză factuală şi nu o opinie avansată de propagandişti. Nimeni nu şi-a pus problema să verifice această teză. Nimeni nu a măsurat impactul şi influenţa reală a opiniilor anti-vaccin. Toţi au luat-o de bună, deşi confuzia între fapt şi opinie este una din cele mai elementare şi banale trucuri de manipulare a discursului.

Poate că rata vaccinărilor a scăzut, de fapt, de la calitatea proastă a acestora; poate de la proasta organizare sau de la scandalurile prin care industria farmaceutică s-a compromis: gripa aviară, gripa porcină, vaccinul anti-HPV. Esenţial pentru agenţii de influenţă era tocmai ocultarea adevăratelor cauze ale neîncrederii în vaccin. Iar aceste cauze, în opinia noastră, nu sunt de găsit în campaniile anti-vaccin, ci în scandalurile create chiar de Big Pharma şi în maniera absolut scandaloasă în care s-a manipulat frica oamenilor.

II. Totuşi, chiar şi aşa, scăderea ratei vaccinărilor este relativ moderată. Din nou, cifrele, faptele, nu justificau în niciun caz prezentarea situaţiei drept dramatică, de natură a mobiliza autorităţile, presa, organizaţiile internaţionale (OMS).

La fel ca în prima etapă, s-a mers pe baza inferenţelor, nu a realităţilor, pe baza supoziţiilor, nu pe cea a faptelor: teza prezentată a fost că scăderea ratei de vaccinări ne pune în pericol epidemic. O presupoziţie, practic, nedemonstrată. S-a invocat o epidemie din SUA – însă neconvingător, cu puţine date, fără a se urmări cazul până la capăt pentru a se vedea dacă e vorba de ceva real sau a fost doar o inflamare artificială a temei şi acolo. Important e ca opinia publică să fie „sensibilizată”, adică speriată, înfricoşată. Ne adresăm afectelor, nu raţiunii.

III. „Soluţia” în faţa unei astfel de „primejdii” a fost, în mod previzibil, susţinerea unei legi care să introducă în România vaccinarea forţată.

La noi, legislaţia nu prevede sancţionarea părinţilor pentru evitarea vaccinărilor. Însă şi aici încep problemele: ce fel de sancţiuni? Și cui se vor aplica? În varianta hard, susţinută de unele minţi cufundate în adânci bezne staliniste, se cere urmărirea penală şi închisoarea pentru cei care promovează viziuni anti-vaccin (de pildă, Olivia Steer să fie dată în judecată pentru omor din culpă în cazul în care mor copiii de pojar) şi sancţionarea moderată a părinţilor; în variantele soft, se renunţă la ideea închisorii pentru unele vaccinuri, însă se invocă amenzi grele şi blocarea accesului la educaţie, precum şi cenzurarea punctelor de vedere anti-vaccin.

IV. După cum am menţionat anterior, identificarea duşmanului în acest caz, a însemnat țintirea grupărilor ortodoxe, în special a organizaţiilor care au promovat cartea dr. Christa Todea Gross Vaccinurile: Prevenție sau Boală?, precum şi a unor vedete uşor de atacat, precum Olivia Steer. Disproporţia e covârşitoare: pe de o parte ai autorităţi, presa şi grupuri de interese, pe de alta ai câteva organizaţii şi nişte vedete numai bune de făcut terci prin campanii pe Facebook.

Ca şi în alte cazuri, tot acest mecanism este pus în funcţiune pentru a se evita o dezbatere reală în care să fie incluse toate punctele de vedere rezonabile. Scopul este obţinerea vaccinărilor forţate şi penalizarea celor care „mişcă în front”, mai ales a celor care au argumente. Aici nu este vorba despre Olivia Steer, ci posibilitatea de a pune problema în termenii săi reali, obiectivi, posibilitatea ca publicul să revendice nu doar un cuvânt de spus pe această temă, ci şi controlul asupra procedurilor şi campaniilor de vaccinare.

În opinia noastră, asistăm la un joc făcut în favoarea marilor companii farmaceutice şi nu am fi prea surprinşi dacă peste câţiva ani, într-un scandal de tip pharmaleaks, să vedem nişte contracte şi conflicte de interese… interesante. Vaccinurile sunt produse farmaceutice care se achiziționează pe mulţi bani; asigurarea anuală a unor comenzi de milioane de produse nu este de ici de colo. Un alt argument în acest sens este dat de disproporţia grotescă între mobilizarea pro-vaccin şi starea de ansamblu a sistemului sanitar românesc.

Facem cu toţii, cotidian, experiența spitalelor româneşti. Criza de doctori, de asistente, de medicamente, de locuri este deja cronicizată şi agrava(n)tă. Există un exod al medicilor, îndeosebi al celor specialişti. Ce ne arată nouă acest lucru? Faptul că sistemul public de sănătate se află într-o criză destructurantă. Facem legi care alungă medicii specialişti şi care ne forţează la vaccinare. Nu e ceva schizoid aici?

Dar şi vaccinările intră, cumva, în acelaşi tablou. După cum ştiţi, singurul producător de vaccinuri românesc, Institutul „Cantacuzino” e pe butuci. Impunerea forţată a vaccinărilor este o uşă deschisă profiturilor uriaşe ale Big Pharma. Nu contează că, iniţial, se va începe cu câteva vaccinuri – presiunile vor fi constante spre lărgirea schemei de „imunizare”.

Criza sistemului sanitar şi presiunile spre vaccinare forţată au ceva în comun: aceeaşi presiune spre privatizarea sănătăţii româneşti, spre externalizarea acestor servicii, spre sporirea profiturilor marilor companii.

Cum putem reacţiona noi, cei care nu avem încredere în aceste „heirupisme” interesate?

În opinia noastră sunt câteva revendicări şi teme pe care ar trebui să se concentreze scepticii vaccinărilor în masă:

Păstrarea libertăţii de decizie a părinţilor. A accepta forţarea vaccinărilor şi sancţionarea părinţilor ar însemna şi promovarea unui principiu prin care statul dobândeşte un drept în plus asupra copiilor în raport cu părinţii. Nu există argumente serioase pentru obligativitatea vaccinărilor, altele decât supoziţii nedemonstrate despre pericolul revenirii epidemiilor şi al efectului de turmă al imunizărilor.

Democratizarea sistemului sanitar.* Există un proces de medicalizare a sănătăţii publice. Publicul este total exclus din deciziile şi din controlul exercitat asupra deciziilor majore din sistemul sanitar, asupra priorităţilor stabilite. Se tinde către un exclusivism al dezbaterilor şi deciziilor care să fie conduse de către cercuri restrânse de „experţi”ce îşi atribuie poziţii infailibile.

Transparenţa în dezbateri şi decizii. În prezent nu avem o dezbatere, ci o manipulare grosieră a temei şi agendei publice. O dezbatere reală nu poate ocoli problemele reale care au dus la neîncrederea în vaccinuri: încălcarea gravă a încrederii prin malversaţiuni ce constau în proceduri nesigure de producere şi comercializare a vaccinurilor; conflicte grave de interese ce constau în legături corupte între marile companii şi experţi ce vorbesc din poziţii oficiale, pretins neutre; excluderea oricăror opinii neconforme cu dogma imunizărilor copiilor exclusiv prin vaccinări în masă şi obligatorii (de pildă, excluderea posibilităţii practicii vaccinărilor „personalizate”, excluderea din discuţie a factorilor complecşi care duc la îmbunătăţirea sistemului imunitar etc.).

Cantonarea discuţiei pe temele autismului indus de vaccinuri şi de alte efecte secundare poate fi o capcană. Este ceea ce doresc agenţii de influenţă ai Big Pharma. Astfel de teme nu trebuie excluse, evident, ci asumate de cei care au capacitatea şi dreptul de a se pronunţa în cunoştinţă de cauză. Trebuie să fie arătate efectele secundare ale vaccinurilor, însă dacă discuţia se duce doar în zona autismului, atunci se pierde din obiectiv problema de ansamblu, pe care am urmărit să o schiţăm aici: transformarea unor servicii medicale în obligaţii polițienesco-sanitare.**

Sistemul sanitar există pentru om şi nu omul pentru sistemul sanitar. La fel şi vaccinurile. Ele sunt un mijloc, nu un scop în sine, iar dacă este aşa şi în plus, achiziţionarea lor depinde de bugetul public, adică de contribuţia noastră, atunci noi, adică publicul trebuie să avem un cuvânt hotărâtor de spus în ceea ce priveşte modalitatea şi condiţiile de organizare a acestui serviciu.

Note:

*Prin democratizare a sistemului sanitar înţelegem forme de participare a celor care susţin sistemul public la decizie, organizare şi implementare, precum şi forme de răspundere pentru oficialităţi, companii şi medici. Nu înseamnă că orice „laic” şi-ar putea da cu părerea pe teme medicale. Ce trebuie prevenit aici însă, este restrângerea dreptului de decizie la un grup exclusivist de oficiali şi experţi pasibili să se afle în conflicte de interese, precum şi cenzura opiniilor.

**La prima vedere, ar părea că există o contradicţie între destructurarea sistemului public de sănătate, tendinţa spre privatizare şi ideea de fascism medical – transformarea unor servicii medicale în obligaţii polițienesco-sanitare. Doar aparent, pentru că statul devine un intermediar între marile companii farmaceutice şi alte grupuri de interese din sfera industrial-farmaceutică şi „beneficiarii” cu forţa (şi pe bani) ai acestor servicii. În acest sens, criza e simptomatică: sistemul sanitar nu mai este în stare să asigure serviciile medicale de care oamenii au nevoie în mod real, dar e coercitiv şi poliţienesc în serviciile pe care sistemul le declară drept necesare şi obligatorii.

Sursa: cuvântul-ortodox.ro

Citiți și:

Bill Gates recunoaște că vaccinurile sunt folosite pentru reducerea populației la nivel mondial

Mafia farmaceutică vicleană și încăpățânată instaurează cu insolență dictatura vaccinurilor

Un ONG condus de un medic contestă proiectul legii vaccinării obligatorii: Acesta pune în pericol sănătatea copiilor, iar totodată e ilegal și abuziv 

 

yogaesoteric
10 ianuarie 2016