Ce-ar fi dacă…

32.161 0

de Alexis Sophronias

Pentru că sunt colegi de-ai noştri care din cărţile despre profeţiile de la Fatima şi broşurile despre programul de salvare planetară NU APOCALIPSA au înţeles că trebuie să-şi ticsească casele şi cămările cu saci de cereale şi cu diverse alimente mai greu perisabile, şi mai ales pentru colegii noştrii care sunt sceptici despre ce va să vină dacă alegem să nu facem nimic, am scris următoarele pagini. Am inserat şi o selecţie de fotografii REALE exemplificatoare despre ceea ce se petrece deja în prezent pe această planetă.

Probabil orice om inteligent s-a convins până acum că “viaţa bate filmul”. Scenariul de mai jos este plauzibil, logic şi verosimil, tocmai pentru că anumite fapte s-au petrecut în trecut sau se mai petrec şi în zilele noastre pe planeta Pământ. Este posibil ca în cazul în care nu ne vom dărui exemplar timpul şi efortul pentru a realiza METODA SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ descrisă în broşurile NU APOCALIPSA, realitatea să fie mult mai cruntă decât cea descrisă mai jos.

Aş vrea să le dau un sfat celor care totuşi aleg să-şi transforme apartamentele în silozuri de grâne. Trebuie să ştiţi că toate cerealele sunt infestate cu dăunători, în speţă molii, gândaci, gărgăriţe şi/sau cu ouăle şi larvele acestora. Chiar dacă vă veţi strădui să le alegeţi, peste câteva luni vor ecloza altele şi tot aşa şi nu le veţi putea opri nicicum să prolifereze. Singura posibilitate sănătoasă de a le conserva (mai sunt şi altele nesănătoase, cum ar fi să le stropiţi cu insecticid) este să le introduceţi într-o etuvă în care să puteţi, cu ajutorul unei pompe de vacuum, să realizaţi un vid avansat. Apoi, după un anumit timp, să le scoateţi şi să le ambalaţi etanş, dacă este posibil în folii de plastic vidate. După aceea trebuie să căutaţi una sau mai bine două râşniţe manuale, pentru că atunci când nu va mai fi curent electric, veţi realiza că nu sunteţi înzestraţi cu o dantură adaptată pentru a mastica cereale întregi. Nu am nicio idee cum poate fi conservată apa pentru gătit pe durată foarte lungă în cantităţi mari, în incinta unei reşedinţe particulare. Un posibil ajutor ar fi pastilele speciale pentru sterilizarea apei, folosite pentru apa care va mai fi disponibilă atunci, împreună cu filtre de apă moderne (dacă faceţi şi o provizie generoasă de rezerve filtrante din cărbune activ). Apoi vă veţi ascunde într-o gaură de şobolan, şi veţi ronţăi înfricoşaţi boabe, în timp ce toţi prietenii, toate rudele şi toţi apropiaţii se vor prăpădi. Probabil le veţi supravieţui maximum o lună sau două. Prin urmare ACUM mai aveţi timp să faceţi cu entuziasm, hotărâre, speranţă şi credinţă METODA SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ.

Şi acum să revin la subiectul acestui articol. Ce-ar fi dacă o jerbă desprinsă dintr-o furtună solară ar atinge planeta Pământ? Astfel de erupţii solare sunt relativ obişnuite şi au chiar o anumită ciclicitate de recrudescenţă şi de acalmie.

Singurul aspect îngrijorător, ar fi ca din fatalitate, în toată imensitatea sferică care înconjoară globul solar, un astfel de jet să fie expulzat tocmai spre planeta noastră.
Ironia face ca, în ciuda tuturor tehnologiilor moderne existente, o asemenea catastrofă să nu poată fi prezisă. Prin urmare, ea va lovi pe neaşteptate.
Dacă influenţa ei ar fi suficient de puternică, astfel încât să întrerupă funcţionarea oricărui circuit electronic şi a tuturor sistemelor electrice de pe toată suprafaţa Terrei, atunci…

… în primele minute s-ar opri toate autovehiculele, ar amuţi toate reţelele de telefonie fixă sau mobilă, ar înceta emisiile posturilor de radio şi de televiziune, s-ar opri frigidere, aparate de aer condiţionat, lifturi, semafoare, laptopuri, metrouri, trenuri, sistemele moderne de navigaţie, aparatele radar, toate armele bazate pe electronică – de la o banală maşină de teren până la un submarin nuclear -, avioanele aflate în timpul zborului ar cădea etc. S-ar sista instantaneu furnizarea de apă, gaz şi curent electric, către toţi consumatorii. Ar mai fi posibilă funcţionarea a două tipuri de motoare: motoarele cu combustie externă, adică motoarele cu aburi care nu se mai găsesc decât în muzee şi sunt nefuncţionale sau foarte greu funcţionale şi motoarele cu combustie internă diesel cu injecţie directă de prima generaţie, care sunt foarte rare, pentru că nu se încadrează în normele de poluare, sunt foarte zgomotoase şi nu s-au mai fabricat deloc în ultimii 20 de ani. Celelalte tipuri de motoare, adică Otto, Wankel, Diesel cu injecţie indirectă, cu injecţie directă cu pompe-duze sau cu common-rail nu vor mai putea funcţiona absolut deloc. Este de la sine înţeles că nici motoarele cu reacţie nu vor mai funcţiona pentru că toate acestea au circuite electrice şi au nevoie de electricitate pentru a funcţiona.

În primele ore, în marile aglomerări urbane, populaţia s-ar grăbi panicată către supermarketuri şi magazine pentru a achiziţiona tot felul de produse, de la hârtie igienică până la apă minerală. Imensa majoritate a magazinelor va fi forţată să îşi baricadeze intrările şi să tragă storurile pentru că nu va putea vinde fără cititoarele de coduri cu laser şi pentru că nici casele de marcat nu vor funcţiona. Doar micile magazine de cartier îşi vor goli rapid rafturile. Staţiile de carburanţi nu vor mai funcţiona, pentru că tancurile de combustibili sunt îngropate şi pompele electrice care scot combustibilii nu vor funcţiona. Imensa majoritate a populaţiei nu va avea nicio idee despre ce se petrece şi o parte a oamenilor se va îndrepta spre unităţile de armată şi de pompieri sau poliţie pentru a primi lămuriri. Dar nici aceştia nu vor şti mai multe, vor fi în alertă de un anumit grad, se vor închide în incinte, îşi vor împărţi armamentul şi muniţia între cei prezenţi, ofiţeri şi subofiţeri. Neputând lua legătura în niciun fel cu comandamentele şi cu statele majore, vor pune probabil în aplicare protocoale fixate pentru astfel de cazuri, dar care în mod sigur nu includ patrularea pe străzi şi menţinerea ordinii prin oraşe. Pentru cei care nu ştiu, efectivele armatei române se ridică la 35 000 de militari. Adică se poate umple un stadion cu toţi. Probabil doar un sfert vor fi la servici în acele momente, deci 10 000 de oameni care ar trebui să aducă la ordine 23 000 000 de persoane înfometate, însetate şi disperate (şi înfrigurate dacă se va petrece într-o iarnă). Cât despre sprijinul poliţiei şi al jandarmeriei nu cred că este cineva atât de naiv să aştepte ceva de la ei. Sunt doar o mână de oameni care au la rândul lor familii şi atunci vor avea alte necesităţi arzătoare pe care să le urmeze, cum ar fi siguranţa şi integritatea propriilor familii.

Aceia care au o viziune romanţioasă despre verticalitatea moralei corpului ofiţeresc sau a militarilor în general, ar trebui să ştie că militarii sunt poate cel mai îngust la minte segment al populaţiei.

În cadrul armatei doar foarte puţini sunt necesari să gândească şi să raţioneze, restul sunt formaţi (şi formataţi) să execute cât mai repede şi cât mai fidel ceea ce li se spune. Este unul dintre cele mai neadaptate segmente ale populaţiei la viaţa reală.

Pentru cei care văd la televizoare că armata sare să umple saci cu nisip la inundaţii şi că soldaţii şi ofiţerii sunt nişte oameni plini de compasiune şi cu înţelegere superioară asupra necazurilor semenilor noştri, trebuie să scriu că 90% din viaţa de sub arme este învăţarea şi perfecţionarea în a omorî alţi oameni în toate modurile imaginabile.

Trebuie să ştiţi că militarii se antrenează şi o viaţă întreagă pentru a-l împuşca, bombarda, sfârteca, incinera, înjunghia, hăcui, otrăvi, îmbolnăvi, gaza, strangula, tortura pe inamic.

Ei bine, toţi aceştia vor fi atunci pe cont propriu, şi vor fi foarte bine înarmaţi. Aşa-zisa autoritate a statului se va dizolva atunci, în lipsa comunicării cu teritoriul. Elita politică împreună cu camarila şi cu câţiva generali se vor retrage în adăposturile antiatomice, acolo unde au hrană şi apă pentru câţiva ani, vor mai ieşi din când în când pe furiş ca să ia “pulsul” situaţiei din exterior, în rest nu-şi vor periclita vieţile… asta până spre finalul resurselor de apă şi hrană.

Incendii devastatoare de foarte mare amploare se vor isca atunci, incendii care vor pârjoli pe de-a întregul ţări întregi sau chiar continente. Pe cei care cred că este neverosimil aşa ceva, îi invit să studieze ceea ce s-a petrecut în Rusia în 2010 când o suprafață egală cu 2/3 (două treimi) din suprafaţa României a ars, asta în condiţiile în care au fost sute de echipaje de pompieri din mai multe ţări care s-au luptat cu flacările luni în şir.

Dar atunci nu va mai fi nimeni să se lupte cu focul şi acesta va arde nestingherit, pe suprafeţe imense. Sinistrele flăcări vor atinge fabrici, sonde de petrol, depozitele de cărbuni şi păcură ale centralelor electro-termice orăşeneşti, rezervoare de gaz petrolier lichefiat.

Va fi în permanenţă un fum înecăcios, pânza freatică va fi infestată cu scurgeri chimice de la puţurile de petrol lăsate în părăsire şi de la depozitele de substanţe chimice din marile fabrici.

De asemenea, iazurile de decantare cu cianuri, lăsate fără mentenanţă se vor infiltra în pânza freatică sau în râuri, şi nimeni nu va putea face ceva ca să oprească aceasta. Va fi o poluare oribilă, cum nu poate fi imaginată şi va fi nevoie de sute de ani ca natura să-şi revină.

Marile (şi multele) platforme maritime şi oceanice de foraj şi extracţie, lăsate neoperaţionale şi abandonate vor începe să polueze în mod îngrozitor, poate chiar pe perioade de zeci de ani.

Nimeni şi nimic nu va mai putea opri deversarea ţiţeiului în oceane.

Toată flora şi fauna vor fi afectate ireversibil. Niciun continent nu va scăpa de mareea neagră, nici chiar Arctica şi Antarctica. Şi asta până în momentul când acest petrol se va aprinde, şi atunci va fi un fum atât de negru încât va acoperi soarele pentru mult timp.

Zeci de mii de vapoare, rămase în derivă, vor eşua pe vreun ţărm, sau se vor scufunda, contribuind şi ele prin tancurile de carburanţi care se vor sparge sau prin produsele care se vor vărsa în ocean la otrăvirea vietăţilor marine. De asemenea, lăsate în abandon, marile baraje şi hidrocentrale vor colmata şi refula/defula torenţii fluviilor/râurilor, iar în final vor ceda producând diluvii cum nu s-au mai văzut.

La fel se va petrece pe toate râurile, la toate digurile şi stăvilarele. În avalul acestora vor fi rase de pe faţa pământului toate localităţile, după ce în prealabil vor fi inundate cele din amonte, şi înecate în viitură suprafeţe enorme de pământ.

În oraşe va fi un haos şi un iureş total, nu se va mai ţine cont de nimeni şi de nimic. Marile centre de en-gross şi marile magazine vor fi sparte şi vandalizate cu brutalitate. Când vor realiza inutilitatea apărării propriilor garnizoane, efectivele din armată, poliţie şi jandarmerie vor ieşi, în aparenţă să instaureze un simulacru de ordine, dar de fapt îşi vor satisface necesităţile fiziologice primordiale cum ar fi foamea şi setea. Jafurile, tâlhăriile, violurile şi crima vor fi obişnuite pe orice stradă. În ţara noastră sunt înregistrate 300 000 de arme de foc la persoane particulare. Majoritatea sunt arme de vânătoare ale vânătorilor sportivi. Chiar dacă nu au eficacitatea armelor de război, acestea sunt deosebit de fiabile, precise şi evident letale. Nici de muniţie nu vor duce lipsă, deoarece un cartuş de calibru mic poate să coste şi 2 ron şi sunt vânători care au zeci de cutii cu cartuşe.

Deci să adăugăm 300 000 de arme care ies pe stradă în mâinile unor oameni disperaţi care sunt obişnuiţi să apese pe trăgaci şi au şi deprinderile necesare. De la un moment dat, probabil că la o săptămână de la black-out, aceştia se vor organiza ad-hoc în mici găşti „de cartier” şi împreună cu militarii/poliţiştii dezertaţi cu tot cu armamentul din dotare vor fi aşa-zişii „vigilantes”, care chipurile vor apăra vecinătatea de celelalte bande care vor veni la prădat.

Se vor încinge vendete, bătăi şi chiar mici războaie pentru zonele de influenţă, cazuri în care cei neînarmaţi vor forma grosul victimelor.

Se va începe să se dea foc la autovehicule, staţii de carburanţi, blocuri de reşedinţă, case particulare sau clădirilor de instituţii.

Dacă în zilele noastre aceste incendii sunt relativ greu de stins, în condiţiile în care sunt echipaje de pompieri, atunci când nu va mai fi nimeni să le stingă, aceste incendii se vor înteţi, şi dacă va bate şi vântul se vor întinde mistuind totul în calea lor şi consumând oxigenul şi îi vor asfixia şi pe cei care vor vrea să se ascundă. Străzile vor fi pline de cadavre de oameni şi animale, clădiri în ruine fumegânde, şi o atmosferă de nerespirat.

Când nu va mai rămâne nicio resursă, supravieţuitorii, poate zeci sau chiar sute de mii, în frunte cu capii reuniţi ai micilor armate din cartiere vor migra în hoarde pestriţe către oraşele învecinate, către comune, către sate şi cătune. Nimeni şi nimic nu va sta în calea acestor mase de oameni înfometaţi, disperaţi, foarte bine înarmaţi şi oarecum „antrenaţi” în a nu avea nici un fel de scrupule pentru a căpăta o gură de mâncare.

Cei care au avut o viaţă relativ liniştită din localităţile mai izolate, nu vor putea face faţă miilor de oameni înarmaţi care nu se vor da în lături de la a le măcelări animalele, a le lua toate grânele şi alimentele, a-i ucide pe loc pe cei care vor să schiţeze şi cea mai mică împotrivire. Jaful, crima, violul vor fi un mod de viaţă pentru cei care vor supravieţui. Atunci când ultimele resurse vor fi consumate, când aproape toate animalele vor fi mâncate, chiar şi cele sălbatice care sunt oarecum greu de prins, armatele de supravieţuitori abrutizaţi se vor lupta între ele, până ce un număr mic de oameni va mai rămâne.

Nu va mai fi absolut nimic de mâncare. Nu va mai fi făcut nimeni agricultură pentru a fi grâne, nu va mai fi făcut nimeni zootehnie pentru a mai fi şeptele, din rodul naturii sălbatice cu greu se poate trăi, şi asta poate doar în anotimpul cald, dar odată ce se lasă frigul, cei rămaşi sunt condamnaţi la pieire. Dacă până acum scenariul este apocaliptic, partea cu adevărat îngrozitoare de acum începe, cea despre care se spune că cei vii îi vor invidia pe cei morţi. Singura posibilitate de supravieţuire atunci va fi canibalismul. Din puţinii oameni rămaşi, dacă printr-un miracol vor fi şi bătrâni, aceştia vor fi mâncaţi primii. Apoi copiii. Aceştia vor fi foarte apreciaţi datorită frăgezimii cărnii. Vor fi adevărate vânători de oameni, rămăşiţele marilor hoarde, acum probabil reduse la câteva sute de oameni, se vor hărţui şi se vor măcelări, pentru că ulterior să se canibalizeze.

Cei prinşi nu vor fi mîncaţi pe loc, ci vor fi închişi în beciuri sau în cuşti, de unde li se va amputa câte un membru din când în când, cioturile rămase vor fi legate cu garouri şi rănile cauterizate cu fierul încins pentru ca astfel, victimele să supravieţuiască până la următoarea masă a călăilor. În final vor fi sacrificaţi complet. Chiar şi aşa, după un an sau doi, vor mai rămâne mici cete de „vânători” care cu foarte mare greutate vor mai găsi ce să vâneze. Vor încerca să lucreze pământul, dar acesta nefiind desţelenit şi neavând animale cu care să se ajute, vor face totul cu proprii lor muşchi. Va fi extraordinar de greu să se găsească seminţele potrivite, să aştepţi luni de zile să iasă recolta, timp în care trebuie să fii înarmat şi alert la posibilul atac al celorlalţi „vânători de capete”.

Femeile vor fi foarte rare atunci, posibil doar cei mai brutali şi cei mai sângeroşi bărbaţi să poată supravieţui până atunci, nişte bestii care cu greu vor mai putea fi oameni vreodată.
Ei bine, atunci cei care au stat la adăpost în buncăre vor ieşi la suprafaţă. Se vor întreba dacă a avut rost să supravieţuiască când vor vedea ce a mai rămas pe planetă.