Ce au mai născocit păpușarii iadului: Comunitatea «transabilitaților» care se automutilează pentru a deveni persoane cu dizabilităţi

 

Un număr de oameni se rănesc în mod intenţionat într-o tentativă de a deveni persoane cu dizabilităţi deoarece se simt impostori în propriile trupuri dacă picioarele şi mâinile le sunt complet funcţionale. Se numeşte a fi „transabilitat” şi, potrivit unui om care şi-a tăiat mâna dreaptă cu o unealtă foarte ascuţită, scopul este să te simţi mai confortabil în propriul trup odată ce ajungi să ai un handicap.

Bărbatul, cunoscut drept „Jason cel cu o singură mână”, a petrecut luni întregi cercetând căi de a-şi îndepărta braţul, antrenându-se în acordarea primului ajutor pentru a preveni o sângerare fatală şi exersând pe părţi de animale de care a făcut rost de la măcelar.

Jason nu este însă singurul cu o asemenea dispoziţie interioară, conform lui Alexandre Baril, un academician nativ din Quebec care susţine prelegeri despre „transabilitate”.

Acesta a declarat:
„Noi definim transabilitatea drept dorinţa sau nevoia unei persoane identificată ca având un trup normal de către ceilalţi, de a-şi modifica trupul pentru a obţine o afecţiune fizică.
Persoana şi-ar putea dori să devină surdă, oarbă, amputată, paraplegică. Este o dorinţă foarte, foarte puternică.”

Un grup de cercetători din Canada, care urmăresc să înţeleagă felul în care aceşti oameni simt şi gândesc, au intervievat 37 de persoane din toată lumea care se declară a fi transabilitaţi.

Aproape jumătate dintre cei identificaţi provin din Germania şi Elveţia şi cei mai mulţi tânjesc după o amputare sau paralizie. A fost identificată şi o persoană care doreşte să-i fie amputat penisul, iar alta vrea să fie oarbă.

O mulţime de oameni transabilitaţi aranjează chipurile „accidente” pentru a obţine tipul de trup dorit, ceea ce poate fi chiar foarte periculos.

Echipa a explicat că participanţii la studiu fac adesea o paralelă cu oamenii transgender care simt că nu se află în trupul potrivit, considerând că şi ei ar fi necesar să fie trataţi într-un mod similar.

Clive Baldwin, un cercetător care predă asistenţă socială la Universitatea Sfântul Toma din Fredericton, a sugerat că amputarea i-ar putea ajuta în acelaşi mod în care chirurgia plastică îi ajută pe oamenii transgender să obţină trupurile dorite.

Comunitatea transabilitaţilor a întâmpinat totuşi rezistenţă din partea comunităţii persoanelor cu dizabilităţi, care îi vede ca pe nişte oameni ce caută să fure din resursele comunităţii sau să romanţeze realitatea acestor handicapuri.

Și comunitatea transgender se distanţează de acest gen de persoane, întrucât se luptă – şi în multe ţări chiar au reuşit – pentru ca ceea ce este cunoscut drept „disforie de gen” să nu mai fie considerat ceva patologic, şi este de părere că acest fenomen nou ar putea dăuna cauzei lor.

Citiți și:

După transgenderi, acum și «oamenii-câine» vor «drepturi egale»

Noi orizonturi ce evidențiază sminteala în «politicile identitare». O norvegiancă se crede pisică: «Așa m-am născut»

TRANS-TIRANIA. Într-o lume transgender, identificarea biologică a femeii şi a bărbatului este ilegală. Se petrece deja în unele ţări occidentale…

 

yogaesoteric
23 octombrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More