Ce e cu România???
Coaliţia trădării, în frunte cu insul de la Cotroceni, a reuşit o performanţă notabilă: obţinerea de la Bruxelles de compensaţii pentru agricultori chiar mai mici decât Bulgaria!!! Da, aţi citit bine: România, cea mai afectată ţară în relaţia cu Ucraina, a obţinut cei mai puţini bani. O adevărată bătaie de joc. Fermierii români nu au reuşit să-şi vândă grâul deoarece Ucraina a obţinut monopolul pieţei româneşti, vânzând produse nu îndoielnice din punct de vedere calitativ, ci adevărate bombe!
Produsele agricole ucrainene care au acaparat piaţa românească sub privirea binevoitoare a autorităţilor sunt efectiv atentate la sănătatea publică. Oare câţi dintre amărâţii care mănâncă pe săturate covrigi pe stradă au habar că grâul ăla nu doar că-i modificat genetic, plin ochi de pesticide, dar mai e şi radioactiv?
Nu s-a făcut nici măcar un control sumar produselor venite din Ucraina. Pur şi simplu au lăsat toate mizeriile să intre la liber, produse care înainte mergeau în lumea a treia. După ce ne-au omorât cu „vaccinurile sigure”, trădătorii din coaliţia minciunii ne omoară acum cu alimentele infecte care au obţinut acces liber pe piaţa autohtonă.
Ei bine, în ciuda situaţiei dezastruoase pentru fermierii români, ce credeţi că a declarat Corina Creţu? Să vă dau exact citatul: „E necesar să ajutăm Ucraina, este o ţară invadată, o ţară în război”. Fac precizarea că în respectivul interviu, Corina Creţu susţinea că Uniunea Euopeană ar fi nevoie să se aplece mai mult şi asupra cetăţenilor săi. Doar că sunt sătul de retorica asta „de pensetă”.
Politicienii români se comportă în Europa la fel cum s-a comportat Corina Creţu în patul lui Colin Powell, codoşindu-se peste tot pe unde apucă de dragul palmaresului şi al trădării de ţară. Ăştia care au ajuns la frâiele ţării sunt mai proşti decât indienii care schimbau aur pe sticlă chioară. Desigur, indienii aveau circumstanţe, ăştia n-au nimic: sunt doar proşti şi ticăloşi. Atât.
Ştiaţi că nici măcar acum fermierii români nu au acces la Portul Constanţa? În continuare garniturile ucrainene au cale liberă, iar românii sunt băgaţi printre picături. Camioanele ucrainene intră în ţară fără RCA, fac dezastre pe şosele. Nu sunt oprite de poliţie, accidentele sunt muşamalizate. Întotdeauna când e vorba de un accident grav, dacă e posibil, ucraineanul care l-a provocat fuge de la faţa locului, iar accidentul devine cu autor necunoscut. Oamenii povestesc îngroziţi, dar cine să-i asculte?
Aveţi idee cât cheltuieşte statul român cu ucrainenii? Calculele îmi spun că nulitatea Ciucă a ajuns să pape în diverse moduri peste un miliard de euro! Nu se spune nicăieri asta, se dau cifre mult mai mici şi se vorbeşte fals că banii vin de la Comisia Europeană. De fapt banii îi suportăm noi, ceea ce vine de la UE fiind sume insignifiante. Doar pentru cheltuielile de cazare – care acum nici măcar nu mai ajung la proprietarii români! – statul decartează peste 42 milioane de euro pe lună!!! Bani daţi pe spatele nostru! Însă, în afară de aceşti bani, mai vin nenumărate alte ajutoare.
Ştiaţi că România face cel mai mare efort bugetar din UE pe cap de ucrainean? Adăugaţi acestora şi facilităţile puse gratuit la dispoziţie de către România, contorizaţi pomparea de combustibili, arme şi alte nebunii şi-o să vă dea nişte sume de-o să vă doară capul.
Recent am văzut un tablou crâncen, în care nulitatea Iohannis l-a primit la Cotroceni pe stăpânul său din Germania, nulul Scholz. De fapt, neamţul a venit să-i poruncească lui Klaus instalarea pe teritoriul României a facilităţii Rheinmetall de reparare a tancurilor cedate Ucrainei. Se înţelege că întreaga regie va fi gratuită. De ce nu a făcut Rheinmetall această aşa-zisă investiţie în Polonia? Oare pentru că a fost refuzată?
De fapt, povestea e mai complicată deoarece pentru asta Polonia a cerut să i se dea licenţa pentru producerea de componente ale tancurilor nemţeşti, iar facilitatea să aparţină în totalitate industriei militare poloneze. E limpede pentru oricine că asigurarea service-ului pentru dispozitive de atac te trece în rândul participanţilor direcţi la conflict. Oricât de exaltaţi ar fi polonezii pentru facilitatea nemţilor, şi-au urmărit strict interesul propriu.
Aşa că, după Lituania – altă ţară-preş – România a ajuns pe radarul nemţilor deoarece aici nu s-a pus absolut nicio condiţie. Astfel, pentru serviciile pe care le va presta aici cu mână de lucru ieftină, Rheinmetall va deconta direct de la UE preţuri de Germania. Şi asta fără ca Germania să fie parte a conflictului aşa cum a devenit România. Ce spuneţi de asta?
Deunăzi v-am vorbit despre cât de tâmpiţi sunt polonezii care au impresia că sunt buricul pământului doar pentru că-i mângâie americanii pe creştet. Azi aveţi posibilitatea să constataţi – a câta oară??? – cât de proşti suntem noi. Ne-am înfipt într-un conflict care ne produce doar pierderi, care-i împotriva interesului nostru naţional, dar spre care propaganda şi politicienii ne împing cu o iresponsabilitate extrem de greu de înţeles. Aceiaşi propagandişti care ne trăgeau de mânecă să ne vaccinăm sunt acum plătiţi de aceiaşi politicieni pentru a face propagandă pro-Ucraina şi împotriva interesului nostru, al românilor.
P.S. 4 aprilie.
N-aţi realizat! Unii nici nu aveţi habar ce s-a petrecut în 4 aprilie 1944. „Eram la Jockey Club – îmi povestea bunicul – când am auzit sirenele. Era ciudat deoarece opinia publică era pro aliată. Nimeni nu credea că ne vor bombarda anglo-americanii pentru că în mediile superioare ale statului se ştia că România va rupe cumva alianţa cu Germania. De aceea mulţi oameni, în loc să se adăpostească, au ieşit pe stradă să vadă ce se petrece.
Şi de-aici a venit tragedia pentru că au tras în civili precum criminalii. Au atacat clădiri civile. A fost un atac în care au vrut să instaureze teroarea. Au murit mai bine de patru mii de oameni. Marea majoritate nevinovaţi: de la gură cască până la boieri care-au refuzat să iasă din cârciumi sau să se adăpostească. Au omorât şi ţăranii care erau la muncă pe câmp.”
Asta-mi spunea pe vremea în care trăia. Nici atunci nu se vorbea prea mult, dar cel puţin la istorie copiilor li se vorbea despre ticăloşia bombardării. Acum e mai grav, deoarece generaţiile actuale habar n-au de crimele comise de anglo-americani în România. Mai mult, după ce ne-au preschimbat în colonie şi-au mai şi pus monumentele eroilor lor, pătând memora martirilor noştri. Ce-i cu noi, oameni buni???
Autor: Dan Diaconu
Citiți și:
Mihai Popa: „Când progresismul a început să câștige adepți în România, am căutat să înțeleg motivele care-i împing pe oameni să-l adopte”
Slugărnicia nu mai are limite. România cedează Ucrainei banii obținuți din companiile energetice
Zoe Dantes: Îngropați România. Ca să renască!
yogaesoteric
19 iulie 2023