Ce este holismul?

Odată cu înţelegerea principiului filosofic al holografiei creăm premisele studiului ştiinţific al parapsihologiei.

Ce este holismul? Ce aduce el nou faţă de presupunerile care ne-au fundamentat înţelegerea realităţii până acum? Ce înseamnă a trăi având o viziune holografică asupra realităţii? Ce înseamnă a trăi şi gândi holografic? Se va schimba viaţa noastră în urma acestei abordări?

Din punct de vedere etimologic, acest cuvânt provine din grecescul „holographos”, care înseamnă scrierea întregului. Holismul este concepţia care afirmă ireductibilitatea întregului la suma părţilor sale presupunând existenţa unui factor integrator imaterial – conştiinţa. Ea afirmă deci o unitate a tuturor lucrurilor.

Tradiţiile spirituale au toate o viziune unitară – bazată pe experienţa mistică – o experienţă directă, supra-intelectuală, ce are un număr de caracteristici fundamentale independente de contextul geografic, istoric, cultural, etc. Aceste elemente se regăsesc şi au de fapt caracteristicile fundamentale ale viziunii asupra lumii rezultate din cercetările fizicii moderne.

Cea mai importantă trăsătură a viziunii mistice şi chiar esenţa ei este: conştiinţa unităţii tuturor lucrurilor şi evenimentelor, şi a intercorelerării lor. Experienţele fenomenale sunt manifestări ale unei entităţi primordiale: DUMNEZEU, BRAHMAN (ATMAN) în Vedanta, DHARMAKAYA în Budism, TAO în Taoism, EIN-SOPH în Cabala.

Pe de altă parte, în fizica cuantică s-a ajuns la concluzia că observatorul influenţează observaţia sau obiectul de observat – şi deci nu se poate face diferenţa clară între subiect şi obiect. În experienţa fundamentală a meditaţiei (etimologic, din latinescul MEDITO, MEDITARE – a intermedia), avem o unificare a experimentatorului, numit şi subiect sau cunoscător cu ceea ce este experimentat numit şi obiect sau cunoscut.

Teoria cuantică relevă şi ea caracterul interdependent al fenomenelor – marele fizician Heisenberg afirma : ”Ceea ce observăm noi nu este natura, ci natura supusă metodei noastre de investigare.”

Noţiunea de participant în loc de observator în cadrul experimentelor ştiinţifice din fizica cuantică este introdusă în cadrul experimentelor ştiinţifice din domeniul fizicii cuantice de John Wheeler.

Experienţa unei plenitudini a fost simţită adesea de noi în timpul unor meditaţii sau în diferite alte momente, cum ar fi momentul în care privim un asfinţit de soare sau când simţim şi cunoaştem ceva fascinant. Aceste experienţe, fiind foarte puternice, lasă o amprentă de neşters asupra noastră şi dorim să ştim ce trebuie să facem pentru ca ele să se întâmple mai des sau să poată fi evocată cu uşurinţă.

Există totuşi o mare prăpastie între experienţa spontană şi extatică a totalităţii şi aplicarea viziunii holistice în viaţa de toate zilele. Peste această prăpastie vom încerca să ridicăm acum un pod. Pe o margine a acestui pod este lumea fizică şi corpurile noastre fizice, pe cealaltă este experienţa expansionată a holismului în care fiecare din noi este tot ceea ce există. Astfel, problema care se pune este: cum devenim noi holistici?

Unii cercetători au apreciat că, prin holografie, supranaturalul pătrunde în ştiinţă. Dennis Gabor a sesizat că posibilităţile microscopiei electronice pot fi considerabil ridicate dacă, în loc de înregistrarea directă a imaginilor, s-ar recurge la expunerea unui film fotografic al unor probe de lumină difractată (filtrată sau reflectată) de ţesătura pe care dorim s-o examinăm. Aceasta idee capătă la Gabor o formulare matematică. Ecuaţiile sale arată ca obiectul este transformat într-o înregistrare transformată la rândul ei într-o imagine. Structura de unde stocată este numită de Gabor hologramă, deoarece una dintre caracteristicile ei cele mai interesante constă în faptul că informaţia provenită de la obiect se distribuie pe întreaga suprafaţă a filmului fotografic. Fiecare punct de lumină defractată de la obiect se estompează şi se împrăştie pe întreaga suprafaţă a filmului (ecuaţiile care descriu acest fenomen se numesc funcţii de împrăştiere). Însă această împrăştiere nu se produce la întâmplare, ci ascunde o ordine globală, după cum vom vedea.