Ce nu știați despre Japonia
– Japonia este alcătuită din 6.852 de insule, dintre care 430 sunt nelocuite.
– Numele japonez al Japoniei este „Nihon” sau „Nippon”, care înseamnă „originea soarelui”.
– În Japonia, 70% din suprafață este acoperită de munți, între care 200 sunt vulcani.
– În Japonia se înregistrează aproximativ 1.500 de cutremure pe an. Acestea, alături de taifunuri și ploi torențiale, fac parte din viața de zi cu zi a japonezilor.
– Populația Japoniei constă din 98% japonezi, imigrația fiind aproape inexistentă. Puține state ale lumii au un grad atât de mare de omogenitate etnică.
– Rata șomajului în Japonia este de sub 4%.
– Japonia are peste 50.000 de locuitori care au depășit vârsta de 100 de ani.
– Pădurea Aokigahara de la poalele muntelui Fuji este locul tradițional unde japonezii merg să se sinucidă.
– Dacă un japonez alege să se sinucidă sărind în fața trenului, familia lui va plăti costul întreruperii călătoriei.
– Numărul analfabeților în Japonia este de sub 1%.
– Până în prezent, Japonia a dat 18 laureați Nobel.
– Anual, în Japonia se petrec doar 2 crime prin împușcare.
– Media anuală a întârzierii trenurilor în Japonia este de doar 18 secunde.
– Plecarea punctuală, performanța aerodinamică și siguranța călătoriei cu trenul sunt legendare. În caz de cutremur, trenurile se opresc automat, pentru a evita riscul deraierii.
– În gări există angajați a căror sarcină este să-i ajute pe călători să urce în trenurile aglomerate.
– Alimentele de bază ale japonezilor sunt orezul, peștele și fructele de mare. De fapt, orezul nu lipsește de la nicio masă. Iar cel mai popular topping pentru pizza este calmarul, o moluscă cefalopodă comestibilă, cu corpul alungit și gura înconjurată de zece tentacule.
– Sorbitul la masă este considerat politicos, deoarece indică faptul că mâncarea e delicioasă.
- În Japonia există mai multe animale de companie decât copii.
– 98% dintre copiii adoptați în Japonia sunt băieți, ideea fiind ca averea să rămână în familie.
– Pentru japonezi, pisicile negre aduc noroc.
– În Japonia există cafenele unde te poți juca cu pisici.
– Toate casele japonezilor au încălțăminte în plus pentru musafiri.
– Prima şi cea mai importantă regulă de comportament în Japonia este punctualitatea. Dar punctualitate nu înseamnă să ajungi la ora stabilită, ci cu cel puţin zece minute înainte. La fix înseamnă că ai întârziat deja.
– Japonezii poartă în permanență cu ei un prosopel, ca să se șteargă de transpirație.
– Dacă ai răcit în Japonia, trebuie să porți o mască, pentru a nu răspândi boala. De asemenea, gestul de a-ți sufla nasul de față cu alții este impardonabil.
– În Japonia, să mănânci sau să bei în timp ce mergi pe stradă este semn de proastă creștere.
– În Japonia este considerat necuviincios să spui „nu” direct, la o rugăminte sau sugestie. Trebuie să-ți formulezi răspunsul în așa fel încât partenerul de discuție să nu se simtă jignit de refuz.
– Japonezii cresc pepeni pătrați. Cultivatorilor le-a venit această idee din necesitatea de a-i depozita și transporta mai ușor. Ulterior, alți conaționali ai lor ingenioși au creat pepeni în formă de pară, de măr și chiar de inimă.
– Șoferii japonezi de autobuze opresc motorul la stop, pentru a reduce poluarea.
– Poliția japoneză are pistoale cu vopsea, pentru identificarea mai ușoară a vehiculelor în culpă.
– În Japonia, Salvările merg cam cu 40 km la oră şi opresc la fiecare stop, rugând respectuos lumea să se dea la o parte şi mulţumind pe îndelete tuturor pentru înţelegere.
– În Japonia există o autostradă care trece printr-o clădire.
– A dormi la locul de muncă este acceptabil în Japonia, considerându-se a fi urmarea unei oboseli cauzate de efortul intens.
– În Japonia, elevii și profesorii fac curățenie împreună în clase și la cantină.
– Multe stațiuni termale și băi publice din Japonia interzic intrarea clienților tatuați.
– Yaeba (dinți încălecați) sunt considerați atrăgători în Japonia, așa încât unele fete merg la dentist să-și strâmbe dinții.
– Ganguro (în traducere, „față neagră”) este o modă japoneză ce constă în vopsirea feței într-o culoare cât mai închisă.
– Cea mai veche companie încă activă din lume, Kongo Gumi, se află în Japonia. Aceasta a fost fondată în anul 578 e.n. şi avea ca obiect de activitate construcţiile. De atunci, Kongo Gumi a funcţionat neîntrerupt, construind temple, castele, fortărețe și clădiri care astăzi fac parte din patrimoniul cultural al țării. A fost absorbită în 2006, ca subsidiară a companiei Takamatsu.
– Japonia are una dintre cele mai mari flote de pescuit din lume.
– Japonia și Rusia n-au semnat nici până în ziua de azi Tratatul de Pace de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza disputei asupra Insulelor Kurile.
– Numărul chinezilor omorâți de japonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial este mai mare decât numărul evreilor omorâți în Holocaust.
– În anul 1949, India a trimis grădinii zoologice din Tokyo doi elefanți, pentru a ridica moralul japonezilor, înfrânți în cel de-al Doilea Război Mondial.
Citiţi şi:
Denki Buro – băile cu inducții electrice din Japonia sunt utilizate pentru reducerea stresului și în ceea ce privește tratarea unor boli
Moda ciudată ce capătă din ce în ce mai mulți adepți în Japonia. Motivele pentru care tinerii se îmbracă astfel
yogaesoteric
25 octombrie 2016