Ce poate fi verde într-o agendă politică roșie?

Senatul României a primit spre dezbatere un pachet amplu de propuneri legislative de la Comisia Europeană, numit Fit for 55. Se referă la obiectivul Comisiei Europene de a implementa agenda de mediu din Green Deal, mai exact reducerea emisiilor de carbon cu 55% până în 2030 și cu 100%, adică de tot, până în 2050. Pe scurt, pachetul legislativ urmărește o combinație de politici care să asigure, la un moment dat, așa-zisa neutralitate climatică a Europei. Bugetul pe termen lung al UE va fi adaptat pentru a susține tranziția verde. Programul NextGenerationEU stabilește că 30% din programele cadrului financiar multianual 2021-2027 este necesar să susțină politicile climatice. PNRR-urile statelor membre este nevoie, de asemenea, să contribuie la tranziția verde cu cel puțin 37% din alocările bugetare.

Tot ce e considerat poluant se va taxa la rupere. Se propune introducerea la scară largă de certificate de emisii la combustibilii din foarte multe domenii, de la transport până la încălzirea clădirilor, care vor trebui făcute mai ecologic. Treptat, deținerea unor astfel de certificate va deveni necesară pentru orice activitate în aceste domenii, clădirile vor fi încălzite numai prin mijloace verzi, iar agricultura se va face doar cu mănuși, combinezoane și hrană pentru animale picurată cu pipeta. Sună ca o distopie sinistră cu miros de broccoli.

Se spune că tranziția spre neutralitate climatică va reduce inegalitățile din societate, adică sărăcia, lipsa oportunităților. Sau că va crește solidaritatea între oameni și îi va motiva pe tineri să fie mai mobili, mai adaptabili și să trăiască într-un mediu mai sănătos prin faptul că le limitează amprenta de carbon. Din punct de vedere logic, nu se poate stabili o conexiune între aceste premise, adică nu e deloc clar cum tranziția verde va produce toate aceste efecte, pentru că realitatea nu sprijină aceste afirmații.

Prin limitarea și apoi interzicerea utilizării combustibililor fosili, de pildă, piața europeană și, implicit, economia europeană ar fi incontestabil afectate, deoarece încă nu există o pondere suficientă a combustibililor alternativi care să acopere nevoile pieței și ale cetățenilor UE, cu precădere în Europa Centrală și de Est.

Am observat deja cum aproape în toate statele din Europa, prețurile la energie și gaze au crescut masiv, iar porturile din Europa se confruntă cu cel mai redus nivel de rezerve de cărbune după 2016. Majorarea prețurilor în acest sector vine tocmai ca urmare a creșterii cotațiilor la gaze naturale și a prețurilor certificatelor de emisii prezentate ca fiind viitorul verde al Europei.

În acest context, se anunță mari acumulări de capital electoral pentru socialiști în statele europene. Aceștia vin cu „soluții” precum plafonarea prețurilor la energie sau acordarea de sprijin financiar de la stat consumatorilor, ceea ce s-ar răsfrânge tot asupra consumatorilor, pentru că statul nu vine cu bani de acasă, ci va lua tot din banii contribuabililor. Frans Timmermans, socialist până în măduva oaselor, susține că această criză a prețurilor este necesar să ne determine pe toți să accelerăm tranziția la „energia verde”.

Niciunul dintre sloganurile heirupiste ale celor care nu au ieșit vreodată din birourile de la Bruxelles nu reprezintă o soluție oportună, ci doar o propunere imberbă, superficială de rezolvare a unei probleme create în mod artificial. Prin faptul că măsurile revoluționare și verzi ale Comisiei von der Leyen se răsfrâng tot asupra contribuabililor, vedem foarte clar cum inegalitatea și sărăcia energetică nu sunt, practic, combătute, ci dimpotrivă, ele cresc odată cu facturile.

Bun, UE spune că va crea ulterior un Fond pentru atenuarea impactului acestor acțiuni climatice – dar de ce să creezi o problemă, iar apoi să vii cu o presupusă soluție, când poți foarte bine să nu mai creezi problema de la bun început?

Prin tarifarea carbonului și transformarea industriei, UE spune că se vor crea numeroase oportunități economice și industriale, deoarece se vor dezvolta noi tehnologii și inovații, multe acțiuni și domenii vor fi digitalizate, iar piața va fi revoluționată.

Aceste măsuri pot aduce efectele scontate cel mult în statele din Vestul Europei, care au ajuns deja la un anumit nivel de dezvoltare economică, industrială, tehnologică și socială care le permite să implementeze mai rapid acest plan, deși vedem cum și ele sunt afectate, deoarece ponderea combustibililor alternativi încă nu este suficient de mare pentru a acoperi nevoile de pe piață. Însă pentru statele din Est, mai slab dezvoltate din cauza comunismului, un astfel de plan ar aduce incontestabil mari deservicii dacă va fi implementat în același ritm ca în Vest.

Nu este nici corect, nici echitabil, nici productiv ca termenele de implementare să fie aceleași pentru toate statele membre. UE spune că nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Atunci, în România, tranziția verde este necesar să fie realizată ori în niște condiții mai realiste, mai conforme cu realitatea, ori deloc. Și, până la urmă, hai să fim serioși: UE generează doar 8% din emisiile globale de CO2, China generează cel mai mult – 28%! Ne cufundăm în atâta birocrație, ne contrazicem pe atâtea tone de legi și planuri cincinale care pot afecta economic anumite țări, doar pentru 8% din emisiile globale de carbon? Dacă, într-adevăr, provocările legate de schimbările climatice necesită un răspuns global, și nu doar o politizare sterilă, atunci UE să ceară un răspuns de la China, de pildă. Nu?

Totuși, să încheiem într-o notă optimistă. Comisia Europeană spune că Green Deal vai fi implementat cu asigurarea unor condiții juste și echitabile de implementare, care să țină cont de specificitățile statelor membre, inclusiv ale României, astfel încât tranziția spre neutralitatea climatică să fie sustenabilă social, ducând la dezvoltarea economică a statelor membre, și nu să adâncească diferențele de dezvoltare între acestea. La asta este necesar să fim atenți – dacă UE chiar respectă acest angajament, pentru că se pare că acest pachet nu prea ține cont de specificitățile statelor membre.

Indiferent de culoarea politică, să nu uităm că interesele României este necesar să fie reflectate corespunzător în cadrul legislativ de implementare a Pactului verde european. Parcursul economic al României, piața muncii din România sau independența energetică a României constituie aspecte ce țin de siguranța națională și nu pot fi afectate de asumarea anumitor obiective climatice.

Iar până la momentul în care va exista o pondere suficientă a energiei alternative care să acopere nevoile pieței, decarbonizarea economiei ar însemna încă un plan Valev, de data asta ambalat în poleială albastră, cu douăsprezece steluțe galbene, care ar subordona statele din Centrul și Estul Europei unui ciclu neo-bolșevic de planuri cincinale verzi.

Citiți și:
Mai avem vreun viitor? Cum arată viitorul?
Ideologia „ecologică” a dat naștere eco-terorismului, care duce la explozia prețurilor la combustibili și energie

yogaesoteric
1 aprilie 2022