Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? Mărturii (128-134)

Continuăm publicarea relatărilor primite de la cititorii care au realizat exemplificarea specială cu tema Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? susţinută de profesorul YOGA Gregorian Bivolaru pe 12 martie. Relatările sunt publicate în ordinea în care au fost primite, fără nicio excepţie. Mulţumim zecilor de cititori care ne-au scris.

128. În prima parte a acestei  unice exemplificări excepţionale eram o particulă de lumină lucidă proiectată în oceanul conştiinţei cosmice – DHARMA KAYA – Oul Cosmic Divin Primordial, în care Timpul se resorbise în Aici şi Acum-ul etern al fiecărui moment al exemplificării.

Cu alte cuvinte eram un embrion de logos în pântecele Mamei Cosmice DHUMAVATI, fără tensiuni, fără frici sau stresuri, cufundat în „lichidul amniotic” al Vidului Beatific Creator plin de Potenţialitate.

Ulterior am conştientizat că 777 este antidotul divin pentru 666 iar miliardele de miliarde de ani, prin concentrare, au produs un efect de stopare instantanee a minţii.

Tănasă Tatieana, anul 10, Bucureşti

129. În timpul meditaţiei Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? am simţit că sunt conştiinţă şi lumină. M-am perceput a fi conştiinţă guvernatoare a mai multor lumi. Corelat cu focalizarea în DVADASHANTA am simţit un sunet subtil (mantric) pe care l-am mai simţit şi în timpul altor focalizări la acest nivel, cu mulţi ani în urmă. Te rog pe tine, Grieg, să-mi spui ce sunet percep pentru că singur nu am găsit răspunsul la această întrebare.

Pe lângă perceperea sunetului subtil simţeam zona lui DVADASHANTA ca fiind o zonă de putere a fiinţei mele; era centrul din care acţionam prin intermediul unei raze foarte puternice de lumină.

Imediat după exemplificare am trăit sentimentul identiăţii cu SHIVA.

Mulţumesc.

Nicuşor Colniceanu, anul 17, Bucureşti

130. Dragul meu Ghid spiritual,
Iţi scriu pentru prima oară acum. M-am hotărât datorită încurajărilor din mesajul tău pentru noi, unde ne arătai că nu e „rău” nici dacă nu vom simţi nimic, că ne vei explica de ce ni se întâmplă aceasta. Şi nu în ultimul rând, îmboldită fiind de multă vreme de către un om deosebit, instructorul de la anul meu de curs şi de un prieten foarte drag.

Seara de 12 martie 2008 este şi va rămâne o experienţă specială, inedită, incredibilă pentru muritorul de rând din mine. Îţi mulţumesc pentru asta şi îţi sunt recunoscătoare.

De această dată nu am mai căzut în capcana pe care orgoliul mi-o mai întinde din când în când. Pentru aceasta m-am pregatit aproape o saptămână.
Cum? Zilnic şi de câte ori mi-am amintit pe parcursul zilei mi-am spus cu fermitate ca în 12 martie nu trebuie sa fac nimic altceva decât să mă dăruiesc cu toată fiinţa mea Momentului, Ghidului spiritual, lui Dumnezeu. Să nu-mi mai doresc să simt ca ceilalţi, să nu îmi doresc să am şi eu de relatat, să nu am aşteptări ci doar să fiu în stare să primesc cu sufletul deschis darul tău. Şi eram convinsă că dacă doar asta vreau, voi avea o mare bucurie.
După prima zi lucrurile au început să se aşeze pe un drum care plăcea inimii mele şi am reuşit ca încă de sâmbată gândurile legate de întâlnirea cu tine în meditaţie să fie mai multe decât celelalte. Aşa încetuc, cu consecvenţă, am ajuns ca miercuri să nu mai fiu deloc încercată de dorinţa egotică de a avea trăiri grozave.
Nu ştiu de ce aveam spaima că s-ar putea sa nu le am. Aproape întotdeauna am experiente atât de frumoase! Incredere nu am destulă. E drept că uneori mi-e teamă că nu merit toate darurile pe care le primesc de la tine. M-ai ajutat în tare multe momente de cumpănă şi în mintea mea vine mereu gândul că fac prea puţine pentru aceasta (ASANA-e, tehnici, meditaţii). Mă frământ că, deşi în vis şi în meditaţii (pentru că nu am stat faţă în faţă în această viaţă) ai venit de câte ori am avut nevoie de ajutorul tău, la început fără să te chem, fiindcă nici nu ştiam atunci prea bine cine eşti, mi-era teamă, spuneam că s-ar putea să nu mă mai ajuţi fiindcă nu am suficient curaj să-mi înfrunt temerile, deşi mi-ai arătat că pot aceasta…
Reuşesc o vreme, apoi un fel de teamă pune din nou stapânire pe mine şi mă muştruluiesc de multe ori fiindcă sunt atât de slabă.
Să revin…
Miercuri, de ziua ta, eram deja cu sufletul deschis spre tine, ţi-am urat La mulţi ani de mai multe ori, iar revărsarea de bucurie a fost de fiecare dată tot mai mare. Am avut o zi tare frumoasă.

I. Exemplificare spirituală exceptionalã cu ocazia zilei lui Grieg     

Seara, am ajuns la sala de meditaţie focalizată pe o singură idee forţă – să fiu EU. Eu cea care te iubeşte şi care are doar dorinţa fierbinte de a fi în stare să primească darul tău. Să mă pot abandona complet voinţei divine şi să mă pot contopi cu tine. Atât. Te rog să mă ierţi că nu am găsit cuvinte mai frumoase pentru a-mi exprima iubirea pentru tine. E simplu ce simt, e iubire. Fară să mai am completări, e doar un sentiment cum nu am mai încercat în viaţa ştiută.
Încă de la consacrare am simţit că totul e bine, nu am mai avut gânduri aiurea, nici nu mi-am mai amintit de frământarile din zilele trecute. Pur şi simplu am intrat în starea aceea bună de meditaţie când, deşi stăteam pe scaun, mă simţeam desprinsă de sol, fără greutate, doar aşezată în aer şi aşteptând să îmi urmez drumul.
Astfel interiorizată te-am întâlnit din nou, ca şi cum ai fi fost prezent în sală. Vederea ta mă face să mă ştiu în siguranţă.
M-am temut la început că n-o să fiu în stare de toată meditaţia, însă graţia Dumnezeiască întrece ceea ce noi suntem capabili să înţelegem. Când meditaţia s-a terminat, nu credeam că a durat mai mult de o jumătate de oră.
Acum, ca şi la mare la spirala realizată cu ocazia hiatusului anual, m-ai susţinut, m-ai facut să pot. Văzându-te în acel fel special, inconfundabil, ca şi cum deasupra totului ar fi ochii tăi care veghează – eu de fapt „văd” privirea ta îndreptată spre mine, de aceea ştiu întotdeauna că eşti tu – am făcut rapid şi foarte uşor saltul din lumea fizică în plan subtil şi contopirea cu tine a fost completă. Am simţit încă o dată ceea ce se cheamă comuniunea cu Ghidul spiritual.
Deosebit de alte dăţi a fost faptul că acum, fără ca eu să fac ceva în această direcţie, respiraţia mi s-a echilibrat treptat, am început sa respir egal pe ambele nări, uşor, foarte uşor şi foarte rar. Aceasta nu îmi producea vreun neajuns. Nici vorbă! Această respiraţie rară, aproape inexistentă, fină m-a făcut să mă percep într-un mod deosebit, neexperimentat de mine până acum. Nu găsesc cuvinte potrivite pentru a spune cum: cu coloana vertebrală goală, cu  centrii de forţă energizaţi şi echilibraţi, fără masă, fără formă şi cu un sentiment profund ca SUNT. M-am cunoscut pe mine. Nu ştiu cum să explic altfel…

După această cunoaştere, manifestarea ta şi a mea erau un dans. Nu în înţelesul direct al cuvantului dans, ci ca o exprimare a două forme de energie care comunică subtil, care exprimă existenţa lor ca pe o fuziune, care, deşi simt separat, sunt un întreg, un întreg cu conştiinţe distincte, dar nedespărţite. Aceasta mă face s-o numesc „dans”. Cred că sună cam de neînţeles, însă după ce am trăit-o, e Adevărul.
Trăind experienţa descrisă, normal ca timpul s-a scurs foarte repede.

II. CE SE VA PETRECE CU MINE PESTE 777 DE MILIARDE, DE MILIARDE DE ANI.

Şi timpul alocat acestor două meditaţii s-au scurs repede fizic, eu însă am trăit veşnicia. Cam atât. Ce povestesc nu e spectaculos, dar pentru mine e foarte important pentru că nu am mai trăit aşa ceva şi cred ca e un început bun.
De la începutul meditaţiei m-am străduit să mă ridic în SAHASRARA, aşa cum ne-ai  spus că e bine să facem. Uimitor a fost că am reuşit de-ndată, fără efort, ceea ce recunosc nu mi se întâmplă în mod obişnuit şi, mai mult, am reuşit să ramân acolo. Apoi am încercat să-mi simt, simultan cu SAHASRARA, ANAHATA CHAKRA, dar spre bucuria mea mi s-a activat partea dreaptă a zonei pieptului foarte puternic. De ce spun bucurie?! Pentru că sentimentul de iubire, de contopire, de expansiune a iubirii şi de percepţie plenară a ei, simţit în partea dreaptă a inimii este ceva ce până nu am experimentat eu însămi, nu credeam că poate exista. Şi pentru aceasta cuvintele sunt insuficiente.

Ca şi la prima meditaţie, fără ca eu să fac ceva special, de îndată ce muzica mi-a străpuns învelişul, respiraţia mi s-a echilibrat din nou pe cele două nări. Am trăit aceeaşi experienţă descrisă mai sus şi  m-am deplasat – acea formă de eu în care mă transformasem – într-un plan superior, care nu-mi este accesibil în mod obişnuit. De acolo pot privi Universul şi îl pot înţelege şi vedea fără să privesc în amănunt planete, stele, sori, vidul, ci ca pe El.
Acolo l-am simţit pe Dumnezeu Tatăl ca fiind toate acestea şi pe mine ca fiind parte din ele şi, la rândul lor, ca făcând parte din mine,  m-am perceput pe  mine ca pe o conştiinţă separată de toată această imensitate.

La partea fără muzică am simţit că am mai trecut de un prag, eu cea care fără formă şi fără trup eram mai mare decât toate şi puteam să văd toată creaţia ca şi cum cu mine ar începe şi s-ar termina, ca şi cum am fi doar eu şi creaţia în faţa mea şi nimic altceva. Era cât pe ce ca gândul să mă sperie şi să mă scoată din stare; Dumnezeu în marea lui bunătate mi-a mai dat un impuls şi am putut merge mai departe.

Într-una din zilele următoare am înţeles că pentru câteva clipe El m-a lasat să văd cum e să fii El.
Atunci totul mi se părea foarte firesc şi nu mi-am pus întrebări ci am privit mai departe spre ceva ce ştiam că urmează să se petreacă. Ce s-a petrecut sub ochii mei, deşi din afară pare înspăimântător, l-am perceput ca pe un fenomen foarte normal. Am privit nemişcată, exact cum spuneai, ca un martor.

Universul, creaţia se scufunda, se adâncea în ea însăşi, ca să folosesc un termen mai potrivit, ca atunci când goleşti un vas cu apă printr-un orificiu mare aflat în centrul său şi tot acel volum de apă se îndreaptă năvalnic spre scurgere. Iar eu ştiam exact ce se întâmplă, că tot ce există, inclusiv eu, ne vom scurge în acel punct, o condensare a tot ce a fost, că totul va suferi o transformare radicală, extraordinară. Aceasta nu numai că nu mă înspaimânta, ci mă făcea să privesc detaşat la ce se întâmpla, fără vreun cât de mic sentiment de sfârşit. Aşa trebuie! Înţelegeam. Nu mi-am pus deloc întrebări. Aşa trebuia să fie! De aceea nu mă temeam, de aceea nu dispăream, era o transformare, nu o distrugere cum pare din exterior, iar eu, ca energie, cred că am ajuns să fiu bucată de Dumnezeu, fiindcă altfel cum să rămâi conştient şi să înţelegi că ce pare distrugere nu e, că prăbuşirea aceea e întoarcere în conştiinţa Lui, că lumea, creaţia se naşte de fapt prin acea concentrare ce o transformă într-un punct, că noi suntem veşnici, fiindcă deloc, nicicând nu ne-am despărţit de El. Că peste oricâte miliarde de miliarde de ani VOI FI, câtă vreme întotdeauna şi dintotdeauna sunt El.
Îţi mulţumesc.

Florina, anul 6, Cluj-Napoca.

131. În această exemplificare m-am proiectat simultan asupra lui SAHASRARA şi ANAHATA CHAKRA. După scurt timp am simţit cum un val de energie beatifică coboară prin BRAHMARANDRA şi-mi inundă zona lui ANAHATA CHAKRA, iar apoi îmi infuzează fiinţa până când m-am dizolvat complet în stare, devenind acea stare de beatitudine transcendentă (nu ştiu cum s-o numesc mai bine), foarte conştientă şi lucidă, în acelaşi timp lipsită de gânduri, tensiuni, blocaje. Este perfectă, e pace, e împăcare, e tăcere. Îmi doresc să permanentizez aceasta trăire.
Mulţumesc.

Artemiza Cuzincu, anul 14, Bucureşti

132. Am făcut consacrarea. Am început meditaţia raportându-mă, aşa cum ne-a indicat Grieg, în SAHASRARA şi în ANAHATA CHAKRA simultan. Am perceput instantaneu activarea lui SAHASRARA şi deschiderea lui BRAHMARANDRA, prin care a intrat în structura mea o cantitate foarte mare de energie. Am simţit că sunt proiectat într-un univers în care spaţiul era mult mai dens iar timpul mult mai rapid ca în lumea noastră. Simultan am perceput o activare extraordinară a lui ANAHATA, care devenise foarte energizată, „caldă” şi cuprinzătoare. Starea de energizare globală era atât de puternică încât aveam senzaţia reală că îmi plezneşte pielea pe corp. Frecvenţa de vibraţie s-a ridicat din ce în ce mai mult, am perceput că sunt o fiinţă ce trăieşte la nivelul centrilor de forţă VISHUDDHA, AJNA, SAHASRARA, cu un nivel de conştiinţă similar celui perceput în meditaţiile de comuniune cu arhanghelii, sau chiar mai elevat. Am perceput starea de SPANDA, adică eram axul central al evenimentelor şi al manifestării, frecvenţa mea de vibraţie era atât de rapidă încât tot ce se manifesta împrejur părea solidificat. Starea era de conştiinţă pură, libertate, compasiune, detaşare şi luciditate, comuniune cu Dumnezeu. Îmi percepeam energia KUNDALINI ridicată în SAHASRARA, loc în care, pentru scurt timp, am „văzut” în plan subtil chipul lui Grieg care mă privea. Spaţiul pe care îl cuprindeam şi de care mă simţeam cumva „responsabil” era de mărimea unei galaxii sau mai mult. Inima pulsa plină de energie.

În faza desfăşurată în tăcere a meditaţiei totul s-a resorbit într-o stare de beatitudine transcendentă pe care am mai trăit-o la exemplificările făcute de Grieg la Costineşti, când i s-a solicitat să exemplifice starea de eliberare spirituală. Starea a continuat şi când au început celelalte meditaţii. Am fost bucuros că ea a continuat şi a doua zi, la fel cum s-a petrecut şi după acea meditaţie de la Costineşti. În urma acestei exemplificări l-am perceput şi îl percep pe Dumnezeu în fiinţa mea şi în afara mea. Îmi vine să plâng şi să râd, pe rând şi simultan. Consider că a fost un cadou spiritual de la Grieg, care a urmărit să mă impulsioneze spiritual şi să-mi dea o stare de încredere că practicând tehnicile YOGA, având o atitudine interioară corectă şi o raportare corespunzătoare la Dumnezeu, putem atinge un nivel superior de realizare spirituală şi de ce nu, putem atinge starea de eliberare supremă. Fie şi peste 777 de miliarde, de miliarde de ani. Sau acum.

Iulian Cuzincu, anul 13, Bucureşti

133. Dragă Grieg,
Este prima mea scrisoare către tine şi sper ca prin cuvintele mele simple să pot descrie ceea ce am trăit în data de 12.03.2008, cu ocazia zile tale de naştere.

În noaptea dinaintea programului spiritual, am visat că eram într-o sală foarte mare plină cu oameni. În acest vis, cineva, a cărui faţă nu am văzut-o, a împărţit la fiecare câte un cartonaş alb pe care scria „îngeraş”. Privind apoi acest cartonaş, pe el chiar a apărut un îngeraş.

La exemplificarea spirituală cu tema Ce se va pertece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista eu atunci? am simţit o energie foarte puternică deasupra capului, care s-a trasformat apoi în lumină. După aceea am simţit o expansiune şi m-am trezit că îmi privesc corpul din locul în care văzusem lumina. De la acest nivel am avut şi următoarea viziune: o apă curgătoare era traversată de un pod împodobit, la fel ca şi căsuţa din capătul lui, cu flori albe. În balconaşul casei, de unde emana un fum ca de tămâie, erau oameni care purtau pelerine albe cu glugă, parcă ar fi oficiat un ritual (nu-mi dau seama ce puteau face). Dintre toţi, tu ai fost cel care a întors faţa către mine. Apoi, în acea cămăruţă, s-a văzut o lumină aurie, iar oamenii din balconaş au dispărut.

În faţa mea a apărut un înger. Avea chipul tău. Eu te-am întrebat: „Ce voi fi peste 777 de miliarde de miliarde de ani?” (Menţionam că atunci când am pus această întrebare nu realizam că sunt în meditaţie şi nici tema meditaţiei.) „Vei fi un înger!”, ai răspuns, fixându-mă cu privirea. Peste câteva momente te-am întrebat din nou: „Ce voi fi peste 777 de miliarde de miliarde de ani?” „Vei fi un înger! Şi să nu uiţi că dacă tu faci un pas către Dumnezeu, El va face zece paşi către tine. Şi să le spui şi celorlalţi ce ai trăit tu acum.”

Apoi o rază de lumină a coborât din cer, iar eu urcam pe ea, parcă împinsă de ceva. Eram cu faţa către tine. Atunci am strigat: „Ce se petrece?” După care tu ai răspuns râzând: „Te-am eliberat!”

Grieg, îţi mulţumesc pentru acest dar minunat ce l-am primit de la Dumnezeu şi-ţi mulţumesc pentru că m-ai făcut să înţeleg că l-am găsit pe cel pe care-L căutam.

Elena Odor, anul 2, Drobeta Turnu Severin
 

134.  Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi

Pentru mine această exemplificare misterioasă a fost o extraordinară mărturie a uluitoarei măreţii a lui Dumnezeu Tatăl. Gândul că pentru fiecare dintre miliardele de miliarde de fiinţe, fie umane, fie extraterestre, fie din planul fizic ori din alte tărâmuri din ce în ce mai subtile, Dumnezeu are un plan, mi-a făcut mintea să rămână consternată şi, în sfârşit, fără gânduri.
 
La începutul exemplificării m-am confruntat din nou, ca la unele exemplificări anterioare, cu un aspect foarte subtil al orgoliulului spiritual: mintea mea se întreba dacă sunt suficient de evoluat spiritual pentru a mă putea branşa la această exemplificare, dacă voi fi la înălţimea acestui minunat cadou spiritual. Aceasta a produs o contracţie pe toate planurile fiinţei şi mi-a creat un mare disconfort. Am realizat capcana şi, mulţumindu-i lui Grieg pentru ghidare şi susţinere, m-am abandonat. Imediat am simţit o resorbţie a întregii mele fiinţe către interior, ceea ce mi-a generat un sentiment de plutire şi simultan de ascensiune din ce in ce mai rapidă. Suspendat într-o lumină dumnezeiască ce-mi hrănea esenţa, Sinele (ce sentiment extraordinar!), am avut intuiţia că, trecând peste acest artificiu necesar minţii de a localiza ceva într-un viitor foarte îndepărtat (777 miliarde de miliarde de ani), folosind timpul fizic pamântesc, acest moment se va afla într-o altă zi a lui BRAHMA, într-o altă perioadă de joc divin al lui Dumnezeu cu El însuşi. Zic artificiu, pentru că în perioada de repaus absolut al divinului, ABSOLUT totul se odihneste, deci şi energia timpului.

Apoi mi-au venit flash-uri cu imaginile unor fiinţe nemaivăzute, de culoare albastră, cu gâtul lung şi capul mic, cu trăsăturile feţei foarte puţin conturate, asemănătoare sculpturilor lui Brâncuşi, înalte şi zvelte şi a altora roz la piele, mai grăsuţe, cu feţele pătrăţoase şi cu urechi lungi, roz, ca ale iepuraşilor. Am urmărit relaxat şi detaşat să „văd” dacă nu cumva îmi imaginez acestea. Profunzimea şi firescul acestor imagini mi-au confirmat că erau reale. M-am întrebat care e rolul meu în acel peisaj, eram unul de-al lor? Eram venit cu o misiune spirituală în acel plan? Eram eliberat în acel moment? Linişte… Răspunsul l-am simţit la un nivel foarte profund şi foarte clar: eu eram planeta pe care acele fiinţe vieţuiau.

În timp ce simteam că o forţă misterioasă şi extrem de puternică mă aducea cu blândeţe înapoi în realitatea fizică, au început să se audă subtil, ca nişte clopote cosmice, mai multe frecvenţe de vibraţie. Focalizându-mă să intru în rezonanţă cu ele, acestea parcă s-au unit într-o unică vibraţie despre care am înţeles că era frecvenţa planetei, manifestată într-un univers cu frecvenţa de vibraţie preponderent la nivelul lui VISHUDDHA CHAKRA, planetă care eram chiar eu în acel viitor foarte îndepărtat. La revenire am fost plin de recunoştinţă pentru această graţie pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra noastră prin minunatul nostru Ghid spiritual Grieg şi pentru norocul pe care îl am de a mă afla pe această cale spirituală condusă de el.
Vă mulţumesc!

Mihnea Mocanu, anul 14, Bucureşti

yogaesoteric

25 aprilie 2008