Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? Mărturii (22-30)

Continuăm publicarea relatărilor primite de la cititorii care au realizat exemplificarea specială cu tema Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? susţinută de profesorul YOGA Gregorian Bivolaru pe 12 martie. Relatările sunt publicate în ordinea în care au fost primite, fără nicio excepţie. Mulţumim zecilor de cititori care ne-au scris cu promptitudine şi aşteptăm în continuare relatările voastre pe adresa redactie@yogaesoteric.net. Relatările referitoare la celelalte exemplificări din 12 martie vor fi publicate separat la secţiunea RELATĂRI de pe homepage.

22. Aşa cum Grieg poate, voi putea şi eu – Relatare premiată, în urma unei trageri la sorţi
Când am aflat de tema exemplificării excepţionale pe care Grieg urma să o realizeze pe 12 martie am fost străbătut de un fior tainic. „Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? oare voi mai exista atunci?” Am luat o foaie şi un creion şi am scris:
777 000 000, acestea sunt 777 de milioane, apoi :
777 000 000 000 acum sunt 777 de miliarde şi :
777 de miliarde de miliarde ar fi: 777 000 000 000 000 000 000
Iar noi nu atingem în lumea fizică decât abia primele două zerouri… este într-adevăr un timp îndelungat.

Aspectele legate de percepţia imensităţii timpului şi a spaţiului reprezintă pentru mine un catalizator eficient pentru o interiorizare profundă: în astfel de momente se produce o detaşare de aspectele lumii fizice, conştiinţa fiindu-mi atrasă către o stare indescriptibilă, transcendentă. Sunt momente magice de care mă bucur de fiecare dată şi pe care le regăsesc, amplificate, în meditaţiile de revelare a Sinelui sau spiralele de inducţie a stării de eliberare prin miracol divin. Este un început…

Am citit noţiunile teoretice prezentate, şi am fost copleşit de afirmaţia făcută de Grieg, în care spunea că această exemplificare i-a fost inspirată de Dumnezeu Tatăl în meditaţiile sale. Acest gen de comunicare spirituală este grandios şi îmi induce extraordinare momente de fericire, intuind că, aşa cum Grieg poate, voi putea şi eu.

DUMNEZEU ne-a rezervat şi încă ne mai rezervă o mulţime de surprize care pot fi uluitoare
În alt loc al materialului urmează: „merită să ne dăm seama că DUMNEZEU ne-a rezervat şi încă ne mai rezervă o mulţime de surprize care pot fi uluitoare.” În data de 12 martie urma să primesc vizita unui depanator IT, deoarece reţeaua de internet nu-mi funcţiona şi cei de la firma respectivă nu aveau altă zi disponibilă pentru service; programarea fusese făcută înainte de 10 martie. Apoi am aflat de exemplificare şi sufletul meu s-a întristat pentru că, dacă este ceva sigur despre un service IT, este că el durează multe ore. Era ora 18:00 (10 martie 2008) când brusc a sunat soneria, iar la uşă şi-a făcut apariţia depanatorul IT, care ne-a spus că un coleg l-a rugat ca la terminarea programului să treacă pe la mine, poate reuşeşte să rezolve problema ce o aveam. Am rămas fără grai, poftindu-l în cele din urmă în casă. Problema a fost rezolvată, omul a plecat şi încă nu-mi puteam reveni din uluială. Minunata surpriză pe care DUMNEZEU mi-a rezervat-o pentru acea zi m-a făcut să conştientizez şi mai mult importanţa acestei exemplificări.

Cineva realiza această exemplificare pentru mine
Exemplificarea a început pe fondul muzical. O linişte profundă, interioară, mi-a inundat întreaga fiinţă. Simţeam încărcătura magică a momentului. Undeva, o minunată fiinţă realiza această exemplificare, susţinută fiind de esenţa cea transcendentă, indescriptibilă, omnipotentă, veşnică, absolută şi enigmatică a lui Dumnezeu Tatăl şi făcea acest lucru şi pentru mine. Începeam să realizez cu adevărat importanţa acestor clipe. Suntem foarte obişnuiţi cu aceste cuvinte care vorbesc despre veşnicia lui Dumnezeu, despre omnipotenţa şi omniprezenţa Sa, dar atunci când începem să intuim ce înseamnă aceasta cu adevărat, mintea se blochează. Tocmai aceasta blocare a minţii permite, dacă există curaj şi abandon faţă de El, saltul către Împărăţia Tatălui Ceresc. Eram conştient de propria mea limitare, dar şi de potenţialităţile de care dispun în fiecare clipă, potenţialităţi care devin realităţi doar cu ajutorul graţiei lui Dumnezeu.

Am perceput un prezent continuu, stare susţinută de conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu
Apoi muzica a încetat. În liniştea şi obscuritatea camerei asteptam. Ce? Ceva! Orice! Încă nu se petrecea nimic: eram tot eu, cu gândurile mele, de care urmăream să mă detaşez şi să le observ. Mi-am reamintit de faptul că se spunea ca pur şi simplu să fim şi să rămânem martori tăcuţi. Şi aceasta am făcut. Am observat. Multe gânduri treceau, altele veneau, corpul fizic era şi el acolo. Dar în acel flux de energie haotică o copleşitoare prezenţă şi-a făcut apariţia sau mai bine zis eu mi-am dat seama de prezenţa ei. Era acolo fără să facă nimic altceva decât să fie. O stare de sublimă fericire şi devoţiune profundă simţeam pentru ea. Gândul că Însuşi Dumnezeu Tatăl este acolo m-a străbătut ca un fulger şi la fel de fulgerător am fost străbătut de un fior fierbinte şi în acelaşi timp rece, reconfortant şi liniştitor. A fost un moment în care totul s-a supendat: timpul, spaţiul, eu. Era linişte, simţeam acel sentiment de „acasă” şi era extraordinar. Apoi cele 20 minute s-au încheiat şi am conştientizat că, practic, nu am simţit acea scurgere a timpului resimţită în starea de veghe, ci mai degrabă un prezent continuu, stare susţinută de conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu.

În aceste clipe în care scriu cele trăite, după 24 de ore, simt intens acele stări extraordinare, însoţite de sentimente de recunoştinţă pentru Dumnezeu Tatăl şi pentru Grieg.
Mulţumesc din suflet !
Mădălin, an XIV – Bucureşti

23. Conştiinţa noastră este aceeaşi chiar dacă timpul trece şi corpul se schimbă
Am fost destul de curios înainte de meditaţie referitor la spusele lui Grieg că în această meditaţie este posibil să simţim ceva ireproductibil de către noi ulterior. Meditaţia în sine a fost una foarte reuşită, atât prin prisma focalizării gândurilor asupra universului interior, cât şi prin prisma trăirilor avute. Aş fi putut-o cataloga ca una foarte reuşită chiar şi în lipsa apariţiei a ceva ireproductibil ulterior la voinţă:
– aproximativ în prima jumătate a meditaţiei am simţit energizarea lui Sahasrara oarecum inedit: senzaţia de „coroană energetică” de deasupra capului o simţeam acum prelungită în jos precum un „voal” care cobora de-a lungul spatelui până la mijlocul acestuia, îngustându-se gradat („voalul energetic” având o formă de triunghi);
– starea interioară era una de calm, ca şi cum peste valurile agitate ale minţii se turnase ulei, astfel încât totul se liniştise;
– ca şi asociaţii mentale referitoare la tema meditaţiei, pe fondul unor imagini mentale cu specific cosmic (stele, galaxii şamd.), mi-a venit următoarea idee (asupra căreia m-am focalizat o vreme) având ca temă relaţia între conştiinţă pe de o parte, şi microcosmos/macrocosmos pe de altă parte: noi acum trăim nişte stări şi avem o conştiinţă care acum ni se pare foarte „normală” deşi aceasta se sprijină pe zeci de mii de miliarde de celule. Noi nu simţim în mod distinct fiecare dintre aceste miriade de celule, ci avem în schimb o conştiinţă şi nişte stări/senzaţii care se modulează ca un fel de “anvelopă” exterioară pe miriadele de celule. Analogic vorbind, este posibil să existe conştiinţe macrocosmice care în loc să se „bazeze” (moduleze) pe miriade de celule, să se „bazeze” (moduleze) în schimb pe miriade de stele;
– am meditat deasemenea la relaţia dintre conştiinţă şi trecerea timpului, la faptul că această conştiinţă intimă a noastră este aceeaşi chiar dacă timpul trece şi corpul se schimbă.

Starea de încremenire a corpului a adus mintea într-o stare de fascinaţie
Fenomenul interior cel mai remarcabil a apărut aproximativ în a doua jumătate a meditaţiei. Destul de repede o stare de energizare intensă a cuprins întregul corp (a debutat cu energizări intense la nivelul capului şi al pieptului, care apoi s-au extins în întregul corp de la picioare până în vârful capului). Această energizare s-a menţinut până la sfârşitul meditaţiei şi modul în care ea se simţea era unul inedit: simţeam ca şi cum întregul corp era plin în interior de mici „stele” care „vibrau energetic” cu foarte multă putere. Energizarea globală dată de aceste mici stele care vibrau şi umpleau întreg corpul era atât de puternică încât a apărut o stare de încremenire a întregului corp. Acest fenomen energetic atât de intens împreună cu starea de încremenire a corpului au adus mintea într-o stare de fascinaţie, astfel încât până la sfârşitul acestei meditaţii m-am delectat cu această stare, că nici prin cap nu-mi trecea să mă mai gândesc la altceva.

De aceea consider această meditaţie una foarte reuşită şi trebuie să recunosc că Grieg a avut dreptate în privinţa fenomenului ireproductibil ulterior de către mine.
Aurel Ion

24. Eram într-o stare de plenitudine şi de graţie
„CE SE VA PETRECE CU MINE PESTE 777 DE MILIARDE DE MILIARDE DE ANI?”
Am accesat un spaţiu spiralat de conştiinţă care m-a condus către un univers plin de lumină. Simţeam prezenţa lui Iisus şi a altor divinităţi peste tot în jurul meu. Mai erau şi alte fiinţe, toate însă sub formă de energie. La voinţă puteam să-i dau un chip fiecăreia în parte.
Acolo timpul nu avea nici început nici sfârşit, era o eternitate.
Aveam impresia că pot accede la orice informaţie, deşi în acel moment nu doream nimic anume pentru că eram într-o stare de plenitudine şi de graţie din toate punctele de vedere.
Livia, anul 17 Bucureşti

25. Consacrarea fructelor – efect regenerant
Am simţit cum din Sahasrara şi până în Muladhara coboară pe coloană o energie având forma unor bulgări de culoare alb aurie şi consistenţa subtilă specifică pentru ghee. Această energie a avut un efect regenerant şi mi-a dat o stare de deschidere şi bună dispoziţie.

Exemplificarea pe bază de muzică – am perceput unificarea Yin-Yang în fiinţă
Sub efectul muzicii am perceput unificarea Yin-Yang în fiinţă sub forma unui cilindru de energie amplasat în interiorul coloanei vertebrale. Acest canal subtil era deschis la partea superioară şi funcţiona ca o antenă de recepţie a informaţiei sosite de la nivelul lui Sahasrara. Ca o paranteză aş dori să menţionez că această funcţie de recepţie a fost activată prin intermediul meditaţiei precedente efectuată în intervalul 19,00-20,45. La un moment dat am văzut cum în această pâlnie încep să cadă fulgi care aveau „desenate” tridimensional imagini din locuri şi momente de timp diferite.
Am efectuat apoi o translaţie într-un spaţiu foarte colorat şi plin de bucurie în care exista o spirală de formă Yang. Un îngeraş de lumină albă râdea fericit şi bătea din mânuţe. Apoi am văzut un spaţiu infinit de culoare închisă în care după puţin timp şi-a făcut simţită prezenţa o lebădă albă. Aceasta şi-a întins aripile şi şi-a luat zborul bătând aerul cu ciocul său puternic.

Exemplificarea fără muzică – linişte dătătoare de bucurie nemarginită
Lebăda a urmat un traseu numai de ea ştiut. Cerul a devenit roşu şi apoi treptat s-a tot schimbat la culoare până a devenit alb. Am ajuns într-un loc care era ca o întindere de ape. Era o linişte mistică dătătoare de o bucurie nemărginită. Acolo am experimentat mai multe aspecte misterioase cum ar fi: esenţa comună a celor cinci tattve, crearea acestora, posibilitatea de a accesa orice punct din spaţiu şi din timp precum şi orice trăire la voinţă. Am văzut cum calităţi opuse precum cald/frig, opac/transparent, tare/moale, mare/mic sunt două faţete ale aceleiaşi monede.

Mulţumire faţă de Divin – sunt una cu Dumnezeu Tatăl
Am simţit cu putere că sunt una cu Dumnezeu Tatăl. Eram foarte fericită. Am remarcat că îmi aminteam cu precizie totul atât ca imagine vizuală cât şi ca trăire.
Cristina, anul 17 Bucureşti

26.Bunul Dumnezeu mă iubeşte

Am renunţat la curs în anul 2004 şi am aflat de meditaţia aceasta exact cu două ore înainte de a începe. Nici nu ştiti cum am plecat repede spre casă, am citit repede ce să fac, am copiat muzica şi m-am apucat de meditaţie.
Eram un pic bulversat, egoul mă îndemna să nu fac meditaţia, îmi inducea în fiinţă o frică teribilă că cine ştie ce am să păţesc, mai veneam şi de la o îmormântare (patroana firmei la care lucrez a murit) şi vă daţi seama că şi meditaţia a mers greu. Asta e când eşti un om simplu, dar cel mai important este că am făcut-o până la urmă spunându-mi: ce-o fi o fi, cu Bunul Dumnezeu înainte.

Atunci a intervenit acea bucurie fără obiect
Acum să vă spun ce s-a petrecut cu mine. După consacrare şi meditaţia cu muzică, aveam creştetul capului foarte dilatat, iar primul miracol a fost că eram şi pe fotoliu şi în dreapta mea în acelaşi timp. Asta a durat câteva secunde. Mi-am zis: oare este adevărat? Starea s-a repetat apoi, convingându-mă. Spre final, pe lângă alte imagini care durau fracţiuni de secundă, m-am văzut copil, apoi imediat parcă aş fi fost Iisus cu mâinile ridicate orizontal şi palmele în sus. Abia atunci a intervenit acea bucurie fără obiect. Ştiind că mă voi elibera din ciclul ăsta şi ştiind şi rumegând eu aşa după meditaţie, am ştiut că BUNUL DUMNEZEU mă iubeşte şi m-a ajutat să aflu de această meditaţie.

Vă rog să mă iertaţi dacă v-am plictisit cu trăirile mele, dar vroiam să le împărtăşesc şi celorlalţi care au rătăcit până acum. Prefer să nu am nici o bunăstare materială, numai să pot merge la curs.
Ilie Constantin, Iaşi

27.Nu am simţit nimic deosebit – Relatare premiată, în urma unei trageri la sorţi
Mă numesc Diana, am fost cursantă până la sfârşitul anului 2006 ajungând atunci în anul 5 de curs. Am abandonat cursul atât din motive personale (întemeierea unei familii) cât şi datorită „scrisoriadei”: nu fiindcă eram de acord cu vreuna din părţi ci pentru că ambele „tabere” erau mult prea virulente pentru o organizaţie spirituală, iar limbajul folosit de ambele părţi a fost şocant prin lipsa de respect şi bună cuviinţă.

Revenind la subiectul acestei scrisori – aţi dorit relatări referitoare la meditaţia excepţională din 12 martie – vreau să vă spun încă de la început că am primit vestea acestei meditaţii cu bucurie şi chiar doream foarte mult să am o experienţă care să mă „scuture” puţin, să-mi arate un drum spre Dumnezeu. Aşa că am început meditaţia fără prejudecăţi, aşteptând… ceva, orice. Din păcate nu am simţit nimic deosebit, poate doar câteva senzaţii la nivelul lui Ajna Chakra. A fost ca o meditaţie normală, reuşită: căci timpul a trecut repede şi măcar nu am trecut prin faza „uf, am amorţit, cât e ceasul, mai este mult? ”. Dar totuşi nu am simţit nimic deosebit.

V-am scris această scrisorică pentru că aţi spus că şi relatările despre nereuşite sunt binevenite, ca să aveţi şi un caz de eşec, nu doar cele minunate.

28. Inima mea şi a lui s-au contopit devenind una
Am început meditaţia pentru momentul naşterii lui Grieg într-o stare de linişte interioară şi de aspiraţie spirituală. Îl simţeam pe Grieg foarte aproape. M-am centrat la nivelul inimii şi al creştetului capului, iar apoi asupra lui Grieg – ca o prezenţă subtilă foarte concretă în sala în care eram. După ce a început meditaţia, la un moment dat am simţit ca şi cum Grieg a pătruns prin creştet, prin vidul median, până în inima mea, şi apoi cum inima mea şi a lui s-au contopit devenind una, în vidul inimii. Apoi am simţit cum acest spaţiu interior şi plin de iubire (vidul inimii), în care eram una cu Grieg, se unifică cu vidul universal, plin de iubire, care susţine tot universul. Nu era nici o limitare, nici un fel de delimitare. Simţeam că dacă rostesc „eu” nu mai apar acele delimitări obişnuite şi subtile ale minţii, cu care suntem obişnuiţi dar de care nu suntem conştienţi. Simţeam cum această obişnuinţă a minţii de a delimita exista şi avea un fel de „vechime”, dar era fără consistenţă. Era absolut ireală în comparaţie cu consistenţa trăirii, de la nivelul inimii, a vidului unificat. Această trăire a dominat toată meditaţia până spre finalul ei când am început să percep o anumită soliditate şi rigiditate a structurilor mentale. Foarte insidios a apărut ideea de cât de mult timp este necesar pentru a distruge aceste limitări şi împreună cu acest gând s-a strecurat şi o anumită stare uşor depresivă.

Iubirea susţine tot universul
În această stare (care s-a amplificat între timp) am început meditaţia excepţională cu tema – CE SE VA PETRECE CU MINE PESTE 777 DE MILIARDE, DE MILIARDE DE ANI? OARE VOI MAI EXISTA ATUNCI? În această meditaţie am simţit dinamizarea puternică a centrilor de forţă Anahata şi Sahasrara, în prima parte (cea cu muzică), împreună cu un fel de translaţie. În cea de a doua parte a meditaţiei şi mai ales spre finalul acesteia, am simţit cum existam doar la nivelul creştetului (se dinamizase auxiliar şi Ajna chakra). O parte din structurile subtile erau încă prinse în acea stare de depresie care mă cuprinsese fără să îmi dau seama în finalul meditaţiei anterioare. Abia a doua zi la amiază, după o meditaţie-rugă către Grieg şi Dumnezeu Tatăl în care am accentuat trăirea depresiei respective la limită, am reuşit să ies din ea. A fost ca o praştie spirituală care m-a propulsat în iubirea simplă şi liniştită de la nivelul inimii şi care s-a putut realiza cu sprijinul lui Grieg şi al lui Dumnezeu Tatăl. Prin ceea ce am trăit în cele două zile (12 şi 13 martie) am înţeles prin trăire cum iubirea, infuzată în vidul universal, susţine tot universul cu tot ceea ce există în el. De asemenea am observat („pe propria piele”) cum anumite obişnuinţe mentale de care nu suntem conştienţi pot deturna energia şi forţa unor trăiri foarte frumoase spre trăiri mai puţin benefice, dar care pot fi utile pentru conştientizare şi transformare.
Irina, anul 15 Bucureşti

29. Voi exista ca şi conştiinţă şi în acel moment din viitorul îndepărtat
Încă de la început – şi apoi o bună parte a meditaţiei – am simţit o ascensionare extraordinar de puternică a lui Kundalini pe toată coloana vertebrală până în Sahasrara. Această ascensiune s-a declanşat imediat ce m-am focalizat în zona de deasupra creştetului capului şi a fost cea mai puternică, cea mai de durată şi mai continuă din câte am experimentat până acum! Ea a avut rolul, cred, să-mi urce nivelul de conştiinţă pentru a putea înţelege ceea ce urma să primesc în această exemplificare spirituală.

Atunci când ascensiunea a devenit „mai fină” am sesizat în inimă o stare de fericire intensă, apoi o pace, linişte şi împăcare (mulţumire) cu ceea ce sunt. Era o stare supramentală dată de trăirea lui „aici şi acum”. Atunci mi-a venit ideea – care m-a umplut de bucurie, recunoştinţă, mulţumire şi umilinţă că, da, voi exista ca şi conştiinţă şi în acel moment din viitorul îndepărtat! Am urmărit apoi pe cât posibil să menţin starea de conştienţă şi atenţie la acel nivel ridicat, ceea ce se traducea în conştientizări nuanţate ale trăirilor descrise mai înainte în cele două zone de proiecţie recomandate în textul trimis de Grieg: Anahata Chakra şi Sahasrara. Mulţumesc lui Dumnezeu şi Ghidului meu spiritual pentru această experienţă spirituală!
Ioan Puţura, anul 15, Bistriţa

30. Mă abandonasem în starea de prezenţă, de aici şi acum
La începutul consacrării fructelor exemplificării către Dumnezeu Tatăl am avut o trăire foarte intensă, de prezenţă a Divinului chiar în fiinţa mea. Cuvintele rostite mental se stingeau gradat rămânând doar starea de raportare la Dumnezeu în inimă. Aceasta a produs în fiinţa mea o bucurie de nedescris. A urmat meditaţia pe muzică la începutul căreia ultimele rămăşiţe ale minţii încercau disperate să preia controlul fiinţei mele, dar ceva cu mult mai intens şi puternic decât ea dirija totul. Mă abandonasem în starea de prezenţă, de aici şi acum şi am perceput cum mă înalţ din ce în ce mai sus, pe niveluri din ce în ce mai subtile şi mai rafinate, constatând totodată modificări de culori şi vibraţii pe măsura ascensiunii.

Mă contopisem cu Dumnezeu
La finalul acestei prime etape de meditaţie am rămas într-o stare de neclintire. Eram doar martoră a ceea ce avea să se deruleze în cea de-a doua etapă a meditaţiei. Am avut percepţia unui spaţiu imens în care apăreau unduiri ale unor fante de lumină albă, asemănătoare unor fâşii de mătase albă unduite de un vânt blând. Apoi mi-am îndreptat atenţia către sursa acestor fante de lumină şi am perceput o lumină strălucitoare, caldă, atrăgătoare în care m-am topit instantaneu. Era ca o regăsire plină de bucurie, de exuberanţă. Am rostit numele lui Dumnezeu şi am simţit cum rosteam de fapt numele meu. Mă contopisem cu El. Se juca, şi acest joc era beatific. Era ca o oglindire a Lui în El. Mă minunam de tot ceea ce descopeream şi de ceea ce se petrecea atunci şi râdeam de fericire. Am înţeles ulterior că totul e un joc divin şi că atât actul de a crea cât şi cel de reîntoarcere la El a fiinţei create îi produce lui Dumnezeu o imensă bucurie.

La finalul meditaţiei i-am mulţumit cu recunoştinţă lui Dumnezeu pentru revelaţia pe care mi-a oferit-o şi lui Grieg pentru că a făcut posibilă această branşare la realitatea lui Dumnezeu.
Verona, anul 19, Bucureşti

(va urma)

yogaesoteric
21 martie 2008