Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? Mărturii (63-70)

 
Continuăm publicarea relatărilor primite de la cititorii care au realizat exemplificarea specială cu tema Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? susţinută de profesorul YOGA Gregorian Bivolaru pe 12 martie. Relatările sunt publicate în ordinea în care au fost primite, fără nicio excepţie. Mulţumim zecilor de cititori care ne-au scris cu promptitudine şi aşteptăm în continuare relatările voastre pe adresa redactie@yogaesoteric.net.

63. O lumină strălucitoare puternică mă chema la ea

Bună ziua, vă relatez experienţa mea din timpul exemplificării spirituale din 12 martie. Locuiesc în Belgia şi actualmente sunt în primul an de curs YOGA prin corespondenţă. Am fost îndemnat să vin la acest curs de către prietena mea care este în anul 7 la Bucureşti.

Exemplificarea a fost pentru mine o experienţă foarte frumoasă. Încă de la început, m-am simţit luat de mână, ca şi cum aş fi fost dus la o plimbare.   M-am regăsit proiectat în nişte locuri total diferite de cele din lumea noastră, care s-au succedat de la o parcare mare gri, la o pădure verde magnifică… tot timpul menţinându-se senzaţia unei plimbări. Pe parcursul exemplificării, am simţit o energie care vibra la nivelul mâinilor şi încheieturilor mâinilor mele ca nişte mici furnicături şi a apărut o senzaţie de căldură. Elementul tulburător în această promenadă a fost faptul că eu eram complet singur, peisajele pe care le traversam erau goale, fără locuitori, nu era nimeni nicăieri. Cu toate acestea, mă simţeam luat de mână şi condus, deşi tot timpul acestei călătorii am fost singur, chiar dacă simţeam un fel de prezenţă foarte aproape de mine.

În timpul unei „opriri”, am văzut cum această prezenţă a luat formă în faţa mea, având aparenţa unui bărbat: o faţă tânără, surâzătoare mă privea şi părea că doreşte să-mi arate sau să-mi explice ceva. La un moment dat m-am regăsit complet în întuneric. Apoi, am văzut în depărtare o lumină strălucitoare puternică, foarte luminoasă cu culori calde, care părea că nu vine de nicăieri. Nu era orbitoare, ci primitoare şi mă chema la ea.

După ce s-a încheiat meditaţia şi am revenit din această stare m-am simţit calm şi plin de fericire…. dar în egală măsură incitat de ceea ce tocmai văzusem.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Ghidului meu spiritual, pentru că mi-a permis să descopăr aceste lucruri şi îi mulţumesc în egală măsură prietenei mele pentru că m-a îndemnat să realizez această exemplificare care a fost o experienţă minunată pentru mine.
Christophe Pierson

64. Parcă eram la Facerea Lumii

Invitaţia de a participa la această exemplificare m-a uimit şi incitat simultan. Ca de fiecare dată când am participat la ziua de naştere a Ghidului meu spiritual, ştiam că vom avea parte de un cadou deosebit. Era clar pentru mine că momentul ales nu putea fi determinat de mine cel puţin nu prin raţionamente şi tocmai de aceea eram curioasă, considerând că într-un fel această exemplificare va fi şi un moment al adevărului cu privire la SADHANA mea individuală. În meditaţia începută pe fondul muzical am căutat să îmi liniştesc mai întâi mintea, să urmez recomandările făcute de Grieg şi am lăsat gândurile să plece. M-a cuprins o linişte plăcută şi orice urmă de nesiguranţă a dispărut, simţindu-mă din ce în ce mai puternică datorită unui şuvoi de lumină care intra de sus în jos, din SAHASRARA până în ANAHATA, activând puternic cei patru centri superiori. O căldură plăcută şi fiori de energie urcau şi de jos în sus întâlnindu-se cu şuvoiul de lumină ajuns în centru. Întreaga zonă a inimii era ca un soare fierbinte, care emana energie în cercuri concentrice. Întreruperea muzicii şi anunţul celei de-a doua părţi le-am auzit ca prin vis, într-o stare de detaşare faţă de realitatea înconjurătoare.

În partea  a doua a exemplificării, cea fără fond muzical, m-am simţit dintr-o dată plutind prin aer într-un veşmânt alb şi lung, deasupra unor munţi împăduriţi deasupra cărora aburea o uşoară ceaţă. Deşi era o pădure deasă şi verde închis de conifere, cu miros specific, plăcut, atmosfera era caldă şi umedă ca la tropice. Lipseau însă păsările, animalele, oamenii, era o linişte absolută, neobişnuită. Plutind prin aer, am ridicat ochii de la priveliştea de sub mine cu acei munţi frumoşi, iar în faţa mea am văzut doar un cap de bărbat ca o hologramă, cu o faţă extrem de albă, fără vârstă, purtând un coif specific de viking!… Dimensiunea feţei era mai mare decât corpul meu şi părea  într-o stare de profundă meditaţie, cu privirea defocalizată, emanând o forţă indescriptibilă. Apoi acea imagine-hologramă s-a estompat şi a urmat un alt cadru: mi-am văzut silueta din spate, din exterior, stând în picioare pe malul unui râu lat de vreo 10-15 m care curgea năvalnic cu ape înspumate dinspre apusul soarelui către o destinaţie neştiută. Nu ştiu ce sau pe cine aşteptam acolo, doar că priveam absorbită apusul soarelui şi valurile care parcă ieşeau din el. În tot acest timp nu am văzut alte fiinţe umane, parcă eram la Facerea lumii, iar totul era atât de pur şi nou, neînceput…Meditaţia mea s-a încheiat în acea aşteptare. Grieg, îţi mulţumesc cu toată dragostea şi recunoştinţa pentru acest cadou sublim.
Cristina I., anul 6, Suceava

65. Am simţit această stare exemplificată ca o investitură din partea Divinului

În prima parte a meditaţiei, cea cu fundal sonor, mi-am focalizat atenţia în zona de deasupra creştetului, urmărind să intru în comuniune cu Spiritul atotştiutor şi omnipotent care, aflat dincolo de spaţiu şi timp, mă va conduce în acea dimensiune îndepărtată din viitor. La un moment dat am perceput un cerc radiant albastru în zona lui SAHASRARA, care media energia subtilă specifică a exemplificării.

În partea a doua a meditaţiei, în tăcere, am intenţionat cu credinţă să primesc revelaţia a ceea ce va fi fiinţa mea, peste o perioadă incomensurabilă de timp. Deodată, am simţit o „coborâre” extrem de sensibilă prin BRAHMARANDRA în tot trupul, a unei „prezenţe” intense şi foarte puternice, care s-a unit cu partea conştientă din mine. Am devenit atunci un stăpân, totodată rege şi judecător al unei lumi subtile (loka), care era chiar forma corpului meu subtil. Starea aş putea să o compar cu aceea de Ishwara din cadrul esoterismului hindus. Trăiam o stare de mare împlinire, în ceea ce priveşte sentimentul de forţă şi prezenţă în toată acea dimensiune.

Am întrebat interior, cum se va manifesta iubirea în acea condiţie, iar răspunsul l-am primit la nivelul inimii, ca şi cum ar fi un vis lucid, generat conştient de acea conştiinţă de tip Ishwara care, la voinţă, îşi poate crea propriul vis de iubire, fără să-şi piardă câtuşi de puţin priza asupra condiţiei sale suverane. Am întrebat în final, ce este „obiectiv” în toată această dimensiune şi am avut trăirea foarte vie a faptului că „materia” acelei lumi este ceva iluzoriu, în sensul că poate fi uşor modelată de voinţă şi nicicând ea nu poate să inducă gândul de „exterioritate”.

În concluzie, am simţit această stare exemplificată, ca o investitură din partea Divinului, pentru care îi mulţumesc cu recunoştinţă.
Constantin C., anul XIII de curs

66. Eram doar conştiinţa pură a existenţei

Chiar de la începutul meditaţiei, universul actual – aşa cum îl percep eu, nu numai la nivelul fizic, ci şi toate  celelalte corpuri subtile – s-a dizolvat instantaneu, pur şi simplu s-a „topit”, ca apoi, instantaneu, să se „restructureze”  într-o realitate complet şi fundamental diferită de tot ceea ce am trăit şi cunoscut prin experienţele şi trăirile mele de până acum. Prima priză a acestei noi „realităţi” a fost sentimentul de „Eu Sunt”, aceasta a fost prima trăire ce a răsărit, în inima acestei complet noi realităţi. Această stare de „Eu sunt” era liberă de orice formă, nu avea absolut nicio reprezentare exterioară, de niciun fel, şi nici măcar o reprezentare „interioară”, pentru că nu experimentam ceva ce ar putea fi împărţit în „interior” şi „exterior”. Eram doar conştiinţa pură a existenţei. Şi totuşi, în aceste condiţii ale unei lipse totale a oricărei percepţii diferenţiate, recunoşteam în mod misterios şi absolut – dincolo de orice relativitate – că acel Eu este identic cu acest Eu din lumea de-acum, că eram „Eu” şi nimic altceva sau altcineva. Această identitate era ceea ce „unea” în mod desăvârşit Eu-l actual – pe care mi-l „aminteam” din acest univers, dar dincolo de orice amintire sau stare, pentru că nu existau amintiri sau stări de vreun fel – şi acel Eu, care, în acel univers, era însăşi acel univers, însăşi substanţa acelui univers.

Stările, imaginile şi formele erau conţinute ca într-un sâmbure în „inima” acelei realităţi

Apoi, din „inima” stării de „Eu sunt” a început să se contureze şi să se diferenţieze în conştiinţa mea, pe niveluri specifice de vibraţie şi energie, acel univers în care existam. Este aproape imposibil, totuşi, să pot descrie  acea realitate, pentru că absolut toate planurile manifestării, acolo, erau fundamental diferite de ceea ce percep în acest macrocosmos de acum. Structura însăşi a energiei era complet alta, şi această structură se „desfăşura” cumva în interiorul fiinţei mele. Reprezentările mentale – cele cu care suntem obişnuiţi acum – nu mai existau, nu mai exista vreun fel de limbaj, într-un anume fel nu existau nici reprezentări prin imagini sau stări definite – aşa cum le experimentăm în acest univers – dar  comunicarea şi „perceperea” se făcea într-un mod „direct”, instantaneu şi unitar, printr-o identitate cu  esenţa  stărilor, imaginilor şi formelor ce astfel nu mai era necesar să fie „desfăşurate”, ci erau conţinute ca într-un sâmbure în însăşi „inima” acelei realităţi. Am conştientizat apoi că acest Eu – ca singur aspect ce făcea legătura cu identitatea mea de acum – umplea cu esenţa lui o structură complexă de niveluri şi „corpuri”, ceea ce se poate aproxima în termenii noştri obişnuiţi cu faptul că aveam, totuşi, un corp, aveam şi o realitate „desfăşurată”. Numai că acest corp, ca şi absolut orice energie şi aspect din acel macrocosmos, nu semăna cu nimic ce ar putea fi descris în cuvintele noastre. Ca şi trăire inefabilă, acel „corp” avea şi el o structură pe diverse niveluri energetice de vibraţie diferită, iar cel mai „material” dintre aceste niveluri – dar care nu avea nimic de-a face cu „materia“ pe care o percepem acum – avea o dimensiune imensă, mai mare decât galaxii întregi de-acum, şi atomii şi celulele şi ţesuturile şi membrele componente ale acestui „corp” erau nişte structuri complexe analogice cu planetele şi stelele universului nostru.

Eram născută din şi umplută de conştiinţa lui „Eu Sunt”

Am recunoscut cu fericire ca pe singurul element familiar şi „tangent” cu universul nostru, sfera inefabilă de existenţă, acţiune şi structură a celor 10 Mari Puteri Cosmice.  Le percepeam ca şi „limbaj” de manifestare complet altfel, dar totuşi energiile fundamentale ce le manifestă ele: iubirea, frumuseţea, compasiunea, discernământul etc. erau – în esenţa lor ultimă – identice cu ceea ce manifestă aceste Puteri Cosmice şi în acest univers. Toate energiile Lor erau percepute complet diferit ca manifestare, dar puteam diferenţia, în esenţă, cu precizie, care din manifestările acelui univers corespund stării de iubire – ceea ce „percepem” noi ca iubire acum –, care stării de frumuseţe etc. Am perceput, ca specificitate a acelei realităţi, că Marea Putere Cosmică Kali şi Marea Putere Cosmică Buwaneswari erau mult mai „îngemănate”, într-un anume fel, decât sunt în acest univers. Trăiam acolo ca şi cum timpul era  mai „solid” decât cum îl percepem noi acum, şi din contră, spaţiul era, cumva, mai „fluid”, structura intimă, fundamentală a timpului şi structura intimă, fundamentală a spaţiului erau foarte asemănătoare, diferite cumva, doar în „formă”, astfel încât timpul şi spaţiul se „topeau” unul în celălalt şi se năşteau unul din celălalt permanent, într-un joc misterios. Le percepeam clar ca fiind 2 aspecte ale unei singure realităţi unitare, desăvârşite, în care anumite aspecte ale spaţiului „curgeau”, în timp ce anumite aspecte ale timpului aveau un gen de „corporalitate” şi  chiar intrau în componenţa „structurii” mele  materiale, ca şi cum corpul meu era alcătuit nu numai din elemente ce se desfăşurau în spaţiu, ci era   alcătuit şi din elemente ce ţineau de natura timpului, astfel încât „forma” mea era un continuum spaţio-temporal născut din şi umplut de acea conştiinţă a lui „Eu Sunt” ce există în eternitate şi dincolo de manifestare.

Chiar şi acum, de fiecare dată când evoc experienţa de nedescris ce am trăit-o, relativitatea timpului şi a spaţiului se expansionează până la un nivel absolut, în sensul că experienţa trăită „dizolvă” complet unitatea de măsură a ceea ce ar însemna 777 de miliarde de miliarde de ani, într-un ACUM atemporal şi concomitent – acum cu ATUNCI – şi în acelaşi timp am sentimentul inefabil că şi spaţiul de atunci este conţinut în spaţiul de acum, precum şi spaţiul de acum este conţinut în spaţiul de atunci, ca 2 realităţi dublu incluse, umplute de conştiinţa purei existenţe.
Diana Savescu, anul 17, Bucureşti

67. Toţi vom trăi Marea Eliberare

Mulţumesc Ţie Doamne, mulţumesc Ţie Gregorian Bivolaru.
 
Am început exemplificarea cu 10 minute întârziere, fără muzică. Am făcut consacrarea… În prima parte eram într-un haos al gândurilor pământeşti, formulam întrebarea „cea mare”, m-am detaşat de gândul ca aş putea să nu merit să primesc răspuns… În a doua parte, am trăit o excepţională stare de abandon, iubire, înălţare… în final Marea Eliberare. Am revenit exact în momentul stabilit, 21.35. I-am mulţumit cu umilină şi supunere totală Marelui Creator, i-am mulţumit cu respect şi dragoste lui Grieg.
 
Începutul începutului
Eram în Univers, în vidul ceresc, în infinitatea începutului. Nenumărate stele, planete, nebuloase, corpuri cereşti extraordinar de spectaculoase în forme, culori, energii…. toate creaţiile Domnului. Aveam o viteză colosală, eram ceva nedefinit care lăsa în urma sa mii de stele, cu traiectoriile lor – cozi de lumină; lăsam în urma mea lumină fără niciun efort… eram pustie… doar mă avântam în vidul negru al Marelui Început. Eram ceva nedefinit, primul gând a fost că sunt o cometă, am aruncat o privire în spatele meu, aveam o pereche de aripi uimitor de naturale, incredibil de armonioase concrescute pe spate… Eram nemişcată, nimic nu se mişca în mine; eram într-o stare de repaus absolut. Pentru un moment am crezut că de fapt eu stau pe loc şi tot Universul se mişcă… era o iluzie… simţeam mişcarea în fiinţa mea. Mă mişcam cu o forţă uimitoare, cu o putere evident divină.
 
Dorinţa de a fi ACASĂ
O durere imensă îmi strângea toată fiinţa, eram comprimată şi gata să explodez de îndurerare. Tot pieptul era parcă de piatră, cu greu mai puteam să respir, o durere copleşitoare. Căutam, căutam cu disperare ceva viu, căutam Planeta Casă, draga şi dulcea Planetă Casă. Gândul că eram un spectator al timpului – care nu poate să iubească şi nici nu are capacitatea măcar să trăiască, să realizeze existenţa – m-a sfâşia… o durere teribilă… singură într-o lume atât de frumoasă, uimitoare şi complexă, dar totuşi de piatră, o lume împietrită… Am trăit Marea Dramă a Universului, de a fi martor ocular, neputincios în dorinţa-mi de a trăi, de a iubi, de a exista…

A FI, e cel mai mare dar de la Bunul Nostru Dumnezeu… Am realizat că a fi fiinţă umană, a simţi, a simţi orice, ORICE pe lumea asta, e cel mai înălţător, cel mai suprem şi cel mai preţios DAR DIVIN. A trăi, a exista…a realiza existenţa. Am acceptat cu umilinţă şi supunere tragedia pe care o trăiam.   M-am detaşat de îndurerata-mi dorinţă de a fi printre ai mei, fiinţe vii…
 
Dumnezeu îşi iubeşte creaţia
În momentul detaşării, avântul meu s-a transformat uşor într-o cădere lină. Linişte, pace lăuntrică, detaşare, împlinire… Conştiinţa mea era împăcată ca niciodată cu mine însămi şi cu tot ce se întâmpla în jurul meu, eram într-un abandon absolut. De fapt era o cădere în sus, mă ridicam, mă înălţam fiind protejată în totalitate de Palmele Lui… Atunci am simţit clar, fără nicio urmă de îndoială, prezenţa voluptoasă şi copleşitoare a Creatorului… senzaţie de calm profund, împlinire supremă, divină, abandon, iubire colosală pentru darul de a fi o creaţie a Tatălui Nostru….

M-am simţit uimită şi derutată să mă aflu la Picioarele Lui… la Tălpile şi Gleznele Lui… Ce am făcut să merit Dragostea Lui, să fiu la sfintele Lui Picioare…? Am fost copleşită de Dragostea Lui pentru mine, o simplă creatură. Am simţit o dragoste imensă… Am realizat imensa dragoste pe care o are Dumnezeu pentru creaţia Sa! Am rămas umilă şi supusă, realizând ce se întâmplă. Nu simţeam nevoia să mă uit în sus, la El; era un dar nepreţuit pentru mine să mă ridice până la Picioarele Lui, să simt, să-I ating, să-I mângâi Tălpile. Plângeam de împlinire, extaz, eram copleşită, îmbătată de dragostea Lui. Împlinire Supremă, Divină, Absolută… Toate simţurile, percepţiile, stările, gândurile au dispărut; frontierele, definiţiile, limitările… totul a căpătat o altă valoare, o valoare intens divină. Atunci m-a ridicat cu Palmele în dreptul Inimii Lui, eram parte din Imensa-I Inimă … m-a lăsat să trăiesc cel mai divin, pur, cristalin, virgin sentiment de înălţare, de eliberare… Am trăit Marea Eliberare, Mântuirea…
Daniela, anul 1, Chişinău

68. M-am perceput ca fiind însăşi recunoştinţa faţă de Dumnezeu

Pe data de 12 martie 2008 am participat la exemplificarea cu tema „Ce se va întâmpla cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista?” Am consacrat fructele acţiunii lui Dumnezeu, apoi am realizat prima parte a meditaţiei cu suport muzical şi am perceput o intensă activare a lui VISHUDDHA CHAKRA. În a doua parte a meditaţiei nu am perceput nimic. În încheiere am vrut să emit recunoştinţă faţă de Dumnezeu dar n-am reuşit, am fost plin de resentimente şi mi-a apărut întrebarea „Cum să-i fiu recunoscător dacă n-am primit nimic?” Apoi mi-a venit în minte o idee dintr-o rugăciune şi anume că este o greşeală faptul că nu ne dăm seama că avem motive de a fi recunoscători lui Dumnezeu. Aşa că mi-am pus întrebarea „Pentru ce simt eu cea mai multă recunoştinţă faţă de EL?” Şi am găsit ca răspuns că cea mai mare recunoştinţă o port faţă de Dumnezeu pentru faptul că m-a creat şi apoi pentru că mă susţine. Pornind de la acestea am reuşit să evoc o stare de recunoştinţă.  După câteva secunde  am primit răspunsul printr-o străfulgerare de intuiţie: m-am perceput ca o lumină albă, fără formă şi fără limite, intim fuzionată cu Dumnezeu şi manifestând nesfârşită recunoştinţă faţă de EL, m-am perceput ca fiind însăşi recunoştinţa faţă de Dumnezeu.
Ulterior am înţeles că trecusem cu succes un anumit test. Am mai realizat că mintea mea a creat o idee deformată despre fuziunea cu vidul beatific transcendent şi că această  fuziune nu înseamnă în realitate anihilarea mea.
Andrei, necursant

69. Recunoştinţă plină de iubire faţă de Dumnezeu pentru ceea ce sunt – Relatare premiată, în urma unei trageri la sorţi
Mulţumesc lui Dumnezeu şi Ghidului meu spiritual Grieg pentru acest dar minunat pe care mi l-a oferit prin această meditaţie excepţională. Cu sinceritate mărturisesc că am simţit ceva familiar şi în acelaşi timp nou, în inima mea. Era o stare de pace şi de bucurie fără obiect. Recunosc că gândurile mele erau orientate către Grieg şi mă întrebam unde o să fiu peste 777 de miliarde de miliarde de ani, dar la un moment dat, nu mai conta răspunsul ci mi-am spus că starea de pace şi de familiaritate pe care o simţeam era cea mai importantă. Momentul prezent era cel mai important. Imediat după aceasta am simţit o stare de recunoştinţă plină de iubire pentru Dumnezeu pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce mi-a oferit în viaţa mea, şi pentru că mi l-a oferit în viaţa mea pe Grieg. Întreaga atmosferă din jurul meu se schimbase brusc, mediul din jurul meu parcă luase altă formă, percepeam altfel decât de obicei mediul din jurul meu, casa, oamenii şi natura. La nivel fizic, întregul meu trup îmi era energizat ca şi cum fiecare celulă din mine era trează. Răspunsul la consacrare a venit imediat, chiar înainte de a termina formula de consacrare, ca o cascadă de energie de-a lungul coloanei şi apoi s-a expansionat în tot corpul.

Fie ca Dumnezeu să îl binecuvânteze pe Grieg pentru tot ceea ce oferă tuturor oamenilor însetaţi de Dumnezeu în sufletul lor.

Prezenţa ta s-a simţit foarte clar în timpul acestei meditaţii, dragul meu Ghid spiritual, chiar şi de la depărtare şi te rog să continui să fii alături de noi până la sfârşit. Îţi mulţumesc din nou şi din nou pentru că eşti aici.
Cu drag, Mirela

Soarele răsare la fel…..şi totuşi……ceva e altfel.
Mulţumesc

70. DUMNEZEU şi-a deschis larg inima şi ne-a primit

Bună ziua, mă numesc Chirazic Laura şi aş dori să relatez ceea ce am simţit eu în timpul meditaţiei excepţionale cu tema „Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci?”
Voi începe prin a spune că aşteptam cu multă nerăbdare o astfel de meditaţie şi sufleteşte mai tot timpul mă pregăteam pentru ea. Mă bucur nespus că Dumnezeu ni s-a revelat în acest mod şi Îi mulţumesc din toată inima că am primit graţia de a participa la aşa ceva. Simt o stare de gratitudine tot mai deosebită faţă de Ghidul nostru spiritual, Grieg şi faţă de şcoala pe care o conduce.

La începutul meditaţiei L-am văzut pe Dumnezeu cum şi-a deschis larg inima şi ne-a primit. Aş putea spune că practic mă „holbam” la El şi generozitatea Lui divină şi Îi mulţumeam pentru tot. Vedeam cum din inima lui Dumnezeu se deschideau spaţii imense şi tot mai profunde, parcă reuşeam să-I văd fiinţa aflată în mahaextaz divin (un fel de mahatransă benefică). Cam aşa am simţit în prima parte a meditaţiei. Trebuie să mai adaug că am început meditaţia trăind starea de viaţă eternă, eram foarte convinsă că voi fi acolo. Uitându-mă hipnotizată la Dumnezeu, am început să intru în acel plan misterios pe care El ni-l revela atunci. Pătrunderea în acel plan s-a petrecut sub formă de flashuri.

PRIMUL FLASH: am simţit brusc cum am intrat într-o altă realitate, am ştiut imediat că mă aflam acolo. Am simţit că mă aflam acolo de foarte mult timp şi că acum deveneam conştientă de unele momente din acea viaţă. Eram femeie, în jur de 35 de ani cred şi aveam un prieten de suflet, era un băiat de 9 ani cu aproximaţie (cumva el avea grijă de mine). Vorbeam ceva dar deşi auzeam nu înţelegeam, totuşi am văzut cum l-am luat în braţe cu multă iubire şi înţelegere. Trăiam starea unei prietenii eterne. Am ieşit din acel plan la fel de brusc cum am intrat. Eram foarte conştientă şi atentă la Dumnezeu, la Grieg. Deodată am fost inspirată să conştientizez că mă ţin de mână cu Grieg şi că realizam meditaţia în acest mod. Imediat mâna stânga mi-a încremenit de câtă energie intra în ea.
  
AL DOILEA FLASH: brusc am intrat într-un spaţiu unde eram împreună cu Grieg şi comunicam telepatic. Grieg îmi explica că pot „crea” un vehicul de călătorit în timp. Mă uitam la el şi înţelegeam că pot face aceasta din VISHUDDHA  CHAKRA şi spontan, plină de încredere am materializat un astfel de vehicul la care Grieg mi-a spus să fiu mai atentă, căci am materializat 2 vehicule de fapt şi trebuie să le folosesc pe amândouă… atunci, înmărmurită îl priveam pe Grieg şi deveneam tot mai conştientă de starea de răbdare şi susţinere şi iubire nesfârşită pe care Ghidul spiritual o are faţă de aspirant. Intensitatea a ceea ce trăiam atunci m-a smuls brusc din acel plan.
Eram prezentă în camera în care făceam toţi meditaţia. După câteva minute am intrat iar în aceea buclă.

AL TREILEA FLASH: am auzit un dialog între 2 persoane şi cuvântul „încarnare” a ţâşnit parcă din acel plan şi mi s-a impregnat în întreaga fiinţă. Altceva ce mi-a atras atenţia a fost prezenţa unui miros de proaspăt, de curăţenie a aerului, a spaţiului… era răcoare (foarte diferit de ceea ce era în cameră).
În momentul în care conştientizam aceste pătrunderi în acel plan ieşeam aproape imediat… probabil că totul era prea şocant pentru mintea mea.

UN ALT FLASH: făceam ceva dar nu am reuşit să îmi dau seama exact ce, totuşi am văzut că şi acum era un copil cu mine, de data aceasta era o fetiţă şi din nou a apărut în mine acel sentiment de prietenie eternă ce ne lega. Întoarsă din nou în camera în care realizam meditaţia îmi amintesc că mi-a atras atenţia profunzimea scufundării mele în ceea ce se petrecea atunci, în ceea ce Dumnezeu ne oferea. Nimic nu mai conta decât acel moment, eram în inima Lui şi atât.

UN ALT FLASH: brusc reîntoarsă în acel plan am văzut că eram într-un parc cu copaci şi m-a uimit cum acei copaci comunicau cu mine, mai exact simţeam cum inima acelei naturi îmi vorbeşte. La început am fost puţin amuzată; totuşi era real, acei copaci mi-au dezvăluit o deschidere afectivă extraordinară… în mod telepatic îmi comunicau iubirea lor divină care era foarte frumoasă şi multă, chiar şi acum pot vizualiza şi retrăi acest moment cu intensitate şi emoţie în suflet, producându-se în mine tot mai multe conştientizări a realităţilor divine.

ULTIMUL FLASH: deja începeam să simt resorbţia câmpului şi chiar înainte de a se termina meditaţia am pătruns din nou în acel plan doar că de data aceasta pluteam deasupra unui parc şi, deşi vedeam doar copacii şi cerul în faţa ochilor, cumva pe ecranul minţii, cred, puteam vedea mai multe clădiri foarte frumoase şi simţeam clar prezenţa unei civilizaţii foarte deosebite şi cristaline. Foarte multă viaţă pură… aş fi rămas acolo în eternitate, nu vroiam nimic, eram înmărmurită.

Primele amintiri ce au apărut imediat după meditaţie au fost cu DUMNEZEU, Îl revedeam mereu şi mereu cum ne primea, cum ni se dezvăluia într-un mod extraordinar de intim. Pentru 45 de minute am fost în inima LUI şi am fost cât de cât conştientă de asta. Am crezut tot ceea ce Grieg ne-a spus în materialul de prezentare a meditaţiei şi exact astfel am trăit. Mulţumesc din toată inima.
Chirazic L., anul 6, Bucureşti.

Mulţumesc. Relatările sunt foarte minunate, sunt aşa de fericită. Mulţumesc.

*****

Pe lângă relatări am primit şi mai multe mesaje în genul celui de mai jos:

 
„Dragi yoghini, vă rugăm să îl convingeţi pe Grieg să mai facă încă o exemplificare specială cu tema „Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde, de miliarde de ani.” Relatările sunt uimitoare şi mărturisesc că nu am realizat meditaţia; cred că sunt foarte mulţi care ar dori repetarea ei. Vă mulţumesc.” (va urma) yogaesotericaprilie 2008