Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? Mărturii (91-101)

Continuăm publicarea relatărilor primite de la cititorii care au realizat exemplificarea specială cu tema Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci?  susţinută de profesorul YOGA Gregorian Bivolaru pe 12 martie. Relatările sunt publicate în ordinea în care au fost primite, fără nicio excepţie. Mulţumim zecilor de cititori care ne-au scris cu promptitudine şi aşteptăm în continuare relatările voastre pe adresa redactie@yogaesoteric.net.

91. Exist în eternitate

Am aşteptat cu mult entuziasm această meditaţie. Simţeam că va fi ceva special. La începutul meditaţiei am simţit o stare de interiorizare profundă. Mi-am focalizat atenţia la nivelul lui ANAHATA CHAKRA şi SAHASRARA. Chiar dacă tema meditaţiei era ceva ce se va petrece peste atâţia ani, eu am perceput continuu starea de prezent. Acel viitor era de fapt un continuu prezent. Am simţit că pur şi simplu exist în eternitate. La sfârşit, când am făcut meditaţia de recunoştinţă, am simţit în faţa mea o prezenţă care mă îmbrăţişa, iar acea prezenţă simultan am simţit-o şi în mine la nivelul inimii. Intuitiv, am perceput că acea prezenţă era Dumnezeu.
Îţi mulţumesc ţie, Ghidul meu spiritual Grieg, pentru această meditaţie.
Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule, pentru Graţia Ta.

Alina Spitelnicu

92. Nu exista decât conştiinţa că SUNT
În vacanţele de vară din anul 1 si 2, Grieg mă prindea că mă ascundeam după colegi şi mă punea să relatez. Întotdeauna o făcea, cu cât fugeam eu mai tare de asta! Însă de atunci nu am mai făcut relatări ale trăirilor mele din două motive: unul este că mă împiedica timiditatea şi teama de a nu putea exprima exact ceea ce simţeam în interiorul meu în cuvinte, iar celălalt era că, pe lângă relatările celorlalţi colegi, mie mi se părea că nu am multe de spus. Totuşi, de data aceasta m-am decis să scriu pentru că simt nevoia să exteriorizez cumva trăirile atât de copleşitoare din fiinţa mea. Am senzaţia că altfel îmi va exploda inima! Uneori nu mă pot opri din plâns, aş îmbrăţişa întreaga manifestare…
Vă scriu atât de târziu pentru că trăirile din timpul meditaţiei au fost doar începutul unei săptămâni de transformări şi miracole care s-au produs în fiinţa mea, în viaţa mea şi care m-au ţinut puţin „ocupată”.

Dor de Dumnezeu
Am aşteptat cu emoţie această meditaţie. Cu foarte mulţi ani în urmă, mai făcusem la Costineşti una cu o temă asemănătoare şi, chiar şi acum, când închid ochii şi mă raportez la starea pe care am perceput-o atunci, o pot readuce foarte clar în amintire ca ceva foarte preţios. Acestea m-au făcut să am o stare aproape copilărească de bucurie şi emoţie înainte de meditaţie.
Primele percepţii au venit aproape instantaneu după începerea muzicii din prima parte: o senzaţie de apăsare fizică puternică, dureroasă a pieptului în dreptul inimii, ca atunci când simţi că te doare inima de dor de cineva. Mi-au dat lacrimile instantaneu şi ele au curs apoi zile în şir de câte ori îmi reaminteam acea stare. Ca şi cum inima mea îşi înlătura toate balasturile, toate suferinţele, am trăit o stare de fericire fără obiect şi de dor necontenit de Dumnezeu care mă durea fizic! Mi-a apărut o nevoie imperioasă de a-l ruga pe Dumnezeu să îmi distrugă toate ataşamentele iluzorii ale acestei lumi şi să îmi lase doar ataşamentul de Ghidul meu spiritual Iubit şi de EL, Dumnezeu! Am perceput aproape fizic cum se dizolvă chingile care mă ţineau, pe măsură ce meditaţia continua, şi simţeam cum apare senzaţia de libertate totală. Conştiinţa mea trăia o stare continuă de recunoştinţă intensă în faţa Lui şi de abandon.

După ce meditaţia cu muzică s-a terminat şi a început aceea în linişte, fiinţa mea s-a dizolvat într-o stare de calm, luciditate şi iubire fără obiect. Nu exista decât conştiinţa că SUNT. Spre sfârşit am avut o senzaţie intensă că fiinţa mea, ceea ce eu sunt cu adevărat, este indestructibilă, am perceput chiar energia aceea indestructibilă clar ca şi cum exista deja în interiorul meu.
Mulţumesc Grieg.

M.D., anul 18 Bucureşti

93. ACASĂ la DUMNEZEU TATĂL
Am fost foarte fericită când am aflat de această meditaţie şi chiar am făcut demersuri speciale pentru a putea participa la ea. De când am citit pentru prima oară tema meditaţiei pur şi simplu am ştiut răspunsul: că am fost, sunt şi voi rămâne în eternitate parte din Dumnezeu şi că destinaţia sau mai bine zis reîntoarcerea pentru fiecare dintre noi, fără excepţie, este mai devreme sau mai târziu ACASĂ la DUMNEZEU TATĂL. În meditaţie am simţit şi mai bine spus am primit mesajul că voi fi de „mână cu Grieg”. Mulţumesc Doamne, Tată Ceresc pentru infinita Ta bunătate şi nemărginita Ta iubire.
Mulţumesc Grieg pentru că exişti!

94. Existam în veşnicie cu Dumnezeu Tatăl
Doresc să relatez trăirea din timpul acestei exemplificări cu toată bucuria şi iubirea pe care am simţit-o gândindu-mă că am avut o astfel de şansă, mulţumesc lui Grieg pentru că m-a primit şi m-a îndrumat în toţi aceşti ani, mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipă a existenţei mele.
 
La începutul meditaţiei mi-am pus în gând de mai multe ori această întrebare. Încet am observat că mintea mea a început să se liniştească, am simţit apoi că peste 777 de miliare de miliarde de ani voi exista într-o stare de linişte totală, de echilibru perfect, am avut pentru moment intuiţia stării de vid (nu pot descrie în cuvinte măreţia şi profunzimea trăirii).
Pe fondul acestei stări de linişte totală, în timpul părţii de meditaţie fără muzică, am perceput o stare de scufundare în mine (nu ştiu dacă cuvântul este potrivit), inima îmi bătea din ce în ce mai încet, la un moment dat am simţit că nu-mi mai bate inima, totul se petrecea pe un fond de comuniune cu Dumnezeu, liniştea mă absorbea tot mai mult în mine şi din păcate am tresărit (cred că m-am speriat din cauză că nu mai simţeam că-mi bate inima), ieşind din acea stare.
Am trăit intuiţia acelei vremi, în care nu doar eu trăiam acea stare de echilibru şi linişte totală, ci toate fiinţele care vor exista, nevoia de hrană va fi minimă şi aceasta constând doar în rodul pământului şi al copacilor, hrana va fi în mare parte spirituală.
Nu exista noţiunea de timp şi spaţiu pe care o avem azi (nu existau zile, ani, locuri), parcă existam în veşnicie cu Dumnezeu Tatăl (cuvintele sunt prea puţine şi inutile pentru a descrie poate chiar eternitatea în Dumnezeu – imaginativă, că inima nu mai bate şi totuşi trăiţi).
777 de miliarde de miliarde de ani poate fi în orice clipă.
Doamne, iţi mulţumesc.

V.B. an 11, Bucureşti

95. Un salt de conştiinţă
Sunt foarte emoţionată acum când scriu, pentru că cineva-mi şopteşte: „Hai, scrie şi tu!” Am făcut consacrarea şi sunt din nou în acel moment de atunci, care parcă este şi acum.

Încă de pe drumul spre cursul de yoga – sunt într-o altă ţară şi era curs în acea zi – am intrat ca într-o stare de orgasm şi relaxare, ca atunci când fac dragoste şi simt că sublimez.
După consacrare, numărul 777 se suprapunea peste acel 6, 3 de 6, era ca o înlocuire şi aceasta se petrecea în AJNA, ca şi cum cineva dezlipea de pe fruntea multor oameni o bandă cu acel număr de 3 de 6 care era înlocuit cu 777. Acest 7 era în 3 puncte, formând un triunghi perfect, iar în mijloc mă aflam eu.

Am simţit că bilioanele de ani sunt de fapt ACUM, pentru că de fapt este un salt în conştiinţă. Sunt deja fiinţe care trăiesc în acest, cum să zic… nu pot spune spaţiu sau timp… îmi vine în minte să-i spun „dincolo de ele”, precum bine spunea Grieg în cartea „Spaţiu, timp şi dincolo de ele prin Yoga” (pe care ar fi bine să o recitim, iar cei care nu au citit-o încă să o citească).
Deci era ca o trambulină; dintr-un centru mai de jos am fost trasă în sus, foarte sus. Am început să zic mantra de la Phowa. Eram conştientă şi de „în mine” şi de ceea ce era „în afara mea”. Percepeam ceea ce era în jur, dar nu pot spune că era vorba de trup, ci de ceea ce simţeam că sunt eu în acel moment. Percepeam mandale, cercuri, ca şi cum cicluri de existenţă ar fi fost în jur, cicluri care mă conţineau şi pe mine în acelaşi timp, pentru că acolo era TIMP. Puteam privi, simţi şi înţelege ceea ce se petrecea. Încerc să redau prin cuvinte cât pot de bine starea.

Apoi am simţit ca o stare de punct, la nivel atomic, eram punctul care iradia în jur, unindu-se cu celelalte puncte deja existente şi aceasta era Totul. De fapt eram, sunt deja unită, dar atunci conştientizam aceasta.
Apoi am simţit că respir prin toţi porii, toată pielea respirând şi asimilând. Am trăit o stare de focalizare exemplară, o activare foarte intensă a mai multor corpuri subtile. La final mă simţeam ca o bilă imensă. Corpul fizic se mişca parcă independent de mine, pentru că după aceea am făcut ASANA-e şi simţeam că le făcea trupul. Eu de fapt îmi doream doar să continui meditaţia.
O tăcere… liniştită.
La final mă tot rugam la Dumnezeu, şi-l rugam să nu plece. Mi-a răspuns: „Eu nu plec nicăieri, tu pleci!” Deci El e tot timpul aici, etern, prezent.
Ce mai e de spus? O minunăţie se revarsă continuu prin noi şi noi nu suntem conştienţi de aceasta. MULŢUMESC DOAMNE DUMNEZEULE că ai făcut şi faci din fiinţa mea vasul manifestării Graţiei Tale Supreme!

Vă iubesc!
Em. D., an 10 yoga, Bucureşti

96. Totul era prezent în mine şi eu eram prezent în tot
(Aceasta este traducerea din limba engleză a unei relatări primite de la un cursant care nu este de naţionalitate română)

În prima parte a meditaţiei speciale, cu muzică, mintea mi s-a oprit brusc ca într-o stare de iluminare Zen. În fiinţa mea a apărut o percepţie pură, delicată şi lucidă a momentului prezent. Orice altceva a dispărut pur şi simplu datorită intensităţii impulsului. M-am simţit un simplu martor în faţa aşa-ziselor mele probleme, ele mi-au apărut aidoma peisajelor pe care le vedem din avion, foarte mărunte şi insignifiante.
Tot ce-a rămas era pură şi simplă existenţă.

În partea a doua, fără muzică, fiinţa mea a fost complet absorbită în inima lui Dumnezeu. Această stare a apărut gradat şi avea o nuanţă foarte subtilă.
Nu exista nicio diferenţă între inima lui Grieg şi inima lui Dumnezeu. Erau doar două denumiri care exprimau acelaşi spaţiu sacru infinit. În acel aşa-numit spaţiu (perceput mai degrabă ca vid) totul era prezent în mine şi eu eram prezent în tot.
M-am simţit complet liber pentru câteva momente, absolut eliberat.
În partea în care ne-am exprimat recunoştinţa faţă de Dumnezeu, m-am simţit foarte norocos că l-am întâlnit pe Grieg în această existenţă. Fiecare celulă a fiinţei mele deborda de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru că mi-a oferit ocazia să-l întâlnesc şi să fiu sub ghidarea sa. Am simţit că întreaga planetă e norocoasă să aibă o asemenea fiinţă păşind pe suprafaţa ei.

Yariv Foca

97. Totul era aici şi acum
În timpul meditaţiei speciale cu ocazia zilei de naştere a lui Grieg 2008, Ce vom fi peste 777 de miliarde de miliarde de ani?, am simţit cu toată fiinţa că nu voi mai fi separată de Dumnezeu şi că voi şti exact cine sunt. De fapt, acel moment din viitor s-a unit cu momentul în care realizam meditaţia şi trăiam o clipă prezentă continuu. Totul era aici şi acum.

Grieg era perfect identificat cu Dumnezeu, deci avea exact aceeaşi natură ca şi Dumnezeu, doar că ştiam distinct că este şi el unit cu fiinţa mea aşa cum eram unită cu Dumnezeu Tatăl.

Îţi mulţumesc Grieg că ai făcut posibil să realizez această meditaţie.

Adriana Pieptea, anul 16, Bucureşti

98. Fiecare moment era ca o manifestare a prezentului Unic
În primele 2-3 minute ale meditaţiei din prima etapă, mintea mi-a fost preocupată cu diverse gânduri. Din momentul în care m-am focalizat asupra meditaţiei, brusc am fost proiectat într-o dimensiune de un alb strălucitor extraordinar de intens. Pentru mine a fost uluitoare forţa şi rapiditatea cu care s-a produs această proiecţie, pentru că extrem de rar am intrat aşa brusc şi profund în stare de meditaţie şi a însemnat pentru mine măsura susţinerii acestei exemplificări spirituale din partea Ghidului nostru spiritual, Grieg.

Am perceput acea dimensiune de un alb strălucitor extrem de intens ca o lume a ideilor, „idei conştiinţă”, din care facem cu toţii parte, aceasta fiind în ultimă instanţă Unica Realitate. În acest ocean de lumină există anumite pulsiuni, mici Creaţii şi Resorbţii pe care le-am asociat cu Laya şi Pralaya, care în acest ocean nesfârşit de lumină durează câteva secunde, raportat la Eternitatea Dumnezeiască.
În acelaşi timp, în această dimensiune există o alternanţă vid/ lumină, un joc tainic şi de nepătruns, a cărui contemplare mi-a indus o stare de pace şi beatitudine. Eu cred că aceasta este Esenţa Pură a lui Dumnezeu.
În a doua etapă a meditaţiei, am intrat în mod spontan într-o stare supramentală, şi de această dată percepţiile au fost oarecum „dintr-o perspectivă personală”.
Am perceput o desfăşurare temporală şi spaţială în acelaşi timp, dar fiecare moment era ca o manifestare a prezentului Unic. Puteam spune că nu există nimic altceva decât acel moment „prezent”. În orice moment spaţio-temporal asupra căruia îmi fixam priza de conştiinţă, eram de fapt „în acelaşi punct”, mereu neschimbat, mereu acelaşi şi participam detaşat la această „devenire”, la această curgere a manifestării.

Am avut percepţia Sinelui ca unică manifestare reală şi prezentă în Eternitate.

Îi sunt recunoscător Ghidului meu spiritual Grieg pentru că a făcut posibilă trăirea acestei extraordinare experienţe spirituale, dar şi pentru tot ceea ce ne-a învăţat şi oferit până acum.

Marius, an 16,  Bucureşti

99. O stare de iubire elevată
În prima parte a exemplificării, mai ales la început, nu prea percepeam nimic, dar încet, încet, am simţit cum parcă de la nivelul lui SAHASRARA ar intra în mine o energie care mă apăsa pe creştet.
La partea fără muzică m-a cuprins o linişte, o stare de calm, a dispărut tot ce mă apăsa până atunci din punct de vedere emoţional, fizic şi psihic. La un moment dat mi-am deschis ochii şi am zărit o fată pe care o cunosc. Imediat am închis ochii. M-a cuprins o stare în care mi-am dat seama cât de efemer este tot ce era atunci în afara meditaţiei. Am simţit cât de neînsemnate sunt personalităţile noastre, formele cu care ne înveşmântăm. Am simţit o stare de calm profund, o prezenţă care era total diferită de starea mea obişnuită, o prezenţă fără emoţii, sentimente, în care nu exista frică, prezenţă care n-are nevoie de nimic pentru a exista, care se hrăneşte pur şi simplu prin ea însăşi, o prezenţă foarte plăcută pentru că cuprinde totul. M-a încântat foarte mult această stare, pe care simt ca am mai trăit-o în prezenţa ta (n.n.: a lui Grieg) sau în meditaţii, în special la cele cu inducţia stării de eliberare prin miracol dumnezeiesc, dar cumva inconştient. Ea îmi producea tot timpul un dor foarte intens, dar nu ştiam ce este, ce mă atrage aşa de mult, eram inconştient, dar de data aceasta, din câte îmi aduc aminte, am trăit pentru prima dată conştient această stare, fără dor, fără durere sau fără să apară după meditaţie disperarea din cauza dorului după această stare, pentru că în această meditaţie am simţit această stare ca fiind eu însumi, nu ceva unde trebuie să ajung. Mulţumesc din tot sufletul pentru această revelaţie.

Te-am simţit aşa de aproape de mine
Meditaţia de la momentul naşterii tale (n.n.: a lui Grieg), de data aceasta a fost foarte specială pentru mine, cumva m-a pregătit pentru exemplificarea specială. După atâţia ani, este pentru prima oară când te-am simţit aşa de aproape de mine, aşa de personal. Până acum erai pentru mine ceva de neatins, subtil, cineva misterios, care mă atrăgea într-un fel, dar îmi producea şi o anumită teamă. După cum simt sau am înţeles, până acum nu am avut curajul să mă deschid faţă de tine în mod total. Te simţeam diferit de mine, ceva care este foarte departe de mine, de starea mea actuală. Dar în această meditaţie nu am simţit teamă, te-am simţit ca pe ceva care este compus din aceeaşi substanţă ca şi mine. Să ştii că m-a bucurat foarte tare această experienţă, că am putut să te îmbrăţişez în această meditaţie ca pe cineva care are (nu ştiu cum să exprim altfel) aceeaşi intenţie ca mine. Am simţit că, fiind cât mai atent posibil în timpul meditaţiei, concentrându-mă asupra esenţei tale (aşa am perceput, că trebuie să-ţi găsesc esenţa, punctul de care să mă ţin), începeam să comunicăm între noi. Simţeam că îmi răspunzi instantaneu la orice stare sau intenţie a mea, la orice schimbare ce se petrecea în mine, într-un mod tainic. Am simţit că mă conduci într-un mod foarte rafinat şi cu grijă spre anumite stări şi în momentele în care nu vin, mă opresc, adică nu mai sunt atent la tine, te opreşti şi simt starea ta de aşteptare, de atenţie, care mă prinde imediat când sunt din nou atent la tine.

Libertate totală de a alege
Am simţit libertatea pe care mi-o dai în fiecare moment (să ştii că pe mine asta m-a atras cel mai mult la acest curs, că am simţit de când ne-am întâlnit prima dată că sunt liber lângă tine). Ştiu că tu doreşti foarte mult să evoluăm, să ne transformăm din punct de vedere spiritual, dar ne ajuţi cu cea mai mare detaşare, permiţându-ne o libertate totală de a alege. Pentru mine asta este dovada cea mai elocventă a autenticităţii acestei şcoli spirituale), deci că este necesar să vreau acest lucru şi atunci mă ajuţi. La un moment dat, am simţit că parcă m-ai atins în zona inimii într-un mod foarte rafinat şi cu grijă, ceea ce mi-a trezit o stare de iubire foarte elevată. M-a cuprins o stare de încântare (este vorba despre o stare pe care, în această formă, am trăit-o pentru prima oară, din câte îmi amintesc, o stare de iubire elevată care a produs în mine fericire, fără să simt, ca de obicei până acum, în paralel, un fel de suferinţă, de tristeţe sau dor. Starea a fost a mea, mai exact, dăruită mie, şi nu am trăit-o ca pe ceva separat, ci ca pe o parte din mine). Acum câteva zile m-am rugat lui Dumnezeu Tatăl, implorându-l, că vreau şi eu să trăiesc stări de iubire în care să simt fericirea despre care vorbesc înţelepţii iar la stările de iubire care mă copleşesc să nu mai apară suferinţa separării. Îţi mulţumesc din adâncul sufletului meu pentru aceste stări pe care mi le-ai dăruit. Am înţeles o greşeală foarte mare pe care o făceam, că aspiram la Dumnezeu Tatăl ca la ceva din afara mea şi normal că acest lucru îmi producea o suferinţă.
Mulţumesc.

Ephrem, anul 12, Bucureşti

100.  Eram eu însămi FERICIREA
Am rostit formula consacrării de trei ori şi de fiecare dată am perceput răspunsul în mod distinct. Cu toate acestea, în momentul în care am auzit vocea care ne spunea că începem meditaţia, încă nu eram pregătită. Răsfoiam de zor paginile textului de prezentare a meditaţiei şi căutam cu privirea fotografia cu chipul lui Grieg, care se afla undeva în preajma mea. Dar chiar în secunda în care muzica a început, am închis ochii fără să vreau şi am simţit instantaneu o stare copleşitoare, cum extrem de rar mi-a mai fost dat până acum să trăiesc. Am uitat brusc de orice altceva din exteriorul meu şi m-am interiorizat foarte profund. Încă de la primele acorduri muzicale, am simţit din plin o stare copleşitoare de măreţie divină, de atotputernicie a lui Dumnezeu, de un preaplin care îmi inunda sufletul, încât mi-au dat lacrimile. Simţeam că sunt perfect contopită cu această sferă infinită care cuprinde totul, cu Dumnezeu. Îmi simţeam trupul fizic, dar cu toate acestea eram cu mult în afara lui, simţeam că umplu tot spaţiul şi în acelaşi timp spaţiul era Dumnezeu. Nu mai aveam nicio dorinţă referitoare la această lume, nu-mi doream decât să savurez cât mai mult contopirea cu Dumnezeu. Iar fericirea pe care această contopire o trezise în mine nu poate fi descrisă în cuvinte; eram eu însămi acea fericire. N-am putut să plasez în timp ceea ce trăiam, pentru că nu exista nici trecut, nici prezent, nici viitor, ci unica măsură a timpului era eternitatea. Apoi s-a încheiat prima etapă, dar în finalul celor 40 de minute cât a durat întreaga meditaţie, am avut senzaţia că au trecut abia 5.

La începutul celei de-a doua etape am simţit mai mult ca niciodată că sunt prizonieră în acest corp şi mă străduiam parcă să evadez din trup prin toate orificiile, pentru a mă putea bucura din plin de această libertate extraordinară. În această etapă, cel mai distinct am trăit o stare de pace şi de libertate uluitoare. Simţeam o stare de nemărginire şi cuprindeam întregul spaţiu; oriunde căutam să mă proiectez era la fel, pentru că pretutindeni era Dumnezeu. Spre finalul meditaţiei am simţit din ce în ce mai profund activarea lui ANAHATA, dar mai ales SAHASRARA, de parcă eram cu toată fiinţa mea în acest centru de forţă. Senzaţia foarte clară pe care o aveam atunci era că mă aflam sub un jet puternic, dar nu de apă, ci de o lumină alb-strălucitoare, pe care mai mult o simţeam decât o vedeam. Am avut o oarecare stare de regret când am auzit că meditaţia s-a încheiat, pentru că nu-mi doream să ies din acea stare, nu-mi doream să simt din nou cum e să nu fi cu totul unit cu Dumnezeu.

Lidia B., anul 14, Bucureşti

101. Eternitatea
Citesc deja al patrulea rând de mărturii despre meditaţia surpriză anunţată de Grieg în 12 martie. E impresionant!
Am ezitat să scriu la rândul meu, deoarece mi se părea că relatarea mea nu era nici pe departe atât de complexă, profundă şi bogată…
Vreau să menţionez de la început că am nişte probleme cu spatele, nişte blocaje care, în meditaţiile mai lungi îmi transmit nişte semnale acute şi care, recunosc, mă împiedică să accesez mai mult. Sunt sigură, însă, că voi reuşi prin practica yoga, cu ajutor divin, să le elimin.

După meditaţia de aproape 2 ore eram cred, din punctul de vedere al concentrării, deschiderii, cam „obosită” (din motivul menţionat mai sus, o tensiune acută apărută în coccis – şedeam pe scaun – la capătul celor 2 ore m-a extras din stare). Aşteptam cu curiozitate dar oarecum „disipată” meditaţia cu călătoria în timp pregătită pentru noi de Grieg. Am realizat din mesajul său de pe site cât este de importantă şi măreaţă, grandioasă, am trăit în suflet acest elan al său generos şi plin de iubire.
Ne-am întors toţi cu faţa spre nordul magnetic (eram alături de mai mulţi colegi de curs) şi am început.
Nu prea mi-a reuşit concentrarea în SAHASRARA şi ANAHATA simultan, mintea-mi fugea, aveam gânduri diverse cotidiene, reluam concentrarea, iar gânduri şi tot aşa până la capătul celor prime 15 minute de meditaţie cu muzică, când deodată s-a făcut linişte în mentalul meu şi am văzut maiestuos, grandios, impozant … un aisberg alb strălucind în soare, scăldat de apa unui ocean liniştit indigo.
M-am mirat apoi în sinea mea: „De ce e aşa închisă la culoare?” Era, desigur, o corespondenţă cu spaţiul AKASHIC din care s-a născut imaginea.
Au urmat cele 20 de minute de meditaţie în tăcere în care am resimţit ca pe un ecou prelung în fiinţa mea, imaginea apărută, şi atât. N-am putut avea nicio percepţie legată de prezenţa Marii Puteri Cosmice Kali, timp sau spaţiu, asemenea celorlalţi şi o vreme n-am înţeles perfect mesajul.
Mă gândeam eu cam simplist: „O, Doamne, oare asta am sa fiu eu atunci, un munte de gheaţă?”
Îmi dădea de gândit, dar ştiam că nu primisem cheia descifrării viziunii. Aşteptam însă răbdătoare. La curs, când colegii au început să relateze propriile trăiri avute cu aceeaşi ocazie, am realizat că trăisem … ETERNITATEA!
Mi-am amintit că pentru mine, dintotdeauna, munţii (aisberg-urile) ca reprezentare vizuală, sunt una cu eternitatea, transcendenţa şi am realizat atunci valoarea inestimabilă a darului ce-l primisem de la Dumnezeu prin intermediul lui Grieg !
Cu recunoştinţă profundă pentru Ghidul meu spiritual,

Carmen, anul 9 – Braşov

(va urma)

yogaesoteric
aprilie 2008