Cehia refuză din nou cotele obligatorii
În cadrul vizitei făcute la Praga, cancelarul german nu a putut determina Cehia să agreeze o cotă obligatorie pentru împărţirea refugiaţilor în UE. Mai mult, Merkel a fost primită cu fluierături şi proteste.
Cancelarul german a fost întâmpinat la Praga cu strigăte precum „Merkel, pleacă” şi pancarte pe care era înfăţişată cu văl şi cu mustaţă de Hitler, o dovadă a respingerii politicii ei a porţilor deschise în criza refugiaţilor.
Mai mult, poliţia din Praga a arestat un bărbat care a încercat să oprească convoiul Angelei Merkel cu maşina sa, au declarat surse apropiate purtătorului de cuvânt al poliţiei pentru AFP.
Premierul ceh Bohuslav Sobotka a declarat: „Noi nu putem să aprobăm un sistem care se bazează pe cote obligatorii de relocare a refugiaţilor”.
Ca motiv pentru respingerea preluării migranţilor de către statele din Europa de Est, Sobotka a indicat faptul că mulţi oameni simt diferenţele dintre culturi, iar refugiaţii vin dintr-o regiune în care există activităţi teroriste ale Statului Islamic. În plus, el a afirmat că Europa Occidentală a făcut greşeli in procesul de integrare, iar ca urmare generaţia a doua şi a treia de migranţi s-a radicalizat.
Angela Merkel a încercat să minimalizeze neînţelegerile, lăudând relaţia cu Praga în alte domenii decât politica privind migraţia.
Citiţi şi:
Preşedintele Cehiei cere organizarea unui referendum privind apartenenţa ţării la UE şi NATO
Viktor Orban: «Imigrația necontrolată nu ține deloc de drepturile omului, ci e o chestiune de securitate»
Adios, Frau Merkel!
yogaesoteric
15 noiembrie 2016