Cei înţelepţi acceptă cu detaşare, cu luciditate şi cu înţelepciune existenţa lumii, dar cu toate acestea ei refuză să aparţină lumii, să se lase înlănțuiți de ea (I)

– Termen de glosar: Lume –

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Termenul „lume” provine de la cuvântul latin mundus. Acest termen vehiculează aceeaşi valoare estetică precum cuvântul grecesc cosmos şi este necesar să știți că atât cuvântul latin mundus, cât şi cuvântul latin cosmos conțin, vehiculează, ca să spunem aşa, ideea de ordine specifică.

La modul general vorbind, termenul „lume” înseamnă ansamblul a tot şi a toate cele ce există atât în sfera acestei planete, în cadrul căreia trăim, cât şi în Universul Fizic, oarecum îndepărtat, pe care am ajuns să-l cunoaştem. Ne referim aici chiar şi la existenţa celor douăsprezece constelații zodiacale, ne referim aici inclusiv la galaxia în care ne aflăm, Calea Lactee. Termenul „lume” este sinonim cu termenul „Univers Fizic”. Cu alte cuvinte, termenul „lume” desemnează sistemul armonios ce este format de pământ şi de ceea ce am putea numi cerul vizibil, care în vechime era cosmosul grec.

În viziunea filosofilor greci, lumea era o totalitate ordonată, armonioasă şi ierarhizată. Cel mai adesea, în cazul termenului „lume”, cerul vizibil cu tot ceea ce conţine el, este înglobat. Lumea finită este, aşa cum ne putem da seama cu uşurinţă, opusul Macrocosmosului care, fiind supergigantic, este considerat ca fiind nesfârşit. Întregul Macrocosmos, cât şi această lume în care trăim cu toţii, precum şi toate lumile tainice ce există în Universul Astral şi, de asemenea, lumile invizibile ce există în mod enigmatic în ambianţa acestei planete şi despre care vom vorbi în treacăt, toate, fără nicio excepţie, sunt cuprinse, sunt îmbrăţişate, sunt pătrunse fără încetare de prezenţa şi realitatea misterioasă, omniprezentă, omniscientă şi omnipotentă a lui Dumnezeu Tatăl.

Marii înţelepţi, yoghinii avansați, marii inițiați consideră pe bună dreptate că întreaga Creaţie şi Manifestare Dumnezeiască, mai precis spus Macrocosmosul ce conţine cele trei Universuri (respectiv, Universul Fizic, în care existăm cu toţii şi pe care îl putem privi sau cunoaşte într-o oarecare măsură, Universul Astral sau aşa-zisa „Lume de Dincolo” şi Universul Cauzal), toate acestea alcătuiesc o supergigantică hologramă în cadrul căreia în permanență, fără încetare, tot şi toate cele ce există se oglindesc în fiecare parte a Creației lui Dumnezeu, iar fiecare parte a Creației lui Dumnezeu se oglindeşte la rândul ei în Marele Tot, în această supergigantică hologramă ce este Macrocosmosul. Iar această supergigantică hologramă, ce este Macrocosmosul, este fără încetare îmbrăţişată, pătrunsă şi cunoscută într-un mod perfect de Dumnezeu Tatăl care integrează tot şi toate cele ce există în cadrul Creaţiei Sale grație Înțelepciunii Sale dumnezeieşti perfecte şi fără de egal.

Marii înţelepţi ai acestei planete, marii sfinţi şi yoghinii avansați au considerat că există o opoziție metafizică a lumii sensibile şi a lumii inteligibile. Adepții filosofiei epicuriene considerau că Universul este nesfârşit şi ei afirmau că acest Univers nesfârşit conține o mulţime de lumi.

Având în vedere toate acestea, se poate spune că termenul „lume” este un termen complex ce poate fi privit din mai multe puncte de vedere. Spre exemplu, uneori se consideră ca fiind o lume locul care, în ciuda relativei sale micimi, este privit ca fiind o lume, aşa cum este cazul marilor oraşe moderne care sunt considerate ca fiind nişte sui generis lumi.

De multe ori, termenul „lume” defineşte reşedinţa, locul unde trăiesc şi locuiesc în comun fiinţe de o anumită categorie. Un exemplu de acest fel este lumea submarină. Cel mai adesea, termenul „lume” definește întreaga umanitate ce există şi trăieşte pe această planetă şi care atât în timp, cât şi în spaţiu, alcătuiește, de fapt, un sui generis tot.

Atunci când este privit dintr-un anumit punct de vedere, termenul „lume” defineşte o parte civilizată a umanității, cum ar fi, spre exemplu, ceea ce se înţelege prin unele expresii cum ar fi: lumea greacă, lumea creştină, lumea chineză. În alte situații, termenul „lume” definește specia umană considerată din punctul de vedere al modului ei global de gândire şi al moravurilor ei. Spre exemplu, înainte de a-şi părăsi palatul său, prințul Sidhartha, cel care mai târziu va deveni Buddha sau, altfel spus, viitorul Buddha, a mărturisit după aceea că înainte să-şi fi părăsit palatul în care trăia, el nu a văzut lumea.

În alte cazuri, termenul „lume” desemnează un ansamblu anume de fiinţe umane ce muncesc într-un anumit sector. Un exemplu de acest fel este ceea ce se numeşte lumea afacerilor. În cazul infractorilor dintr-o ţară, se vorbeşte despre lumea interlopă. În cazul fiinţelor umane ce se distrează şi care aleg să-şi petreacă, zice-se, timpul într-un mod plăcut, se vorbeşte despre lumea de noapte. Considerată la modul absolut, lumea înaltă înseamnă, de fapt, clasa dominantă. Unele fiinţe umane obişnuiesc să se refere la ambianța lor familială ca fiind mica lor lume. Atunci când este privită din punct de vedere religios sau moral, termenul „lume” defineşte viaţa pământească, sensibilă, trupească, în opoziție cu viaţa dumnezeiască, cerească, spirituală.

Cei înţelepţi acceptă cu detaşare, cu luciditate şi cu înţelepciune existenţa lumii, dar cu toate acestea ei refuză să aparţină lumii, să se lase înlănțuiți de lume, să depindă de lume și să se aglutineze, ca să spunem aşa, în lume, refuzând să se lase câtuşi de puţin subjugați, fascinați sau atraşi de lume. În ultimă instanţă, pentru cei înţelepţi, cât şi pentru yoghinii avansați, dar şi pentru marii sfinţi, lumea – aşa cum o cunoaştem – este şi rămâne de fiecare dată doar un mijloc pentru împlinirea anumitor acţiuni sau ţeluri ce sunt în mod dumnezeiesc integrate şi niciodată lumea nu este, nu a fost şi nu va fi un scop în sine. Tocmai de aceea Iisus Hristos a specificat cu multă înţelepciune că putem fi în lume păstrându-ne luciditatea, detaşarea şi înţelepciunea, fără a accepta niciodată, fără nicio excepție, să fim ai lumii, altfel spus, să ne lăsăm înlănţuiți, subjugați de lume în nu contează ce mod.

Pe bună dreptate, Iisus Hristos a considerat lumea ca fiind cel mai adesea un loc al răului sub toate formele sale şi într-o astfel de lume sunt prezente tentațiile de tot felul, păcatele, suferinţa, finitudinea, ignoranța etc. Chiar şi gnosticii considerau cu multă înţelepciune că se poate trăi într-un mod înţelept în lume fără a accepta să fii al lumii.

Termenul „lume” are şi un sens simbolic, iar atunci termenul „lume” definește universul conştiinţei unui scriitor genial, al unui creator împreună cu personajele şi situaţiile pe care le-a putut inventa. Tocmai de aceea se poate vorbi şi chiar se vorbeşte despre lumea marelui scriitor francez Balzac.

În anumite situaţii, termenul „lume” defineşte ansamblul de fenomene ce sunt considerate ca fiind asociate unele cu altele. Tocmai de aceea în vorbirea curentă se fac referiri fie la lumea fascinantă a tăcerii, fie la lumea ideilor arhetipale.

Atunci când este privit într-un sens fenomenologic, termenul „lume” nu definește ansamblul obiectelor reale, altfel spus a fiinţelor şi a lucrurilor ce sunt situate într-un spațiu fizic, căci în felul acesta este definit, ca să spunem aşa, orizontul sensului pornind de la care fiecare fiinţă, fiecare făptură şi fiecare lucru se manifestă ca o posibilitate. Iar în cazul fiinţelor umane există o mulțime de posibilități ce pot fi alese ca atare, ce pot fi intenționate şi care pot fi apoi manifestate ulterior prin intermediul anumitor acţiuni sau fapte potrivite, altfel spus, adecvate.

Cel mai adesea termenul „lume” defineşte o totalitate ce presupune o anumită ordine ce este organizată, ca să spunem aşa, în jurul unui principiu comun ce face să apară în universul nostru lăuntric, în strânsă legătură cu gradul de inteligență de care dispunem, în strânsă legătură cu intuiția noastră, în strânsă legătură cu puterea de pătrundere a conştiinţei, în strânsă legătură cu bunul-simț ce ne caracterizează, o stare de claritate lăuntrică, o stare specifică de limpezime, o stare de aşa-zisă „inteligibilitate”, o stare inefabilă de limpiditate.

Referitor la toate acestea, este necesar, este chiar binevenit să ne dăm seama că, dacă structura atomică a trupului, ființei umane şi toate obiectele ce există în cadrul Universului Fizic se supun în permanență legilor enigmatice ale realității cuantice, atunci este, am putea spune, imposibil ca aceleaşi legi să nu aibă niciun efect, nicio influență asupra realității aşa-zis „clasice” sau, altfel spus, asupra totalităţii mediului în care trăim, asupra lumii în care fiecare dintre noi existăm. Dat fiind faptul că întreaga Creaţie şi Manifestare Dumnezeiască, altfel spus, atât Macrocosmosul, cât şi Universul Fizic, toate acestea sunt, în realitate, o supergigantică hologramă, este certă influenţa fenomenologiei cuantice asupra comportamentului Naturii şi al umanităţii.

Având în vedere toate acestea, se poate spune că termenul „lume” definește ansamblul a tot şi a toate cele ce sunt organizate într-un mod ordonat şi subînţelege o anumită frumuseţe, o anumită armonie, căci ideea de lume se opune ideii de haos, care haos desemnează doar multiplicitatea. Tocmai de aceea, termenul „lume” poate fi conceput ca o totalitate vie, armonioasă, raţională, ba chiar inteligentă, ce asigură coeziunea deplină, echilibrată a tot şi a toate cele.

Contrar noţiunii de „univers”, ce desemnează un ansamblu simplu de fenomene, lumea se ierarhizează, ca să spunem aşa, în jurul unui principiu central şi se constituie în strânsă legătură cu o sui generis scară a perfecțiunilor şi a valorilor în care fiecare făptură şi implicit fiecare fiinţă umană ocupă un loc bine definit chiar şi atunci când nu-şi dă seama de aceasta, nu este pe deplin conştientă de rolul ei, de ipostaza pe care o asumă, complăcându-se să vieţuiască într-un mod larvar, într-o stare mai mult sau mai puţin accentuată de inconştienţă, de ignoranță, de prostie, de inerție.

Pornind de la modelul cosmosului geocentric al vechilor greci, Evul Mediu a făcut să apară concepţia unei lumi antropocentrice a cărei coerenţă revelează într-un mod tainic, indescriptibil intenţia Creatorului ei, intenția lui Dumnezeu Tatăl şi în felul acesta s-a ajuns să fie distinse, ca să spunem aşa, două subansambluri. Primul subansamblu era lumea sensibilă, ce regrupează totalitatea celor care sunt naturale, iar cel de-al doilea subansamblu era lumea suprasensibilă, ce desemnează ordinea supranaturală, dumnezeiască. În felul acesta noțiunea de „lume” ne apare ca fiind indisociabilă de o inteligibilitate generală ce presupune o lege fundamentală ce ne permite să o înţelegem şi care totodată ne permite să gândim că în afara lumii existente sau mai bine zis în interiorul acestei lumi există o pluralitate de lumi pur şi simplu posibile ce sunt organizate în funcție de unele legi diferite.

Prin extensie, termenul poate să desemneze ansambluri coerente, cum ar fi, spre exemplu, lumea animală, lumea occidentală, lumea artelor etc.

În fizică, punerea în discuţie, ca să spunem aşa, a geocentrismului a ajuns apoi să ruineze această tainică stare de coerenţă cosmică, considerând fenomenele ca fiind independente de ideile de valoare sau de armonie. Traducând aşa-zisa „revoluţie coperniciană” în sfera cunoaşterii, filosoful Kant a arătat că lumea, ca totalitate, nu este, de fapt, decât o idee transcedentală, un principiu regulator al cunoaşterii empirice.

Având în vedere toate acestea, ne putem da seama că noi, oamenii, este necesar să facem astfel încât să considerăm şi chiar să gândim cu putere că lumea există în permanență ca un tot nesfârşit ce a fost creat de Dumnezeu de la începutul tuturor începuturilor şi în care în permanență Dumnezeu este prezent, este chiar omniprezent, este omniscient şi omnipotent. Fiecare dintre noi, în măsura în care aspirăm să pătrundem într-un mod creator şi înţelept tainele lumii, avem întotdeauna nevoie de o astfel de perspectivă net superioară, plină de înţelepciune, armonioasă, totalizantă care face cu putință pentru fiecare dintre noi unificarea experienţelor într-un tot armonios, coerent, plin de înţelepciune, ce dezvăluie astfel enigmatica unitate dumnezeiască.

Având în vedere toate acestea, devine cu putinţă să ne dăm seama că termenul „lume” nu poate fi înţeles, nu poate fi intuit ca atare decât într-o manieră plurală, ca să spunem aşa, iar aceasta ne permite să descoperim că, de fapt, fiecare fiinţă umană se constituie în funcţie de ceea ce am putea numi lumile variate, lumile felurite, tainice, nevăzute, în care acea ființă umană se inserează adeseori fără să-şi dea seama prin intermediul intereselor predominante pe care le dezvoltă şi care apoi devin după aceea obişnuinţe. Evident, aceste lumi tainice, invizibile pot fi, de la caz la caz, fie lumi benefice, fie lumi malefice. Este cu totul altceva să te inserezi în lumea yoghinilor avansați care au existat şi există pe această planetă de mii de ani şi este cu totul altceva să te inserezi în lumea celor care sunt împătimiţi aproape până la obsesie de fotbal sau în lumea acelora care au ajuns să fie acaparaţi de internet. Este cu totul altceva să te inserezi şi apoi să rămâi în lumea minunată, comună a celor care se iubesc, a celor care iubesc profund, frenetic şi fără de măsură şi este cu totul altceva să te inserezi în lumea celor răi, a celor perverși, a căror bizară rațiune de a fi este de a face cât mai mult rău, de a-şi face lor înşişi cât mai mult rău, distrugându-se trupeşte atunci când consumă droguri, alcool, tutun, cafea şi care hrănesc convingerea cretină că Dumnezeu nu există.

Având în vedere toate acestea, este cazul ca fiecare dintre noi să ne punem urgent o fundamentală întrebare: „În strânsă legătură cu interesele mele preponderente, în strânsă legătură cu preocupările mele predominante, în strânsă legătură cu obiceiurile ce au ajuns să mă caracterizeze şi uneori au ajuns chiar să mă subjuge, să mă înlănţuie, devenind patimi, în strânsă legătură cu toate acestea, în ce lume sau în ce lumi, două, trei sau poate chiar cinci la număr m-am inserat deja?”. Procedând în felul acesta, devine cu putinţă să ne dăm seama în ce manieră am ajuns deja să ne constituim atunci când ne răspundem într-un mod sincer şi astfel descoperim lumile rele sau lumile bune ori lumile dumnezeieşti în care ne-am inserat şi ne-am obişnuit deja să trăim şi în care rămânem. Privind cu multă luciditate într-un mod sincer care este lumea sau care sunt lumile în care deja ne-am inserat fie de câţiva ani, fie de câteva luni, fie de mulţi ani, adeseori fără să ne dăm seama că astfel de lumi malefice ne-au înlănțuit şi contribuie într-un mod insidios la degradarea noastră, la distrugerea noastră, la involuția noastră şi ne pregătesc vrând-nevrând pentru momentul cutremurător când, atunci când vom părăsi definitiv această lume, în momentul morţii, vom ajunge în infern unde vom rămâne, vrând-nevrând, direct proporţional cu energiile subtile malefice ce s-au acumulat de-a lungul timpului în universul nostru lăuntric, abia atunci ne vom putea da seama de greşeala imensă pe care am făcut-o, dar este necesar să ştim încă de pe acum că atunci va fi prea târziu şi nu se va mai putea face nimic spre a evita infernul în care vom rămâne nu neapărat definitiv, aşa cum consideră în mod aberant şi complet greşit tradiția creştină, dar vom rămâne direct proporţional cu relele, cu nemerniciile, cu răutăţile care s-au acumulat şi au făcut să apară în universul nostru lăuntric energii subtile corespondente cu lumile infernale în care apoi, vrând-nevrând, vom ajunge atunci când părăsim definitiv această lume, în momentul morţii.

Înţelegând aşa cum se cuvine aceste aspecte esenţiale, devine cu putinţă să vă daţi seama că fiecare fiinţă umană se constituie, chiar şi atunci când nu vrea aceasta, chiar şi atunci când este deocamdată inconştientă de consecinţele alegerilor ei, în funcţie de lumile tainice invizibile, variate în care acea fiinţă umană se inserează, iar apoi respectiva fiinţă umană ajunge să îşi organizeze totul în universul ei lăuntric din punctul ei particular de vedere şi iată că în felul acesta, prin amalgamare, în universul ei lăuntric apare şi apoi se structurează ceea ce obişnuim să numim lumea proprie a acelei fiinţe umane. Referitor la această lume proprie, este necesar să ne dăm sama că, aşa cum un cocteil rezultă prin amestecarea a mai multe substanțe care pot fi hrănitoare, regenerante sau, din contră, pot fi otrăvitoare, distrugătoare, paralizante, tot aşa fiecare dintre noi vom face să apară în universul nostru lăuntric o lume proprie care, clipă de clipă, va face să apară procese de rezonanță ocultă fie eminamente benefice, fie eminamente dumnezeieşti, fie procese de rezonanță ocultă malefice, distructive sau chiar infernale. Analogic vorbind, totul se petrece ca atunci când ne obişnuim fie să acționăm posturi de radio ce sunt excelente prin conţinutul lor şi chiar prin frecvenţa de vibrație, fie posturi de radio infecte, perverse, perturbatoare atât prin conţinutul lor, cât şi prin frecvenţa lor de vibraţie.

Referitor la toate aceste aspecte, este fundamental ca fiecare dintre voi să vă daţi seama că nu a existat, nu există şi nu va exista în această lume o fiinţă umană care să afirme că, în cazul ei, ea a reuşit să facă o excepţie şi a evitat în permanență să-şi organizeze propria sa lume lăuntrică şi care nu dispune niciodată, în nu contează ce direcție, de niciun punct de vedere şi nu este caracterizată niciodată de o anumită perspectivă. Ei bine, este necesar să ştiţi că deși unii dintre voi vă veți grăbi să spuneţi: „Eu chiar am reuşit aceasta” – o astfel de remarcă este o minciună, este o păcăleală.

Şi este, de asemenea, fundamental să ştiţi că până şi Dumnezeu Tatăl are Punctul său dumnezeiesc de vedere asupra Creaţiei şi Manifestării Sale. Şi, de asemenea, Dumnezeu Tatăl are propria sa lume dumnezeiască despre care ne-a vorbit Iisus atunci când s-a referit adeseori la misterioasa Împărăţie a Tatălui Ceresc. Referitor la această împărăţie a lui Dumnezeu Tatăl, Iisus ne-a revelat, de asemenea, că totodată această Împărăţie a lui Dumnezeu Tatăl se oglindeşte în universul nostru lăuntric şi are un punct-focar de corespondenţă care, atunci când este trezit şi din plin dinamizat în universul lăuntric al unei fiinţe umane, face ca acea fiinţă umană să se insereze în acea lume misterioasă, dumnezeiască a lui Dumnezeu Tatăl, care este ceea ce Iisus numeşte împărăţia Tatălui Ceresc. Şi iată că în felul acesta fiinţa umană respectivă începe să se îndumnezeiască şi apoi, prin aprofundare, devine cu putinţă pentru ea să atingă cele mai înalte trepte ale îndumnezeirii.

Având în vedere toate acestea, este fundamental să ne dă seama că este de miliarde de miliarde de ori mai important ca, în loc să ne inserăm în lumi inferioare, în lumi malefice, în lumi infernale, este esențial, este ideal pentru fiecare dintre noi să ne inserăm cât mai repede cu putință în această lume absolută care este Împărăţia Tatălui Ceresc despre care ne-a vorbit adeseori Iisus Hristos.

Revelarea deplină în universul nostru lăuntric a scânteii misterioase din Dumnezeu Tatăl ce este prezentă în fiecare dintre noi, altfel spus, revelarea Sinelui Suprem Nemuritor, Atman, ne catapultează, ne inserează spontan, chiar şi atunci când nu ştim nimic despre aceasta, în Împărăţia Tatălui Ceresc. Şi astfel experimentăm plenar, profund, starea extatică, indescriptibilă de îndumnezeire.

Având în vedere toate acestea, se poate spune: „Spune-mi în mod sincer în ce lumi tainice obişnuieşti zi de zi, noapte de noapte, să te inserezi prin intermediul obişnuinţelor tale, prin intermediul intereselor tale preponderente şi am să-ți spun ce fel de fiinţă umană eşti”.

În lumina acestor revelaţii, devine cu putinţă să ne dăm seama că noi, oamenii, nu evoluăm numai şi numai într-o lume naturală, fizică şi biologică, căci noi evoluăm, de asemenea, cu toţii în lumi familiale, în lumi culturale, în lumi spirituale, în lumi intelectuale, în lumi tehnice, în lumi epistemologice. Şi am putea continua să menţionăm multe alte lumi ce există, dar ne oprim aici şi vă sugerăm să le descoperiţi chiar voi pe celelalte. Veţi observa că ele sunt surprinzător de multe. Veţi observa că există lumea ciudată a scepticilor obtuzi, există lumea proştilor ce se complac în această stare, există lumea egoiştilor îndârjiţi, există lumea celor orgolioşi, există lumea celor sufletişti, există lumea celor optimişti, există lumea celor pesimişti, există lumea celor vicioşi, există lumea celor leneşi, există, aşa cum am arătat aici, lumea celor îndrăgostiţi, există lumea misticilor, există lumea materialiştilor fixişti, există lumea ateilor etc.

Referitor la aceste lumi tainice, este necesar să vă amintim aici că genialul poet român Mihai Eminescu a intuit, grație geniului său poetic, existenţa acestor lumi nevăzute, tainice şi, în capodopera sa Luceafărul, el spune: „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece, / Căci eu în lumea mea rămân / Nemuritor şi rece”.

Lumea nemuririi, lumea în care personajul său, Luceafărul, ni se confesează că rămâne nemuritor şi rece, adică detaşat, într-o extatică stare de transcendenţă dumnezeiască, este lumea absolută, Împărăţia Tatălui Ceresc, despre care ne vorbeşte Iisus, lume supremă a cărei realitate veşnică a intuit-o şi genialul poet român Mihai Eminescu. Şi aici este cazul să vă amintim că ţelul esenţial al practicii yoga este inserarea yoghinului pentru totdeauna în această lume absolută, altfel spus, în Împărăţia Tatălui Ceresc.

Citiți continuarea articolului

Citiți și:
Împărăţia lui DUMNEZEU este Iubire pură, şi acolo unde domneşte iubirea Lui se află şi El
Dumnezeu a sădit de la început sămânța fericirii în inima fiecărei fiinţe umane ca să o atragă astfel la El, căci este singurul care poate împlini această aspirație (I)

 

yogaesoteric
16 mai 2024