Cele mai bune 10 remedii pentru durerile cauzate de nervul sciatic
Durerea cauzată de compresia sau iritarea nervului sciatic se numeşte sciatică. Este o durere severă, puternică, ce afectează doar o parte a trupului, începând cu partea inferioară a spatelui şi continuându-se în jos, pe picior.
Alte simptome pot fi senzaţia de amorţeală sau arsura în piciorul afectat, lipsa de putere în piciorul cu pricina, o durere ce creează dificultăţi la ridicare şi la aşezare.
Cea mai întâlnită cauză a sciaticii este hernia de disc, însă poate fi provocată şi de o boală degenerativă a discului intervertebral, de o lovitură la coloană sau de o infecţie, stenoză spinală, sarcină, sindromul piriformis sau spondiloză.
În prezent există mai multe tratamente împotriva sciaticii, însă cele mai multe dintre ele, în special injecţiile cu antiinflamatoare, prezintă numeroase efecte secundare şi nu vindecă decât temporar simptomele, nu şi cauza.
În acest articol vă prezentăm câteva remedii naturale care vă vor ajuta să ieşiţi rapid din criza de sciatică. Veţi scăpa de durere în maxim 6 săptămâni şi nu va exista riscul niciunui efect secundar.
1. Masaj
Masajul poate atenua durerea şi relaxează întregul trup, mai ales dacă sciatica este provocată de un spasm muscular. În plus, masajul stimulează circulaţia şi activează musculatura.
Puteţi folosi orice fel de ulei cu care să vă masaţi de 2-3 ori pe zi până ce veţi observa rezultate. O altă opţiune este să adăugaţi 3 linguriţe de nucşoară într-o cană de ulei de susan, încălziţi uşor amestecul şi masaţi apoi cu acest preparat zona afectată.
Şi masajul ce constă în stimularea anumitor puncte cheie este foarte eficient. Este bine să apelaţi la un fizioterapeut căci el va şti exact care sunt aceste zone precise.
2. Comprese calde sau reci
Alternaţi comprese calde cu comprese reci. Puteţi începe cu compresele calde şi finaliza cu cele reci. Puneţi compresa caldă sau rece pe locul în care simţiţi durere şi lăsaţi-le timp de 15-20 de minute, repetând la fiecare câteva ore. Nu folosiţi comprese reci dacă aveţi probleme cu circulaţia.
3. Turmeric
Turmericul este foarte indicat în tratamentul durerii provocate de sciatică datorită proprietăţilor sale antiinflamatorii şi datorită componentei sale numită curcumină, care reduce durerea şi inflamaţia.
Adăugaţi o linguriţă de turmeric într-o cană cu lapte, puteţi pune şi puţină scorţişoară şi apoi încălziţi uşor. Îndulciţi băutura cu miere şi consumaţi o dată pe zi.
O altă opţiune este să luaţi suplimente de 250-500 mg de turmeric de 3 ori pe zi timp de câteva săptămâni. Atenţie, turmericul nu este indicat celor care iau medicamente de subţiere a sângelui şi diabeticilor.
4. Cremă cu capsaicină
Ardeiul cayenne are în componenţa sa capsaicină care acţionează ca un analgezic natural, împiedicând transmiterea durerii la creier prin intermediul neurotransmiţătorului numit substanţa P. Cumpăraţi o cremă ce conţine capsaicină în proporţie de 0,025% – 0,075% şi aplicaţi-o pe zona cu durere de 4 ori pe zi, cel puţin o săptămână.
5. Exerciţii
Pe lângă odihnă, sportul este foarte bun pentru vindecarea de sciatică. Sunt recomandate exerciţiile care să întărească muşchii abdominali şi muşchii spatelui. Exerciţiile ce presupun aducerea genunchilor la piept sunt şi ele foarte eficiente: vă întindeţi pe o saltea cu picioarele întinse şi uşor depărtate, apoi apropiaţi câte un genunchi de piept, în timp ce celălalt rămâne întins pe podea. Menţineţi câte 20 de secunde fiecare mişcare şi repetaţi de 3-5 ori.
Exerciţiile care presupun rotirea spatelui şi posturile yoga sunt, de asemenea, recomandate.
6. Scoarţă de salcie albă
Aceasta conţine glicozide fenolice cu salicină ce au proprietăţi anti-inflamatorii şi analgezice. Puteţi lua suplimente de 120-240 mg de scoarţă de salcie albă pe zi, însă sfătuiţi-vă înainte cu medicul.
7. Rădăcină de valeriană
Valeriana relaxează şi atenuează durerea provocată de nervul sciatic. Puteţi lua suplimente de 150 mg de rădăcină de valeriană, de 3 ori pe zi timp de câteva săptămâni, sau puteţi consuma ceai de valeriană de câteva ori pe zi, până ce veţi observa o ameliorare a durerii.
8. Acupunctură
Stimularea anumitor puncte cheie ale sistemului nervos central şi eliberarea acelor substanţe care cauzează durere prin intermediul acupuncturii reprezintă un remediu natural foarte eficient pentru tratarea sciaticii.
9. Manipularea coloanei vertebrale
Este un remediu din ce în ce mai popular în tratarea durerilor de gât şi spate. Acest tip de masaj implică lovituri rapide şi scurte ale spatelui, menite să atenueze durerea şi inflamaţia.
10. Seminţe de schinduf
O pastă preparată din seminţe de schinduf vă poate ajuta în tratarea sciaticii, artritei reumatoide şi durerii provocate de gută, datorită proprietăţilor sale antiinflamatorii.
Măcinaţi o mână de seminţe de schinduf, puneţi-le la fiert cu lapte până ce veţi obţine o pastă. Aplicaţi pasta pe zona care vă doare, lăsaţi să acţioneze câteva ore şi apoi clătiţi. Repetaţi zilnic până ce veţi observa o îmbunătăţire.
Alte sfaturi:
– Nu fumaţi, căci tutunul conduce la degenerarea discului;
– Faceţi exerciţii zilnic, dar nu foarte intens;
– Menţineţi o postură bună a trupului;
– Nu faceţi mişcări bruşte;
– Consumaţi vitamina C, calciu şi magneziu din surse naturale;
– Investiţi într-o saltea de pat de calitate.
Citiți și:
Remedii yoghine simple pentru durerile de spate ce sunt cauzate de statul îndelung pe scaun
Toţi facem această greşeală. Cum ne provocăm singuri dureri fizice!
yogaesoteric
24 mai 2020
Also available in: Français