Celebrul regizor Nikita Mihalkov despre pandemie, cipuri, vaccin, criptomonedă și Noua Ordine Mondială (I)

Un episod dintr-o populară emisiune TV a cunoscutului cineast Nikita Mihalkov incendia publicul din Rusia, înregistrând în două zile peste 6 milioane de vizualizări. Era apoi eliminat, din motive de cenzură, de canalul de televiziune oficială, Rossia 24, care îl găzduia.

Episodul numit „În buzunarul cui este statul?”, a fost difuzat pe 1 mai 2020 și face parte din seria de autor „Alungătorul de demoni” (Besogon), în care îndrăgitul, dar și controversatul cineast și om de media comentează, cu flerul și șarmul lui caracteristic, evenimente incomode și fenomene de rezonanță din actualitatea socio-politică internă a Rusiei și, uneori, din cea internațională.

Puțină lume din afara Rusiei cunoaște activitatea extra-cinematografică a acestui om-instituție, care acoperă o sferă impresionantă de domenii, pe care le slujește cu maximă tenacitate și profesionalism.

De mai mulți ani, regizorul și-a concentrat activitatea pe filme documentare de recuperare a istoriei măsluite a Rusiei sau interzise de propaganda bolșevică, precum și pe jurnalismul TV, unde comentează cu tact, inteligență și curaj subiecte incomode, de mare actualitate pentru societatea rusă.

Prin sarea, umorul, dar și profunzimea lor, opiniile sale devin proverbiale în Rusia și sunt aproape imposibil de contestat; cu umanismul lor, ele au susținut și drenat echilibrul fragil dintre liberalismul adesea naiv sau crispat, conservatorism și alte curente de gândire, în tatonările ideologice ale Rusiei postcomuniste.

Nu e de mirare că monologurile lui Nikita Sergheevici din cadrul emisiunii TV bilunare „Alungătorul de demoni”, fondată acum vreo zece ani pentru canalul YouTube și preluată ulterior de Rossia 24, abordează teme tabu de mare actualitate, precum planurile de digitizare a societății, părțile ascunse ale aisbergului din jurul pandemiei covid, culisele ideologiei bancare și alte subtexte ale globalismului, pe care presa oficială le trimite invariabil în zona teoriilor conspirației.

Dar teoriile n-ar fi nimic, de nu ne-ar mânca… practica! Ediția emisiunii „Alungătorul de demoni” (BesogonTV) din 1 mai 2020, cu titlul „În buzunarul cui este statul?”, a stârnit un mare scandal și a adunat, doar în câteva zile, peste 6 milioane de vizualizări.

În urma afirmațiilor incendiare lansate, mai ales la adresa directorului celei mai mari bănci autohtone din Rusia, dar și asupra unor personaje din elita mondială, ediția a fost scoasă la scurt timp de pe postul TV, dar a continuat să fie găzduită pe canalul YouTube al cineastului, de unde a fost preluată de multe alte platforme.

Mihalkov a fost, la rândul lui, supus unui tir concentrat din partea mediilor financiar-corporatiste din Rusia și din partea puternicei prese corporatiste. Atacurile s-au năpustit asupra lui Nikita Sergheevici ca roiul de viespi, în ciuda notorietății sale și a poziției, aparent, privilegiate.

Tema ediției „În buzunarul cui este statul?” dezbate, fără menajamente, modul în care s-ar putea schimba lumea după pandemia covid și subtextele fenomenului din jurul acesteia.

Fără să subestimeze dramatismul situației, realizatorul TV se întreabă de ce în jurul periculosului virus apar mereu speculații și teorii conspiraționiste? Cum se leagă acestea de activitatea filantropică a miliardarului Bill Gates? Ce legătură au toate acestea cu Rusia? Și în ce fel noile restricții și reguli din învățământ (referitoare la învățământul la distanță) ar putea modifica radical conștiința omenirii? Îi dăm, așadar, cuvântul.

„În buzunarul cui este statul? De la un virus cu origini controversate la culisele economiei mondiale

Eu nu intenționez să hulesc pe nimeni, dar mă simt dator să înțeleg evenimentele – își începe Nikita Mihalkov expunerea. Urmărim să le prezentăm spectatorilor nu doar ce ne interesează pe noi, ci ceea ce interesează milioane de oameni.

De la ultima noastră întrevedere nu a trecut multă vreme, dar situația s-a schimbat radical. Desigur că cea mai importantă problemă și temere pentru întreaga omenire a devenit acest coronavirus.

Nu doresc să dezvolt această temă dureroasă: vedem zilnic la televizor și pe internet cifre statistice și încercări de a ieși din această situație, am văzut în ultima vreme ce oameni extraordinari sunt acești medici, asistente, șoferi, laborante și ceilalți, care zi și noapte salvează vieți. Din fericire, oamenii au început să înțeleagă, să aprecieze și să realizeze importanța efortului celor care ne salvează de boală și moarte.

Desigur că s-au născut o mulțime de păreri, ipoteze, teorii conspiraționiste, despre care ați auzit și dumneavoastră: ba că virusul a apărut inițial în China, de unde s-a răspândit în restul lumii; apoi s-a clarificat că e de proveniență sintetică; în China s-a spus că virusul s-a născut în America, că a fost creat acolo și a ajuns în China odată cu soldații americani.

Desigur că virusul nu ne-a putut ocoli nici pe noi (Rusia), dar, slavă Domnului, nu cu intensitatea cu care a lovit SUA. Omenirea, cum s-a văzut, nu a fost pregătită pentru această situație.

Lumea obișnuiește să ia hotărâri din mers, pe care apoi le corectează tot din mers, astfel că am văzut cum se schimbă reglementările activității băncilor, ale diferitelor organizații, restaurantelor, magazinelor, școlilor, universităților ș.a.m.d.

Înțelegem că virusul i-a luat pe toți prin surprindere, de aceea cred că este nedrept să acuzăm din start conducerea țării și primăriile Moscovei și ale altor orașe că adoptă aceste măsuri. Dar în același timp constatăm cât suntem de nepregătiți a întâmpina această situație cu totul nouă.

Cât de mulți oameni consideră că virusul este o bagatelă! Hm… poate că așa și este, dar totuși vedem oameni îmbolnăvindu-se și murind. Un număr imens de oameni au de suferit din această cauză, inclusiv financiar, economic și psihic ș.a.m.d.

Banii nu dispar, pur și simpli se mută dintr-un buzunar într-altul

Dar uneori este bine să ne și oprim ca să privim cu toții în aceeași direcție, iar nu doar să ne privim mirați unii pe alții. Desigur că este greu de ținut acasă un om care nu resimte pericolul, care se plimbă prin soare și se simte bine… soarele strălucește, pârâul susură…, căci virusul nu se vede, e la fel de insesizabil ca radiațiile.

De aceea, statul se simte nevoit să înăsprească tot mai mult regulile pentru cei ce nu simt pericolul și nu vor să asculte recomandările. Sincer vorbind, veți fi de acord cu mine că obișnuim să acționăm pripit și că ne lipsește, în general, gândirea strategică.

Adesea nu ajungem să ducem ce am început la capăt. Adesea luăm hotărâri în grabă, iar dacă mai deținem și puterea politică, ne trezim că nu ne îndreptăm încotro este bine sau că nu o facem așa cum este necesar. Așa s-a petrecut la noi cu permisele speciale la metrou, care au generat cozi imense, ei, bine, am rezolvat-o a doua zi și pe asta.

Este foarte important să avem cât de cât o gândire anticipativă: ce va fi mai departe? Astfel ajungem la teoria numerelor mari: una e să comanzi prin megafon la 15 oameni să stea la distanță și alta este la 15 mii de oameni. Cum îi vei obliga?

Dar s-a rezolvat și această problemă, însă apar altele, legate mereu de deficiența gândirii noastre strategice. Și asta nu se referă doar la problema de azi, ci și la istoria noastră în general.

Așa ne apropiem de ceea ce mă îngrijorează acum cel mai mult. Țineți minte că într-o ediție precedentă a emisiunii îl întrebasem pe un bancher dacă pot dispărea banii? El mi-a răspuns: «Nu, Nikita, banii nu dispar, pur și simpli se mută dintr-un buzunar într-altul».

Deci, dacă vedem că unora nu le convine să stea acasă la calculator și să nu facă nimic, înseamnă că există alții cărora această stare de fapt le convine. Cum se zice: «Pentru unii mumă, pentru alții ciumă».

Dar există și alte aspecte, la care nu mă pricep, dar pe care vreau să le discut din punct de vedere umanitar. Repet: nu acuz pe nimeni, doar îmi pun întrebări și am tot dreptul să o fac, ca orice cetățean al Rusiei, draga mea țară.

De ce s-a apucat Bill Gates de farmacologie?

Așadar, miliardarul și filantropul Bill Gates, întemeietorul Microsoft, s-a apucat de farmacologie. Oare de ce? Haideți să vedem! Articolul intitulat «They are called The Good Club – and they want to save the world» («Se numesc Clubul cel Bun și vor să salveze lumea») a fost publicat acum mai bine de zece ani în prestigiosul ziar The Guardian.

Din el aflăm că în 2010 Bill Gates împreună cu alți milionari filantropi au înființat un club elitist, denumit «The Good Club», la a cărui primă întâlnire, desfășurată în mare secret în centrul New Yorkului, au hotărât să găsească împreună o rezolvare pentru problemele grave ale planetei.

Din grup fac parte, pe lângă Gates, personaje cunoscute, ca George Soros, Warren Buffet, Michael Bloomberg, David Rockefeller și alții.

Care este problema principală pe care binefăcătorii elitiști declară public că doresc să o rezolve? Evident, suprapopularea Pământului!

Ecuație climaterică ori justificare a genocidului?

La conferința «Technology, Entertainment, Design» din 9-13 februarie 2010 (TED20102), Bill Gates susținea că este necesar să fie micșorată cantitatea de bioxid de carbon expirată de locuitorii Pământului.

În urma unor calcule aritmetice după formula:

CO2 = P x S x E x C

(unde P = populația planetei, S = numărul de servicii folosite de o persoană, E = energia utilizată de fiecare serviciu, C = cantitatea de CO2 degajată de acea energie), Gates propune micșorarea cantității de bioxid de carbon expirate de oameni, nici mai mult, nici mai puțin, decât prin micșorarea numărului de locuitori ai Pământului!

Criminala formulă – observăm noi – nu este doar total neetică, ci și cât se poate de amendabilă științific, adică stupidă, întrucât se folosește exclusiv (fără să o declare) de modelul țărilor dezvoltate, în care serviciile ocupă o scară largă și sunt, în majoritate, consumatoare de energie poluantă (electrică, termică), ignorând țările sărace sau în curs de dezvoltare, slabe consumatoare de servicii, ori în care serviciile sau alte activități umane sunt produse în special prin muncă manuală, animală sau mecanică, care nu conduc, practic, la poluarea atmosferei.

Desigur că o conştiinţă sănătoasă nu ar fi propus depopularea planetei, ci scăderea celorlalți parametri, precum S (numărul de servicii folosite de o persoană), ori ecologizarea acestor servicii, prin adoptarea unui mod de viață mai simplu sau mai apropiat de natură, sau scăderea E (energia utilizată de un serviciu), prin ecologizarea tehnologiilor acestor servicii.”

Astăzi în lume sunt 6,8 miliarde de oameni – susține Bill Gates în cadrul conferinței TED2010, citate de Nikita Mihalkov. Acest număr va crește rapid către în jur de 9 miliarde.

În condițiile realizării cu succes a noilor vaccinuri, ale rezolvării problemelor de sănătate publică și a sistemului de reproducere umană, curba de creștere a populației poate scădea cu 10-15%.

Cu timpul, producția de vaccinuri va crește, astfel încât se va putea asigura „vaccinarea tuturor locuitorilor planetei” – susține Bill Gates, citat după o înregistrare video a alocuțiunii filantropului, care a circulat destul de mult pe net.

Culmea este că – observăm noi –, înregistrarea acestui discurs malthusian este larg răspândită pe internet (și nu neapărat în culisele sale anticonspiraționiste), fiind citată elogios, fără niciun fel de accente critice, de situri științifico-filosofice aparent serioase, iar dementa formulă de legitimare a genocidului este numită reverențios în mediile academice „ecuația climaterică a lui Gates”, articolul „Did Bill Gates Just Give the Most Important Climate Speech of the Year?” (Bill Gates a ținut cel mai important discurs climatic al anului?) de Alex Steffen, publicat pe 16 februarie 2010 pe platforma alternet.org, numind speech-ul cu pricina „cel mai important discurs pe probleme climatice al anului 2010”.

Vaccinarea de acum este cu totul altceva!

În aceste condiții Nikita Mihalkov se întreabă: „Cum se va face vaccinarea propusă de Bill Gates?” și ne avertizează:

Să nu confundați! Nu este vorba de vaccinurile pe care le făceam în copilărie împotriva vărsatului de vânt, a poliomielitei și a altor boli clasice! Acum este cu totul altceva. Vaccinarea de acum are cu totul alt scop și rostul ei este cu totul altul!

Pentru a-și argumenta afirmația, cineastul apelează la alt material video, preluat de pe canalul YouTube Vocea Germaniei din 17 aprilie 2020, intitulat „Sub pretextul Corona, Bill Gates, Clintonii și Zucherberg vor să impună medicina forțată”:

„Bill Gates a declarat pentru canalul german Tageschau că se intenţionează vaccinarea a șapte miliarde de oameni. În acest scop – susține jurnalista canalului, Jasmine Kosubek – l-am contactat pe Dr. Shiva Ayyadurai, inginer IT indiano-american și specialist în biologie sistemică. Acesta critică panica din jurul coronavirusului, dar și faptul că fundația lui Gates le dictează oamenilor cum să practice medicina.

Dr. Shiva susține că «Bill Gates nu se pricepe la biologie. El provine dintr-o familie bogată și a fost ales, chipurile, pentru că știe ce face. Dar nu este așa. El a furat bani de la buget. Fundația lui era necesar să își plătească taxele, dar ei au transferat acești bani către fundația lui Bill și Melinda Gates. El își propune să devină «salvatorul» tuturor oamenilor de culoare de pe planetă. Aceasta înseamnă rasism, rasism instituționalizat.

Scopul lui este medicina obligatorie. Uitați-vă la partenerii lui: Hillary Clinton, Mark Zuckerberg, marile concerne farmaceutice. Aceștia sunt prietenii săi, cercurile în care el se învârte. Acești oameni doresc să impună tratamente medicale obligatorii. De ce? Foarte simplu. Îi interesează banii. Este vorba de 7 trilioane de dolari rulate pe an pentru industria farmaceutică.»”

Să fie clar, nu este vorba de vaccinul clasic, așa cum îl înțelegem noi, ci de ciparea populației – explică Nikita Mihalkov. Ce înseamnă aceasta? Ceea ce se prezintă începe să devină foarte grave. Iată un document oficial, cu conotații biblice.

Sistem criptovalutar utilizând datele activității trupeşti

„Iată patentul cu numărul WO2020060606, înregistrat pe 26 aprilie 2020, propus de compania Microsoft Technology Licensing LLC, condusă de Bill Gates. Pe 22 aprilie 2020, în ziua împlinirii a 50 de ani de la nașterea lui Vladimir Ilici Lenin, acest patent primise statut internațional – observă Nikita Mihalkov.

Patentul se numește «Sistem criptovalutar folosind datele activității trupeşti» («Cryptocurrency system using body activity data»).

Fac o paranteză, pentru că e îngrijorător acest 060606… mă înțelegeți. Este o coincidență întâmplătoare, ori s-a căutat special un anumit semn numeric prezent în Cartea Apocalipsei, unde Evanghelistul Ioan numește 666 cifra fiarei? Apropo, pentru cine nu știe, dacă adunați toate cifrele de pe ruleta de la un cazinou, suma va fi 666. Am închis paranteza.

Așadar, ce este cu invenția asta, patentată de Microsoft? În abstractul patentului se arată că «activitatea trupului uman asociată unei sarcini executate pentru un utilizator poate fi folosită într-un proces de minerit bancar din cadrul unui sistem criptovalutar».

Urmează explicații de specialitate, cu care nu vreau să vă îngreunez, concluzia fiind următoarea: În trupul omenesc se implantează un cip (numit și dispozitiv) cu rol de organ de control, care conține un senzor al mișcărilor fiinţei umane, putând genera activarea și acumularea unei criptovalute într-un cont bancar asociat omului respectiv. Dacă fiinţa umană respectă anumite condiții, va primi bonusuri în criptomoneda respectivă, pe care le poate apoi cheltui. Dar ale cui condiții sunt îndeplinite?”

Între timp – observăm noi –, pagina oficială de internet care prezintă patentul respectiv, postat pe 20.06.2019 pe situl științific patentscope, a fost semnalată ca „falsă” în notă cu titlul „FALSE: A cryptocurrency system developed by Microsoft will use body activity data through the chip implanted in a human body”, publicată pe (n.b.!) 05.05.2020 platforma de verificare a știrilor „Poynter covid resources”.

Paranoia vânătorii de știri despre „conspirațiile pandemiei” se declanșase… „Cu alte cuvinte – continuă Nikita Mihalkov –, pentru niște criptobonusuri (monede virtuale), omul își vinde personalitatea, libertatea, independența. Adică cei ce vor controla aceste cipuri – deduce regizorul – vor avea toată libertatea să vă conducă și să vă oblige să faceți tot ceea ce vor ei, fapt pentru care vă plătesc. În acest fel veți face parte din… «elită»!

Dar nu se poate renunța la asta? Sigur că da! Căci sunteți oameni liberi! Dar nu veți mai putea intra la facultate. Nu veți mai putea primi un salariu mare. Iar drepturile vă vor fi restricționate, de pildă, dreptul de a cumpăra un automobil. Veți deveni niște paria!

Dar care este scopul general urmărit de toate acestea? V-am mai spus. Scopul general este reducerea populației, căci sunt prea mulți consumatori de oxigen, de hrană și de toate celelalte, cum consideră Bill Gates. Țelul global este segregarea pe caste a omenirii, cel puțin așa înțeleg eu și aștept să fiu contrazis.

Dar ce legătură au toate astea cu noi? Bill Gates e undeva, departe, veți spune. Legătura este directă! Dar vom vorbi despre asta mai târziu.”

Citiți a doua parte a articolului

Citiţi şi:
Propaganda comunistă în film (ceva ce urmează să se petreacă din nou)
Noua Era Biometrică se extinde în Rusia. Metroul din Moscova înregistrează plata prin recunoaștere facială
Rusia va renunța la toate activele în dolari

 

yogaesoteric
18 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More