Chiar dacă s-a descoperit că uleiul de cocos este puternic antitumoral, autorităţile nu se grăbesc să susţină continuarea cercetărilor

 

Trei medici specialiști au publicat în New England Medical Journal cercetările lor din care rezultă că uleiul de cocos natural ucide 93% din celulele canceroase din cancerul de colon în numai două zile!

 


Cancerul de colon este unul dintre cele mai comune tipuri de cancer atât la bărbaţi, cât şi la femei, şi deşi un număr considerabil de remedii naturale au fost corelate cu prevenirea acestei boli, autorităţile guvernamentale din Sănătate se grăbesc să menţioneze că nu s-au realizat suficiente cercetări care să facă posibilă prescrierea unor astfel de tratamente. Acesta este argumentul oferit frecvent referitor la utilizarea alimentelor ca şi medicament, şi la ştiinţa implicată în spatele acestui fapt.

Din nefericire, ştiinţa este dominată în prezent de industria farmaceutică, iar mare parte dintre rezultatele cercetărilor primite de medici în Occident vine direct de la companiile farmaceutice.
„Profesia medicală a fost cumpărată de industria farmaceutică, nu doar în termeni de practică medicală, ci şi în ceea ce priveşte predarea şi cercetarea. Instituţiile academice ale acestei ţări (SUA) îşi permit să fie agenţi plătiţi ai industriei farmaceutice. Consider că aceasta este o ruşine!”, considera Arnold Seymour Relman (1923-2014), profesor de medicină internă la Harvard şi fost redactor-şef al prestigioasei reviste New England Medical Journal.

Aceasta, nu înseamnă însă că alte cercetări, publicate în reviste de specialitate cu reputaţie, nu se realizează sau nu sunt semnificative.

Un exemplu important este un studiu care arată că există o componentă activă antitumorală în uleiul de cocos, ce constituie 50% din compoziţia acestuia. Este vorba despre acidul lauric. Într-un studiu publicat în revista Cancer Research, cercetătorii de la Universitatea din Adelaide (Australia) au descoperit că această componentă ucide complet peste 90% dintre celulele de cancer de colon, după doar două zile de tratare a unei culturi de celule de cancer de colon (CRC) in vitro. Studiul citează şi alte cercetări care postulează şi susţin ideea că acidul lauric poate induce moartea celulelor de cancer de colon, atât in vivo cât şi in vitro. Pentru acest studiu, cercetătorii au folosit ca model pentru celulele epiteliale intestinale normale o linie de celule de intestin subţire de şobolan, demonstrând astfel că „acidul lauric induce o rată considerabilă de mortalitate celulară”. Deşi mai sunt încă multe de descoperit, în mod evident aceste cercetări sunt foarte promițătoare.

Acestea fiind spuse, potrivit afirmațiilor reprezentanților Universității Naţiunilor Unite (Japonia), experimentele continuă pe animale de laborator pentru a se descoperi modul în care uleiul de cocos protejează împotriva cancerului de colon, ajungându-se deja la anumite rezultate interesante.

Care este diferenţa între studiile in vivo şi studiile in vitro? Pentru studiile in vitro, cercetătorii realizează experimente pe celule cultivate în afara unui organism viu, în plăci Petri, sau realizează o procedură într-un mediu controlat în afara organismului viu. Astfel că, atunci când vorbim despre uleiul de cocos şi cancer, studiul menţionat mai sus nu a fost realizat in vivo, unde cercetătorii fac experimentul asupra întregului organism viu, ci a fost realizat pe celule de cancer de colon cultivate în afara organismului viu. Întrucât rezultatele obţinute au fost semnificative, cercetarea va continua prin studii in vivo. Studiile pe animale de laborator şi studiile clinice sunt două forme de cercetare in vivo.

Din nefericire, studiile clinice sunt foarte costisitoare, făcând studierea efectelor benefice ale acidului lauric asupra cancerului foarte dificilă pentru cercetătorii care nu au acces adecvat la finanţare. În ciuda faptului că studii multiple ridică necesitatea unor cercetări mai riguroase, pur şi simplu nu există bani disponibili pentru acestea. De ce? Fiindcă cercetarea medicală este finanţată de companiile farmaceutice, iar produsele farmaceutice care pot fi sintetizate chimic, precum medicamentele, sunt ceea ce se testează în studiile clinice şi pe animale. Substanţele furnizate de natură (precum acidul lauric din uleiul de cocos) nu pot fi patentate (altfel spus, nu pot aduce bani prea mulţi)! Medicamentele pot! De aceea nu este în interesul companiilor farmaceutice să finanţeze acest tip de cercetare, al substanţelor naturale, chiar dacă aceasta ar fi în mod evident spre binele populaţiei.

Asupra interesului companiilor farmaceutice pentru bani şi nu pentru sănătatea populaţiei s-a pronunţat şi dr. Peter Rost, fost vicepreşedinte al uneia dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, Pfizer.

 

Acidul lauric, substanţa cu proprietăți antitumorale față de cancerul de colon, se găseşte în mod natural şi în laptele matern. Este un acid gras cu lanţ mediu care susţine sistemul imun şi are multe proprietăţi antimicrobiene.

Unii oameni consideră uleiul de cocos organic presat la rece ca fiind un super-aliment care ajută la vindecarea cancerului şi a altor boli, iar studii precum cel amintit mai sus susţin aceasta.

Potrivit Societății Americane pentru Nutriţie, diferite studii clinice au arătat de asemenea că grăsimile conţinute în uleiul de cocos „pot fi de folos în tratarea şi prevenirea bolilor precum diabetul, osteoporoza, boli virale (mononucleoza, hepatita C, herpesul etc.), boli ale vezicii biliare, boala Chron şi cancer”.

S-a demonstrat chiar că uleiul de cocos diminuează efectele adverse ale chimioterapiei şi creşte calitatea vieţii la pacienţii cu cancer.

Există foarte multe proprietăţi vindecătoare şi preventive asociate uleiului extra-virgin de cocos, iar cercetări viitoare ar fi, fără îndoială, de un mare ajutor.


Citiți și:

Uleiul natural de cocos ucide 93% dintre celulele cancerului de colon în 48 de ore

Atacat de autorităţi şi concerne farmaceutice, un doctor a vindecat timp de 30 de ani cancere în faza terminală – documentarul «Burzynski-The Movie»

Medicamente ce sunt periculoase
 

 

yogaesoteric
2 martie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More