Oameni buni, chiar vine războiul? Acest articol scris de Tobias Stone și preluat din
Huffingtonpost, tradus și publicat cu acordul autorului de către Moise Guran pe blogul său, Biziday.ro, asta ne spune. Este un material care chiar te pune pe gânduri. Și așează într-o logică istorică multe dintre lucrurile pe care și noi le vedem, le simțim, le intuim. Ceva cu care nu ne-am mai confruntat până acum, o acumulare uriașă de întâmplări nefirești care chiar se petrec sub ochii noștri de câțiva ani. Cu o rapiditate care-ți dă fiori!
Se pare că intrăm într-una dintre acele perioade stupide cu care ființele umane se pedepsesc singure, la intervale de timp destul de regulate. Sunt arheolog, dar am experiență, de asemenea, în istorie și antropologie. Asta mă face să privesc Istoria în mari modele repetitive. Teoria mea este că perspectiva celor mai mulți oameni asupra Istoriei este limitată la experiența comunicată de părinții și bunicii lor, deci este limitată la o memorie de 50-100 de ani. Pentru a vedea Istoria dincolo de această memorie trebuie să citești, să studiezi și să înveți să descâlcești propaganda, care este inevitabilă în relatările specifice unei epoci. Pe scurt, în mediul universitar o lucrare nu are valoare dacă nu compară cel puțin două, dacă nu chiar trei puncte de vedere opuse cu privire la un subiect. Luând o singură relatare de Evanghelie, aceea nu este cercetare comparativă așa cum cer regulile universitare britanice. (Nu pot vorbi pentru alte sisteme, dar cu siguranță nu toate sunt precum cel britanic.)
Privită mai de sus în timpul istoric, omenirea are obiceiul de a merge către faze de distrugere în masă, faze auto-impuse într-o anumită măsură, mai mică sau mai mare. (Aici găsiți o listă cu toate războaiele cunoscute din istoria omenirii.)
Războaiele sunt de fapt regula pentru oameni, dar, din când în când ceva cu adevărat catastrofal se petrece. Am studiat Moartea Neagră (ciuma de la mijlocul sec XIV), care a devastat Europa. Boccaccio descrie în deschiderea Decameronului Florența în ghearele ciumei. Nu îți poți imagina așa ceva, literalmente nu te poți pune în locul acelor oameni care au trăit ciuma, la fel cum nu te poți pune în locul celor care au fost în Bătălia de pe Somme (Primul Război Mondial), al celor de la Hiroshima sau al celor care au murit în Holocaust. Acei oameni trebuie să fi simțit că trăiesc sfârșitul lumii.
Dar, o trăsătură definitorie a oamenilor este capacitatea lor de adaptare. Chiar dacă acum noi știm că omenirea a supraviețuit ciumei, oamenilor de atunci trebuie să li se fi părut imposibil ca societatea lor să mai poată continua cumva. Mulți dintre cei care analizează azi Ciuma Neagră spun că aceasta a avut un impact pozitiv asupra omenirii pe termen lung.
„Selectând și eliminând organismele umane mai fragile, de toate vârstele, cu sutele de mii într-o perioadă extrem de scurtă de timp, s-ar putea ca Ciuma Neagra să fi reprezentat o forță puternică de selecție naturală pe o scară foarte largă în Europa.” … În plus, Ciuma Neagra a schimbat în mod semnificativ structura socială a unor regiuni europene, dramatica depopulare a creat o criză de forță de muncă, iar asta a dus la creșterea salariilor. În același timp, produsele s-au ieftinit și, pe cale de consecință, standardele de viață au crescut. De exemplu, oamenii au început să consume mai multe alimente și de calitate mai bună.
Dar, pentru oamenii care au trăit acea tragedie, ca și pentru cei care au trecut prin războaiele mondiale, prin Holodomor (foametea ucraineană 1932) sau Holocaust, trebuie să fi fost de neconceput ca omenirea să poată supraviețui. Prăbușirea Imperiului Roman, Ciuma Neagră, Inchiziția spaniolă, Războiul de 30 de ani, Războiul Rozelor, Războiul civil englez… lista este lungă! Au fost momente de distrugere masivă din care omenirea a scăpat totuși, ba chiar a mers mai departe, de multe ori într-o formă mai bună.
Într-un anume moment și într-un anume loc, oamenii pot crede că totul este bine, apoi brusc evenimentele escaladează într-o spirală rapidă până când devin de neoprit, noi înșine fiind cei care ne răzbunăm printr-o distrugere masivă executată tot asupra noastră. Pentru oamenii care trăiesc aceste evenimente, ele sunt greu de înțeles și greu de prevăzut. Pentru istoricii de mai târziu, totul are sens, putem chiar înțelege retroactiv cum un eveniment istoric a condus omenirea către un altul.
Participând la Centenarul Bătăliei de pe Somme am avut revelația că ea a fost un rezultat direct al asasinării unui oarecare arhiduce austriac în Bosnia (e vorba de Franz Ferdinand, în 1914). Mă îndoiesc că la momentul respectiv cineva și-a putut imagina că asasinarea unui moștenitor minor al unui tron european ar putea duce la moartea a 17 milioane de oameni.
Încerc să vă spun că aceste tragedii sunt ciclice. Se petrec din nou și din nou, dar, pentru că majoritatea oamenilor au doar o perspectivă istorică de 50-100 de ani, ei nu văd atunci când ciclul de distrugere se repetă. În timp ce se desfășurau evenimentele care au dus la începerea Primului Război Mondial, au existat câteva minți sclipitoare care au avertizat că o mare greșeală s-a produs, că țesătura de alianțe dintre diferite țări europene ar putea duce la un război, dar acele avertismente au fost respinse, iar autorii lor numiți isterici, nebuni sau proști, așa cum se petrece acum cu cei îngrijorați de Putin, de Brexit sau de Trump.
Apoi, după un război ce părea că a pus capăt tuturor războaielor, a mai venit încă unul. Din nou, pentru un istoric, al Doilea Război Mondial era destul de previzibil. Trebuie doar să faci oamenii să simtă că au pierdut controlul asupra propriei țări și asupra propriului destin, apoi ei vor căuta un țap ispășitor, apare apoi un lider carismatic ce captează atenția populației oferindu-i țapul ispășitor. Retorica unui astfel de lider este generală, evită detaliile, dar bate tobele furiei populare și ale urii. Imediat masele se mobilizează fără nicio logică și totul devine de neoprit.
Așa a fost cazul lui Hitler, dar, de asemenea, și al lui Mussolini, Stalin, Putin, Mugabe, a fost cazul multor alți lideri. Mugabe (până de curând dictatorul Republicii Zimbabwe) este un exemplu foarte relevant. El a incitat mânia națională și ura față de minoritatea albă (care deținea terenurile agricole dar care știa și cum să conducă fermele), a confiscat terenurile pentru a le redistribui populației, o măsură ce a pus la pământ agricultura și toată economia națională, lăsând populația muritoare de foame, dar proprietară de terenuri. Vezi de asemenea, foametea produsă de Uniunea Sovietică, sau de comuniștii chinezi în secolul trecut, în care au murit între 20 și 40 de milioane de oameni. Pare de neconceput că oamenii ar putea crea o situație în care zeci de milioane de oameni mor fără motiv, dar omenirea repetă din nou și din nou același scenariu.
Atâta doar că, la momentul respectiv, oamenii nu realizează că au intrat pe scenariul care duce la o perioadă de distrugere. Ei cred că au dreptate, își strigă furia și își bat joc de criticii liderilor care îi conduc la distrugere. Un astfel de ciclu, cum ar fi, de exemplu, cel de la Tratatul de la Versailles, până la ascensiunea lui Hitler și la al Doilea Război Mondial, pare să se desfășoare acum din nou. Dar, la fel ca de fiecare dată, cei mai mulți oameni nu pot vedea asta deoarece:
1. Privesc doar în prezent, nu în trecut, nici în viitor;
2. Privesc numai în jurul lor, nu la modul în care evenimentele se conectează la nivel global;
3. Majoritatea oamenilor nu citesc și nu-i ascultă pe cei care au un alt punct de vedere.
Cam asta face Trump cu America. Aceia dintre noi, care mai știu câte ceva despre Istorie pot vedea că se petrece din nou. Citiți acest lung dar genial eseu, din New York Magazine, pentru a înțelege modul în care Platon a descris această situație (Prea multă democrație distruge Democrația), căci se petrece exact cum a prezis el. Trump spune că va face America din nou Minunată (Make America Great Again), când, de fapt, America este în prezent minunată, potrivit oricărei statistici [dar realitatea este foarte diferită de ceea ce arată statisticile, n.n.]. Se folosește de sentimente, de furie și de aceeași retorică ambiguă la fel ca toți predecesorii săi – un narcisist carismatic care se hrănește cu ajutorul maselor pentru a deveni tot mai puternic, creând un cult în jurul său. Poți da vina pe societatea americană, pe politicieni, pe mass-media, pentru faptul că America a ajuns la punctul în care este pregătită pentru un Trump, dar o perspectivă mai amplă asupra momentului istoric ne arată că istoria joacă, în general, de fiecare dată la fel atunci când unul ca Trump vine la conducere.
Haideți să lărgim și mai mult tabloul… Rusia este o dictatură dar tot cu un lider carismatic ce folosește frica si pasiunea pentru a-și face un cult al personalității. Turcia este acum și ea în aceeași postură. Ungaria, Polonia, Slovacia sunt și ele pe același drum și în întreaga Europă mai mulți Trumpi și Putini prind aripi, de fapt, finanțați de Putin, în așteptarea valului popular pe care îl vor deturna în modul lor.
Ar trebui să ne întrebăm care va fi „momentul Arhiducelui Ferdinand” pentru această generație. Cum va declanșa un eveniment, aparent mic, o nouă perioadă de distrugere masivă. Noi vedem Brexit, Trump, Putin, ca pe fenomene izolate. Nu sunt. Lumea nu funcționează așa – toate lucrurile sunt conectate și se influențează reciproc. Am prieteni pro-Brexit care spun: „Oh, Brexit e de vină pentru toate!?”. Dar ei nu-și dau seama că, de fapt, da, istoricii vor urmări linii de cauzalitate între evenimente aparent fără legătură, care îi vor conduce înapoi către schimbări politice și sociale majore, cum este Brexit-ul.
Brexit – victoria unui grup de oameni furioși – inspiră cu ușurință alte grupuri de oameni furioși pentru a începe o luptă similară, dându-le încredere că pot câștiga. Este o reacție în lanț. O explozie nucleară nu este cauzată de fisiunea unui singur atom, ci prin impactul primului atom care se scindează provocând apoi alți atomi să fisioneze, iar ei la rândul lor, provocând scindarea și mai multor atomi. Creșterea exponențială a numărului atomilor care fisionează dezvoltă energia combinată cunoscută sub numele de bombă nucleară. Așa a început Primul Război Mondial și, în mod ironic, așa s-a încheiat al Doilea Război Mondial.
Un exemplu despre modul în care Brexit ar putea duce la un război nuclear ar putea fi aceasta:
Ieșirea din UE a Marii Britanii poate duce la referendumuri similare în Italia sau Franța. Le Pen câștigă apoi alegerile din Franța iar rezultatul este o Europă fracturată. În ciuda greșelilor sale îngrozitoare, Uniunea Europeană este totuși modalitatea de a împiedica un război pentru o perioadă mai lungă decât oricare alta din istorie. UE este, de asemenea, o forță majoră în suprimarea ambițiilor militare ale lui Putin. Sancțiunile europene asupra Rusiei i-au lovit într-adevăr economia și i-au temperat atacurile asupra Ucrainei (există un motiv pentru care băieții răi doresc întotdeauna o Uniune Europeana mai slabă). Trump câștigă apoi în SUA, devine izolaționist iar asta slăbește NATO. A declarat deja că nu va onora în mod automat angajamentele NATO în fața unui atac rusesc asupra Țărilor Baltice.
Cu o Uniune Europeană fracturată și un NATO slăbit, Putin, care se confruntă cu o criză economică și socială în Rusia, are nevoie de o altă diversiune în jurul căreia să adune unitatea poporul său, distrăgându-i atenția de la propria criză. Finanțează activiștii de extremă dreaptă (anti-UE) din Letonia, pe care îi folosește apoi într-o revoltă a etnicilor ruși din estul țării (care este granița UE cu Rusia). Rusia trimite „forțe de menținere a păcii” și „camioanele cu ajutoare” în Letonia, așa cum a făcut-o în Georgia și în Ucraina. Rupe apoi estul Letoniei așa cum a făcut cu estul Ucrainei (apropo, Crimeea are aceeași populație ca și Letonia).
O Europă divizată, cu Franța, Ungaria, Polonia, Slovacia și altele având lideri acum pro-Rusia, anti-UE, va anula sancțiunile economice la adresa Rusiei și va bloca un răspuns militar. NATO întârzie și el cu un astfel de răspuns căci Trump nu vrea implicarea Americii iar restul Europei este indiferent. Rusia, văzând că nu întâmpină nicio rezistență reală, continuă în Letonia, iar apoi în estul Estoniei și în Lituania. Statele Baltice ripostează și declară război Rusiei, căci nu au de ales. Jumătate din Europa le susține, câteva țări își declară neutralitatea, iar o altă parte a Europei trece de partea Rusiei. Dar ce ar face Turcia în această situație? Ce ar face ISIS? Întrebarea este, de fapt, cine folosește primul și o armă nucleară?
Acesta este doar un scenariu de tip Arhiducele Ferdinand. Numărul de scenarii posibile este infinit, din cauza complexității mutărilor pe care le poate face oricare dintre multiplele părți implicate. Și, desigur, multe scenarii duc la nimic dintre toate acestea nu se va petrece. Dar Istoria ne arată, pe baza mai multor indicatori, că intrăm într-o altă perioadă de distrugere.
Aceasta va veni în moduri pe care noi nu le putem vedea apropiindu-se, și va scăpa de sub control atât de repede încât nimeni nu va fi capabil să o oprească. Istoricii vor privi înapoi și vor spune da, era previzibil, toate se leagă și au sens, oare cum a putut fi omenirea atât de naivă? Cum pot scrie eu însumi așa ceva, stând comod într-o cafenea drăguță din Londra, fără să simt nevoia să o iau la fugă? Cum a fost posibil ca oamenii să citească și să facă comentarii sarcastice la adresa celor care plâng copilărește ieșirea Marii Britanii din UE dând toată vina pe referendumul britanic? Este ușor să te pripești cu alte concluzii decât cele bazate pe greutatea istoriei și a învățării. Trump a câștigat în fața altor republicani dându-le porecle în batjocură și refuzând populist dezbaterea. Este o cale ușoară de a câștiga, dar este una greșită.
Ignorarea altor opinii și miștourile la adresa experților, așa cum s-a petrecut în campania lui Trump, dar și în cazul Brexit, este la fel ca ignorarea unui medic ce vă spune să renunțați la fumat. Apoi veți afla că ați dezvoltat un cancer incurabil. Un lucru mic duce la o distrugere de neoprit, care ar fi putut fi prevenită. Dar oamenii preferă să fumeze iar apoi să moară din cauza asta. Aceasta este calea omenirii.
De aceea mi se pare acum totul inevitabil. Nu știu ce va fi, dar intrăm într-o fază urâtă. Va fi neplăcută pentru cei care o trăiesc, poate chiar va fi infernală, dincolo de ceea ce ne putem imagina, ca de fiecare dată în istorie. O parte dintre noi vor depăși această fază și vor duce omenirea mai departe. Rasa umană va fi bine, va fi schimbată, poate în mai bine. Dar, pentru cei care înfruntă această perioadă – pentru miile de profesori turci care tocmai au fost concediați, pentru jurnaliștii și avocații turci din închisoare, pentru disidenții ruși din gulag, pentru persoanele rănite în atentatele teroriste din Franța, pentru cei care încă n-au căzut, dar urmează, aceasta va fi bătălia lor de pe Somme.
Ce putem face? Ei bine, din nou, privind înapoi, probabil, nu prea multe. Intelectualii liberali sunt întotdeauna în minoritate. Oamenii care cred în societăți deschise unele către altele, în politețe, oamenii care nu sunt rasiști, care nu poartă războaie, ajung, în general, să piardă. Ei nu luptă murdar. Apelurile lor către populație sunt jalnice. Sunt mai puțin violenți, așa că ajung cel mai des în închisori, lagăre și morminte. Trebuie să fim atenți să nu devenim divizați, să nu ne pierdem în certuri și în capcane logice, să contracarăm mesajele populiste, pline de ură și furie cu propriile noastre mesaje. Avem nevoie să înțelegem și să folosim social media.
Dar trebuie să exploatăm o altă teamă. Teama de un nou război mondial aproape că a oprit al Doilea Război Mondial, dar, totuși nu a reușit să îl împiedice. Trebuie să evităm propriile noastre camere de ecou, cercurile închise în care auzim doar ceea ce ne place să auzim. Suporterii lui Trump și Putin nu citesc Guardian, așa că dacă scrii acolo e ca și cum ți-ai spune opiniile unor prieteni care deja îți știu punctul de vedere. Trebuie să găsim o cale, un pasaj, din grupurile noastre închise către alte grupuri închise, încercând să depășim barierele sociale.
(Poate că am scris acest articol doar pentru ca Istoria să își amintească de mine ca fiind unul dintre cei care au văzut-o venind.)
Notă Moise Guran:
Am adaptat cât m-am priceput de bine traducerea acestui articol. Am făcut un efort destul de mare pentru a-l traduce pentru că mi se pare mie că (așa cum și Toby Stone arată în concluzie) cu cât mai mulți înțelegem vremurile, cu atât cresc șansele de a evita pericolul lor.
Citiți și:
Victoria lui Donald Trump – analize și reacții
Putin: Rusia nu va ataca pe nimeni
«Europa este destinată războiului» (I)
yogaesoteric
21 noiembrie 2016