CIA a organizat și a finanțat «aceste trei secte ca nişte organizaţii non-guvernamentale pentru a provoca apoi unele schimbări sociale»


Turcia: La fel precum gruparea mormonilor şi a scientologilor, mișcarea lui Gülen a fost fondată chiar de CIA

Un procuror turc, care investighează conexiunile financiare ale mişcării conduse de Fethullah Gülen, a declarat că structura organizatorică a acesteia este identică cu schema cunoscută în Biserica Mormonă sau în Mișcarea Scientologică din Statele Unite, şi susţine că toate aceste trei grupări au fost înfiinţate de către spionajul american.

CIA a organizat „aceste trei secte ca nişte organizaţii non-guvernamentale pentru a provoca schimbări sociale”, se arată în rechizitoriul formulat de Zafer Dur, procuror al Parchetului din provincia Izmir, preluat de Hurriyet.

Sistemul construit de-a lungul anilor de adepţii lui Gülen în sectoarele de educaţie, sănătate, politică, cultură şi tehnologie au acelaşi scop întocmai ca cele două biserici din SUA, spune Dur.

El susţine că nu este posibil ca Fethullah Gülen, în vârstă de 75 de ani, care nu are decât şcoala primară absolvită în Turcia, să pună la punct o asemenea organizaţie de proporţii, prin care să se infiltreze de unul singur în segmente vitale ale statului.

„Fără sprijin internaţional, Gülen nu putea să deschidă şcoli în 160 de ţări”, a adăugat anchetatorul turc.

De asemenea, Dur a stabilit şi o legătură între arestarea liderului Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în 1999 şi plecarea lui Gülen în Statele Unite, din acelaşi an.
„Mai mulţi jurnalişti de investigaţie ştiau şi au scris despre susţinătorii lui Gülen, care au lucrat cu contract pentru servicii de spionaj străine, cum ar fi CIA, MI6 sau BND”, se arată în rechizitoriu.

El aminteşte de morţile misterioase ale mai multor persoane de notorietate din lumea presei turce, Necip Hablemitoğlu, Haydar Meriç sau Aytunç Altindal, ale căror decese ridică semne de întrebare şi ar trebui reanchetate cu atenţie.

De asemenea, procurorul a reamintit despre arestarea jurnalistului Ahmet Şık, în 2011, înainte ca volumul acestuia care incrimina mişcarea gülenistă să fie publicat şi despre perioada petrecută în spatele gratiilor a altor doi ziarişti, Hanefi Avcı şi Nedim Şener, cunoscuţi pentru poziţia lor fermă împotriva lui Gülen.


 Citiţi şi:

Un cartel mexican al drogurilor sub protecţia americană a CIA

În 1967, CIA a creat eticheta de «adept al teoriei conspirației»

 

yogaesoteric
4 octombrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More