Cine dorește pacea trebuie să moară! ‒ Premierul Fico a primit un glonț în plic

După ce a scăpat ca prin urechile acului dintr-un atentat în care a fost rănit grav, în luna mai, premierul slovac este pândit în continuare de moarte.

Funcționarii de la guvernul din Bratislava au primit un plic în care se afla un glonț, informează publicația slovacă Aktuality.

Pe plic, destinatarul era menționat clar: „Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei”.

După cum a declarat biroul de presă al guvernului slovac, funcționarii au descoperit glonțul cu ocazia verificării de dimineață a corespondenței cu aparatul cu raze X.

Suntem în măsură să confirmăm că un plic cu un glonț, adresat prim-ministrului Republicii Slovace, a fost remis astăzi la biroul guvernului.”

Autoritățile nu au reușit să identifice deocamdată expeditorul sinistrului obiect.

Amintim că, în data de 15 mai a acestui an, Robert Fico, care s-a opus în mai multe rânduri trimiterii de arme Ucrainei, a fost victima unei tentative de asasinat, ca urmare a unei grave breșe în sistemul de securitate.

Situația lui Fico seamănă frapant cu cea a lui Trump: și fostul președinte al Americii, care se opune războiului din Ucraina, a fost ținta a două atentate, tot ca urmare a unor grave breșe în sistemul de securitate.

Mesajul este clar: Cine dorește pacea trebuie să moară!

Citiți și:
Robert Fico s-a întors în forță: acuze la adresa presei patronate de Soros și față de UE, în primul mesaj public după tentativa de asasinat
Ursula von der Leyen este cea care a tocmit asasinarea lui Robert Fico

 

yogaesoteric
4 octombrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More