Cine vrea să joace un meci de YOGA?
Regulamentul internaţional al competiţiilor de YOGA, conform Federaţiei Internaţionale de Yoga sportivă
de Maria Nicola
Înainte de a citi acest articol, vă rugăm să parcurgeţi cu atenţie următorul test simplu. Bifaţi răspunsul pe care îl consideraţi corect la fiecare întrebare. La fiecare întrebare puteţi bifa numai un singur răspuns, A sau B.
1) YOGA este:
A. O ştiinţă spirituală străveche
B. Un sport atestat istoric de 2000 de ani
2) Ramurile tradiţionale ale sistemului YOGA menţionate în tratatele yoghine milenare sunt:
A. HATHA YOGA, KARMA YOGA, BHAKTI YOGA, JNANA YOGA, RAJA YOGA, TANTRA YOGA, LAYA YOGA etc.
B. YOGA acrobatică, YOGA artistică, YOGA ritmică şi YOGA ASANAS
3) Yoghinul urmăreşte să atingă desăvârşirea spirituală prin:
A. Practica individuală perseverentă a unui antrenament spiritual adecvat
B. Participarea la competiţii sportive
4) Exerciţiile de YOGA se practică:
A. Pe o pătură
B. Pe un teren de joc pătrat cu latura de 6 metri
5) Regulile etice şi morale din YOGA (YAMA şi NIYAMA) trebuiesc respectate:
A. Tot timpul
B. În anumite intervale prestabilite din timpul competiţiilor sportive
6) JNANA YOGA (YOGA cunoaşterii) este:
A. o formă de YOGA care permite atingerea eliberării spirituale prin cunoaştere metafizică
B. un termen care desemnează nivelul de cunoştinţe generale despre tradiţia yoghină
7) Nivelul de realizare spirituală a unei anumite persoane este corelat cu:
A. Acţiunile şi realizările sale
B. Un chip zâmbitor şi lipsit de griji
8) O persoană devine un Ghid spiritual competent:
A. Atunci când are un anumit nivel de realizare şi experienţă spirituală
B. După 12 ani de la absolvirea cursurilor de masterat în YOGA
9) Exerciţiile de HATHA YOGA se practică:
A. În linişte
B. Pe muzică
10) În practica posturilor corporale yoghine, ASANA-e, este important:
A. Să menţinem fiecare postură minim 3 minute, iar după execuţie să conştientizăm efectele posturii
B. Să executăm un număr cât mai mare de posturi într-un interval total de 2 minute, trecând rapid dintr-o postură în alta, fără niciun fel de pauză
Interpretarea rezultatelor
Vă rugăm acum să număraţi răspunsurile de tip A şi B.
Dacă aveţi 10 răspunsuri de tip A, ne cerem scuze, dar nu putem să vă spunem mare lucru despre cunoştinţele dvs. yoghine. Fie aţi citit un singur articol sau o singură carte de YOGA, fie aţi citit 100, fie sunteţi un yoghin avansat, sau poate sunteţi doar începător, fie sunteţi extrem de înţelept, fie aveţi un nivel minim de intuiţie şi bun-simţ. Aţi răspuns corect la toate întrebările, dar având în vedere că acestea erau elementare, nu e cine ştie ce mare performanţă.
Dacă aţi bifat atât răspunsuri de tip A cât şi răspusuri de tip B (cu cât numărul acestora este mai apropiat), suntem siguri că aţi luat acest test în glumă şi vreţi să ne luaţi peste picior.
În schimb, dacă aţi bifat preponderent răspunsuri de tip B (între 7 şi 10), putem să vă spunem cu certitudine că sunteţi membru al „Federaţiei Internaţionale de YOGA Sportivă”. Dacă aţi bifat chiar 10 răspunsuri de tip B, sunteţi probabil unul dintre oficialii acestei organizaţii.
*****
O tradiţie milenară de practică spirituală este ridiculizată
Yoga are o istorie fascinantă şi complexă. În India, Nepal şi Tibet abundă istorisirile şi figurile legendare. Milarepa, Babaji, Padma Shambava, Lalla, Ramakrishna sunt doar câteva dintre numele care înfierbântă imaginaţia aspiranţilor yoghini, datorită tapasurilor pe care le-au urmat, a realizărilor excepţionale şi a puterilor paranormale pe care le-au atins, dar mai ales datorită vieţii lor, exemplar trăită numai pentru Dumnezeu. Este posibil, cine ştie, ca noi să nici nu-i cunoaştem pe cei mai mari yoghini ai tuturor timpurilor şi ei să fi trăit undeva în solitudine, dedicaţi în întregime ascezei spirituale.
Tradiţia yoghină este foarte bogată şi variată. Tratate spirituale extrem de vechi pun bazele acestei ştiinţe extrem de vaste şi complexe. În ciuda varietăţii, toate formele de YOGA sunt unitare şi toţi yoghinii au, cu siguranţă, foarte multe lucruri în comun. Este chiar uimitoare coerenţa acestui sistem tradiţional, ale cărui secrete practice s-au transmis de-a lungul mileniilor numai „de la gură la ureche”. Una dintre cele mai remarcabile trăsături ale acestui sistem spiritual este toleranţa, în sensul de deschidere şi lipsa dogmatismului – marii yoghini nu au afirmat niciodată că YOGA este singura cale spirituală sau o singură formă de YOGA este cea mai bună pentru toţi oamenii, sau că ei sunt singurii care pot să predea YOGA.
Despre competiţii, nici vorbă în tratatele yoghine sau în legende. Uneori, diferiţi monarhi invitau la curtea lor mai mulţi înţelepţi şi organizau dispute pe teme filozofice. Rareori unii mari yoghini îşi etalau puterile paranormale, cum ar fi în celebrele confruntări ale marilor yoghini tibetani cu reprezentanţii religiei Bon, pentru a-i convinge pe aceştia să renunţe la magia neagră.
În schimb, în timpurile moderne, competiţia şi intoleranţa au fost instituţionalizate chiar şi în YOGA. Federaţia Internaţională de Yoga sportivă declară că: „Sporturile yoghine s-au născut aproximativ cu 2000 de ani în urmă. Ele sunt originare din India. Încă de la început, sporturile yoghine au fost în primul rând competiţii spirituale între diferitele şcoli filozofice şi mănăstiri din India. Această artă era consacrată vechilor divinităţi, aşa cum s-a petrecut şi în Grecia cu Jocurile Olimpice. Yoga ca sport este bazată pe educaţia spirituală. Tehnicile mentale şi fizice sunt luate în considerare numai după ce a fost atins controlul spritului uman.”
(NOTĂ. Pentru a parcurge mai uşor acest articol, toate citatele din Regulamentul internaţional al Federaţiei Internaţionale de Yoga sportivă sunt scrise cu roşu.)
Ne este imposibil să vă explicăm ce anume înţelege Federaţia Internaţională de Yoga Sportivă prin „controlul spiritului uman” care ar trebui să fie atins, în viziunea lor, înainte ca aspirantul yoghin să se încumete să practice tehnicile yoghine cele mai simple!
Sport sau cale spirituală?
Deoarece apropierea dintre YOGA şi sport este de-a dreptul forţată şi foarte puţin plauzibilă, autorii regulamentului pentru „Yoga sportivă” simt nevoia să definească, de la bun început, ce anume este un sport. Definiţia este de-a dreptul exotică. Astfel, aflăm din acest regulament că „Un sport este orice joc care are anumite reguli şi un regulament care include competiţiile între două sau mai multe persoane. Orice competiţie şi orice sport arată dacă o fiinţă umană este competentă în ceea e priveşte anumite calităţi, talente, tehnici, strategii, tactici sau alte modalităţi competitive, evaluate din punct de vedere fizic, mental, spiritual, social, etologic şi ecologic. Sportul este Viaţa însăşi care ne învaţă, deoarece viaţa este competiţie.”
O întrebare elementară ar putea fi în ce modalitate sunt evaluate înzestrările spirituale ale jucătorilor de box? Sau comportamentul ecologic al jucătorilor de fotbal? Dar ne abţinem să comentăm aceste aspecte evidente, deoarece ne-a atras atenţia ceva de-a dreptul uluitor: etologia. O ştiinţă mai puţin cunoscută (a nu se confunda cu etnologia), etologia – care apare de mai multe ori în regulamentul internaţional al „sporturilor yoghine” – este ştiinţa care studiază comportamentul animalelor şi este o ramură a… zoologiei! În psihologie, etologia studiază comportamentul instinctual al omului prin analogie cu cel animalic şi analizează în special manifestările primitive.
Jocul de YOGA
Cităm în continuare din acelaşi regulament:
„Definiţia jocului de yoga sportivă: Sporturile yoghine sunt o disciplină spirituală care apreciază educaţia spirituală a fiinţei umane şi controlul ei asupra senzaţiilor, emoţiilor, pasiunilor şi sentimentelor. Este recompensată inteligenţa spirituală a fiinţei umane, care este evaluată prin intermediul inteligenţei afective şi emoţionale în timpul jocului, pentru fiecare concurent, tehnician şi antrenor.
Obiectivul jocului. Obiectivul sporturilor yoghine este realizarea spirituală individuală, folosind competiţia ca un mijloc de auto-perfecţionare şi de antrenament spiritual pentru a depăşi obstacolele vieţii de zi cu zi. Scopul în Yoga sportivă este dezvoltarea inteligenţei spirituale, a inteligenţei afective şi a inteligenţei emoţionale a fiinţei umane, în timpul competiţiei, făcând faţă situaţiilor negative care ar putea provoca nemulţumire, anxietate sau stress. Fiecare concurent este antrenat prepoderent spiritual, în deficienţa antrenamentului mental şi fizic. Sporturile yoghine folosesc tehnicile de concurs yoghine ca un mijloc, iar scopul ultim este spiritualitatea.”
Yoga desfigurată ca sport, pentru a obţine bani de finanţare
Înainte de a merge mai departe, trebuie să explicăm câteva lucruri, mai ales pentru cei care ar putea crede că facem această analiză doar de dragul polemicii. De unde această obsesie cu yoga sportivă? De ce toate aceste distorsiuni şi contorsiuni pentru a scorni o nouă disciplină sportivă? Simplu: pentru că sportul este, în general, bine finanţat, sau oricum, mult mai bine finanţat decât spiritualitatea. O şcoală spirituală declarată instituţie de interes public este de domeniul imaginarului în epoca în care trăim, însă sportul e în vogă, ca metodă predilectă de a oferi „circ” poporului. Iar dacă un anumit sport este declarat sport olimpic, este finanţat de la bugetul de stat.
Prin urmare, acesta este planul „ingenios” al unor întreprinzători care au căutat soluţii pentru susţinerea financiară a şcolilor lor de yoga şi a unor activităţi conexe precum organizarea de întâlniri internaţionale, congrese, finanţarea deplasărilor etc. Paşii ar fi următorii:
– se face un regulament al „jocului” de yoga şi al competiţiilor
– yoga este declarată sport
– se constituie federaţii naţionale în cât mai multe ţări şi apoi federaţii internaţionale
– se organizează un anumit număr de competiţii conform acestui regulament
– după ce au avut loc un anumit număr de competiţii se poate face cerere la Comitetul Olimpic pentru declararea acestui sport ca fiind sport olimpic.
Pentru un plus de „culoare sportivă”, plonjând definitiv în ridicol, se definesc categoriile de sportivi amatori şi profesionişti – profesioniştii fiind cei care participă la competiţii şi joacă acest sport pentru bani, probabil (ceea ce ne face să ne întrebăm dacă, de fapt, mai există sporturi de amatori la ora actuală). Începând din 2007, au existat „Cupe mondiale” pentru „sporturile yoghine”, categoria profesionişti.
Nu vrem să se înţeleagă că avem ceva cu sportul şi că scopul acestui articol ar fi să criticăm sporturile, competiţiile sportive, sportivii, regulamentele. Nu facem decât să observăm că sporturile, în general, au o oareşcare noimă. La baschet, de exemplu, e foarte clar cum se marchează punctele şi care e regulamentul de joc. Scopul e să marchezi cât mai multe coşuri. La alergări, cine aleargă mai repede câştigă. La fotbal, handbal, hochei, se înscriu goluri şi se socoteşte scorul final. La urma urmei, dacă două duzini de oameni vor să alerge după o minge numai pentru a o da imediat mai departe după ce au ajuns la ea, e dreptul lor…
Este evident posibil să ne imaginăm nenumărate moduri de a organiza concursuri de YOGA cu diferite probe şi modalităţi de punctare. Suntem perfect de acord cu ideea că unele concursuri periodice pot să îi emuleze pe aspiranţi şi, mai ales, să le ofere nişte exemple remarcabile. Ştim cu toţii că există concursuri nu numai în domeniul sportului, aşa cum există olimpiade de matematică, fizică, literatură şi de asemenea concursuri în domeniul artistic… Dar nu suntem deloc de acord cu ideea că în YOGA competiţia este o modalitate de atingere a desăvârşirii spirituale şi că aceste competiţii trebuie organizate ca şi cele sportive.
Revenind la schema „strategică” de mai sus, observăm că de la bun început apar problemele. YOGA nefiind un sport, cum s-ar putea scorni nişte meciuri sau jocuri de yoga? Care ar putea fi obiectivul acestui sport? Se joacă individual sau pe echipe? Cum să se numere punctele? Problema, pentru cei care au definit „yoga sportivă”, este că odată ce ei au ales un anumit set de reguli, pentru ca YOGA să fie într-adevăr un sport, nimeni nu mai are voie, în viziunea lor, să „joace yoga” altfel decât au hotărât ei! Altfel spus, ori jucăm yoga pe terenuri de joc pătrate cu latura de 6 metri, ori nu mai avem voie să jucăm yoga deloc!
Care sunt „sporturile YOGA”?
Orice yoghin începător află că în sistemul yoga există mai multe ramuri sau forme de yoga. Acestea se numesc HATHA YOGA, BHAKTI YOGA, JNANA YOGA, KARMA YOGA, TANTRA YOGA etc. Fiecare oferă modalităţi specifice de antrenament spiritual şi poate conduce la desăvârşirea spirituală. În schimb, în „yoga sportivă” se afirmă, nici mai mult, nici mai puţin, că desăvârşirea spirituală se atinge prin participarea la competiţii de „yoga sportivă” în cadrul a patru discipline. Regulamentul „sporturilor yoghine” afirmă că există „patru ramuri, stiluri sau moduri de yoga sportivă:
a) sportul yoga atletică
b) sportul yoga artistică
c) sportul yoga ritmică
d) sportul yoga asanas.”
Remarcăm repetarea obsesivă a cuvântului sport. I-ar trece cuiva prin minte să se exprime la modul: „Cele mai cunoscute sporturi de echipă cu mingea sunt: sportul fotbal, sportul volei, sportul baschet, sportul handbal, sportul rugby…”? I-ar trece cuiva prin minte să zică: „mă duc să joc un meci de tenis sportiv?”. Sau „mă uit la televizor la campionatul mondial sportiv de patinaj artistic?” Toate aceste expresii sunt, din punct de vedere lingvistic, pleonasme. Şi asta pentru că toată lumea ştie că fotbalul, voleiul, tenisul, patinajul etc. sunt sporturi!
Concluzia logică pe care o tragem este că, desigur, „sporturile yoga” sau „yoga sportivă” sunt cu totul altceva decât YOGA! Şi, dincolo de indignarea firească pe care ne-o poate trezi această scorneală, „yoga sportivă”, am putea să zicem, în spiritul toleranţei yoghine, lasă-i pe ei să se ocupe de „sporturile yoga”, că noi ne vedem de YOGA în continuare. Lumea e mare şi este desigur loc pentru fiecare dintre noi sub soare! Problema e alta. Problema este că „yoga sportivă” este instituţionalizată, federalizată şi încearcă să preia controlul asupra a tot ce înseamnă YOGA pe planeta aceasta. Cum spuneam, ori joci ca ei, ori eşti marginalizat.
Unora le place sportul
Poate că sunteţi o fire sportivă. Poate vă plac sporturile, ca spectator. Poate vi se pare normală abordarea strict fizică a sistemului YOGA, ca metodă de antrenament fizic (mulţi sportivi folosesc elemente din YOGA pentru a-şi îmbunătăţi performanţele). Totuşi, „yoga sportivă” nu vă poate oferi nici măcar atât! Ca yoghini cu o anumită experienţă practică, vă garantăm că, dacă veţi practica această degenerescenţă de yoga nu veţi obţine niciunul dintre minunatele efecte ale practicii YOGA! La nivel declarativ, după toate contorsiunile făcute pentru a maimuţări YOGA şi a o face sport, chiar regulamentul repetă obsesiv că aspectele fizice au o importanţă minoră în punctarea concurenţilor.
Cele patru „sporturi yoga” sunt vag delimitate între ele, după cum urmează (conform regulamentului):
1) în sportul „yoga atletică” se pune accentul pe execuţia corectă a unor posturi yoghine dificile (sunt alese de obicei posturi foarte complicate şi contorsionate, care nu sunt deloc cele mai importante posturi corporale yoghine);
2) în sportul „yoga artistică” se execută un program de două minute pe muzică, care constă dintr-o serie de posturi corporale inspirate din asanele yoghine (se trece dintr-o asana în alta);
3) sportul „yoga ritmică” este asemănător cu yoga artistică, dar se joacă în cupluri sau grupuri care trebuie să execute perfect simetric şi sincron un program artistic;
4) sportul „yoga asanas” constă din execuţia în runde a unor anumite ASANA-e de către mai mulţi concurenţi, iar câştigătorul „rundei” trece în runda următoare.
Culmea ridicolului este modul în care, după ce a fost redusă YOGA la un banal sport, se afirmă că acest sport este „spiritual” şi nu fizic. Cităm din regulamentul oficial internaţional: „Yoga atletică evaluează execuţia perfectă a unei ASANA. Alinierea perfectă, puterea, echilibrul, rezistenţa şi flexibilitatea. Execuţia perfectă a PRANAYAMA (controlul energiei) şi respiraţia adecvată sau SVARA YOGA. Atingerea lui PRATYAHARA (introspecţia), DHARANA (concentrarea) şi dacă este posibil o stare meditativă (DHYANA).”
Un amalgam de termeni yoghini, dar nicio semnificaţie!
Nu vă lăsaţi păcăliţi de folosirea ostentativă şi repetată a unor termeni yoghini specifici, pentru că ei nu au nicio acoperire. SVARA YOGA, o formă foarte secretă de YOGA, nu se referă nicidecum la „respiraţia adecvată” şi nu are nicio legătură cu execuţia posturilor corporale yoghine, la fel cum controlul suflurilor subtile (PRANAYAMA) nu este nicidecum evaluat obiectiv şi punctat în aceste competiţii, în care nu se practică niciun fel de tehnici de PRANAYAMA, ci numai ASANA-e. Aşa cum vom vedea imediat, nivelul de interiorizare şi concentrare este estimat prin menţinerea unui chip senin şi zâmbitor. Dar mai bine să continuăm cu definirea sportului „yoga atletică”.
„Spiritualitate: concurentul nu poate fi nervos, neatent, anxios. Dacă arată calm, armonie, fericire sau bucurie, concurentul va obţine note mai mari. Aceste stări spirituale sunt mai valoroase decât abilităţile fizice precum flexibilitatea, puterea, rezistenţa şi echilibrul. Atitudinea este de asemenea evaluată: atitudinea corectă şi faptele concurentului (KARMA YOGA) în care persoana îşi realizează propria DHARMA (datorie) fără a aştepta beneficii sau rezultate. Concurentul care este îngrijorat sau anxios în ceea ce priveşte rezultatul, pierde competiţia.”
Fără a desconsidera câtuşi de puţin importanţa stărilor de calm, armonie, fericire şi bucurie, semnalăm totuşi faptul că ele nu se măsoară nicidecum numai prin expresia feţei, şi ne îndoim de posibilitatea obiectivă şi corectitudinea punctării unor astfel de aspecte subiective în cadrul unei competiţii care se vrea riguroasă. Aceste stări totuşi nu definesc complet spiritualitatea. De ce nu se vorbeşte deloc despre aspiraţie, voinţă, curaj, înţelepciune, detaşare, iubire, compasiune, generozitate, discernământ?! Ne putem imagina o fiinţă cu adevărat spirituală în lipsa iubirii? Şi cum vom estima iubirea?! După nivelul de arcuire al colţului buzelor sau după privirea umedă şi visătoare?! Iată la ce mascaradă se ajunge dacă vrei să reduci un sistem spiritual la nivelul de sport, iar apoi spui că ignori aspectele fizice în favoarea celor spirituale! Este aberant să afirmi că prin KARMA YOGA se înţelege modul în care acţionează un concurent în cadrul unei competiţii. KARMA YOGA se referă la acţiunea dezinteresată în folosul celorlalţi! Este o maimuţăreală ridicolă a spune că faci KARMA YOGA dacă te duci la un concurs şi nu îţi doreşti să câştigi, fiind astfel detaşat de rezultat. Cum estimează juriul faptul că yoghinii sportivi, amatori sau profesionişti, îşi îndeplinesc propria DHARMA, adică menirea spirituală?!
„Yoga artistică” şi „yoga ritmică”
„YOGA artistică este alcătuită din KRAMAJIS sau serii de ASANA-e practicate ca o secvenţă fluidă. Pe lângă aspectele menţionate la „Yoga atletică”, aici se adaugă muzica, ţinuta, calităţile artistice naturale, eleganţa generală, ritmul execuţiei şi ritmul respiraţiei. Secvenţa de ASANA-e este executată pe ritmul unei muzici alese de concurent după criterii adecvate (bun gust). ASANA-ele sunt legate prin mişcări armonioase pentru a trece din una în alta. Acestea ar trebui să fie cea mai scurtă mişcare care permite intrarea în asana următoare într-un timp minim. Concurentul trebuie să îşi arate spiritualitatea şi fericirea în timp ce îşi execută VINYASA. A exprima spiritualitate şi bucuria mişcării în execuţie este de o importanţă fundamentală. Concurentul trebuie să încerce să atingă o stare de simpatie şi empatie cu publicul şi cu juriul.”
După descrierea atât de amănunţită a primelor două ramuri, celelalte sunt expediate succint: „Yoga ritmică se joacă în cupluri, pe principiul oglinzii (cei doi execută aceleaşi ASANA-e, în acelaşi domeniu şi sincronizat) respectând toate aspectele descrise pentru YOGA artistică”. „Sportul yogasanas este un sport corelat cu sporturile yoghine. Acest sport este bazat pe construcţia şi execuţia posturilor YOGA, realizate cu o maximă flexibilitate, putere, echilibru, aliniere şi rezistenţă.”
Câteva precizări privind termenii folosiţi: VINYASA, denumirea folosită pentru secvenţa de „yoga artistică”, nu are nicio legătură cu semnificaţia tradiţională a acestui termen. În YOGA, prin VINYASA sunt desemnate exerciţiile dinamice care implică o secvenţă de posturi executate cu o anumită sincronizare a respiraţiei. Cel mai cunoscut exerciţiu yoghin de acest gen este Salutul Soarelui. Prin generalizare, în variantele vulgarizate gen „fitness” care s-au propagat în Occident în locul yogăi autentice, se practică secvenţe de posturi YOGA simple, menţinute fiecare 1-2 minute (se numără respiraţiile) şi se trece dintr-o poziţie în alta. Aceste exerciţii sunt recomandate începătorilor şi sunt popularizate ca metodă de fitness.
Noţiunea de KRAMIJI, de fapt derivă din aşa-numita metodă KRAMA care se aplică în special în rostirea mantrelor lungi sau la incantarea imnurilor religioase. Se spune că acestea au efecte şi valenţe spirituale numai dacă sunt incantate cu o adecvată intonaţie şi sincronizare a respiraţiei cu cuvintele rostite. Atât noţiunea de VINYASA cât şi de KRAMA nu au nicio legătură cu executarea unui program artistic inspirat din posturile yoghine. Acest gen de execuţie face să dispară eficienţa acestor posturi şi, din punct de vedere yoghin, nu este altceva decât o execuţie eronată.
YOGA şi gimnastica
Este deja evident că regulamentul sporturilor yoghine exploatează o infimă similitudine cu gimnastica – dar în gimnastică există probe, aparate, figuri impuse. Gimnaştii aleargă, sar, lucrează la aparate… nimic de genul acesta nu poate fi introdus în YOGA. Ideea cu „yoga ritmică” seamănă niţel şi cu înotul sincron. Oricum le întoarcem, lucrurile sunt tot foarte trase de păr şi nu se conturează niciun regulament de competiţie. Şi asta numai din ambiţia de a face din YOGA un banal sport! Pare simpatică ideea realizării unui progrămel artistic din combinarea unor posturi yoghine; putem savura în spectacole artistice acest gen de manifestări. Dar asta nu este YOGA!
În continuare, după ce ne-am lămurit un pic cam care este jocul de „yoga sportivă”, avem desigur nevoie să ne lămurim şi cum se joacă meciurile şi competiţiile. Avem nevoie de definirea unui teren de joc şi a modului în care se face punctajul. Iată ce ne impune regulamentul acestui sport:
„Terenul de joc este un pătrat cu latura de 6 metri. Spaţiul este o zonă liberă, fără niciun fel de obstacole. Suprafaţa trebuie să fie plată, orizontală şi uniformă. Podeaua poate fi de lemn, cauciuc sau ciment. Suprafaţa nu trebuie să îi rănească pe concurenţi. Este interzis să se joace pe suprafeţe aspre sau alunecoase. Se acceptă atât terenuri acoperite cât şi în exterior. Aria trebuie să fie bine luminată pentru a permite juriului să îşi facă treaba. Se admit sisteme de sunet, CD-playere sau interpretări live ale unor muzicieni pentru yoga artistică şi ritmică, cu o durată maximă de 2 minute. Masa va fi aşezată pe una dintre laturile pătratului de 6×6 metri. Arbitrul va sta acolo, va trebui să poată vedea atât concurentul, cât şi semnele făcute de arbitrii de tuşă. În fiecare colţ al pătratului de 6 x 6 metri se vor pune scaune, unul pentru fiecare arbitru. Acesta trebuie să poată să vadă concurentul şi arbitrul principal.”
Cine poate participa la competiţii
În caz că ceea ce v-am spus până acum, în loc să vă descurajeze, v-a stârnit curiozitatea, aflaţi că „la competiţiile de yoga sportivă pot participa numai concurenţii înregistraţi de către antrenorul lor.” Se poate concura individual, în cupluri, grupuri sau pe echipe, iar concursurile sunt feminine, masculine şi mixte. Mai mult, concurenţii sunt împărţiţi pe categorii de vârstă (care pot fi ulterior împărţite pe subcategorii în funcţie de criteriile organizatorice ale evenimentului). Iată care sunt categoriile de vârstă:
• baby: 4-5 ani (nu ştim cum să traducem)
• baby kids: 6-7 ani (idem)
• kids (copii): 8-12 ani
• juniori: 13-17 ani
• tineri: 18-25 ani
• tineri adulţi: 26-35 ani
• adulţi: 36-40 ani
• veterani: 41-60 ani
• seniori: peste 61 de ani.
Probabil vă imaginaţi că sutele de concurenţi prezenţi la astfel de competiţii au făcut necesară o astfel de divizare a participanţilor. La concursurile anuale (organizate pe ani de curs în cadrul şcolii noastre de YOGA) se înscriau de fiecare dată sute de persoane la fiecare an de curs, în total mai mult de o mie de participanţi. Poate s-au confruntat şi ei cu astfel de situaţii. Cine ştie?! Să luăm un singur exemplu. La campionatul mondial din Mexic, din 2007, au participat un total general de 20 concurenţi ÎN TOTAL la toate ramurile de „sporturi yoga”, toate categoriile de vârstă şi ambele sexe. Dintre aceştia, 17 au fost femei, iar la bărbaţi au fost un total de trei (3, aţi citit bine, TREI) concurenţi la toate categoriile de vârstă.
Socoteala scorului în „sporturile yoghine”
Parcurgând în continuare regulamentul, descoperim cu încântare primul lucru cu care suntem în totalitate şi fără rezerve de acord: concurenţii trebuie să fie desculţi. Urmează nişte explicaţii sofisticate despre responsabilităţile concurenţilor şi ale antrenorilor lor, inclusiv locul pe care îl vor ocupa aceştia în sala de concurs. Să trecem acum la lucruri serioase. Meciul poate începe. Cum ţinem scorul?
În urma evoluţiei sale, fiecare concurent primeşte o notă, nota maximă fiind 10. Câştigă concurentul care are cele mai multe puncte, iar dacă există doi candidaţi la locul 1 cu punctaj egal, juriul va decide cine crede el că merită premiul 1. Dintre cele 10 puncte, regulamentul afirmă că se punctează:
• evaluarea performanţei fizice – 1 punct
• evaluarea performanţei mentale – 1 punct
• evaluarea spirituală – 4 puncte
• evaluarea socială – 1 punct
• evaluarea ecologică – 1 punct
• evaluarea culturală – 1 punct
• evaluarea cunoştinţelor filozofice – 1 punct.
Am întrebat şi noi lumea care a mai fost la astfel de competiţii şi am aflat că… nici vorbă de o astfel de punctare! Desigur, juriul dă note, dar cum ar putea face această evaluare sofisticată şi abracadabrantă? Nu că am ţine neapărat să se facă aşa… dar dacă tot ni se interzice să organizăm concursuri de YOGA după un alt regulament, măcar să existe o anumită consecvenţă!
Practic, acest regulament afirmă că fiecare concurent îşi va face progrămelul de 2 minute pe care şi l-a pregătit şi în urma execuţiei acestuia, „arbitrii de tuşă” şi „arbitrul principal” îi vor evalua nici mai mult nici mai puţin decât „înzestrările şi talentele, performanţele mentale, fizice, spirituale, integrarea socială, comportamentul etologic (din nou, vorbim de comportamentul instinctiv animalic?!), ecologic, aspectele culturale şi cunoştinţele filozofice.” Suntem perplecşi.
Desigur, lucrurile se fac cu metodă. MAI ÎNTÂI se evaluează concurentul din punct de vedere al atitudinii şi talentelor fizice, mentale şi spirituale şi APOI se trece la evaluarea sa socială. DUPĂ ACEEA sunt evaluate cunoştinţele culturale şi filozofice despre „disciplina vieţii” (presupunem că se referă la YOGA). Toată această vorbărie este un nonsens. Ea urmăreşte să demonstreze că ar exista un sistem obiectiv şi riguros de notare, dar şi că „aspectele fizice (flexibilitatea şi corectitudinea execuţiei) contează doar un punct din zece, ceea ce se evaluează fiind de fapt modul în care concurentul trăieşte întreaga sa viaţă în spirit yoghin.” Deci, principalul aspect care este obiectiv şi de interes într-un concurs în care se execută posturi YOGA contează cel mult 1/10 din nota finală, iar restul este o decizie arbitrară şi subiectivă. Oare nu este foarte frustrant pentru participanţi? Poate de aceea se insistă atât de mult în regulament că acei concurenţi care se arată nemulţumiţi de deciziile (iremediabil subiective) ale juriului, vor fi depunctaţi.
În principiu, nu uitaţi că juriul (arbitrii de tuşă şi arbitrul central) vor fi cu ochii pe voi pe întreaga durată a desfăşurării competiţiei, nu doar atunci când concuraţi, ci şi înainte şi după concurs – deşi, dacă premiile s-au dat, ce mai contează?! Iată lucrurile despre care se afirmă în acest regulament că se punctează (sau depunctează):
• ahimsa (non-violenţa): concurentul nu are voie să manifeste nicio atitudine agresivă, critică, dezaprobare, plictiseală sau dezamăgire, nici fizic, nici mental, verbal sau spiritual (?!) faţă de orice alt concurent, arbitru, antrenor, persoană din public, animale sau plante. Nici măcar obiectele nu vor fi tratate cu asprime de către concurenţi. Nu uitaţi că în cadrul responsabilităţilor concurenţilor se menţionează că trebuie să trateze cu iubire chiar şi insectele!
• prietenia faţă de orice fiinţă vie prezentă la eveniment. Atenţie! Dacă rudele sau prietenii vă însoţesc la concurs şi nu se poartă frumos, veţi fi depunctaţi pentru lipsa bunelor maniere. Aveţi grijă şi la comportamentul antrenorului dvs.! Nici concurentul şi nici antrenorul său nu au voie să exprime niciun fel de supărare, dar nici indiferenţă, depresie, anxietate, stress sau orice emoţie negativă.
• inteligenţa afectivă şi emoţională: este punctată fericirea şi bucuria. Trebuie să dovediţi chiar ostentativ că vă bucuraţi să participaţi la această „petrecere”. Se punctează – indiferent ce ar însemna aceasta – „abilitatea de a genera sentimente altruiste de compasiune pentru ceilalţi, precum şi abilitatea de a se distra prin participarea la joc.”
• regulile de yama şi niyama „trebuie respectate înainte, în timpul şi după competiţie (o oră înainte şi o oră după).” Extenuant.
• în ceea ce priveşte aspectele fizice (1 punct din 10) aici sunt îngrămădite o mulţime de lucruri (10 de fapt): flexibilitate, rezistenţă în echilibru static, rezistenţă în posturi de forţă, aliniere, coordonare şi ritm, charisma, artă (?!), creativitate, muzică (trebuie aleasă cu bun-gust) şi scenografie. Din cele 10 puncte, pentru yoga a rămas de fapt un total de 0,4. Restul e imaginaţie.
• scorul mental se acordă pentru abilitatea de a realiza introspecţia, concentrarea, contemplarea şi meditaţia în timpul competiţiei (având în vedere durata infimă a execuţiilor, 20-30 de secunde cel mult, ne întrebăm dacă yoghinii sportivi cunosc definiţia concentrării mentale şi a meditaţiei yoghine).
• scorul social – ATENŢIE – implică depunctarea acelor yoghini care nu se integrează din punct de vedere social în comunitatea yoghină sau au probleme în ţările lor (observăm aici tendinţa de a-i exclude pe toţi cei care nu se „aliniază”). Acceptarea fără obiecţii a regulilor acestei competiţii este apreciată pozitiv.
• scorul eto-ecologic (?!) – acest punct se acordă dacă nu omorâţi nicio plantă şi nicio insectă în timpul desfăşurării competiţiei (probabil aceasta este conexiunea cu comportamentul animalic instinctiv). Atenţie! puteţi fi serios depunctaţi dacă nu trataţi corespunzător orice fiinţă vie (adică, plante şi insecte). Veţi fi depunctaţi dacă aruncaţi hârtii pe jos. Dacă mutaţi lucrurile din sala unde se desfăşoară competiţia sau dacă spargeţi ceva veţi fi depunctaţi. Dacă fumaţi sau beţi alcool sau luaţi droguri în timp ce evoluaţi pe scenă sunteţi serios depunctaţi.
• scorul cultural se acordă dacă acceptaţi fără să criticaţi cultura, religia, filozofia, tradiţiile şi obiceiurile ţării şi oraşului în care se desfăşoară competiţia. Nu se precizează care sunt greşelile care pot face să pierdeţi acest punct.
• scorul filozofic – 1 punct – pompos intitulat „concurs de JNANA YOGA”, aflăm că este, de fapt, un chestionar depre „filozofia, arta şi ştiinţa yoghină”. Nu ştim la ce să ne aşteptăm după această descriere pompoasă care nu are nicio legătură cu JNANA YOGA. În fine, dacă nu aţi aruncat hârtii pe jos, nu aţi stricat nimic, nu aţi fumat şi nu aţi omorât nicio muscă, probabil nu mai aveţi nevoie să vă bateţi capul cu asta.
Din tot ce am prezentat până acum, probabil v-aţi putut lămuri ce este cu „yoga sportivă”. Regulamentul pe care vi l-am prezentat este downloadat de pe pagina Federaţiei Internaţionale de Yoga Sportivă (http://www.yogasports.org/). Nu am inventat nimic. Ba mai mult, nici nu am avut timp şi spaţiu să comentăm toate aspectele deficitare ale acestui regulament.
Propunem tuturor şcolilor de YOGA tradiţională un dialog deschis
Ce ar mai fi de adăugat? Dacă unii vor să practice această scorneală care este „yoga sportivă”, nu avem nicio obiecţie. Faptul că Federaţia Internaţională de YOGA susţine această Federaţie de yoga sportivă, este pentru noi ceva îngrijorător. Dar Federaţia ar putea sprijini în mod egal şi practica oricăror altor forme tradiţionale de YOGA şi atunci totul ar fi acceptabil. Faptul că Federaţia Internaţională de YOGA interzice desfăşurarea unui concurs tradiţional de HATHA YOGA numai pentru că acesta nu se desfăşoară după regulamentul „sporturilor yoga”, acesta este însă un abuz revoltător.
Aşteptăm o discuţie deschisă şi constructivă a comunităţii yoghine internaţionale. Federaţia Internaţională de YOGA a încercat să convingă MISA să renunţe la concursul de promovare a valorilor yoghine anunţat pentru Congresul de la Bucureşti din luna iunie. Deoarece şcoala de YOGA MISA şi-a menţinut decizia de a organiza acest concurs de promovare a valorilor spirituale care conţine şi o probă de HATHA YOGA, Federaţia Internaţională de YOGA, care încurajase anterior organizarea Congresului Internaţional de YOGA de la Bucureşti, a declarat că nu admite ca acest eveniment să se desfăşoare sub egida sa.
Totuşi, MISA a hotărât: va organiza concursul în mod tradiţional. Nimeni nu o să joace meciuri de yoga sportivă la Bucureşti! Cel puţin, nu la Congresul Internaţional „Yoga şi înţelepciunea milenară planetară”, care va fi organizat de MISA la Bucureşti la începutul lunii iunie, „fără egida” Federaţiei Internaţionale de YOGA.
Citiţi şi:
Concurs pentru promovarea valorilor spirituale
Ce urmăreşte yoghinul prin practica yoga
Meditaţia este cea mai înaltă formă de activitate
Codul moral şi etic în yoga
yogaesoteric
19 mai 2008
