Ciorile au capacitatea să creeze unelte prin intermediul memoriei
Faptul că unele păsări pot construi unelte este un aspect studiat în detaliu, însă o nouă cercetare arată că anumite păsări din familia corvidelor au capacitatea mentală de a transmite cunoştinţele viitoarelor generaţii. Anterior, unii cercetători considerau că ciorile pot doar să imite anumite acțiuni.
Ciorile sunt considerate printre cele mai inteligente vietăţi din regnul animal. Conform Tech Times, ele îşi pot aminti chipurile umane şi îşi pot ascunde mâncarea. Principala preocupare a specialiştilor era că aceste păsări ar putea doar să imite abilitatea de construire a uneltelor, nefiind capabile să înveţe practica de la alte ciori.
„Ciorile din Noua Caledonie proiectează unelte şi pot transmite aceste abilităţi viitoarelor generaţii”, au notat autorii studiului.
Specialiştii au realizat mai multe teste pentru a analiza memoria ciorilor. Ei au antrenat opt ciori sălbatice să pună mici bucăţi de hârtie într-un automat de vânzare pentru a primi hrană. Cercetătorii au afirmat că ciorile au aflat în timp că doar bucăţile mici de hârtie ce aveau o anumită lungime vor fi acceptate de către automat.
Pentru a le testa memoria, cercetătorii au îndepărtat bucăţile mici de hârtie şi le-au înlocuit cu bucăţi ce erau mult prea mari pentru a intra în automat. Păsările şi-au utilizat ciocul pentru a rupe bucăţile mari de hârtie în unele ce aveau o dimensiune asemănătoare cu cele acceptate de automat. Pentru a dovedi că păsările şi-au utilizat memoria, cercetătorii s-au asigurat că nu există în apropiere nicio bucată de hârtie care să fie asemănătoare cu cele acceptate de maşinărie.
Citiți și:
Ele gândesc! Descoperiri despre inteligenta plantelor
Minunatul limbaj al animalelor
yogaesoteric
2 martie 2019