Conceptul de fiinţă participantă şi liberul arbitru

de Cristian Ion

Motto: „Ca şi Adevărul, Eroarea îşi are adepţii săi; să nu te încrezi fără discernământ în exemplul altuia; cugetă după tine însuţi; consultă, deliberează şi alege în mod liber” – Pitagora

Conceptul de “fiinţă participantă” este un concept nou introdus de fizica cuantică. Un lucru cunoscut de mii de ani de spiritualitatea orientală, la fel ca multe altele deja, este din nou confirmat de ştiinţa zilelor noastre. Şi anume acela că fiecare fiinţă umană influenţează, în procesul cunoaşterii unui obiect, a unei fiinţe sau a unui fenomen, însuşi obiectul cunoaşterii, indiferent de forma în care se realizează acea cunoaştere.

Să ne reamintim una dintre concluziile la care a dus formularea relaţiei de incertitudine a lui Heisenberg: cu cât se determină cu o precizie mai mare impulsul unei particule, cu atât mai incertă este localizarea ei; pe de altă parte, cu cât localizăm mai precis o particulă, cu atât este mai mare imprecizia în determinarea impulsului ei (poziţia unei particule se determină prin localizarea sclipirii rezultate în urma interacţiunii unui foton de lumină cu particula în cauză şi care apoi este reflectat şi observat printr-un obiectiv microscopic; dar, pe de altă parte, datorită ciocnirii fotonului de lumină cu particula, aceasta şi-a modificat impulsul, care acum nu mai este cunoscut!; invers: particulele sunt emise cu un spectru de impulsuri care se pot determina, fără însă să putem localiza particula).

Principiul de nedeterminare elaborat de Werner Heisenberg afirmă că „starea sistemelor cuantice nu poate fi descrisă exact, deoarece observarea poziţiei modifică impulsul (energia) sistemului şi invers” şi care, aplicat în psihologie, de exemplu, devine „măsurarea şi diagnoza psihologică nu pot fi realizate simultan fără erori”. Intervenţia psihologului în experiment, fie şi numai prin observarea lui, modifică datele experimentale şi astfel influenţează diagnosticul final.

Această concluzie vine să confirme ceea ce învăţăturile iniţiatice susţin de câteva mii de ani: nu există un univers în totalitate obiectiv, nu există obiectivitate absolută. Altfel spus, nu putem să separăm complet un obiect al cunoaşterii de subiectul cunoscător. Prin urmare toţi subiecţii cunoscători, în funcţie de modul în care aleg să participe la procesul cunoaşterii (care se realizează prin organele de simţ, prin cele de acţiune, prin manas şi buddhi), acţionând în mod specific asupra universului contribuie la transformarea lui. Iar lucrul acesta creează reverberaţii până în cele mai profunde straturi ale sale, căci conform modelului holistic al universului toate fiinţele, lucrurile, fenomenele din univers sunt interconectate ca printr-o invizibilă pânză de păianjen ce face ca o vibraţie mică într-o margine a ei să aibă reverberaţii şi în cele mai îndepărtate zone faţă de acest punct. Şi aceste reverberaţii pot chiar avea amplitudini neobişnuit de mari în raport cu vibraţia mică originară, căci datorită acestor interconexiuni extrem de complexe, legăturile din univers sunt în marea lor majoritate neliniare şi, după cum se arată în teoria haosului, o bătaie de aripi a unui fluture într-un punct din univers poate genera o tornadă într-un alt punct îndepărtat din univers.

Un merit al fizicii cuantice este descrierea structurii multidimensionale a universului. Teoria cuantică modernă demonstrează existenţa în simultaneitate a unui număr infinit de universuri, legate între ele de diferite forme de „singularităţi”, „găuri negre” sau „găuri albe”, a căror esenţă este de fapt lumina, energia luminoasă. Conştiinţa, ca element fundamental al universului, există în fiecare din aceste planuri, ca o calitate fundamentală a fiecărei dimensiuni.

Aplicând principiile fizicii cuantice pe o scară largă, observăm similaritatea între universul multidimensional şi conştiinţa multidimensională, începând de la universuri cu structuri primare (cărora le poate corespunde conştiinţa simplă) şi până la universuri complexe, integratoare, care înglobează un număr infinit de universuri aşa zis „simple” (cărora le poate corespunde o conştiinţă extinsă).  Concluzia  este că datorită percepţiilor limitate prin intermediul simţurilor fiinţa umană care nu este trezită spiritual nu este conştientă de multidimensionalitatea conştiinţei sale şi de efectele pe care le poate genera chiar şi un simplu gând al său, în cel mai îndepărtat colţ al universului…

În aceste condiţii suntem în situaţia de a accepta că:
1) Universul există şi se transformă prin alegerile celor care participă la el
2) Aceste alegeri, oricât de nesemnificative ar putea să pară într-un anumit loc şi într-un anumit moment, pot genera adevărate “tornade” în alte regiuni ale Universului şi la un alt moment.

Şi astfel ideea de “liber arbitru” îşi face loc în mintea şi în sufletul nostru. Avem libertatea alegerilor noastre şi prin aceasta participăm clipă de clipă, nemijlocit, la transformarea întregului Univers, generând poate adevărate tornade în alte regiuni ale sale. Astfel că odată cu ideea de liber arbitru este necesar să ne însuşim şi responsabilitatea alegerilor noastre…

 yogaesoteric

Also available in: Français