Concuziile unor studii care dovedesc relaţia dintre cancerul la copii şi radiaţiile emise de centralele nucleare, muşamalizate în Germania
de George Preda
Cu ocazia unui congres organizat de Universitatea din Zürich în noiembrie 2007, dr. Edmund Lengfelder, de la Institutul de Biologie al Universităţii din München, a prezentat cum au fost muşamalizate concluziile cutremurătoare ale unor studii ştiinţifice. Acestea dovedesc că există o strânsă legătură între numărul tot mai mare de copiii care se îmbolnăvesc de cancer şi leucemie şi faptul că aceştia locuiesc în imediata vecinătate a unor centralele nucleare din Germania.
Subiectul a fost investigat de nenumărate ori. În anii ‘80, o echipă alcătuită din oameni de ştiinţă de la Universitatea din Mainz şi de specialişti de la Institutul Naţional de Studiu al Cancerului Infantil din Germania a realizat o cercetare, la cererea ministrului german al mediului de la acea vreme, Klaus Töpfer. Ei au stabilit că nu se poate vorbi de o creştere semnificativă a cazurilor de cancer în zonele situate la peste 15 km depărtare de centralele nucleare. Nu s-au făcut însă publice şi informaţiile despre ceea ce se petrecea în zonele situate în raza de 15 km din apropierea acestor centrale.
După înregistrarea unui număr neobişnuit de mare de cazuri de leucemie infantilă în zona din jurul centralei nucleare de la Krümmel şi a Centrului de Cercetări Nucleare de lângă Geesthacht, la Est de Hamburg, s-a decis reluarea investigaţiilor. De data aceasta, studiile realizate între 1992 şi 2004 de oamenii de ştiinţă de la Comisia de Leucemie a landului Schleswig-Holstein au arătat că pe un perimetru de 5 km în jurul centralelor nucleare studiate, exista o creştere semnificativă a numărului de copii, cu vârsta sub 4 ani, care se îmbolnăveau de leucemie. În plus, cazurile erau din ce în ce mai puţin numeroase pe măsură ce te îndepărtai de centrale. Oamenii de ştiinţă au fost nevoiţi să concluzioneze că fenomenul este strâns legat de proximitatea faţă de centralele nucleare.
După 2004, la cererea insistentă a populaţiei şi a medicilor, s-au redeschis cercetările pentru zonele situate pe un cerc cu raza de cinci km în jurul centralelor. Studiul Kikk a luat în considerare toate cauzele posibile, inclusiv radiografiile le care au fost expuşi copiii, contactul cu animalele, produsele chimice utilizate în menaj. În decembrie 2007, directoarea proiectului, Maria Blettner a anunţat: „Studiul nostru confirmă că în Germania s-a observat o relaţie direct proporţională între apropierea de o centrală nucleară şi riscul de apariţie a cancerului şi leucemiei la copiii cu vârste de până la 5 ani, care locuiesc acolo.”
Autorii studiului au revenit însă apoi asupra concluziilor, pretinzând că nu au putut măsura cu precizie radiaţiile emise de centralele nucleare şi în consecinţă nu pot trage concluzia că acestea stau la baza îmbolnăvirilor. Este vorba de o fraudă ştiinţifică şi de o lipsă de asumare a răspunderii. În 2006, autorii studiului Kikk au publicat un raport preliminar în care expuneau metoda utilizată şi arătau cum au măsurat nivelul de radiaţii şi modul în care acesta se modifica în funcţie de distanţă.
În plus, nivelul de radiaţii emanat de centralele nucleare este monitorizat, existând chiar o valoare limită, stabilită oficial de Comisia Internaţională de Protecţie Radiologică (CIPR). Conform CIPR, stabilirea acestui prag a fost necesară întrucât radiaţiile centralelor nucleare afectează organismul uman la nivel genetic. Pe de altă parte, ele sunt considerate de CIPR „un rău necesar”: „Radiaţiile centralelor nucleare trebuie să fie considerate ca fiind suportabile şi sunt justificate de avantajele pe care omenirea le obţine din utilizarea energiei nucleare,” arată specialiştii CIPR. În 1965, CIPR a modificat valoarea limită suportabilă pentru populaţie de la 3 la 5 pentru că „aceasta asigură o marjă de manevră mai bună în contextul politicii de expansiune a programelor de energie nucleară”.
Comisia Nucleară Germană anunţa şi ea că „expunerea la aceste radiaţii este inevitabilă, dacă dorim să avem preţuri bune la energie.” Preşedintele Comisiei, K. Jacobi, făcea în 1987 o declaraţie macabră la televiziunea germană: „Cei care mor de cancer din cauza unor radiaţii nucleare, precum cele de la Cernobîl, nu vor mai muri de altceva după aceea. În definitiv, toţi trebuie să murim de ceva. ”
Dr. Kinzelmann, medic în cadrul Centralei nucleare de la Neckarwestheim, declara pe acelaşi ton în 1993: „ Se vor găsi mereu oameni de ştiinţă care să ne aducă rezultatele „bune”, atunci când e vorba de cercetări privind creşterea numărului de cazuri de cancer în jurul centralelor nucleare.”
Citiţi şi:
Sinucideri cauzate de influenţa nocivă a antenelor de telefonie mobilă
Apa din SUA, contaminată de corporaţii şi armată
yogaesoteric
3 ianuarie 2009