Condamnarea lui Marine Le Pen stârnește reacții dure. Elon Musk: „Când stânga radicală nu poate câștiga prin vot democratic, abuzează de sistemul juridic pentru a-și închide adversarii”

Reacții internaționale după ce tribunalul din Paris a decis condamnarea lui Marine Le Pen la patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare, și cinci ani de ineligibilitate cu efect imediat.

Președintele american Donald Trump a reacționat la condamnarea șefei dreptei franceze, Marine Le Pen, făcând paralele cu propriile sale cazuri judiciare din Statele Unite.

Mulți oameni au crezut că nu va fi condamnată (…….) I s-a interzis să candideze timp de cinci ani, iar ea era candidatul principal. Este similar cu ce a fost la noi, este foarte asemănător cu țara noastră”, a declarat Donald Trump.

De asemenea, Administrația președintelui american Donald Trump a calificat drept „tulburătoare” excluderea candidaților din politică, ca răspuns la o hotărâre judecătorească care o descalifică pe Marine Le Pen, liderul extremei drepte franceze, pentru o perioadă de cinci ani. „Excluderea oamenilor din procesul politic este deosebit de tulburătoare, având în vedere războiul juridic agresiv și corupt dus împotriva președintelui Trump aici, în Statele Unite”, a declarat reporterilor Tammy Bruce, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, potrivit AFP.

*

Franța o trimite pe Le Pen la închisoare și îi interzice să candideze?! Chiar vor să demonstreze că @JDVance avea dreptate în totalitate?”, a scris vicepreședintele SUA.

*

Când stânga radicală nu poate câștiga prin vot democratic, abuzează de sistemul juridic pentru a-și închide adversarii”, a scris Elon Musk preluând și comentând o postare a unui apropiat conservator în care acesta amintea și de interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu în România. „Acesta este manualul lor standard în întreaga lume”, a mai spus consilierul prezidențial american.

https://twitter.com/elonmusk/status/1906722265879683381

Marine Le Pen în Franța, Bolsonaro în Brazilia, Imran Khan în Pakistan, Matteo Salvini în Italia, Donald Trump în America, Călin Georgescu în România Urmărirea penală a fiecărui candidat populist este un pumnal în inima credibilității democrației”, a reacționat Mike Benz, director al Foundation For Freedom Online.

*

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat la condamnarea liderului Adunării Naționale, Marine Le Pen, menționând că „observațiile noastre cu privire la ceea ce se petrece în capitalele europene indică faptul că acestea nu sunt deloc reticente în a depăși limitele democrației în timpul procesului politic”, afirmând că „Rusia nu are nicio intenție de a se amesteca în afacerile interne ale Franței (…….) dar în Europa există o tendință de a se călca în picioare principiile democratice, care afectează tot mai multe țări”. Anterior, Kremlinul a criticat dur măsurile luate în România împotriva ultranaționalistului Călin Georgescu, a cărui candidatură a fost retrasă din cursa electorală după ce a câștigat primul tur.

*

Marine Le Pen interzisă în cursa prezidențială din 2027 ‒ democrație sau lovitură politică?

Un tribunal francez i-a interzis oficial lui Marine Le Pen să candideze pentru o funcție publică în următorii 5 ani, în urma condamnării sale de astăzi, pentru utilizarea necorespunzătoare a fondurilor UE. Le Pen este în prezent principala candidată la președinție, cu un sprijin de până la 37%. Această hotărâre remodelează dramatic peisajul politic al Franței ‒ Le Pen și Partidul Adunării Naționale (RN) al acesteia, în prezent cel mai mare bloc de opoziție din parlament, au catalogat decizia drept un «asasinat politic», în timp ce analiștii avertizează că aceasta ar putea adânci diviziunile și ar putea da putere discursurilor populiste. Cu Le Pen pe tușă, este probabil ca RN să apeleze la tânărul său președinte, Jordan Bardella, care califică verdictul drept un «atac asupra democrației».

Franța se pregătește acum de turbulențe politice, ceea ce ridică întrebări urgente: S-a făcut dreptate sau această ingerință judiciară este menită să reducă la tăcere o forță politică în creștere?”, a scris Mario Nawfal.

*

Matteo Salvini a denunțat „o declarație de război de la Bruxelles” în spatele condamnării lui Marine Le Pen.

Vicepremierul italian Matteo Salvini a criticat „declarația de război” de la Bruxelles cu privire la ceea ce a spus că este sursa condamnării lui Marine Le Pen. „Cei care se tem de judecata alegătorilor sunt deseori «liniștiți» de sentința instanțelor de judecată. La Paris, au condamnat-o pe Marine Le Pen și vor să o excludă din viața politică. Un film prost pe care îl vedem și în alte țări precum România”, a spus Salvini, într-un comunicat, conform Le Monde.

*

Eric Ciotti, liderul parlamentarilor RN, pe X: „Mai este Franța o democrație? Este un sistem de captare a puterii care exclude în mod sistematic orice candidat care este prea departe de dreapta și care este capabil să câștige, de la François Fillon la Marine Le Pen.

*

Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro a declarat pentru Reuters că hotărârea judecătorească care i-a interzis lui Marine Le Pen să candideze la funcții publice timp de cinci ani reprezintă un „activism judiciar de stânga”.

*

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a scris un mesaj de solidaritate cu Le Pen, pe contul său de X. „Eu sunt Marine”, a scris pe platforma X Victor Orban, care denunță în mod regulat atacurile juridice asupra aliaților săi, potrivit Le Figaro.

Citiți și:
Cine sunt, de fapt, extremiștii
Noua Europă: Scut, Scule, Cazemată

 

yogaesoteric
8 aprilie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More