Congresul Internaţional de Yoga şi Terapii Alternative – Bucureşti, 4-7 decembrie
În perioada 4-7 decembrie 2014 va avea loc la Bucureşti o nouă ediţie a Congresului Internaţional de Yoga şi Terapii Alternative, cu tema: „Stări înalte de conştiinţă şi experienţe excepţionale prin practica Yoga”.
Festivitatea de deschidere are loc joi, 4 decembrie, ora 17:00, la sala Pipera 1. Din programul primei zile amintim conferinţa cu tema: „Practica esoterică a iertării: o extraordinară cale directă către manifestarea copleşitoare a Atributului Dumnezeiesc al Iertării divine, precum şi a Graţiei Divine, în şi prin fiinţa noastră”, susţinută de profesor yoga Nicolae Catrina.
Lucrările congresului se vor desfăşura simultan în trei săli: Pipera 1, Pipera 2 şi Obor 1. Evenimentele care vor avea loc în sala Pipera 1 vor fi transmise în direct de MISA Senzaţional TV.
Programul din acest an include 110 conferințe, seminarii şi ateliere de lucru prezentate de instructori sau practicanți yoga care au obținut rezultate excepționale în practica lor spirituală. Vom putea asculta mărturii autentice ale unor stări spirituale de vârf, obținute prin aplicarea unor tehnici şi metode yoga, vom afla metode practice apte să conducă practicantul yoga la stări superioare de conştiinţă și multe alte informații inedite. Profesorul yoga Gregorian Bivolaru va transmite trei conferințe cu titlul „Yoga şi trezirea gradată a anumitor puteri paranormale benefice (SIDDHI)”.
La Congres vor lua cuvântul şi oameni de ştiinţă, cercetători în domeniul ştiinţelor umaniste şi specialişti din domeniul sănătăţii care manifestă un interes deosebit pentru practica yoga, pentru a prezenta cercetări ştiinţifice care dovedesc existenţa şi care descriu caracteristicile stărilor spirituale de vârf, oferind în acelaşi timp cunoştinţe teoretice şi practice pe această temă.
Şi la această a IV-a ediţie a Congresului Internaţional de Yoga şi Terapii Alternative yoghinii se vor întrece în „Concursul Internaţional de Yoga 2014 – Promovarea Valorilor Yoga”, care are drept scop evidenţierea stăpânirii trupului, a simţurilor şi a minţii, într-o atmosferă de fraternitate şi de sprijin reciproc.
Fiecare zi a Congresului se va încheia cu diferite spectacole şi manifestări artistice inspirate şi rafinate, care celebrează frumuseţea vieţii şi ating inimile şi sufletele participanţilor prin dansuri, filme, piese de teatru, muzică şi multe altele.
Orice persoană interesată de ştiinţa şi practica yoga este invitată să participe în mod gratuit la acest Congres – un eveniment plin de culoare, ce debordează de cunoaştere, înţelepciune şi experienţe personale excepţionale.
Mai multe amănunte despre program găsiţi pe site-ul internationalyogacongress.net.
În așteptarea acestui eveniment, MISA TV vă invită să îi urmăriţi într-un dialog constructiv pe doi dintre organizatori: Doru Bodea, coordonatorul Deutsche Akademie fur Traditionelles Yoga din Berlin şi Traian Ionescu, instructor de yoga la Braşov.
De ce un nou congres de yoga, de ce în România şi cum s-a ajuns la ideea şi necesitatea unui asemenea eveniment? – sunt numai câteva din întrebările la care veţi afla răspuns urmărind această emisiune.
yogaesoteric
28 noiembrie 2014