CONJUNCŢIA NS – ALGOL
de astrolog Rodica Purniche
Motto: „Celui ce are i se va mai da; celui ce nu are, i se va lua şi ceea ce are.”
Semnalăm un eveniment interesant şi în acelaşi timp de lungă durată (10 luni!), care merită toată atenţia, deoarece el susţine cumva relaţia Jupiter-Lilith, în special atâta vreme cât Nodul Nord mai are de tranzitat Semnul zodiacal Săgetător, în vreme ce Nodul Sud tranzitează Semnul exact opus, şi anume, Semnul zodiacal Gemeni, urmând ca, din data de 2.09.2012, Nodurile lunare să schimbe Semnul – Nodul Nord va intra în Scorpion iar Nodul Sud în Taur.
Nodul Sud este Nodul descendent al Lunii sau Coada Dragonului. Astrologia occidentală consideră că este unul dintre indicii karmici care ne informează despre greşelile pe care nativul le are de îndreptat în viaţa actuală, sau pe care tinde să le repete, mai ales atunci când sunt tranzite în Semnul zodiacal ocupat la momentul naşterii. În astrologia hindusă NS poartă numele de Ketu şi i se atribuie natura lui Marte. Dacă Rahu (Nodul Nord) este planeta dorinţelor lumeşti, Ketu este planeta spiritualităţii. El reprezintă procesul spiritual al evoluţiei noastre sau rafinarea materiei în spirit. El este considerat un malefic pentru lumea materială dar un benefic spiritual, pentru că generează suferinţe şi pierderi special ca, într-un final, nativul să se întoarcă definitiv către Dumnezeu. Se spune că el este, într-o temă, indicatorul inteligenţei constant focalizate, al înţelepciunii, al detaşării, al vederii interioare pătrunzătoare, al invizibilităţii şi al abilităţilor fizice, al eliberării. Lui Ketu îi revine, dintre toate planetele, „ultima maturitate”, şi anume, vârsta de 48 de ani, când sufletul se orientează către MOKSHA, eliberarea ultimă. Ca particularitate caracteristică astrologiei vedice, Rahu şi Ketu sunt considerate „planete-umbră” (vom reveni asupra lor în viitorul apropiat şi în articole separate). Domiciliul său este Semnul zodiacal Peşti. Este exaltat în Semnul zodiacal Scorpion şi în exil în Semnul zodiacal Taur.
Nodurile Lunare au 99% din timp o mişcare retrogradă (ele deplasându-se dinspre Peşti spre Berbec). În anumite momente, însă, ele sunt staţionare şi apoi directe. O asemenea variaţie a mişcării lor are o importanţă foarte mare în astrologie, şi o vom menţiona şi noi, ceva mai departe în acest articol.
Algol este o stea fixă binară de magnitudine 2,2-3,5 din beta Perseus (27º14’ Taur), aşezată pe capul Meduzei. Se spune că ar fi cea mai malefică dintre toate stelele, cea mai nefericită, cea mai violentă şi cea mai periculoasă stea de pe Cer, după cum susţine întreaga tradiţie astrologică. Cuvântul „algol” provine din arabul ra’s al ghul, „capul demonului”. Astrologii evrei i-au spus rosh ha sato, ea simbolizând propriul lor demon-femeie (Lilith).
Simbolurile au însă semnificaţia pe care noi le-o acordăm, atunci când pierdem sensul sacru dăruit tuturor lucrurilor, fenomenelor şi fiinţelor de către Dumnezeu, aşa că este timpul să depăşim propriile noastre limitări şi propria noastră ignoranţă şi să vedem ce se ascunde dincolo de această „faimă rea” atribuită acestei stele fixe.
Se pare că Algol reprezintă una dintre porţile prin care Dumnezeu conferă fiinţei umane şansa ca ea să-şi transceandă limitările mentale. Dacă fiinţa trăieşte fascinaţia faţă de propria ei minte, ea va „încremeni” în cele din urmă în propriile ei limitări, rămânând la discreţia acestei minţi pe care nu o va putea controla niciodată. Poate că tocmai de aceea se spune că “orice cunoaştere este o limitare”. Înţepeniţi în diplomele şi învăţăturile acumulate de-a lungul existenţei, convinşi de inteligenţa şi genialitatea noastră, vom rămâne liniştiţi la acest nivel, fără să bănuim măcar ce univers există dincolo de aceste bariere. În schimb, în clipa în care limitele şi limitările sociale, convenţiile, mentalităţile şi prejudecăţile au căzut, când realizăm că trăim într-un infinit univers informaţional aflat la discreţia noastră – singura condiţie de acces la el fiind aceea de a şti foarte bine ce vrem cu adevărat să cunoaştem – „cunoaşterea este putere”. Cu alte cuvinte, deschidem poarta iniţierilor spirituale şi a salturilor în supramental, dimensiune majoră a fiinţei umane evoluate spiritual, care se împărtăşeşte cu smerenie şi cu graţie din oceanul cunoaşterii nemărginite, perpetue, profunde şi totale, din oceanul unui prezent etern, eliberator.
Din punct de vedere astronomic, Algol este o foarte specială şi totodată interesantă stea fixă variabilă. Ea este o stea binară care îşi schimbă periodic strălucirea. Perechea sa mai slab luminată, la fiecare 68 de ore şi 49 de minute, trece pentru 8 ore printre Algol şi Terra. Asta face ca, văzută de pe Pământ, Algol să pară că „închide ochii”, întrucât strălucirea ei scade pe durata acestui interval. Simbolic vorbind, ea semnifică permanenta transformare a fiinţei umane, în evoluţia ei spirituală atât de-a lungul unei vieţi cât şi de-a lungul tuturor vieţilor. Asemeni tuturor stelelor fixe, ea se mişcă în Zodiac cu 1° la fiecare 72 de ani, dând impresia că, de fapt, nu se mişcă deloc.
Conjuncţia reprezintă aspectul în care două sau mai multe corpuri cereşti ocupă acelaşi grad al Zodiacului, într-un orb de ±8° faţă de momentul lor de maxim. Ea este totodată aspectul major dinamic prin care două sfere subtile de forţă sau două influxuri astrale tind să se comporte fie ca una singură, fie ca doi adversari de valoare mai mult sau mai puţin egală. Din acest motiv, ea reprezintă o energie complexă de mare putere, pe care noi o resimţim sub forma unei forţe lăuntrice sau, dimpotrivă, ca pe o stare de dualitate pe care, pentru un anumit interval, nu o putem rezolva într-o direcţie sau alta.
Conjuncţiile Nodurilor Lunare cu orice stea fixă (deci şi cu Algol) sunt un eveniment destul de rar. El are loc o dată la aproximativ 19 ani, şi ocupă un interval mai lung sau mai scurt, în funcţie de Semnele de lungă sau de scurtă ascensiune pe care se produce acest aspect. Pentru conjuncţia care începe în data de 12 iunie, iată mai jos „detaliile tehnice” care ne vor fi de un foarte mare ajutor în interpretările personale ale temei noastre natale. Menţionăm că toate datele sunt indicate în GMT (Greenwich Mean Time sau Universal Time, UT cum se foloseşte în ultima vreme).
1.Conjuncţia NS-Algol are loc în intervalul 12.06.2012, 3h20’ (+1h00GMT) – 10.04.2013, 01h17’ (00h00’GMT), când ea acoperă porţiunea de Zodiac de ±8° faţă de momentul de maxim, şi anume, suprafaţa celestă dintre 5°14’24” Gemeni şi 19°14’24” Taur.
2.Momentul de maxim are loc la data de 09.11.2012, 21h17’ (00h00’GMT) la 27°14’24” Taur.
3.La momentul debutului, pe Cer situaţia arată astfel:
-conjuncţie aplicantă Lună-Uranus în Berbec
-conjuncţie separantă Soare-Venus retrograd în Gemeni
-conjuncţie separantă Chiron-Neptun retrograd în Peşti
-sunt în mişcare retrogradă aparentă Venus, Saturn, Neptun, Pluto.
Cu alte cuvinte, Cerul este foarte încărcat în această parte de Zodiac, conjuncţiile fiind aspectul astrologic cel mai important, deoarece forţa lor energetică este foarte mare. Asta face ca noua conjuncţie ce se creează în acest context să aibă şi ea, la rândul ei, o forţă de impact considerabilă, ca un strop de gaz peste un foc deja aprins. Practic, oricât am vrea să ocolim anumite situaţii, oricât am dori să mai amânăm anumite rezolvări, oricât ne-am minţi că lucrurile nu sunt „chiar aşa”, va trebui să acceptăm realitatea aşa cum este, va trebui să ne acceptăm aşa cum suntem şi să mergem înainte, indiferent dacă ne place sau nu ce se petrece. Nu putem face lumea şi viaţa „după asemănarea noastră”, dar putem crea în mediul în care trăim armonia divină.
4.Nodul Sud intră în Taur la data de 2.09.2012, 5h31’ (+1h00’GMT).
5.Conjuncţia începe cu Nodul Sud staţionar-direct.
6.Perioadele se staţionare şi mers direct ale Nodurilor Lunare sunt:
-12-18 iunie şi 28 iunie-1 iulie
-11-15 iulie şi 26-28 iulie
-24-25 august
-7-8 sept şi 21-23 septembrie
-4-9 oct şi 18-22 oct
-31 oct-7 nov, 14-17 nov, 20-27 nov (14.11.2012, eclipsă totală de Soare)
-6-11 dec şi 20-24 dec
-5-7 ian şi 19-21 ian 2013
-3-4 feb şi 7 feb
-3-4 mar şi 16-19 mar
-30 mar-3 apr.
Am indicat toate aceste perioade deoarece ele sunt foarte importante în astrologie. În asemenea momente, canalele energetice de activare a karmei noastre sunt foarte mult deschise şi orice dificultate, orice grabă sau, mai ales, orice lipsă de autocontrol ne pot aduce în situaţia de a culege roadele amare ale greşelilor noastre de altădată. De asemenea, în astfel de zile, gândurile, sentimentele şi atitudinile negative, pornirile necontrolate, resentimentele şi orice formă de dizarmonie devin seminţele ce vor da roade amare, care ne vor mai chema de nenumărate ori în această existenţă pentru a culege ce am semănat. Câteva dintre aceste perioade sunt chiar destul de lungi, precum 12-18 iunie, 20-27 nov şi 6-11 dec. Persoanele născute cu Nodurile Lunare stationare sau directe – din câte am observat până acum – sunt fiinţe care se află foarte mult „sub puterea karmei lor” şi au nevoie de multă învăţătură spirituală pentru a-şi accepta existenţa şi a transcende aceste limitări.
Ce semnificaţie are această conjuncţie atât de îndelungată în viaţa noastră, în acest an profetic 2012? La modul simplist, semnificaţia decurge din proverbul biblic pus ca motto al articolului de faţă: aceia care sunt cu Dumnezeu, care L-au pus pe El pe primul loc în viaţa lor şi care au făcut eforturi să se transforme şi să se apropie de El, vor primi multe daruri spirituale; aceia care, dimpotrivă, sunt oameni „fără Dumnezeu”, care au trăit în ură, duşmănie, răutate, prostie, sete de acaparare şi de putere, în desfrâu, fără niciun fel de credinţă, li se va lua şi fărâma de îndumnezeire prezentă în ei şi pe care ar fi trebuit s-o amplifice până acuma.
Pentru unii dintre noi, aşadar, pot să apară multe pierderi sau probleme de sănătate dar, în ciuda gravităţii lor, ele se vor dovedi pasagere şi vor dispărea aşa cum au şi apărut. Este posibil ca bunurile materiale ale vieţii să fie sever selectate, spre a fi păstrate foarte puţine. Valorile de orice fel vor fi şi ele supuse unui discernământ foarte aspru, urmând fie să rămânem cu extrem de puţine, fie să adoptăm altele. Fiinţele interesate de propria lor evoluţie spirituală pot fi supuse unor teste extrem de grele dar, totodată, acelea care le vor trece, se vor bucura de o mare Graţie Divină sau/şi de iniţieri speciale care le vor ajuta să facă salturi foarte mari, spontane şi chiar nesperate.
Pentru mulţi alţii însă, perioada poate fi foarte, foarte grea, cel puţin la nivel sufletesc. Este posibil să se amplifice sentimentul de angoasă existenţială, de frică, de singurătate, pot apărea atacuri de panică, goană nejustificată după „mai mult”, prostie crasă, lăcomie de orice natură, suferinţe profunde datorate deceselor ori despărţirilor, dar şi probleme foarte mari de sănătate în zona capului (de la ceafă în sus), ce pot merge de la accidentele fizice până la problemele psihice precum nebunia sau posesiunea demoniacă.
Mâncarea poate deveni pentru unii un remediu, pentru alţii o otravă. Unii se pot însănătoşi definitiv datorită unei diete cât mai corecte şi curate, în vreme ce alţii pot alterna între bulimie şi anorexie, iar curele de slăbire forţată/exagerată, din motive „estetice”, să se soldeze cu boli foarte grave şi ele la nivelul întregului tub digestiv.
Pe plan mondial putem asista la o sălbatică şi chiar satanică alterare a alimentaţiei, la prăbuşirea sistemelor educaţionale şi la o drastică afectare a sistemului monetar şi bancar. Întrucât Ketu/NS vizează ieşirea din iluzia materialităţii, este posibil ca banii să înceapă, încet-încet, să dispară din viaţa noastră, iar valorile care ne definesc să capete tot mai multă pregnanţă spirituală.
Mai avem în vedere două intervale interesante.
Primul interval este cel cuprins între 30.05-27.07.2012, când Jupiter este conjunct cu Ketu/NS. Momentul de maxim al acestei conjuncţii are loc în data de 27.06.2012, 14h25 (+1h00GMT), la 3°31’25” Gemeni. Conjuncţia aceasta este foarte interesantă, deoarece inclusiv Venus, în mişcare retrogradă aparentă, intră în orbul admis şi devine şi ea conjunctă atît cu Jupiter cât şi cu Ketu/NS. Ea nu va atinge însă momentul de maxim al acestei conjuncţii, deoarece, exact în această zi, îşi reia mişcarea directă şi „întoarce spatele”, transformând conjuncţia aplicantă într-una separantă. Este posibil ca, în astfel de condiţii energetice, să avem cu toţii impresia că „ceva” ne scapă, că „ceva” ne ţine în a lua anumite decizii sau că „nu e încă momentul să…” Desigur, toate acestea vor fi doar aprecierile noastre subiective şi, totodată, limitările karmice care vor ceda anevoie sau deloc spre a ne lăsa să ne realizăm dorinţele.
Al doilea interval este cel cuprins între 22.07-27.10.2012, când Lilith este şi ea conjunctă cu Ketu/NS, conjuncţia perfectă având loc în data de 8.09.2012, 21h43 (+1h00GMT), la 29°38’31” Taur. Prezenţa lui Lilith pe unul sau altul dintre Nodurile Lunare este un fenomen relativ frecvent. Lilith face un tur complet de Zodiac în aproximativ 9 ani, şi, în medie, cam la 2 ani şi 3 luni ea tranzitează unul dintre cele două Noduri. În astfel de momente, ea atrage atenţia asupra erorilor de cale spirituală pe care le putem face sau asupra dificultăţii noastre de a alege esenţele de aparenţe.
Fiind atât de aglomerat, Keu/NS va marca în mod pregnant evenimentele noastre din acest lung interval, semnificaţia lor fundamentală fiind aceea de evenimente menite să ne trezească la realităţile mari şi dureroase ale planetei – guvernul ocult mondial de orientare satanică, dominarea planetei de către o civilizaţie inferioară spiritual pământenilor dar suficient de evoluată tehnologic pentru a ne conduce în mod malefic, existenţa extratereştrilor benefici care veghează permanent Terra ca ea să nu fie distrusă (protejând, totodată, şi Universul în sectorul sistemului nostru solar), degradarea civilizaţiei umane prin lipsa de credinţă şi alienare spirituală. Toate acestea ne vor „scoate” din adormirea în care ne aflăm şi vom începe să ne punem întrebări, să căutăm, să observăm, să constatăm şi să tragem singuri concluziile necesare. Ajutaţi de transformările planetare evidente şi din ce în ce mai multe, din ce în ce mai accelerate, este posibil ca în intervalul de 10 luni al conjuncţiei Ketu/NS-Algol să creştem ca în poveşti – adică să creştem (spiritual) într-un an cât alţii în şapte (ani).
Energiile înnoitoare din Univers, totodată, vor veni în viaţa fiecăruia în conformitate cu frecvenţa de vibraţie a rezonanţei/rezonanţelor create de-a lungul întregii vieţi. Aşa că nu se va putea plânge nimeni de nimic. La fiecare, „după faptă, şi răsplată.”
Citiţi şi:
yogaesoteric
12 Iunie 2012