Constantin Gheorghe: „Am putea discuta serios, despre situația din regiunea noastră, fără etichete și clișee?”
Am putea discuta serios despre situația din regiunea noastră, fără etichete și clișee? E și așa complicată și mai mult decât periculoasă, și fără prostelile unor politicieni semi-analfabeți, și fără tembelismele „analiștilor” și „jurnaliștilor”.
Aș vrea să știu și eu, spre pildă, când au spus Imperiul Țarist / URSS / Federația Rusă ca Marea Neagră să fie un „Lac rusesc”. Cam știm istoria puterii maritime a Imperiului Rus. Știm și care a fost regimul strâmtorilor, în secolul XIX. Știm și conflictele din zonă, pe fundalul dezagregării Imperiului Otoman, după aceea a Imperiului Țarist.
A dominat URSS Marea Neagră? Nu putem spune asta, deși aici au existat facilități navale, militare și civile, șantiere navale militare și civile, centre de cercetare-dezvoltare, de proiectare etc. URSS a fost, prin excelență, o putere terestră, nu una maritimă! Iar acum Federația Rusă nu deține o flotă semnificativă aici, este cam la jumătatea celei turcești. Și nici nu își propune să devină o putere maritimă.
Că interesele Rusiei în zonă pot fi, la nevoie, servite și de flotă, este una. Dar să aibă puterea de a interzice accesul altora în Marea Neagră, să o domine, asta e o glumă de oameni care nu știu pe ce lume trăiesc. Ce ar avea de câștigat de pe urma unui astfel de statut al Mării Negre?
SUA și NATO vor să facă din Marea Neagră un Lac Euro-atlantic. E un simplu joc de putere, într-o zonă excentrică, într-o fundătură geografică. De unde nu au de câștigat nici în termenii obsesiei americane, aceea a „îndiguirii” Federației Ruse. Vi se pare că marina rusă joacă un rol proeminent în operațiunile astea militare? Păi, la ce vase de debarcare NU au rușii, preluarea teritoriilor ucrainene din sud se desfășoară cu dificultate, iar problemele tot armata de uscat le rezolvă. Sigur, dacă rușii aveau acum navele de tip „Mistral”, alta era soarta orașelor port de la Marea Neagră. Dar dacă nu au capacități de debarcare, sapă!
Cu toate acestea, Rusia a pus grav în dificultate Ucraina și își va face programul pe care singură și l-a impus în această țară. Intrarea unei flote semnificative euro-atlantice îi va pune grav în dificultate pe mare. Dar și pentru asta există contra-măsuri ruse, cu baza pe uscat.
Dar când ar începe lupte maritime în zonă, este cazul să spunem adio lumii ăsteia. Ideea este că Rusia nu vrea să domine zona, pentru că nu are de câștigat, și nici mijloace suficiente pentru a face asta. Apropo: vi se pare că Turcia este prea entuziasmată la ideea de a face Marea Neagră lac turcesc? Mie, nu! Și nici nu doresc o încăierare în zonă.
Așa că asta cu „lacul rusesc” o putem pune la dosarul cu șină al clișeelor tembele, folosite pentru a speria proștii ca noi și a-i convinge să decarteze pentru bunăstarea industriei americane de armament, alături de altă prostie, „refacerea URSS”. Asta e, Slava Ukraine!
Autor: Constantin Gheorghe
Citiți și:
Ucraina, fabrica de „știri false”
Jacques Baud, colonel al armatei elvețiene: „Abordarea rusă a războiului este foarte diferită de cea a SUA” (I)
România are de câștigat de pe urma războiului din Ucraina
yogaesoteric
30 iulie 2022