Continuă specularea subiectului MISA în presa avidă de senzaţional

Există Ziare care mizează pe subiecte senzaţionale ca să supravieţuiască. Aceste subiecte sunt de multe ori speculate, reluate, reiterate, inventate. Presa este realmente avidă de senzaţional. Subiectul MISA este în continuare exploatat de acest gen de ziare, care au interesul să îl menţină cald sau chiar „fierbinte” pentru a le asigura noi şi noi articole de senzaţie.


 


Un exemplu tipic de ziar care beneficiază cât poate, speculând la maxim subiectul MISA, este… Ziarul. Ceea ce este specific acestui cotidian, spre deosebire de celelalte, este aceea că de multe ori el vrea să dea impresia că îşi obţine ştirile „din interior”. Pe baza unor contacte probabil reale cu personaje discutabile care pot fi încadrate în categoria „ex” (foşti), Ziarul îşi permite să citeze deseori „surse din interiorul MISA”. Semnalăm faptul că Ziarul nu a publicat în ultimele luni nici unul dintre numeroasele comunicate de presă ale MISA şi nici nu a cerut opinia oficială a conducerii MISA sau a Biroului de presă. Prin urmare, corectitudinea surselor Ziarului este îndoielnică.


 


Atenţionăm astfel asupra a două articole apărute în ultimele zile în Ziarul, articole care aplică această tactică: speculează nuanţa de scandal asociată de presă cu MISA pentru a „colora” anumite ştiri şi a le face să pară senzaţionale.


 


Articolul „Membru MISA sortează morţi în Thailanda” a apărut în Ziarul din 6 ianuarie. Titlul acestui articol este dubios, deşi el se referă la o acţiune umanitară necesară şi redă într-un mod inedit şi frust tragedia recentă din Thailanda, privită prin ochii unei persoane care este implicată în acţiunile echipelor internaţionale de ajutorare a zonelor afectate. Articolul era, în sine, o reuşită jurnalistică şi nu credem că pentru promovarea lui mai era nevoie de nişte „sare şi piper”. Totuşi, autorul articolului, Mihai Niculescu, simte nevoia să adauge o referire îndoielnică la MISA. Îndoielnică, pentru că Tudor Condrea, despre care este vorba în articol, nu este membru MISA şi nu a fost niciodată. El a urmat cursurile de yoga la şcoala MISA şi s-a retras de aproape un an de la aceste cursuri. Şcoala înfiinţată de Narcis Tarcău în Thailanda, la care se face referie, nu este o filială internaţională a MISA. Desigur că există conexiuni, căci şi Narcis Tarcău este un „ex” (fost) membru MISA… dar de aici şi până la speculaţia din titlul articolului este o prăpastie. Deşi nu considerăm că acest articol are conotaţii direct negative la adresa MISA, semnalăm modul complet neprofesionist de a specula o presupusă legătură cu MISA pentru a obţine un articol de senzaţie.


 


Articolul „Un yoghin, părintele alianţei D.A.” (neîntâmplător semnat de acelaşi Mihai Niculescu) aplică aceeaşi reţetă şi speculează într-un mod vizibil „conexiunea MISA” pentru a scrie din nou cu iz tendenţios despre cazul lui Gregorian Bivolaru într-un context în care de fapt nu exista nici o legătură. Nici acest articol, considerăm noi, nu este în esenţă un articol care să atace MISA sau şcoala noastră de yoga. Nu este pentru prima dată şi nici pentru ultima dată când un personaj sau altul îşi revendică anumite idei şi încearcă să atragă atenţia în presă asupra lui, ceea ce de multe ori este jalnic şi patetic. Cum se ajunge de aici la MISA? Petre Groza, personajul articolului, este şi el un fost cursant yoga. Nu ştim şi nici nu considerăm de interes elucidarea afirmaţiilor sale personale privind ideea de a înfiinţa Alianţa D.A. Dar considerăm complet neavenită implicarea MISA în toată această discuţie.


 


Acesta nu este singurul articol în care se caută să se discrediteze unele persoane sau asociaţii prin inventarea unei „conexiuni” cu MISA, deşi proasta imagine a MISA nu este deloc fundamentată de probe. Tehnica este clasică, dar nu este corectă. Un exemplu tipic este acela de a se specula opţiunea firească a cursanţilor yoga (de la cursurile MISA) pentru Alianţa D.A. şi canditatul său în alegeri, pentru a le aduce acestora prejudicii de imagine. Reamintim pe această cale că opţiunea politică a yoghinilor se datorează persecuţiilor şi abuzurilor la care au fost supuşi în regimul Iliescu-Năstase.


 


15 ianuarie 2005


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More