Controlul informațiilor și Cenzura: Suntem victimele unei Lovituri de Stat militare!

Statele Unite și, după ele, restul Occidentului au pus accentul pe războiul informațional – cenzură și manipulare de presă – sperând că astfel își vor putea îngenunchea inamicii. Eșecul este catastrofal.

Cenzura din societatea occidentală a ultimilor patru ani ridică semne de întrebare cu privire la motivul pentru care guvernele, în loc să slujească poporul, îi atacă pe cetățenii care nu sunt dispuși să se conformeze „narațiunii” oficiale.

O modalitate de a face lumină în această chestiune este să urmărim banii: să examinăm stimulentele financiare mai degrabă decât motivele statului.

Acestea din urmă rămân adeseori opace. Cei care au intenții maligne sau sinistre sunt rareori sinceri în legătură cu ceea ce fac. Adesea, se mint și pe ei înșiși.

Foloasele obținute de Big Pharma din manipularea agențiilor de sănătate și a mass-media au fost bine documentate. Dar un flux de venituri mult mai mare este reprezentat de cheltuielile militare ale SUA, care sunt colosale.

Se estimează că acestea se ridică la circa 1,5 trilioane de dolari, dublu față de cifra raportată.

Este de două ori mai mult și decât suma alocată de Congresul SUA pentru toate scopurile non-militare luate împreună.

În ultimul deceniu, a avut loc o schimbare în doctrina militară americană care a afectat modul în care sunt direcționate aceste fonduri masive.

Această nouă abordare de numește Fifth Generation Warfare (5GW – Războiul de Generația a Cincea).

Ideea este că, în loc de a se purta războaie cinetice, ar fi indicat să se pună accentul pe informații și percepție, așa cum sunt ele refractate prin intermediul mijloacelor de comunicare tradiționale, al rețelelor de comunicare virtuală și al altor canale de influență.

Conform acestei viziuni, războaiele moderne se câștigă prin controlul informației.

Generalul Michael Flynn, de exemplu, este autorul cărții Introduction in 5GW (The Citizen Guide to Fifh Generation Warfare) Introducere în 5GW, Ghidul cetățeanului în privința Războiului de Generația a Cincea, „de a-i pregăti pe americani și pe oamenii iubitori de libertate de pretutindeni pentru realitatea noastră globală actuală, pe timp de război, pe care puțini o înțeleg”.

Ipoteza care se află la baza cărții este că războiul s-a modificat și s-a mutat într-o arenă mult puțin tangibilă.

Fostul diplomat din cadrul Departamentului de Stat, Mike Benz, într-un interviu acordat lui Tucker Carlson, a explicat în detaliu cum acest tip de gândire militară a fost îndreptat împotriva cetățenilor.

Benz a subliniat că internetul a fost încă de la începuturile sale un instrument al guvernului.

Google a început ca o subvenție a DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency)……. a obținut finanțarea ca parte a unui program care avea ca scop să determine cum «păsările care seamănă la pene se adună online» prin agregarea motoarelor de căutare. Apoi, un an mai târziu, s-a lansat Google și a devenit contractor militar.

La început, explică Benz, libertatea de exprimare a fost susținută de armată ca o modalitate de a sprijini grupurile disidente din întreaga lume pentru a „răsturna guvernele care reprezentau o problemă pentru administrațiile Clinton, Bush sau Obama”.

Se credea că aceasta este o modalitate ieftină de a câștiga războaiele.

Nu este nevoie să câștigi încăierări militare pentru a cuceri Europa Centrală și de Est. Tot ce e nevoie să faci este să controlezi ecosistemul mass-media și social-media, pentru că astfel controlezi alegerile.

Contralovitura de stat din regiunile estice ale Ucrainei, în 2014, iar în 2016, Brexitul și alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA au modificat viziunea militarilor, potrivit lui Benz.

NATO a ajuns să creadă că „întreaga ordine militară bazată pe reguli se va prăbuși dacă militarii nu vor prelua controlul asupra mass-media. Din punctul lor de vedere, dacă armata nu începe să cenzureze internetul, toate instituțiile democratice și infrastructura care au dat naștere lumii moderne de după al II-lea Război Mondial se vor prăbuși”.

„Combaterea” covid, care a inclus lockdown-uri, cenzură și vaccinuri obligatorii, a fost de asemenea un program finanțat de armată, axat pe controlul informațiilor și al percepției publice.

De aceea, din punct de vedere sanitar, a avut foarte puțin sens.

A fost, de fapt, un răspuns de război biologic desfășurat împreună cu Big Pharma.

Așa cum explica senatorul australian Malcolm Roberts într-un discurs elocvent, Australia, Marea Britanie, Canada și SUA au semnat Consorțiul pentru Contramăsuri Medicale (în cazul Australiei, în 2012).

Roberts l-a descris ca fiind un „aparat militaro-farmaceutic” al cărui obiectiv principal era suprimarea oricăror opinii disidente, prin tehnici sofisticate de influență.

Marile fonduri folosite pentru a executa inoculările obligatorii proveneau tot de la armată. Operațiunea Warp Speed – programul american de vaccinare – a fost finanțat, distribuit și deținut de Pentagon.

Subcontractanții Armatei au fabricat ceea ce se afla în fiole.

Rezultatul este că guvernele occidentale au întors, de fapt, armata împotriva propriilor cetățeni, un fel de lovitură de stat militară clandestină.

Benz o descrie ca fiind un regim militar:

În esență, ceea ce au spus este că ar fi necesar să redefinim democrația – de la voința alegătorilor la sacralitatea instituțiilor.

Adică, pentru a proteja democrația este necesar ca democrația să fie suprimată.

Folosirea informațiilor de către armată ca pe o armă ar putea lua sfârșit sau, cel puțin, ar putea să nu mai fie principalul obiectiv.

Bătălia brutală și de uzură din Ucraina a demonstrat că teoria Războiului de a Cincea Generație este o pistă falsă. Războiul nu s-a schimbat deloc.

Ce se petrece acum în Ucraina este o combinație între ororile Primului Război Mondial și cele din Războiul Stelelor: rachete de mare precizie, ghidate din spațiu.

Aceasta îl face să semene cu o versiune actualizată din punct de vedere tehnologic a Războiului de Generația a Doua.

La fel ca în războaiele anterioare din era industrială, câștigă cel care are cea mai bună capacitate de producție.

Capacitatea de a produce armament și echipament a Rusiei o depășește de trei ori pe cea a NATO, deși cheltuiește mai puțin de 5% din bugetul militar al SUA.

Rusia dispune, de asemenea, de un avans în tehnologia rachetelor și de unele sisteme de apărare pe care America nu le are.

Pe măsură ce armatele occidentale sunt obligate să recunoască faptul că au rămas în urmă, accentul pus pe manipularea informațiilor, prin propagandă și cenzură, pare că e condamnat la dispariție.

Singurul aspect pe care l-a pierdut Rusia în conflictul din Ucraina este războiul propagandei, dar asta nu înseamnă nimic, deoarece controlul informațiilor este doar un spectacol secundar într-un conflict serios.

Confruntarea cu această realitate militară emergentă va fi lentă.

Una dintre ironiile Războiului de a Cincea generație este că începi să-ți crezi propriile minciuni.

Totuși, în cele din urmă, preocuparea se va îndrepta spre recuperarea decalajului față de Rusia, în ceea ce privește tehnologia militară cinetică, un proces care va dura zeci de ani și va fi costisitor.

Din perspectiva civililor din țările occidentale, asta ar putea fi o speranță că finanțarea masivă a propagandei și cenzurii va începe să încetinească.

Controlul informațiilor necesită multă muncă și este costisitor.

Sumele necesare pentru a angaja mincinoși profesioniști și a investi în tehnologia necesară pentru a impune opiniei publice „narațiunea” dorită sunt substanțiale.

Dacă finanțarea începe să se reducă, aceasta ar putea însemna că cetățenii vor fi într-o mai mică măsură țintele armatelor pe care le plătesc din banii lor.

Inevitabil, accentul se va muta pe eșecul Americii de a menține un avantaj în războiul modern, care – este clar acum – depinde în mare măsură de utilizarea diferitelor tipuri de proiectile: rachete, drone, bombe.

Capacitatea de a fi invizibil din spațiu este de asemenea o prioritate. Ceea ce înseamnă că tehnicile de manevră folosite în Războiul de a Treia Generație nu mai funcționează.

Armatele au nevoie de un inamic. Mai ales în SUA, unde acesta este esențial pentru menținerea exceselor financiare.

Să sperăm că, în viitor, acest inamic nu va mai fi reprezentat de oamenii din propriile țări.

Citiți și:
Războiul din Ucraina: Washingtonul trece la planul B
Ministrul italian al Apărării: Sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat. Occidentul să urmărească mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina
NATO, Ucraina și Morcovul cu rază lungă de acțiune

 

yogaesoteric
16 iunie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More