Controlul insidios al minții umane: tehnologii folosite pentru subjugarea maselor
Fragmente din lucrarea: Controlul minții umane – tehnologii folosite pentru subjugarea maselor de Dr. Nick Begich publicată la Editura Infinit www.editurainfinit.ro
În cursul dezvăluirilor despre programul HAARP am atins subiectul potenţialelor implicaţii ale tehnologiilor care pot interfera cu – sau care chiar pot prelua – controlul minţii şi conştiinţei oamenilor. Ideea manipulării minţii umane pentru scopuri personale sau pentru a-i controla pe alţii, a fost de secole o temă care a preocupat umanitatea. Dar acum, cu metodele ştiinţifice existente care se dezvoltă rapid, precum şi, odată cu convergenţa mai multor tehnologii, controlul minţii şi al emoţiilor a devenit deja posibil. După opinia noastră, în prezent, cel mai semnificativ aspect este importanţa acestei probleme. Au voie oamenii să interfereze cu gândurile şi emoţiile semenilor lor? Are cineva voie să controleze liberul arbitru al altcuiva? Acestea sunt câteva întrebări pe care le lansează cartea de față. Fiecare dintre noi trebuie să răspundă la acestea, deoarece generaţia actuală este cea care va decide dacă aceste tehnologii ne vor înrobi sau ne vor elibera, propulsându-ne către cele mai înalte culmi ale potenţialului uman.
Informaţiile dezvăluite de armată au făcut cunoscută publicului o nouă generație de arme, care interacţionează cu sistemul nostru energetic viu, ce este responsabil de susţinerea vieţii şi a proceselor mentale. Aceste arme noi nu au mai fost niciodată întâlnite în istoria omenirii.
„Unii oameni pot prevedea dezvoltarea surselor de energie electromagnetică, al căror semnal de ieşire poate fi modulat în formă de puls, format şi focalizat, astfel încât să se poată conecta la corpul uman într-o manieră care le va permite respectivilor să controleze mişcările muşchilor, emoţiilor (şi alte acţiuni de acest fel), să inducă somnul, să transmită sugestii, să interfereze cu memoria de scurtă şi de lungă durată; pot produce sau pot şterge un set de experienţe diverse.”
Una dintre cele mai revelatoare surse pe care le-am găsit în legătură cu aceste tehnologii noi, a fost furnizată de Comitetul Logistic al Forţelor Aeriene. Forţele Aeriene au iniţiat un studiu semnificativ pentru a prevedea ce ar putea fi posibil în acest secol pentru noile tipuri de arme moderne. Una dintre aceste previziuni a revelat într-un mod şocant următoarele:
„Gândiţi-vă pentru un moment la toate acestea – un sistem care poate manipula emoţiile, poate controla comportamentul, te poate adormi, îţi poate crea amintiri false şi îţi poate şterge memoria. Conştientizarea faptului că aceasta era doar o previziune, nu trebuie să ne facă să credem că ea nu a devenit deja realitate. Aceste sisteme sunt departe de a fi speculative. De fapt, s-a investit multă muncă în aceste domenii şi multe sisteme sunt deja operative.”
Declaraţia continuă:
„De asemenea, se pare că a devenit posibilă introducerea, cu un grad înalt de fidelitate, de cuvinte sau chiar texte întregi în corpul uman, crescând astfel posibilitatea inducerii unor sugestii şi a unor influenţe psihologice. Când un puls de microunde de mare putere, de domeniul gigahertzilor, loveşte corpul uman, la nivelul acestuia (al trupului) apare o abia perceptibilă perturbare termică. Aceasta este asociată cu dilatarea bruscă a ţesutului încălzit. Această expansiune este însă suficient de rapidă pentru a produce o undă acustică. Dar dacă se foloseşte un fascicul de pulsuri, devine posibilă crearea unui câmp acustic audibil intern, având între 5-15 kHz. Astfel, devine posibilă o «conversație» cu subiectul țintă selectat, într-o manieră care poate fi foarte deranjantă pentru acesta.”
Este oare posibil să vorbim cu o persoană aflată la mare distanţă, prin proiectarea unei voci în capul ei? Autorii sugerează că acest lucru ar fi cel puţin „deranjant” pentru victimă, ba chiar ar fi pur şi simplu terorizant. O armă care poate intra în creierul unui individ reprezintă o invadare cât se poate de dură a vieţii sale personale. Aceste sisteme noi vor fi perfectate în următorii câţiva ani, iar rezultatele obținute ar trebui să fie tema unor discuţii serioase în cercurile de specialitate, precum şi a dezbaterilor publice.
De zeci de ani, Statele Unite, fosta U.R.S.S., precum şi alte state importante au fost implicate în dezvoltarea unor sisteme noi, sofisticate care să influenţeze sănătatea mintală şi fizică a oamenilor. Se dorea – şi cercetările s-au focalizat pe aceasta – descoperirea unor modalități de manipulare a comportamentului uman, care să vină în întâmpinarea intereselor politice, în contextul apărării naţionale şi al războiului. Interesantă în toate acestea este complexitatea dispozitivelor exterioare create, care pot altera chiar esenţa stării de umanitate.
În articolul Mintea nu are firewall, autorul spune:
„Un articol recent al armatei ruse a oferit o opinie uşor diferită asupra problemei, declarând că «umanitatea se află pe muchia unui război psihotronic», care are ca ţintă mintea şi corpul uman. Acel articol vorbea despre încercările Rusiei şi ale altor state de a controla condiţia psiho-fizică a oamenilor şi procesele decizionale ale acestora, prin folosirea generatoarelor VHF, a unor casete «fără sunet» şi a altor tehnologii.”
Articolul continuă afirmând că scopul acestor arme noi este acela de a altera psihicul sau de a interfera cu diferite părţi ale corpului uman, în aşa manieră încât să producă confuzie sau să distrugă semnalele interne care menţin funcţiile vitale ale corpului fizic. Articolul descrie modul în care „teoria informaţională a războiului” neglijează cel mai important factor din domeniul informaţiilor militare, și anume fiinţa umană. În teoriile informaţionale despre război din trecut, discuţiile se limitau la sistemele făcute de mâna omului, şi nu la operatorii umani. În scenariile de război ale informaţiilor, discuţiile se limitau doar la faptul că oamenii puteau fi afectaţi prin propagandă, înşelăciune şi minciună – unelte bine cunoscute ca făcând parte din arsenalul utilizat pentru manipularea minţii. În zilele noastre abordarea este mult mai sinistră, iar aceasta trebuie luată în considerare în contextul drepturilor şi al valorilor umane de bază, care se sprijină fundamental pe dreptul nostru de a gândi liber. Articolul continua:
„Şi totuşi este posibil nu numai să înşelăm, să manipulăm sau să dezinformăm corpul uman, ci, de asemenea, îl putem opri sau distruge – ca pe orice alt sistem de procesare de date. Datele pe care corpul uman le primeşte de la surse exterioare lui – spre exemplu undele de energie electromagnetică, undele acustice sau vortexurile energetice – sau pe care le creează prin stimulii săi interni electrici sau chimici, pot fi manipulate sau modificate la fel cum pot fi alterate datele (informaţiile) din orice sistem hardware.”
În patentele SUA din 1976 apare faptul că încă de atunci era posibilă monitorizarea activităţii creierului şi alterarea acesteia. Deşi aparatul era rudimentar, a constituit un exemplu a ceea ce era posibil în urmă cu 30 de ani. Ideea era de a capta, interpreta şi apoi controla activitatea creierului folosind un semnal de frecvenţă radio. Mai recent, au fost dezvoltate sisteme mult mai puternice pentru a vizualiza activitatea creierului în timp real pe un monitor de calculator. Aceste dispozitive noi folosesc biofeedback-ul creierului în combinaţie cu alte generatoare de semnal pentru a altera activitatea şi tiparele mentale ale creierului unei persoane.
În final, în timp de război, ţelul este ca informaţiile să ajungă la fiinţa umană. Politica Statelor Unite este aceea de a controla toate sistemele dependente de informaţii, fie ele „umane sau automate”, ceea ce a dus la extinderea și folosirea acestor noi tehnologii și asupra oamenilor, ca şi cum aceștia ar fi doar nişte procesoare hardware de date.
Articolul din revista Parametri expune în continuare munca d-lui Victor Solntsev de la Institutul Tehnic Bauman, din Moscova. El insista asupra faptului că trupul uman trebuie văzut ca un sistem deschis, în loc să fie considerat, ca până acum, doar un simplu organism sau un sistem închis.
Dr. Solntsev consideră că mediul fizic înconjurător al unei persoane poate cauza schimbări în corpul şi mintea respectivei persoane, dacă se folosesc stimuli electromagnetici, acustici sau de altă natură.
Acelaşi cercetător rus a examinat problema „zgomotului informaţional”, care poate crea un „zid” dens între o persoană şi realitatea exterioară. „Zgomotul” poate fi creat atât prin semnale, mesaje, imagini sau alți stimuli informaționali, având ca ţintă conştiinţa unui grup sau a unor indivizi separați. Scopul este supraîncărcarea minţii unei persoane, astfel încât aceasta să nu mai reacţioneze la stimulii sau la alte informaţii din exterior. Această supraîncărcare va servi la destabilizarea capacităţii de judecată sau la modificarea comportamentului individului sau grupului care a fost influențat.
În conformitate cu spusele lui Solntsev, a fost creat cel puţin un virus de computer pentru a afecta psihicul unei persoane – „Virusul Rusesc 666”. Acest virus apare la fiecare al 25-lea cadru pe display-ul calculatorului, unde pulsează un amestec de culori care s-a dovedit că poate induce stări de transă operatorului de la acel computer. Percepţia display-ului de către subconştientul celui care utilizează computerul respectiv poate fi folosită pentru a induce un atac de cord, pentru a controla sau a altera în mod subtil percepţiile operatorului. Acelaşi sistem manipulator poate fi folosit cu ușurință în cadrul oricărei emisiuni televizate.
Psiho-terorismul
Termenul de „psiho-terorism” a fost inventat de către scriitorul rus N. Anisimov, de la Centrul Anti-Psihotronic din Moscova. El indică faptul că armele psihotronice pot fi utilizate în vederea extragerii unor informaţii ce sunt stocate în creierul unei persoane, care apoi vor fi introduse într-un calculator care le va rearanja, astfel încât ulterior să existe posibilitatea controlării acelei persoane.
Informaţia astfel modificată va fi apoi reintrodusă în creierul respectivei persoane (de la care a fost extrasă) şi va fi percepută de către aceasta ca fiindu-i proprie. Aceste sisteme criminale sunt capabile să inducă halucinaţii, boli, diverse mutaţii în celulele umane, zombificarea sau chiar moartea. Tehnologiile aferente acestor sisteme includ generatoare VHF, raze X, ultrasunete şi unde radio. Maiorul rus I. Chernishev descrie în jurnalul militar Orienteer (în februarie 1997), dezvoltarea armelor „psi” pe întregul glob. Tipurile specifice de arme menţionate de el în acel jurnal militar sunt:
– Un generator psihotronic care produce o emanaţie electromagnetică puternică, ce poate fi transmisă prin liniile telefonice, TV, radio, ţevi de alimentare şi lămpi cu incandescenţă. Semnalul astfel transmis va manipula comportamentul celor cu care ajunge în contact.
– Un generator de semnal care operează în banda 10-150 Hertz și care, atunci când operează în frecvența 10-20 Herz, creează o oscilaţie infrasonică ce este distructivă pentru toate organismele vii.
– Un generator care acţionează asupra sistemului nervos şi care este proiectat să paralizeze sistemul nervos central al insectelor. Acesta a fost optimizat, astfel încât să aibă acelaşi efect şi asupra oamenilor.
– Semnale ultrasonice cu o structură foarte specială, cu ajutorul cărora se pot realiza operaţii interne fără incizii şi fără sângerări, care nu lasă niciun fel de urme. Ele pot fi folosite însă și pentru a ucide.
– Japonezii au creat casete audio care permit suprapunerea unor tipare de voce de frecvenţe joase peste muzică. Acestea sunt inaudibile pentru urechea umană, dar sunt receptate de subconştient. Ruşii pretind că folosesc și ei „bombardamente” psihice similare pentru a trata dependenţa de alcool şi fumat.
– Efectul celui de-al 25-lea cadru, despre care am mai discutat anterior, este o tehnică în care fiecare al 25-lea cadru al unui film sau al unei înregistrări video conţine un mesaj ce este perceput doar de către subconştient şi care influenţează mintea conştientă.
– Psihotropica este o ramură a medicinei care se ocupă cu inducerea stărilor de transă, de euforie sau depresie. Acestea sunt numite şi „mine cu efect întârziat”. Simptomele unui atac psihotronic se pot manifesta prin dureri de cap, ameţeli, zgomote, voci sau comenzi percepute direct în creier, dureri în cavitatea abdominală, aritmie cardiacă sau chiar distrugerea sistemului cardiovascular.
Un articol din revista Forţelor Aeriene ale SUA, AFLR Technology Horizonts, relatează că „prin studiul şi modelarea creierului uman şi a sistemului nervos, se poate obţine influenţarea mentală a personalului sau i se pot crea acestuia stări de confuzie. Prin păcălirea simţurilor este posibil să fie create imagini sintetice sau holograme, pentru a induce în eroare simţul vizual al unui individ; într-o manieră similară, se poate induce în eroare simţul auditiv, gustativ sau cel al mirosului.” Gândiţi-vă la asta pentru o clipă – memorie sintetică, experienţe sintetice care nu pot fi diferenţiate de cele reale. Acesta este rezultatul folosirii acestor tehnici.
Într-un raport apărut în presă la sfârşitul lui 2005, cea mai mare companie de telecomunicaţii japoneză, Nippon Telegraph and Telephone Corporation, a anunţat că a inventat un dispozitiv care poate controla oamenii de la distanţă. Conform articolului, această tehnologie poate fi folosită la orice dispozitiv sonor pentru aprofundarea realităţii virtuale sau a performanţelor sunetului. De exemplu, a fost discutată printre altele şi ideea de a-l determina pe un ascultător să se mişte exact ca un dansator profesionist fără a se putea împotrivi, copiind mişcările acestuia, ca şi cum ar fi profesionistul însuși.
Lucrurile mari devin posibile graţie efortului combinat al celor mulţi. Noi toți suntem parte a unui „internet organic”, care cuprinde întreaga rasă umană și care se combină într-un mod armonios cu alte planuri ale Creației. Nu există sisteme închise. Suntem cu adevărat interconectaţi și conectați cu tot ceea ce există, ceea ce face ca fiecare dintre noi să aibă potenţialul de a influența întregul din care face parte. Prin urmare, este responsabilitatea fiecăruia să creeze cu atenţie şi să se asigure că tehnologiile pe care le dezvoltăm împreună vor susţine manifestarea potenţialului divin care există în fiecare om, ca individualitate creată după chipul şi asemănarea Creatorului.
Citiţi şi:
INTEL vrea să lanseze pe piaţă implanturile cerebrale până în anul 2020
Armele electromagnetice pun în pericol existenţa civilizaţiei umane şi a planetei Pământ
yogaesoteric
24 mai 2011