Cornel Nistorescu: Coțofenele și milițienii în război cu Georgescu

Potra este liber. Legionarul extremist filorus a fost pus în libertate! Dar cu brățară, să poată fi urmărit, strigă coțofenele de la Antena 3 și Digi 24! După trei zile de audieri, după percheziții îndelungate la care au fost descoperite „arme, multe arme”, diversiunea Horațiu Potra se apropie de final. Au lipsit doar mulțumirile publice pentru fotografii, pentru prestația în campania electorală pentru PSD și informațiile livrate serviciilor românești după nenumăratele descinderi prin țări de pe continentul african. Horațiu Potra este liber, cu sau fără bricege și topoare, macete și bastoane telescopice cu care ar fi urmat, în viziunea creață a celor de la Digi și Antene să provoace haos, derută, spaimă și sânge. Ori reprezenta un pericol, ori ne-a fost servită o diversiune.

Horațiu Potra

Coțofenele au salvat Capitala ca gâştele Cetatea Eternă, legând omul serviciilor și al PSD-ului de gâtul lui Călin Georgescu, după ce acesta a făcut greșeala (inexplicabilă, chiar stupidă!) de a spune că nu-l cunoaște. A mințit crezând că ține! Ba din cârâitul coțofenelor am dedus că s-a întâlnit prin niște grajduri pe la cai și au pus la cale un atac asupra Bucureștilor! Așa a devenit aproape imposibil de cernut între fabulații, zvonuri, bârfe și adevăruri.

Cârâiala nervoasă a coțofenelor continuă cu fotografii, cu filmări de pe camere stradale, cu mărturisiri incoerente de patroni speriați, ce vrei, domnule, e calul meu, ce aveți cu el?, cu trimiteri la ruși, la americani, la secolul trecut, la Zelea Codreanu, la Troiță, aruncând în vânt știri și pagini dintr-un dosar de prin toamna anului 2000, întocmit la cererea lui Radu Timofte și trimis parlamentului. Legionarii, aceiași pe care i-a invocat și Ion Iliescu la primele amenințări, la venirea minerilor, reapar la toate situațiile de criză în care guvernul sau președintele cad în hazna. Umbra lor este scoasă din uitare și reproiectată pe clădiri și reanimată în amenințare cumplită ‒ ultima soluție pusă la bătaie pentru a ieși din rahat.

Rețeta cu legionarii, combinată cu rețeta pericolului rusesc, cu cea a ungurilor care ne pândesc Ardealul (minimalizând astfel toate preocupările reale, dar discrete ale acestora) și cu războiul asimetric, toate au fost folosite alternativ și la nevoie pentru păstrarea puterii și pentru ieșirea din diverse încurcături, inclusiv din situații dificile, generate de prostie crasă.

Horațiu Potra poate pleca acasă cu Diplomă de onoare din partea guvernului și a lui Marcel Ciolacu personal, precum și cu mulțumiri camaraderești din partea conducerii SRI pentru amabilitatea cu care a jucat rolul marelui pericol pentru țară, ajutând SRI-ul să pună în operă această minioperetă postelectorală. La urma urmelor, portretul lui Horațiu Potra cu calota sa lucioasă ca o minge de handbal s-a lipit definitiv de numele lui Călin Georgescu și nu va dispărea de acolo până când Georgescu nu cade din lista scurtă a principalilor candidați la președinție.

Adevărul este că înscenarea cu Horațiu Potra a dat o mână de ajutor la fixarea semnelor de întrebare pe fruntea inamicului public al SRI, al PSD, al președintelui Iohannis, al liberalilor și al progresiștilor cu fustă și pantaloni (după caz!). Succesul operațiunii nu a fost atât de mare încât alegătorii să-l ignore, să-l uite sau să îl fluiere pe Călin Georgescu. Ba, aș zice că grosolănia înscenărilor, în loc să-l doboare l-a consolidat și l-a transformat într-o vedetă națională, gata să câștige următoarele alegeri din chiar primul tur cu 60-80%. Din păcate, creierul lor de milițieni mai spilcuiți, în loc să vegheze și, eventual, în cel mai rău caz, să producă alternative, a folosit aceleași mijloace tipice anilor de după război. Doar arestarea și împușcatul în ceafă în fundul grădinii ce le-au mai rămas de folosit.

În ciuda înscenării stupide cu atacul asupra Bucureștilor, promovat cu atâta suflet de gâştele de la A3 și Digi24, Călin Georgescu a rezistat și supraviețuiește mai puternic ancorat în opțiunea alegătorilor, aşteptând parcă deschiderea dosarului penal care să-l transforme într-un erou popular sau chiar arestarea care să-l ridice pe soclul de martir.

Ce nu înțeleg milițienii noștri spilcuiți și prostovanii de politicieni care se uită la el și-i cântăresc formulările patetico-metaforice cu aerul celui care se uită la un dușman și-și zice în gând „băă, te mâncăm cu fulgi cu tot”.

Milițienii aflați la pupitrul politicii naționale (și care se vor și la un volan al gândirii) nu-și dau seama că Georgescu se poate topi în infinit și tot nu mai dispare, pentru că, după încercarea sistemului de a-l bloca, numele lui și arătarea sa lumească reprezintă deja expresia nemulțumirilor populare, a exasperării, a silei pentru hoția și disprețul politicienilor. El este deja emblema unui refuz aproape generalizat al sistemului. Și dacă îi înscenează un dosar de condamnare, tot nu lor le mai vine rândul. Va fi nevoie să îl blocheze pe George Simion și apoi pe cine va prelua ștafeta și tot așa până când poporul se va regăsi într-un președinte.

Tentativele grosolane de minimalizare a lui Călin Georgescu (nu a spuselor sale) au declanșat energia obligatorie pentru o reacție pe termen lung. De acum încolo, nimeni nu știe încotro se duce situația. Cu influența americană, cu abila intervenție franceză sau cu interesele germane?

Diversiunea cu Horațiu Potra, pe lângă tentativa de discreditare a lui Călin Georgescu, a urmărit și ecranarea jocurilor de culise menite să-l reeșapeze și reconsidere pe interlopul impostor numit Marcel Ciolacu. Cel care, pe 25 seara, după rezultatele certe ale primului tur, era și caricatura PSD și out din alegeri și demisionar. Și care, ca la jongleriile de circ, s-a salvat cu convocarea CSAT și cu anularea alegerilor. Pe nesimțite, sprijinit de comandoul său restrâns, el a revenit în fruntea partidului, a pompat mizerie în câştigătorul primului tur prin Antenele 1 și 3 și prin Digi24 și acum este nou, parfumat și lustruit și tot în fruntea PSD-lui, pe fotoliu de prim-ministru, gata să-și șteargă urmele învârtelilor și să candideze iar la postul de președinte.

Gândirea politică de tip golan descurcăreț a triumfat. Am traversat un ciclu aproape complet cu alegeri locale, parlamentare și europarlamentare, ba și cu un crac de prezidențiale și tot Marcel Ciolacu a rămas în fruntea bucatelor și tot Iohannis trage sforile de la Cotroceni. Parcă am fi blestemați și ne-am fi lăsat învârtiţi de sute de ori în roata timpului ca să aterizăm în aceeași pătrățică nenorocită din care am plecat, urmând să mai trăim încă un mandat sau două sub același acoperământ și să sperăm că poate-poate la următoarea tură se va transforma ceva.

Autor: Cornel Nistorescu

Citiți și:
Iohannis se chinuie s-o scoată la vopsea
Soros atacă SIE. Motivul: Serviciul de Informații Externe nu susține narativul anti-Călin Georgescu. Bătălia Soros-Trump pe pământ românesc e abia la început. Mai sunt 40 de zile

 

yogaesoteric
20 decembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More