Corporaţii şi instituţii guvernamentale strâng milioane de amprente vocale

Identificarea prin date biometrice ar putea deveni standard în instituţii bancare şi guvernamentale în următorii trei ani. Instituțiile deja strâng amprente vocale.

Există numeroase firme care se ocupă în acest moment de colectarea de date biometrice pentru diverşi clienţi, iar una dintre cele mai răspândite activităţi de acest fel este înregistrarea vocii.

Aproape 65 de milioane de amprente vocale au fost înregistrate de la persoane din Statele Unite, Europa şi alte locuri din lume. Problema este că persoanele cărora le sunt înregistrate amprentele vocale nu știu întotdeauna acest lucru.

Tehnologia de supraveghere şi înregistrare folosită de un astfel de vânzător de date biometrice nu este limitată doar la servicii secrete. Tehnologia este liberă de folosit şi larg răspândită, a declarat pentru The Guardian purtătorul de cuvânt al unei firme care este specializată în colectarea de amprente vocale.

Această industrie este în continuă creştere, de la o cifră de afaceri de aproape 400 de milioane de dolari în anul 2014 la aproape 800 de milioane în anul 2015. Identificarea cu amprente vocale este în acest moment o realitate pentru clienţii cei mai bogaţi ai băncilor, dar companii precum Barclays doresc să existe acest sistem şi la restul clienţilor.

Din punct de vedere al securităţii, este o alternativă superioară semnăturii obişnuite, caracteristicile unice ale timbrului vocal oferind un grad mai mare de securitate. Cu toate acestea, există unii care spun că astfel de înregistrări reprezintă un alt fel de supraveghere în masă şi mai multă securitate excesivă.

Sursa: playtech.ro

Citiţi şi:
Un raport destinat preşedintelui SUA arată că «supravegherea în masă a populaţiei nu are niciun efect în detectarea teroriştilor»
Recunoaştere facială pe Facebook: încă un pas alarmant către supravegherea globală

yogaesoteric
5 august 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More