Creştem deja o generaţie de tineri cu mentalitate de victimă, hipersensibili şi obosiţi înainte de vreme, ne avertizează specialiştii

O întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul nevoii obsedante de a proteja copiii din ziua de azi, fără să realizăm că toată grija aceasta se întoarce împotriva lor.

Tinerii din ziua de azi se tem să-şi exprime opiniile şi să-şi susţină punctul de vedere, văd piedici la tot pasul, preferă să renunţe la luptă şi să se complacă în rolul victimei, care trebuie înţeleasă şi protejată. Părinţii, şcoala, societatea contribuie la formarea unui mediu în care generaţiile devin tot mai fragile, incapabile să facă faţă criticilor, este de părere directoarea unei organizaţii de tip think tank din Marea Britanie.

Din punct de vedere evolutiv şi istoric, adolescenţa este vârsta la care tinerii îşi asumă riscuri şi caută aventura, îşi clădesc idealuri, se pregătesc să dea piept cu viaţa. În schimb, tinerii din ziua de azi cresc învăţând să perceapă lumea ca pe un loc înfricoşător, prin transmiterea insistentă a unor mesaje alarmiste legate de cele mai diverse aspecte ale vieţii de zi cu zi, după cum afirmă directoarea organizaţiei de tip think tank Institutul Ideilor, din Marea Britanie, scriitoarea Claire Fox.

Aceasta enumeră printre motivele care duc la fragilizarea tinerilor insistenţa cu care se exagerează riscurile presupuse de aproape orice activitate ar întreprinde. Părinţii au devenit atât de protectori încât le răpesc până şi libertatea de a se juca şi de a alerga în aer liber, de a se căţăra în copaci, aşa cum era perfect normal cu ani în urmă, şi totul în numele siguranţei şi în dorinţa de a le netezi drumul în viaţă.

„Generaţia fulgilor de zăpadă”

O întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul nevoii obsedante de a proteja copiii din ziua de azi, fără să realizăm că toată grija aceasta se întoarce împotriva lor. Părinţilor li se spune constant că trebuie să elimine critica din discuţiile cu copiii, pentru a nu le ştirbi stima de sine, dar aşa le anulăm gândirea critică. Îi creştem şi îi educăm astfel încât ajung să considere extrem de ofensatoare opiniile care nu le sunt pe plac şi devin mai afectaţi decât ar fi cazul de ceea ce cred alţii despre ei, explică Fox într-o carte recent lansată. În volumul intitulat I find that offensive!, scriitoarea vorbeşte despre această generaţie mult prea sensibilă numind-o „generaţia fulgilor de zăpadă”, a tinerilor care până ajung la facultate sunt atât de temători şi neîncrezători încât nu sunt deloc pregătiţi să se descurce cu provocările de bază ale vieţii de adult.

Psihoterapeutul Keren Rosner a declarat că se confruntă cu nenumărate cazuri de persoane cu depresie, cu anxietate şi atacuri de panică foarte grave, ţinând cont de instabilitatea care caracterizează societatea modernă. Şi cum în ziua de azi nici măcar familia nu mai este un punct de siguranţă, asta se răsfrânge şi asupra copiilor.

Când un tânăr nu are o anumită siguranţă, ceva pe care se bazează, atunci nu înţelege de ce trebuie să mai depună efort ca să facă diverse lucruri. Scad interesul, motivaţia. Iar mentalitatea de victimă vine tocmai din faptul că nu mai găsesc plăcere într-o activitate şi nu au perseverenţa de a rămâne într-o zonă de interes. Şi pentru că oamenilor nu le este uşor să admită că sunt slabi, că nu se descurcă, atunci găsesc scuze ca să justifice, de fapt, renunţările proprii: aşa că de vină sunt părinţii, societatea, vremea etc., subliniază Rosner.

Vorbind despre rolul părintelui de a proteja copilul, Rosner observă că o protecţie sănătoasă este cea în care îi spui ce trebuie să facă şi apoi îl laşi să vezi cum se descurcă. „Dar mulţi părinţi care se ocupă de copii hotărăsc totul până în cele mai mici detalii, până la adolescenţă şi chiar mai departe. Aşa ajunge un tânăr foarte temător, nu va avea încredere în sine şi îi va fi frică să-şi pună în practică dorinţele, visele”, punctează psihologul.

Rosner mai arată că înşişi părinţii acestor adolescenţi trăiesc azi cu o teamă permanentă, de a nu-şi pierde jobul, de a nu-şi plăti creditele, şi le transmit această frică şi copiilor, în mod involuntar de cele mai multe ori. „Acest comportament este preluat şi de copii, care cresc cu convingerea că nu te poţi baza pe ceilalţi, că lumea este un loc nesigur şi că trebuie să fii norocos sau şmecher ca să poţi să rezişti, mesaje foarte frecvent transmise de părinţi copiilor. Copiii integrează atât fricile părinţilor, cât şi pe cele preluate din propriile experienţe. Cum este teama de a fi ridiculizaţi la şcoală”, spune Rosner.

Copii care au impresia că li se cuvine totul

Vorbind despre fenomenul de hărţuire la şcoală (bullying, cum este definit în limba engleză), scriitoarea Claire Fox precizează că acesta nu se mai referă doar la copii care sunt bătuţi sau înjuraţi de alţi colegi, ci înglobează şi faptul că unui copil i se pune o poreclă sau că între copii se iscă certuri, sunt răspândite zvonuri, se fac glume pe seama unui alt copil ori gesturi care au o conotaţie negativă. Astfel de mesaje senzaţionaliste despre consecinţele traumatice ale acestui gen de comportamente îi încurajează pe tineri să reacţioneze exagerat în faţa unei astfel de realităţi şi să dezvolte anxietate acută din cauza unor opinii sau cuvinte, oricât ar fi acestea de neplăcute.

Pe de altă parte, psihoterapeutul Keren Rosner punctează faptul că tot mai mulţi tineri din ziua de azi se risipesc în multe activităţi, fără a ajunge să facă performanţă în ceva anume, pentru că le fac fiind constrânşi de părinţi.

„Văd la cabinet foarte mulţi părinţi care vin cu adolescenţi şi se plâng că vor performanţă, dar aceşti părinţi au foarte multe pretenţii de la copii. Copiii din ziua de azi nu s-au născut obosiţi, ci obosesc pentru că intră de la vârste tot mai mici într-un program foarte solicitant. Ajung în perioada şcolii generale să aibă un program de dimineaţa până seara. Au şcoala care este foarte solicitantă, temele pe care trebuie să le facă, dar şi ore suplimentare, cu care tot mai mulţi părinţi îi îndoapă tot de teama că altfel nu vor reuşi. Părintele vrea să ştie că are un copil care cunoaşte cât mai multe lucruri, ca să se poate adapta, numai că aşa ajung să nu-şi mai dorească nimic. Pentru că sunt împinşi să facă lucruri pe care nu le fac cu pasiune, au impresia că nimic în viaţa asta nu se face cu plăcere, că totul este o corvoadă”, spune psihologul.

Nu în ultimul rând, dincolo de copiii hipersensibili, afectaţi de tot ce se întâmplă atunci când lumea nu arată aşa cum speră şi îşi închipuie ei, există şi extrema acealaltă, mai spune Rosner. „Devin foarte indiferenţi şi la propriile nevoi şi la ale celorlalţi, ori foarte pragmatici. Au tendinţa să se supraevalueze şi consideră că totul li se cuvine, recompense materiale, timp, energie, afecţiune etc. Aceşti copii oferă foarte puţin şi cer foarte mult nu numai de la familie şi de la cei cu care vin în contact, ci în orice situaţie, devin veşnici nemulţumiți pentru ca au impresia că li se cuvine mult mai mult. Se vede asta şi în munca pe care o depun într-o activitate şi tendinţa este să fie nerăbdători şi lipsiţi de perseverenţă”, conchide psihoterapeutul.

Citiți și:

Sindromul retragerii sociale acute – unul dintre efectele unei societăţi bolnave

Internetul, televiziunea şi jocurile video influențează în mod nefast mentalitatea și capacitățile cognitive ale tinerilor, afirmă unii specialiști

yogaesoteric
27 octombrie 2016