Creştem oare şi noi? Adevăruri uimitoare despre maturizarea emoţională

 

„Inteligenţa academică are foarte puţin de-a face cu viaţa emoţională. Chiar şi cele mai strălucite minţi pot fi victimele unor pasiuni neînfrânate şi ale unor impulsuri indisciplinate. Oameni cu un IQ ridicat pot fi nişte piloţi incredibil de proşti în viaţa lor privată.” – Daniel Goleman

E vineri dimineaţa. Ioana şi Sofia sosesc la muncă şi află că managerul lor le cere să lucreze ore suplimentare pentru a preda un proiect important luni dimineaţa. Asta înseamnă că amândouă vor trebui să-şi anuleze planurile de vineri seara.

Întoarse în biroul lor, încep să se plângă şi să comploteze împotriva şefului lor. Ioana se apucă de treabă, iar dezamăgirea ei scade pe măsură ce se concentrează ca lucrurile să iasă cât mai bine. Sofia, pe de altă parte, e furioasă şi se simte o victimă a şefului ei. Îşi sună un prieten pentru a i se plânge şi lui şi nu reuşeşte să se concentreze pe ceea ce are de făcut. Hotărăşte să se răzbune pe şeful ei şi să facă un proiect mediocru.

În faţa dezamăgirii, Ioana demonstrează o capacitate de adaptare, iar Sofia nu. „A fi capabil să faci faţă suişurilor şi coborâşurilor vieţii e un semn distinctiv al maturităţii emoţionale”, ne spun specialiştii din cadrul Harvard Medical School.

Ce este maturitatea emoţională?

Ne lovim de zeci de titluri de articole prin reviste sau pe internet. Unele ne spun cum să tratăm cu ființa iubită dacă vrem să obţinem ceva de la acesta, cum să ne abordăm şeful dacă vrem concediu atunci când se apropie perioada training-urilor, cum să scăpăm de prostul obicei de a eticheta oamenii proaspăt cunoscuţi.

Ei bine, toate acestea sunt de fapt mici feliuţe ale unui întreg care poartă numele de maturitate emoţională. Şi interesant, prea puţini aleg să abordeze direct acest subiect. Poate pentru că, îmi asum când spun asta, suntem o societate de copii. Trăim într-o lume în care copilăria pare să nu mai vrea să se stingă încet pentru a face loc unui Eu matur şi responsabil.

Probabil (de fapt sigur) nu sunt cel mai în măsură om care să declare asta sus şi tare. Şi eu mă surprind de multe ori râvnind la cea mai mare bucată de tort sau îmbufnându-mă dacă cineva din anturaj schimbă planurile şi nu mai mergem la terasa MEA preferată. Noroc că, odată cu maturizarea emoţională, conştiinţa îmi semnalizează repede că mă reîntorc în timp.

Aşadar, ce presupune să fim maturi emoţional? Practic, maturizarea se petrece atunci când eşti capabil să iei ca atare lucrurile care vin spre tine şi să înţelegi că uneori nu le poţi influenţa. Tot ce-ţi rămâne să faci este să-ţi păstrezi încrederea în oameni şi în tine şi să generezi un sentiment plăcut asupra lumii în care trăieşti. Să fii maleabil. E un pas în faţă spre maturizare.

O persoană imatură reacţionează la dificultăţi prin amărăciune, resentimente, disperare sau furie. Îşi revine într-un timp mult mai lung şi se percepe ca fiind o victimă, fără putere sau drept la replică. De aici până la a se da bătut şi a renunţa la visele sale e un pas mic. În cele din urmă trece peste, însă iroseşte o grămadă de timp şi energie.

Personalitatea matură

Specialiştii definesc maturitatea emoţională ca fiind starea care „îţi permite să accepţi realitatea oamenilor şi a lucrurilor din jurul tău exact aşa cum este, fără să-ţi activezi nevoia de a-i schimba”. Sau, altfel spus, maturitatea emoţională este „arta de a trăi în pace cu ceea ce nu putem transforma, curajul de a schimba ce e de schimbat, cu orice preţ, şi înţelepciunea de a face diferenţa”, subliniază acest citat extrem de răspândit mai nou în întreaga lume.

Pe lângă această atitudine realistă faţă de viaţă, oamenii maturi posedă, de asemenea, şi alte trăsături de caracter sănătoase:
– abilitatea de a şti ce vor şi capacitatea de a face ca lucrurile să se petreacă;
– autocontrol şi chibzuinţă înainte de a acţiona;
– încredere în sine şi capacitatea de a-şi asuma responsabilitatea pentru viaţă şi acţiunile lor;
– răbdare;
– capacitatea de a avea relaţii intime sănătoase şi de a închega relaţii sociale pozitive cu ceilalţi;
– generozitate şi dorinţa de a da şi de a fi acolo pentru alţii;
– integritate;
– un sentiment de echilibru şi calm în situaţii de stres;
– perseverenţă;
– determinare;
– modestie şi capacitatea de a admite atunci când greşesc.

Maturitatea începe acasă…

Motivul din cauza căruia unii dintre noi am fi lipsiţi de aceste atribute nobile stă în faptul că am crescut în condiţii mai puţin ideale. Nimeni nu se naşte matur. Dezvoltarea noastră emoţională este modelată de părinţii noştrii şi de experienţele de viaţă. Părinţii maturi, care îşi validează, iubesc şi acceptă copiii şi care sunt împliniţi în propria lor viaţă, îi ajută pe cei mici să se maturizeze emoţional.

Cred că părinţii care au reuşit să-şi identifice şi să-şi îndeplinească propriile ţeluri în viaţă sunt cei mai buni părinţi. Compară un părinte veşnic nemulţumit de job-ul lui, frustrat de tensiunile din relația conjugală sau disperat că mai mereu nu-i ajung banii, cu unul împlinit cu cariera sa, fericit cu soțul/soția şi relaxat acasă. Vibraţia părinților, fie aceasta bună sau rea, învăluie starea emoţională a copilului.

Un copil care se luptă cu succes cu eşecurile şi dezamăgirile se va maturiza emoţional mai mult decât unul răsfăţat şi peste măsură protejat de orice neplăceri şi inconveniente. De-a lungul copilăriei, sunt unele sarcini de dezvoltare pe care copilul trebuie să le îndeplinească. A-ţi face prieteni, a fi autonom în luarea deciziilor mărunte în perioada copilăriei (să-ţi legi şireturile, să-ţi alegi cu ce să te îmbraci, să-ţi pui singur în farfurie) fără stres nejustificat, fără conflicte şi fără dificultate, sunt lucruri care au contribuit mult la maturizarea ta ulterioară.

Un IQ ridicat, un fizic plăcut şi o dezvoltare fizică bună nu vorbesc deloc despre o maturitate emoţională. Întâlnesc zilnic „copii sub acoperire”. Dacă-ai şti câţi sunt… şi cât de uşor îţi poţi da seama de vârsta emoţională a celui cu care interacţionezi… ai fi uimit. Oameni cu cele mai înalte forme de studii superioare pică testul maturităţii emoţionale cu brio.

Cel mai la îndemână exemplu pe care ţi-l pot da: profesorul meu de statistică. Ce făcea? Avea o satisfacţie nebună de a-şi ţine propriul ritual în faţa noastră. Se juca cu noi. Reuşea mereu să ne inducă emoţiile jocului 6/49. Îmi amintesc limpede cum, după o noapte de nesomn, multe cafele şi un braţ de cursuri recapitulate, mă cuprindea o stare de iritare când îl vedeam aruncând cu foile noastre de examen în sus. „Ce cade pe masă, trece examenul. Ce cade pe jos, vine în toamnă.”

Mi-a luat mult timp să mă împac cu gândul că nimic din ceea ce făceam nu reuşea să influenţeze decizia acestui „copil” frustrat. Probabil că jocul lui sadic pleca de la nevoia sa de a se simţi important şi indispensabil pentru ceilalţi, nevoie pe care nu şi-a putut-o satisface niciodată în primii ani de viaţă.

Mai multă maturitate

Dacă simţi că maturitatea emoţională este încă o provocare pentru tine, faptul că citeşti acest articol şi că te preocupă acest subiect e un semn că eşti mai aproape de maturitate decât crezi. Oricum nu e niciodată prea mult, prea târziu sau prea greu să-ţi pui la punct câteva din aspectele care arată mai puţină maturitate. Terapia, meditaţia, petrecutul timpului „cu tine”, activităţile noi sau actele de voluntariat, toate te conduc plăcut spre maturizare.

Oricum, toate aceste metode au ca punct central analizarea emoţiilor. Chiar dacă unele te provoacă la autoanaliză directă (terapia, meditaţia) sau altele în mod indirect (munca de voluntariat, timpul petrecut în solitudine, activităţile noi), scopul acestora este să te ajute să te cunoşti, să-ţi identifici emoţiile şi să fii conştient de reacţia pe care o provoacă acestea asupra acţiunilor tale. Odată conştientizate, stările emoţionale pot fi controlate cu mai multă uşurinţă. Uneori, simpla conştientizare poate duce la dispariţia unor reacţii repetitive neplăcute.

Terapia

Psihoterapia, workshop-urile de dezvoltare personală îţi pot veni în ajutor în rezolvarea problemelor din copilărie, ajutându-te să te înţelegi, să te preţuieşti şi să te accepţi, atât pe tine, cât şi pe părinţii tăi. Dacă consideri că ai destulă obiectivitate, poţi să optezi şi pentru varianta mai intimă şi mai comodă: cărţile de specialitate. Cu toate acestea, relaţionarea cu alte persoane îţi poate oferi un feedback mai pertinent.

Activităţile noi

Maturizarea apare odată cu experienţa de viaţă. Încearcă activităţi noi, care te pun în situaţii nemaiîntâlnite, cu oameni complet noi. Ieşi din sfera ta de confort şi alătură-te unui grup sau unei comunităţi. Şi când spun asta nu mă refer la simpla participare la un curs în timpul căruia tot ce trebuie să faci este să stai cât mai comod pe scaun şi să asculţi neinteractiv…

Activităţile de grup care încurajează creativitatea, colaborarea şi responsabilizarea te pot transforma din temelii. Fie că decizi să intri într-o echipă de sport sau într-o echipă de organizare de evenimente culturale, interacţiunea cu echipa te pot ajuta să câştigi încredere în tine, să-ţi dezvolţi noi aptitudini şi să înveţi să munceşti în cooperare cu ceilalţi.

Munca de voluntariat plină de abnegație și altruism sau chiar KARMA YOGA

A-i ajuta pe ceilalţi înseamnă timp petrecut calitativ. Nu cred că există o cale de maturizare mai nobilă decât cea de a lăsa în planul doi problemele tale şi de a te face responsabil de starea de bine a altora. Voluntarii sunt oamenii faţă de care am o apreciere nemărginită. Sunt oamenii care au înţeles cel mai bine sensul vieţii şi menirea noastră pe pământ. Sunt maturi şi responsabili. Oferă necondiţionat fără să primească nimic în schimb.

Poţi încerca. E un sentiment inedit să generezi bucurie celor neajutoraţi. În plus, îţi diminuează din egoism, te responsabilizează fără răsplata materială ulterioară (greu pentru mulţi dintre noi care aşteaptă „bombonica” de la final) şi te învaţă ce e iubirea necondiţionată.

După toate acestea, trebuie să-ţi mai spun un singur lucru: ia-o încet. Copilăria e o zonă de confort din care ieşi greu… şi, oricum, n-o vei îngropa niciodată definitiv. Cum altfel am mai trăi micile bucurii ale vieţii?

Citiți și:

O mare provocare a căii spirituale: cum ne gestionăm emoțiile negative (I)

Sublimarea energiei emoționale inferioare

Psihologii au definit «inteligenţa spirituală». O nouă confirmare ştiinţifică a valorii spiritualităţii
 

 

yogaesoteric
17 mai 2015