Criptomonedele non-globaliste se prăbușesc – Elitele G20 au decis să impună reglementări draconice ca să-şi protejeze viitoarele monede digitale

O iniţiativă din partea preşedinţiei indiene a Grupului celor 20 (G20) de a reglementa criptomonedele independente a fost susţinută atât de Fondul Monetar Internaţional, cât şi de Statele Unite, la reuniunea miniștrilor de Finanțe și guvernatorilor băncilor centrale din cadrul G20, desfășurată în perioada 22-25 februarie 2023, la Bengaluru.

India a declarat că doreşte un efort global colectiv pentru a face faţă problemelor generate de criptomonede precum bitcoin, iar în cadrul unui seminar organizat pentru statele membre G20, s-a discutat cum să se creeze un cadru comun. Vorbind cu Reuters în marginea reuniunii G20 de la Bengaluru, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a spus că este „esenţială” instituirea unui cadru de reglementare puternic, dar a adăugat că Statele Unite nu au sugerat nicio interdicţie totală.

Nu am sugerat interzicerea totală a activităţilor cripto, dar este esenţial să punem în aplicare un cadru de reglementare puternic. Colaborăm cu alte guverne”, a spus Yellen. Anterior, directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, le-a spus reporterilor, după ce a coprezidat o întâlnire cu ministrul indian de Finanţe, Nirmala Sitharaman, că interzicerea activelor cripto ar fi indicat să fie o opţiune. Guvernul premierului indian Narendra Modi a dezbătut de câţiva ani elaborarea unei legi care să reglementeze sau chiar să interzică criptomonedele, dar nu a luat o decizie finală.

Bank of India a spus că actualele criptomonede ar fi necesar să fie interzise deoarece sunt asemănătoare unei scheme Ponzi.

În cadrul reuniunii G20 de la Bengaluru, FMI a prezentat un plan de acţiune în nouă puncte pentru modul în care ţările ar fi indicat să trateze activele cripto, punctul numărul unu fiind o cerere pentru a nu acorda criptomonedelor statutul de mijloc legal de plată. Astfel de eforturi au devenit o prioritate pentru autorităţi, a spus Fondul, după prăbuşirea unui număr de platforme criptografice şi active în ultimii doi ani, adăugând că a nu face nimic acum este „de nesuportat”.

Citiți și:
Bitcoin și cele 3 întrebări incomode privind criptomonedele
Criptomonedele pot băga în faliment o țară întreagă

 

yogaesoteric
3 aprilie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More