Cristela Georgescu, primul mesaj după decizia CCR: „Nimic nu este pierdut. Dumnezeu are ultimul cuvânt”
„Nimic nu este pierdut atât timp cât credința este în picioare, cât sufletul nu abdică și cât capul se ridică din nou”, a scris pe Facebook Cristela Georgescu, citându-l pe Pr. Arsenie Papacioc.
Acesta a fost primul mesaj postat de Cristela Georgescu după ce candidatura soțului ei la președinție a fost respinsă de CCR, potrivit Cotidianul.
„Vremea Postului Mare este binecunoscută ca vreme a încercării. Am fi vrut noi oare ieri, 11 martie 2025, iute să ne veselim și să petrecem, uitând că vremea este acum să întețim rugăciunea, să înmulțim jertfa personală, să udăm obrazul, să ne oțelim răbdarea și să ne întărim sufletele reamintindu-ne că „suntem lipsiți, dar nu deznădăjduiți, doborâți, dar nu nimiciți, prigoniți dar nu părăsiți”?
Dumnezeu nu rămâne niciodată dator și va ajuta poporul român. E nevoie însă să ne facem cu temeinicie și noi partea noastră… Partea de 1%, cea despre care v-am vorbit de multe ori în ultimii 16 ani…
Să ne prindem strâns unii cu alții și noi toți de Mâna Sa. Și astfel uniți, să ne rugăm neîncetat, mai mult ca niciodată. Cu sufletul în pace să credem că toate se desfășoară după un plan cu rost dumnezeiesc, în care „răul” este doar un bine neterminat.
Scrieți în inima voastră împuternicirea asta și rămâneți de partea istoriei către care am fost călăuziți: Dumnezeu este Cel care conduce lumea. El deschide noi orizonturi, nebănuite de mintea omenească și doar El are ultimul cuvânt”, a scris, pe Facebook, Cristela Georgescu.
Citiți și:
Misiunea lui Georgescu abia a început. Lupta suveranistă continuă
Acad. Eugen Mihăescu: Luptătorul din arenă
yogaesoteric
26 martie 2025