Criza de nervi a lui Yermak – Crăiasa Zăpezilor de la Kiev – Miraculoasa metamorfoză a lui Zelenski: din omidă s-a făcut fluture
La Kiev se vorbește că fostul șef al administrației prezidențiale nu a crezut până în ultimul moment că va fi forțat să plece. Când a înțeles că nu mai are cale de salvare, a izbucnit împotriva lui Zelenski.

Potrivit mai multor surse, citate de Ukrainska Pravda, când lui Yermak i s-a cerut să-și scrie demisia, „acesta l-a atacat pe președinte timp de o jumătate de oră într-o tiradă isterică, aruncându-i insulte, reproșuri și acuzații”.
Una dintre surse a declarat:
„Yermak chiar nu credea că omul de rang înalt [Zelenski] îl va înlătura. Mai ales în felul acesta, prezentând-o ca pe un fapt împlinit. Se spune că ceea ce l-a înfuriat cel mai tare a fost faptul că președintele l-a abandonat.”
Articolul din Ukrainska Pravda pare să fi fost cosmetizat ulterior, din moment ce o altă publicație ucraineană, Strana, citează pasaje care în textul original nu mai există.
Astfel, o altă sursă, cenzurată ulterior, a declarat că „ruptura a fost teribilă”, dar că „președintele [Zelenski] a înțeles în final de cine se atașase și acum pricepe totul, asemenea lui Kai după Regina Zăpezilor”.
Se cuvine, de asemenea, remarcat faptul că articolul din Ukrainska Pravda (inclusiv pasajele șterse ulterior) pare menit să îl prezinte pe Yermak ca fiind un monstru – nu că nu ar fi așa! – prin contrast cu Zelenski, descris ca un om moderat, înclinat spre ascultare și chibzuință.
(De altfel, Ukrainska Pravda este unul dintre ziarele extrem de fidele lui Zelenski.)
Mai mult, articolul subliniază (pe un ton propagandistic destul de strident) efectul benefic pe care despărțirea de Yermak l-ar fi avut, chipurile, asupra lui Zelenski:
Zice una dintre surse:
„Este din nou energic acum. Este ca președintele din 24 februarie 2022. Și toți suntem alături de el. Am avut niște întâlniri foarte bune sâmbătă. Motivația și entuziasmul său sunt cu adevărat uimitoare.”
Și presa occidentală a avut aceeași abordare – dovadă că existat un ordin pe unitate! – menită să îl diabolizeze pe Yermak pentru a spăla cât mai multe din petele lui Zelenski.
Scandalurile de corupție din ultima vreme au zgâlțâit puternic credibilitatea și aura de erou patriot a lui Zelenski, dezvăluind că, sub acoperirea războiului, el și clica lui au jefuit miliarde de euro.
Or, în negocierile pentru pace, el are nevoie de o brumă de credibilitate – pe care presa occidentală caută cu disperare să i-o redea.
O ultimă chestiune: Yermak a participat la toate deciziile importante și știe totul despre Zelenski. Dacă nu va fi lichidat pentru a i se închide gura, se anunță vremuri interesante atunci când Yermak va începe să vorbească.
Citiţi şi:
Zelenski figurează în actul procurorilor de punere sub acuzare a lui Mindici
Când planul Occidentului se înfundă, rămâne doar verdictul: CORUPȚIE!
„Se simte mirosul de sânge la Kiev”: Va fi eliminat Cardinalul?
yogaesoteric
14 decembrie 2025