Cu o mână omorâm duşmani, cu alta îi fabricăm. Corupţia ameninţă pacea mondială
Expertă la Fundaţia Carnegie pentru Pace Internaţională, fină cunoscătoare a culturii şi istoriei lumii islamice, Sarah Chayes (foto) a fost, între 1996 şi 2002, corespondenta la Paris a Radioului Public American (NPR). În această calitate, ajunge, în decembrie 2001, în Afganistan, unde hotărăşte să abandoneze cariera jurnalistică şi să rămână, pentru a fi părtaşă la renaşterea ţării. La începutul acestui an a acordat un interviu postului Radio France International.
Lucrează mai întâi într-o organizaţie nonguvernamentală fondată de Qayum Karzai, fratele preşedintelui de atunci şi apoi, în 2005, deschide în sud, la Kandahar, cu o donaţie de 25.000 de dolari de la Oprah Winfrey, o mică fabrică de produse cosmetice. Cunoaşte nemijlocit realitatea afgană, trăieşte, cu toate riscurile, printre oamenii de rând, distilând apoi această experienţă singulară în două cărţi excepţionale, Virtutea pedepsită (2006) şi Hoţi de stat (Thieves of State), apărută în ianuarie 2015 la editura W.W. Norton &Co. şi purtând subtitlul „De ce Corupţia Ameninţă Pacea Mondială”.
Hoţi de stat are curajul de a propune o nouă lectură a militantismului islamic violent, o incitantă perspectivă care stabileşte o relaţie de cauzalitate între corupţia sistemică, acută, care a „capturat” statul afgan printre multe altele, şi insurgenţa înveşmântată într-un discurs religios fundamentalist. Începând din 2009, când devine consilieră anticorupţie la Kabul şi apoi Washington, Sarah Chayes dobândeşte o înţelegere şi mai clară, mai nuanţată a problemei, a gradului în care antiterorismul obsesiv şi îngust definit sfârşeşte prin a înteţi focurile pe care Washington-ul vrea să le stingă.
Sarah Chayes: Cred că Occidentalii nu înţeleg prea bine cât de sfruntată este corupţia în multe ţări ale lumii. În Vest, corupţie există din belşug, dar ea tinde să fie invizibilă, efectul ei negativ se răsfrânge mai degrabă indirect asupra omului de rând. În Afganistan, mita îţi goleşte buzunarele şi pe deasupra îţi este pretinsă într-un mod umilitor. Poliţistul nu-ţi cere politicos o mică atenţie, el te somează, arogant şi obraznic. Îţi este furată nu doar hrana copiilor ci şi demnitatea de om. Asta-ţi provoacă o mânie greu de stăpânit, un alt factor pe care Vestul îl subestimează.
Reporter:Aţi simţit această mânie. Aţi trăit această realitate. Aţi înfăţişat-o, precum altădată scribii lumii medievale mahomedane şi creştine care ofereau „învăţături” întru luminarea prinţilor, puternicilor zilei. Aţi urcat-o, ca pe o oglindă, la „prinţii” de astăzi, generalii americani de la Kabul şi şefii lor de la Washington. Ce-au făcut? S-au uitat în oglindă? Şi-au întors privirea?
S.C: Şi una şi alta. Am fost angajată de aceşti „prinţi”. Mi-au oferit şansa de a pune bazele unei strategii anticorupţie pentru întreg teatrul afgan. N-a fost însă pusă în aplicare. E o experienţă pe care am avut-o, în linii mari, din 2009 până târziu în 2011, mai întâi în comandamentul Forţei Internaţionale de la Kabul, apoi în calitate de consilier al Şefului Marelui Stat Major Interarme, la Washington, unde am participat la dezbateri pe această temă la un nivel foarte înalt, şi unde am propus o serie de măsuri şi scenarii detaliate, concrete, vizând o nouă abordare a problemei. Fără niciun rezultat. În cele din urmă, Executivul a decis în mod explicit şi oficial, la începutul anului 2011, să nu mai acorde prioritate luptei împotriva corupţiei.
R.:Decizie consfinţită în documentul programatic Obiectiv 2015. Planul de acţiune pe care l-aţi promovat a avut sprijin serios, aproape de vârful piramidei decizionale şi totuşi s-a pierdut până la urmă în hăţişul birocratic al Executivului. Care ar fi explicaţiile? Complicitate? O politică americană în dizarmonie cu valorile sale declarate, cum vă sugera un politician tunisian?
S.C: Din păcate, politica SUA rămâne predominant militarizată. În Afganistan prima, clar, localizarea duşmanilor. Era prioritatea absolută, toate celelalte imperative fiindu-i subordonate. Agenţia de Informaţii Externe (CIA), de pildă, era profund implicată în programul de eliminare selectivă a extremiştilor, o bună parte a resurselor sale fiind destinate acestui scop. Spus mai pe șleau, căutau oameni de ucis, și orice era acceptabil dacă facilita atingerea acestui scop. În consecință, CIA-ul plătea mulți indivizi care ar fi trebuit, în opinia mea, să înfunde pușcăria. În esență, cu o mână omoram dușmani, cu cealaltă îi fabricam, mai mulți decât puteam omorî. S-a pierdut orice logică, și am scris „Hoţi de stat” pentru a încerca s-o restabilesc. O altă explicație, poate mai profundă, ține de modul în care America este divizată politic. Îi avem pe cei care cred că statul este, în general vorbind, un factor benefic. Nu prea pot să accepte, acești americani de bună-credință, ce vin să le spun eu, anume că în multe locuri în lume statul a fost transformat într-o organizație criminală a cărei unică menire este să jefuiască averea poporului. Există, la celălalt pol, cei în opinia cărora statul e ceva groaznic, rădăcina tuturor relelor, singurul personaj pozitiv fiind capitalismul de piață. Acestora le propun, în cartea mea, să digere argumentul că, în multe țări emergente, rezultatul aplicării doctrinei liberale a fost că structurile cleptocratice au dereglementat și privatizat în folosul lor exclusiv. Ambele realități sunt greu de asimilat, pentru că zguduie din temelii ideologia majorității americanilor.
R.:Vine apoi epifania, revelația de la Garmisch, de la Centrul Marshall, unde țineți o conferință despre putreziciunea generalizată, tolerată, din Afganistan. Aflați după prezentare, de la delegați, că nu-i numai Afganistanul așa, sunt și Balcanii, e și Columbia, Egiptul, Tunisia, Uzbekistanul, Nigeria. Consacrați capitole ultimelor patru țări, în care și prin care studiați, cu o precizie clinică, modul în care venalitatea sufocantă a elitelor împinge majoritatea în brațele reformismului religios. „Deseori”, scrieți, „Islam-ul violent, stârnit de corupție, este văzut, grav pentru Occident, ca o alternativă, singura, la jaful practicat de reprezentanții statului”.
S.C: Adevărat. Aceasta este tragedia, în Afganistan și în multe locuri. Am fost la Garmisch prin decembrie 2009, ianuarie 2010. Trăisem în Afganistan ani în șir, și habar n-aveam că aceleași realități existau și în alte țări. Un an mai târziu aveam Primăvara Arabă, în esență un șir de revoluții anticorupție. Cred că speranța pe care acele revoluții au reprezentat-o nu s-a stins încă. Este speranța unei ieșiri din binaritatea tragică la care aceste țări au fost condamnate: un stat abuziv, cleptocratic, sau o mișcare extremistă, sadică și exploatatoare. Acestea au fost, și sunt, pentru mulți, singurele alternative. În Afganistan mi se spunea, „talibanii ne pălmuiesc pe un obraz, oficialii statului pe celălalt”. Aceleași triste opțiuni le au și locuitorii Nigeriei de nord și multe alte populații. Adevărata prioritate este să oferi o a treia alternativă.
Sursa: rfi.ro
Citiţi şi:
În tot mai multe locuri de pe glob oamenii se ridică împotriva sistemului social corupt
Religie şi politică, de H.R. PATAPIEVICI
S.O.S. România! Parlamentarii au dat lege că sunt mai presus de lege
yogaesoteric
9 august 2014