Culorile aurei
de Elena Godeanu
Culorile pot fi constructive sau distructive. Pot stimula sau inhiba, atrage sau respinge. Pot avea chiar caracter masculin sau feminin. Atunci când le distingem în aură, ele oferă indicaţii asupra personalităţii, stării de spirit, maturităţii şi sănătăţii individului. E nevoie de multă practică pentru a ajunge să interpretăm corect toate nuanţele pe care le observăm în aură. Vom examina în continuare culorile principale şi energiile lor corespondente la orice nivel.
Semnificaţia culorilor
Roşu este culoarea focului şi a forţei vitale primare. Este energia dătătoare de viaţă. Poate indica minte şi voinţă puternice, iubire pasională. Este o culoare fierbinte. Unele nuanţe de roşu murdar pot indica furie, ură, pasiuni inferioare.
Este culoarea care influenţează sistemul circulator, pe cel reproducător şi trezirea capacităţilor latente.
Prea mult roşu sau o nuanţă tulbure reflectă stimulare, inflamare sau dezechilibru. Poate semnifica nervozitate, temperament aprins, agresivitate, impulsivitate sau excitare.
Portocaliu este culoarea căldurii, creativităţii şi emoţiilor. Este o culoare care poate reflecta deschidere către dimensiunile subtile, energetice ale manifestării. În funcţie de nuanţă, poate indica dezechilibru emoţional, agitaţie, mânie sau ostentaţie. Poate exprima, de asemenea, îngrijorare şi vanitate.
Galben este una dintre culorile care se pot observa cu uşurinţă în aură. Galben pal în jurul conturului părului indică optimism. Galbenul este culoarea activităţii mentale şi a luminii solare. Arată deschiderea către a învăţa, iluminare, înţelepciune şi inteligenţă. Nuanţele pastelate reflectă deseori entuziasmul, forţa ideilor şi dezvoltarea spirituală (în special când este aproape alb). Galbenul indică şi trezirea clarviziunii şi telepatiei.
Nuanţele mai închise sau tulburi reflectă gândire şi analiză excesive. Mai pot indica criticism exagerat, dogmatism şi sentimentul că nu suntem apreciaţi suficient.
Verde este culoarea sensibilităţii şi compasiunii. Reflectă creşterea, simpatia şi calmul. Indică o persoană de încredere, deschisă la minte şi pe care te poţi baza. Verdele strălucitor cu nuanţe de albastru în aura cuiva arată puteri tămăduitoare. Este o culoare a bunăstării, forţei şi prieteniei.
Nuanţele închise sau tulburi de verde pot reflecta nesiguranţa sau zgârcenia. Verdele tulbure arată deseori gelozia şi caracterul posesiv. Mai poate arăta de asemenea îndoială şi neîncredere.
După galben, albastru, este cea de-a doua culoare care poate fi văzută cu uşurinţă în aură. Este culoarea calmului şi a liniştii. Reflectă devotament, adevăr şi seriozitate. Poate indica înclinaţii către claraudiţie şi telepatie.
Nuanţele deschise de albastru reflectă o imaginaţie activă şi o bună intuiţie. Nuanţele închise pot indica sentimentul de singurătate, care la un anumit nivel reflectă căutarea lui Dumnezeu. Albastru intens indică cinste şi discernământ. Poate indica de asemenea o persoană care şi-a găsit sau este aproape de a-şi găsi vocaţia. Nuanţele tulburi de albastru pot reflecta blocarea percepţiilor, melancolie, grabă şi îngrijorare, dominare, teamă, uitare şi hipersensibilitate.
Violet este culoarea transformărilor, a comuniunii dintre inimă şi minte, a fizicului cu spiritualul. Reflectă independenţă, intuiţie şi în acelaşi timp o activitate dinamică şi semnificativă a viselor. Arată o persoană în căutare. Nuanţele purpurii indică abilitatea de a acţiona cu judecată şi simţ practic. Nuanţele pale şi clare de violet pot reflecta umilinţă şi spiritualitate. Cele purpurii-roşiatice pot indica o mare pasiune sau putere a voinţei, şi de asemenea nevoia pentru mai mult efort individual. Nuanţele închise şi tulburi arată nevoia de a depăşi o anumită situaţie. Pot reflecta de asemenea o imaginaţie erotică intensă sau tendinţa de a fi extrem de răbdător, nevoia de simpatie şi sentimentul de a fi neînţeles.
Roz este culoarea unui aspect al iubirii. Poate reflecta bucurie, confort şi un puternic sentiment de camaraderie. Rozul în aură indică o persoană cu caracter liniştit, modest, care iubeşte arta şi frumuseţea. În funcţie de nuanţă, rozul poate reflecta de asemenea lipsa de maturitate, în special nuanţele tulburi, şi tendinţa către minciună. Mai poate indica timpul unei noi iubiri sau al unei schimbări de optică.
Auriu este culoarea care reflectă energia spirituală dinamică şi o anumită cosmizare a persoanei. Reprezintă cele mai înalte energii ale devoţiunii şi reinstaurării armoniei universale. Indică entuziasm puternic şi inspiraţie profundă. Nuanţele tulburi arată faptul că persoana respectivă se află în plin proces de trezire către aspiraţii mai înalte şi încă nu a ajuns să-şi clarifice influenţa acestora asupra direcţiei propriei existenţe. Cu alte cuvinte, procesul alchimic este în plină desfăşurare: individul lucrează la transformarea vieţii sale în aur.
Albul este deseori vizibil în aură, ca o umbră diafană, ca un substrat pentru celelalte culori. Albul conţine în el toate culorile, şi când apare cu forţă în aură, aceasta se petrece în corelaţie cu alte culori. Acesta este criteriul după care ne dăm seama dacă este vorba de o percepţie reală sau doar de o slabă percepţie a aurei. Atunci când albul este o culoare de sine stătătoare în aură, reflectă spiritualitate, adevăr şi puritate. Arată faptul că energia persoanei respective se purifică. De multe ori reflectă şi o extraordinară creativitate.
Gri este culoarea trezirii capacităţilor înnăscute. Nuanţele de argintiu reflectă o trezire a energiilor feminine, care stau la baza unui anumit tip de intuiţie şi imaginaţie creatoare. Nuanţele de gri închis arată dezechilibru fizic, egoism sau necesitatea de a nu lăsa ceva neterminat.
Maron este o culoare destul de des întâlnită. Arată uneori lipsă de energie sau dezechilibru. Dar este şi culoarea pământului, care poate indica atunci când apare în jurul picioarelor o nouă creştere, stabilirea de noi rădăcini şi nevoia de împlinire. Este o culoare care reflectă un caracter laborios şi spirit de organizare. Cafeniul în zona capului indică lipsă de discernământ. În zonele centrilor energetici arată faptul că aceştia trebuie purificaţi, energiile fiind blocate.
Negru este culoarea cea mai discutabilă a spectrului auric. Este o culoare care, atunci când apare în aură, poate reflecta o stare de autoapărare sau faptul că persoana are secrete. Poate arăta iminenţa unei noi înţelegeri asupra responsabilităţilor şi datoriilor personale. Negrul poate indica dezechilibre şi probleme fizice, dacă apare în jurul corpului fizic. Localizat la marginea exterioară a aurei, negrul indică existenţa unei găuri, care apare la cei dependenţi de droguri, alcool sau tutun şi la persoane care au fost victime ale unor abuzuri în copilărie.
Curcubeul aurei noastre
Dezvoltându-ne viziunea aurică, vom deveni conştienţi de importanţa culorilor în viaţa noastră şi de cum le putem folosi cu inteligenţă pentru a ne transforma în bine atât conjuncturile vieţii noastre cât şi pe noi înşine. Sunt informaţii care pot fi pentru noi un instrument redutabil. De la hainele pe care le purtăm, cum ne decorăm camera, sau cum ne tratăm diverse afecţiuni, putem face în aşa fel încât întreaga viaţă să devină precum un curcubeu strălucitor, o punte către desăvârşire.
Articol preluat din Revista Misterelor
Citiţi şi:
Influenţa tainică a culorilor asupra fiinţei umane
Fotografia Kirlian şi bioelectrografia Korotkov
yogaesoteric
7 februarie 2011