Cum elitele false răstălmăcesc cultura

De multe ori mă întreb, cu o nedumerire care mă macină, dar care nu pare să frământe conștiințele celor care ar fi necesar să răspundă: ce ați făcut pentru această țară, domnilor Liiceanu, Pleșu, Cărtărescu, Patapievici, de primiți atâta recunoaștere și sinecuri?

Care sunt sacrificiile voastre, care sunt luptele voastre pentru adevăr, pentru identitate, pentru onoarea unei culturi pe care pretindeți că o slujiți?

Într-o lume în care măsura valorii pare să se fi evaporat, asistăm la un fenomen straniu și, totodată, tragic: marii scriitori ai acestui neam sunt îngropați în uitare, în timp ce nume minore, epigonice, răsună necontenit, propulsate nu de forța operei lor, ci de rețele de influență, interese obscure și obediența față de puteri efemere. Astfel, cei care merită cu adevărat să fie amintiți, studiați și venerați pentru opera lor monumentală sunt trecuți sub tăcere, în timp ce alții, ale căror condeie par mai degrabă simple unelte de propagandă, sunt ridicați la rangul de mari conștiințe ale națiunii.

Căci, de mult nu mai este vorba despre literatură, despre forța unei idei sau despre arta cuvântului, ci despre interese meschine, selecții dictate de ideologii de moment și recompensarea celor care slujesc, nu a celor care creează.

Lumea literară și culturală, la fel ca multe alte domenii esențiale, pare să fi fost infestată de această cangrenă a imposturii.

Se premiază obediența, nu geniul. Se celebrează conformismul, nu curajul. Se ridică în slăvi mediocritatea, nu excelența.

Și atunci, cum să nu ne întrebăm, cu un gust amar, cine sunt cei care dictează aceste valori false și până când vom accepta această farsă sinistră?

Dar ce ne rămâne nouă, celor care nu ne regăsim în această mascaradă? Un gust amar și o întrebare ce revine ca un refren obsesiv: cine sunt cei care stabilesc astăzi ierarhiile culturale, cine sunt cei care decid că obediența merită premiată, în timp ce curajul este condamnat la exil?

Și, mai ales, până când vom accepta această farsă sinistră, în care mediocritatea este aplaudată frenetic, iar excelența este lăsată să se stingă în tăcere?

Poate că răspunsul nu va veni de la cei instalați confortabil în turnurile lor de fildeș, dar el este necesar să fie rostit înainte ca tăcerea să înghită definitiv glasurile celor care încă mai cred în demnitatea actului cultural.

Autor: Lucian Ciuchiță

Citiți și:
La noi, la români – Cultura tradițională, factor al identității naționale
Mai putem avea cultură în mijlocul agitației?
Actor italian, despre televiziunile din România: Încearcă să coboare nivelul cultural al unui popor cu o istorie atât de bogată și minunată. Difuzează cele mai groaznice gunoaie

yogaesoteric
6 aprilie 2025