Cum era să nu mai existe Judas Priest după ce doi adolescenţi chiar s-au sinucis pe muzica lor

 

Ce s-a petrecut cu faimoasa trupă heavy metal, când a fost acuzată că are mesaje subliminale care duc la suicid

În 1990, una din cele mai mari trupe heavy metal a trebuit să facă faţă unei serioase crize. Una care ar fi putut schimba faţa muzicii, aşa cum o ştim în prezent.

Pe 23 decembrie 1985, James Vance de 20 ani şi Ray Belknap care locuiau în Sparks, Nevada au decis să se sinucidă prin împuşcare, și au trecut la fapte. Belknap a murit pe loc, în timp de Vance a mai trăit trei ani, dar organismul nu a rezistat complicaţiilor rănilor provocare în urma tentativei de sinucidere.

În centrul acestei tragedii s-a aflat trupa Judas Priest care a fost dată în judecată de părinţii celor doi tineri pe motivul că acestora le-a venit ideea de a se sinucide atunci când au băut foarte mult, au fumat marijuana şi au ascultat muzica metaliştilor britanici.

Cele două familii au pretins că Judas Priest a inclus mesaje subliminale în câteva din piesele lor de pe albumul Stained Class din 1978, care îi încurajau pe fani să se sinucidă. Concret, dacă piesele acestui album sunt ascultate în sens invers, ies la iveală mesaje ascunse, în special pe piesa Better By You, Better Than Me, unde urechea poate distinge o voce care ne spune „Letʼs be dead” şi „Do It”.

Cei curioși pot asculta aici redarea inversă a acestei piese.

Acesta este motivul pentru care familiile victimelor, prin avocaţii lor, au dat membrii trupei în judecată, făcându-i direct responsabili pentru moartea celor doi tineri. Atât trupa, cât şi casa de discuri CBS au fost chemaţi în instanţă pe 16 iulie, 1990.

În cele din urmă, acuzaţiile au fost respinse. Este foarte limpede însă, că dacă verdictul instanţei de judecată ar fi fost altul, acest fapt ar fi dus la interzicerea unui număr considerabil de albume heavy metal şi ar fi descurajat apariția altor noi proiecte muzicale. Mai mult, n-ar mai fi existat astăzi atâtea trupe de metal, iar cele existente ar fi avut mari probleme să cânte live.

La acea vreme, chitaristul Judas Priest, Glenn Tipton a declarat: „Cu siguranţă, dacă asculţi vorbele inversate ale cuiva, unele din ele vor avea un sens la un moment dat. Am cerut permisiunea de a mă duce în studio şi de găsi şi alte astfel de mesaje. Avocaţii au refuzat, dar am insistat. Aşa că am cumpărat o copie a albumului Stained Class de la un magazin local, l-am înregistrat pe o casetă şi l-am ascultat invers. Am găsit şi alte mesaje, precum «Hey ma, my chair’s broken», «Give me a peppermint» şi «Help me keep a job».”

„A fost ca la Disney”, povesteşte vocalistul Rob Halford. „La acea vreme nici nu aveam idee ce sunt mesajele subliminale. Când am ascultat piesa invers, n-am auzit decât un sunet ciudat de chitară şi pe mine respirând între versuri. A trebuit să cânt Better by You, Better Than Me acappella la proces. Cred că ăla a fost momentul în care judecătorul s-a gândit «Ce facem noi aici? De ce o trupă ar vrea să-şi facă fanii să se sinucidă?»”.

În final, judecătorul a admis existenţa mesajelor subliminale, dar „acestea pot fi identificate doar în locuri unde sunetul este izolat şi amplificat. Mesajul subliminal nu poate fi conștient identificat printr-o ascultare în condiţii normale”.

În prezent, deși influența mesajelor subliminale audio a ajuns să fie recunoscută, faptul nu mai prezintă vreo îngrijorare pentru cei care recurg la ele, cu atât mai puţin când e vorba de ameninţări juridice. Dar momentul acestui proces ar fi putut reprezenta o barieră binevenită în răspândirea acestei așa-zise muzici dezechilibrante, ce a fost folosită de-a lungul timpului într-o serie de experimente psihologice demente (cum este și acesta al includerii în fundal a unor mesaje subliminale stranii).


Citiţi şi:

Satanismul cvasi-evident al muzicii rock 
Promovarea făţişă a satanismului de către unele vedete 
Opinii despre rock şi satanism. Muzica, emoţiile şi modelarea politică a comportamentelor

 

yogaesoteric
5 noiembrie 2017


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More