Cum putem dialoga, în intimitatea fiinţei noastre, cu Dumnezeu (IV)

de profesor yoga Gregorian Bivolau

Citiţi aici partea a treia a articolului.

În realitate, noi nu trebuie să ne mulţumim cu nimic altceva în afară de realitatea spirituală supremă a comuniunii totale cu Dumnezeu Tatăl

În concluzie, se poate spune că trebuie să ne fie foarte clar că nu merită deloc să ne pierdem timpul cu acţiuni mărunte sau care sunt inutile. Este însă evident că pentru noi este mult mai uşor să obţinem nenumăratele daruri de la Dumnezeu, decât Darul Suprem, care este însăşi prezenţa Lui divină în fiinţa noastră. Tocmai de aceea, nu merită să ne mulţumim cu nimic altceva în afară de darul suprem al comuniunii totale cu Dumnezeu Tatăl. Pentru un mare înţelept, toate darurile care vin de la Dumnezeu sunt privite cu o totală detaşare şi egalitate de spirit deoarece, în spatele lor, el Îl vede mereu pe Cel care i le oferă. Marele yoghin, Swami Shivananda, a afirmat la un moment dat: Oare de ce mi se materializează toate dorinţele cu atâta uşurinţă? Pentru că eu merg direct la ceea ce contează pentru mine cu adevărat: direct la Dumnezeu. În orice aspect al creaţiei, eu Îl văd, înainte de toate, pe El. El este Tatăl nostru, mai aproape de noi decât oricare dintre fiinţele apropiate, mai drag decât toţi cei dragi nouă, mai real decât orice altă persoană. El este, pentru mine, deopotrivă cognoscibil şi incognoscibil.

Dumnezeu Tatăl tânjeşte, cu multă răbdare, după noi. El doreşte să revenim la El. Acesta este dreptul nostru suprem prin naştere.

Mai devreme sau mai târziu, noi va trebui să părăsim acest Pământ căci, în realitate, nu este adevăratul nostru cămin. Viaţa noastră pe Pământ nu este nimic altceva decât o şcoală la care noi am fost trimişi de către Dumnezeu pentru a vedea dacă noi dorim deşarta glorie terestră sau dacă am dobândit suficientă înţelepciune pentru a spune:
O, Doamne, Dumnezeule, s-a sfârşit cu toate amăgirile mele de până acum. Nu mai doresc să vorbesc cu nimeni altcineva în afară de Tine. Ştiu acum că Tu eşti singura mea comoară nepieritoare căci, chiar şi atunci când întreaga lume va dispărea, eu voi rămâne în veşnicie cu Tine.

Fiinţele umane îşi caută, cel mai adesea, fericirea în căsnicie, în bani, în alcool, în droguri etc. Asemenea persoane nu sunt însă decât nişte simple marionete în mâinile destinului. Numai după ce înţelegem cu claritate acest aspect, în adâncul inimii noastre, putem descoperi adevăratul sens al vieţii, care implică să-L căutăm pe Dumnezeu cu fervoarea purităţii şi a iubirii absolute. Fiecare dintre noi avem dreptul să ne revendicăm moştenirea noastră divină. Cu cât vom fi mai puţin egoişti, cu atât mai mult vom urmări să-i facem pe ceilalţi fericiţi, ceea ce ne va conduce tot mai des, şi în mod spontan, cu gândul la Dumnezeu. Dimpotrivă, cu cât ne vom gândi mai mult la scopurile meschine care domină această lume şi la pasiunile umane, cu atât mai mult ne vom îndepărta de fericirea sufletească, care provine din bucuria armoniei depline şi profunde cu întregul macrocosmos. Procedând doar astfel noi ne izolăm de Beatitudinea fericirii universale.

Noi trebuie să înţelegem că nu am fost trimişi pe Pământ numai pentru a cădea neputincioşi în capcana pasiunilor şi pentru a ne lăsa pradă suferinţelor. Tot ceea ce ne înlănţuie şi ne ataşează de această lume a pasiunilor are un caracter diabolic, căci ne diminuează beatitudinea şi puritatea sufletului nostru. Cea mai mare fericire cu putinţă nu poate fi obţinută decât atunci când ne scufundăm pe deplin toate gândurile în Dumnezeu.
 
De ce să mai amânăm clipa cufundării în beatitudinea divină a Sinelui Suprem ATMAN?

Pentru mulţi dintre noi este foarte important să ne punem o întrebare plină de bun simţ: De ce oare să mai consider ceea ce este neesenţial drept important? Imensa majoritate a oamenilor se concentrează asupra micului dejun, asupra prânzului, asupra cinei, asupra muncii lor, asupra celorlalte activităţi etc. Totuşi, indiferent care ne este statutul social, am putea să ne simplificăm, în mod radical, viaţa şi să ne focalizăm cât mai des mintea asupra lui Dumnezeu. În fond, Pământul nu este nimic altceva decât un loc în care noi ne pregătim să devenim una cu Dumnezeu.

Tatăl Ceresc doreşte să vadă dacă Îl preferăm doar pe El, sau dacă vrem, în primul rând, darurile Sale. El este Tatăl Suprem, iar noi suntem copiii Lui. El are, de asemenea, dreptul la iubirea noastră, la fel cum şi noi avem dreptul la iubirea Lui. Dificultăţile, problemele, tensiunile, frământările şi zbaterile noastre apar numai şi numai datorită uitării noastre de Dumnezeu. El însă ne aşteaptă răbdător întotdeauna ca să ne întoarcem la El.

Privind cu înţelepciune situaţia jalnică în care se complace acum umanitatea, un mare înţelept contemporan afirma cu umor: Ce bine ar fi fost dacă Dumnezeu ar fi dat tuturor oamenilor măcar ceva mai mult bun simţ! Puţini sunt cei care ştiu că noi avem o libertate totală în relaţia noastră cu Dumnezeu Tatăl. Noi avem fiecare libertatea de a-L accepta şi de a-L iubi pe El, sau de a-L respinge. Dumnezeu ne-a oferit, plin de iubire, totul şi iată că noi alergăm năuci, mereu şi mereu, cerşind după nişte bani, după puţină fericire, după puţină iubire. Dar, ne putem întreba totuşi, de ce trebuie totdeauna să cerem numai ceea nu putem lua cu noi în ziua marii despărţiri de planul fizic? Cât timp o să continuăm să ne mai lamentăm datorită problemelor noastre care sunt legate de bani, de afaceri, de boli şi de celelalte dificultăţi aparente ale noastre? Noi, ca fiinţe umane conştiente şi lucide, ar trebui să ne rupem cât mai repede de toate condiţionările şi determinismele diabolice ale societăţii contemporane şi, restabilind în noi adevărata demnitate spirituală, ar trebui să ne focalizăm asupra Nemuririi şi asupra Împărăţiei nepieritoare a lui Dumnezeu căci, pentru fiecare dintre noi, acesta este locul nostru adevărat.
 
Singură, numai Împărăţia lui Dumnezeu este cea care contează cu adevărat

Marii înţelepţi şi yoghini au insistat asupra detaşării faţă de tot ceea ce este efemer, deoarece orice ataşament material pronunţat riscă să ne împiedice să atingem Împărăţia lui Dumnezeu. A renunţa cu detaşare, nu înseamnă, nicidecum, a ignora, ci numai a abandona micile plăceri trecătoare pentru beatitudinea eternă.

Dumnezeu ne vorbeşte atunci când noi acţionăm pentru El şi în numele Lui, iar noi, la rândul nostru, trebuie să-I vorbim plini de iubire, în permanenţă. Este, de asemenea, important să-I spunem ce avem pe suflet. Noi ne putem adresa adesea Lui, astfel: Doamne Dumnezeule, Te implor cu umilinţă dăruieşte-mi Graţia Ta Supremă. Făcând aceasta, noi nu trebuie să considerăm niciodată tăcerea Lui drept un răspuns definitiv.

Adeseori, Dumnezeu va începe prin a ne răspunde împlinind una dintre dorinţele noastre, arătându-ne astfel că este atent la noi. Este însă cazul să menţionăm încă o dată că nu trebuie să ne limităm niciodată la darurile Sale. Trebuie să-i spunem, ferm şi continuu, că nu vom fi niciodată pe deplin fericiţi până când nu ne vom contopi definitiv cu El.

În cele din urmă, Dumnezeu Tatăl va începe prin a ne dărui un răspuns, care ne va oferi cu adevărat un mesaj divin. Atunci s-ar putea să avem viziunea unui sfânt, a unui înger, sau s-ar putea să auzim, pur şi simplu, Vocea Sa divină. Vom şti atunci, în virtutea unui tainic sentiment inefabil, că suntem în comuniune cu Dumnezeu. Tărâmul angelic uneşte supraformalul cu lumea formelor. De aceea, în unele situaţii, Dumnezeu ne poate apărea şi sub forma unuia dintre mesagerii Săi angelici, dar, chiar şi în acest caz, noi nu va trebui să uităm nicio clipă că, de fapt, vorbim cu Dumnezeu Tatăl.

Pentru a obţine acest dar suprem, este însă necesar un efort constant, neîncetat şi frenetic. Nimeni nu ne poate explica teoretic şi nici nu ne va putea descrie cu lux de amănunte această inefabilă stare de aspiraţie către Dumnezeu şi nici ce anume produce în noi fiorul ei divin. Noi nu avem altceva de făcut, decât să o trezim şi apoi să o amplificăm mereu şi mereu în noi înşine. În ultimă instanţă, chiar şi această trezire şi amplificare spontană a aspiraţiei către Dumnezeu nu este, la rândul ei, nimic altceva decât tot expresia Graţiei lui Dumnezeu. Unul dintre proverbele indiene spune că: Oricine poate aduce un cal la adăpat, dar nimeni nu îl poate sili să bea apă. Dacă totuşi calului îi este foarte sete, el va căuta singur apa, cu cel mai mare zel din lume. Tot astfel, şi noi atunci când vom avea o sete uriaşă de Dumnezeu, şi nu vom mai acorda absolut deloc importanţă celorlalte activităţi – lumeşti sau corporale – El va veni cu siguranţă la noi. Atunci când noi Îl vom chema în fiinţa noastră pe Dumnezeu, cu toată ardoarea inimii noastre, fără să ne mai găsim fel de fel de scuze pentru a evita să facem aceasta, El va veni.

Pentru a ajunge aici, trebuie să eliminăm complet din mintea noastră neîncrederea şi îndoiala că Dumnezeu nu ne va răspunde. Majoritatea oamenilor se autosabotează şi, tocmai de aceea, nu obţin nici un răspuns de la Dumnezeu, mai ales pentru că sunt foarte sceptici şi pesimişti. Pe cei care sunt absolut hotărâţi să îşi atingă scopul, nimic şi nimeni nu îi poate opri. Dacă, la scurt timp după aceea, abandonează, ei îşi dau astfel singuri sentinţa. Cine a ajuns să cunoască, în propria sa fiinţă şi cu adevărat, succesul divin, nu cunoaşte cuvântul imposibil. Credinţa noastră în Dumnezeu este, de fapt, expresia puterii nelimitate a lui Dumnezeu din interiorul nostru. Dumnezeu ştie – prin însăşi Conştiinţa Sa divină – că El a creat totul. În mod similar, se poate spune că a avea credinţă în Dumnezeu înseamnă, de fapt, a şti, a fi absolut convins, că suntem fiecare dintre noi făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Atunci când noi ne aflăm în armonie cu Conştiinţa Divină dinlăuntrul nostru, cu Sinele nostru nemuritor (ATMAN), noi putem face minuni. Nu trebuie să uităm însă atunci că în voinţa noastră rezidă, în realitate, voinţa atotputernică şi pură a lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, că voinţa noastră nu este nimic altceva decât o reflexie în miniatură a Voinţei lui Dumnezeu. Numai atunci când, plini de încredere în susţinerea divină, vom refuza să ne dăm bătuţi, chiar şi în faţa unui munte de dificultăţi, când mintea noastră va fi absolut hotărâtă să depăşească toate obstacolele care ne-ar putea apare pe calea evoluţiei spirituale, numai atunci vom constata că Dumnezeu ne răspunde.

În ipostaza Sa de vibraţie Supremă Macrocosmică, Dumnezeu este Cuvântul Creator (Logosul divin). În calitate de Cuvânt Creator, El vibrează chiar şi în interiorul atomilor. Fiecare atom are, astfel, un sunet propriu şi întregul univers emite o muzică a Totalităţii, în care orice monadă este integrată armonic în Marea Simfonie a lui Dumnezeu. Aceasta este tainica muzică inefabilă a sferelor care poate fi auzită lăuntric atunci când medităm intens şi profund. Chiar şi acum, în acest moment, cei cu un înalt nivel de evoluţie spirituală, precum şi fiinţele eliberate spiritual, aud vocea cea tainică a lui Dumnezeu sub forma acestei vibraţii divine continue. Sunetul macrocosmic primordial, AUM, pe care îl auzim în plan subtil atunci când realizăm tehnica de LAYA YOGA cu această MANTRA, este însăşi vocea cea eternă a lui Dumnezeu. Acest sunet poate lua, prin modulări şi aranjări specifice, forma limbii pe care o vorbim. Atunci când noi realizăm tehnica de LAYA YOGA cu MANTRA AUM şi îi punem, totodată, lui Dumnezeu, din adâncul fiinţei noastre, o întrebare, dacă deja am ajuns să realizăm o comunicare divină autentică, vom constata, cu uluire, că acest sunet se modulează, în mod tainic, în fraze perfect inteligibile în limba română, care ne vor oferi instrucţiuni şi revelaţii precise.

În comunicarea sa inefabilă cu noi, Dumnezeu se adresează, de asemenea, adeseori intuiţiei noastre spirituale. Atunci când noi vom învăţa să ascultăm, aproape în permanenţă, indiferent de ceea ce facem, Vibraţia cosmică divină, ne va fi mult mai uşor să-i înţelegem Vocea divină. Dar, chiar dacă nu facem nimic altceva decât să ne rugăm lui Dumnezeu, fără a cunoaşte tehnica de LAYA YOGA cu MANTRA AUM, în cazul în care voinţa şi aspiraţia noastră sunt suficient de puternice, vom putea totuşi primi răspuns prin vocea lui Dumnezeu, care modulează, în mod tainic, eterul macrocosmic, AKASHA TATTVA. De fapt, Tatăl Ceresc ne vorbeşte întotdeauna, spunându-ne: Cheamă-Mă mereu, vorbeşte-Mi din profunzimea inimii tale, din străfundurile fiinţei tale, din sanctuarul sufletului tău, cu insistenţă şi cu o hotărâre ferm menţinută, continuă să Mă cauţi, chiar dacă, deocamdată, nu-ţi voi răspunde. Dacă nu vei înceta niciodată să-Mi adresezi în inima ta, însetată de tainicul Meu vid beatific, acest murmur: O, Multiubitule Tată Ceresc, care eşti atât de tăcut, Te implor plin de umilinţă, vorbeşte-mi, atunci Eu voi veni la tine, dacă tu îmi eşti suficient de dăruit.

Dumnezeu Tatăl răspunde numai la întrebările oamenilor adevăraţi care sunt puri şi sinceri

Dumnezeu răspunde tuturor fiinţelor umane care sunt pure şi sincere, indiferent de statutul social, credinţă sau culoare. La întrebările prosteşti sau la întrebările prost puse, Dumnezeu răspunde însă, întotdeauna, prin tăcere. Un proverb indian susţine că dacă îl invocăm, din toate puterile, în inima noastră, pe Dumnezeu, manifestat sub forma Divinei Mame Cosmice, Aceasta nu poate rămâne tăcută. Ea este atunci dispusă să ne vorbească. Nu este oare minunată această şansă divină care ni se oferă cu atâta generozitate?

În concluzie, reflectând la toate aspectele care au fost revelate acum, este imperios necesar să înţelegem că nu mai trebuie să ne îndoim niciodată că Dumnezeu ne va răspunde direct şi foarte concret, în măsura în care noi vom continua să Îl chemăm la noi cu dragoste şi insistenţă.

În Vechiul Testament se spune: Şi atunci Domnul Dumnezeu i-a vorbit lui Moise faţă-n faţă, la fel cum un om vorbeşte cu prietenul său (Exod 33:11).

Material preluat din Caietul taberei yoghine de vacanţă, Costineşti 2000

Citiţi şi:

MANTRA, cheie secretă de intrare în rezonanţă cu sferele de forţă infinite din Macrocosmos

Zece mari înţelepciuni ale lui Dumnezeu Tatăl

yogaesoteric
22 noiembrie 2010

Also available in: Français