Nume ca Hitler, Stalin sau Pol Pot sunt mereu primele candidate atunci când se fac topuri ale celor mai mari criminali ai secolului 20, cu cifre de ordinul milioanelor în dreptul fiecăruia. Acesta este însă doar un fel de a vedea lucrurile – un top politic, al scopurilor.
Însă cifrele pot fi rearanjate și altfel, într-un top științific, al mijloacelor. Și atunci când este vorba de mijloace de distrugere, lucrurile par destul de simple.
Cu puțini ani în urmă, pe patul de moarte, Mikhail Kalashnikov și-a mărturisit regretul pentru multele milioane de morți pe care invenția sa i-a produs. Fabricat prima dată în 1947, pistolul automat care îi poartă numele a devenit cea mai răspândită armă militară din lume – folosit de armate regulate și neregulate, teroriști sau traficanți de droguri.
În acest top se pot adăuga cu ușurință inventatorii diverselor feluri populare de explozibili, de la praful de pușcă (autor necunoscut), la dinamită (Alfred Nobel), TNT (Joseph Wilbrand) sau armele nucleare (autor colectiv). Când e vorba de invenții cu aplicație militară, lista este nesfârșită.
Devine mult mai complicat când vorbim de invenții cu impact net presupus pozitiv. De exemplu, despre autoturisme este limpede că ucid oameni, dar se poate argumenta că salvează și mai mulți – direct sau indirect. Când o tehnologie demonstrează că are un impact net prea mic sau negativ, ea este de obicei interzisă.
De multe ori apare un decalaj de ordinul zecilor de ani: la început sunt observate doar efectele pozitive, apoi se constată costurile neprevăzute, apoi începe lunga bătălie care se sfârșește cu interzicerea sau restricționarea tehnologiei respective. Exemplele sunt multe: azbestul, CFC-urile, DDT-ul, laptele formulă, margarina sau – încă în dezbatere! – neonicotinoidele. Până și despre radiațiile X omenirea era atât de ignorantă la început că timp de 50 de ani ele au fost folosite pentru a-i ajuta pe părinți să găsească pentru copiii lor mărimea potrivită la pantofi.
Însă probabil mai important decât toate este un caz în care lucrurile s-au petrecut oarecum invers. Au fost constatate o parte dintre efectele nocive, invenția a fost eliminată treptat, dar întreaga amploare a catastrofei a putut fi studiată abia ani buni mai târziu. Iar vinovatul în cauză este plumbul. Mai exact, plumbul folosit în feluri care îl fac ușor de absorbit de organismul uman: benzina cu plumb, vopselurile cu plumb, aproape orice obiect din plumb.
Thomas Midgley a fost un inginer care a încercat mulți ani la rând, până la urmă cu succes, să rezolve problema detonației motoarelor auto. Mai întâi a identificat problema – combustibilul era de vină. Avea ceea ce numim astăzi o cifră octanică prea mică. A încercat să „îmbogățească” benzina cu toate substanțele imaginabile începând cu iodul și terminând cu untul.
Nimic nu a funcționat suficient de bine, cu excepția alcoolului doar că… America pășea în epoca prohibiției. (Re)descoperirea tetraetilului de plumb a fost aproape întâmplătoare. Combustibilul fusese descoperit în Germania cu 70 de ani în urmă dar suprimat rapid pe motiv că era otrăvitor. De data asta, inventatorii au considerat că beneficiile întrec riscurile – motoarele mergeau mai bine, mai repede, cu mai puțin zgomot și cu o economie substanțială de combustibil. Epoca benzinei cu plumb, începută în 1921, a ajuns la apogeu abia jumătate de secol mai târziu. În 1923, deja Midgley se trata el însuși pentru intoxicație cu plumb.
Bătălia împotriva plumbului a fost dificilă și a trebuit să fie tranșată în instanțe – substanța era considerată periculoasă doar în cazurile de expunere directă și imediată iar datele erau permanent contestate ca neconcludente. Abia apariția unei alternative tehnologice, convertorul catalitic, a făcut posibilă restricția graduală a folosirii ei.
Japonia a încheiat prima tranziția la benzina fără plumb, în 1980. Majoritatea țărilor europene au făcut-o în decursul anilor ’90 iar SUA în 1996. România a fost printre ultimele din lume, în 2004. Astăzi se mai folosește benzină cu plumb în doar 3 țări: Algeria, Irak și Yemen.
Povestea vopselei cu plumb începe mult mai devreme, în Evul Mediu, dar merge cumva în contratimp cu benzina – consumul a scăzut dramatic la începutul secolului XX, chiar înainte de introducerea benzinei cu plumb, lucru care ajută la confirmarea corelației din graficul de mai jos.
Totuși, până la interzicerea completă a mai durat până în anii ’70 în Vest. În Est a continuat tot până recent – o găsim pe mobila nu foarte veche, în clădirile care nu au fost renovate recent sau chiar pe jucăriile aduse din China până nu de mult. În Republica Moldova, termenul pentru interzicerea completă a vopselurilor cu plumb e abia în 2020.
Se știe încă din antichitate că plumbul este otrăvitor iar studiile ultimilor zeci de ani au demonstrat că expunerea directă are efecte neurotoxice care merg până la scăderea permanentă a IQ-ului cu 5-10 puncte. Însă întreaga amploare a dezastrului a fost constatată abia începând din 2007, iar aceasta s-a petrecut doar pentru că interdicția a făcut posibilă corelarea datelor – înainte și după. Dacă plumbul era păstrat din considerente de calcul cost-beneficiu, probabil că n-am fi aflat niciodată.
Deci, ce să fi aflat? Am aflat corelația strânsă dintre utilizarea plumbului în stare inhalabilă sau ingestibilă și rata generală a criminalității.
La începutul anilor ’90, SUA au constatat o scădere abruptă a ratei criminalității violente. Era perioada în care populația devenise terorizată de crimele, tâlhăriile și violurile care se întâmplau la tot pasul. Nu doar acolo ci în toată lumea. Pentru cine nu-și amintește, în România anilor ’80 și ’90 toate ferestrele aflate la parter – de la magazinele (goale!) la apartamentele de bloc erau blindate cu grilaje. Ba uneori chiar și cele de la primul etaj. Cine avea nesăbuința să nu-și pună gratii sigur se trezea cu vizitatori nepoftiți în termen de o săptămână, indiferent dacă era acasă sau nu.
Scăderea se producea în plină campanie de combatere a criminalității, astfel că fenomenul a fost rapid explicat: mai mulți polițiști pe străzi – mai puțini bandiți pe străzi – mai mulți bandiți în pușcărie. Părea simplu, până când sociologii au încercat să confirme corelația. Nu prea le-a ieșit. Ajută, da, dar criminalitatea scade mai repede de atât și scade abrupt oricum și în locuri care nu aplică politicile de toleranță zero.
Toate teoriile au picat la testul științific. Nici ciclurile economice, nici controlul armelor, nici nivelul consumului de droguri, nici alte câteva zeci de variante nu reușeau să explice decât în mică măsură fenomenul. La sfârșitul anilor ’90 căpătase popularitate o idee care măcar introducea în calcule, în premieră, corelația decalată.
Potrivit autorilor cărții de economie contraintuitivă Freakonomiks, scăderea criminalității ar fi avut la origine dezincriminarea avorturilor, cu două decenii mai devreme. Pentru că s-au născut mai puțini copii nedoriți, care la maturitate ar fi avut șanse mai mari să devină criminali, n-a mai avut cine să comită infracțiunile. Această teorie se corela ceva mai bine cu ce se petrecea în SUA, dar devenea o aiureală completă în condițiile în care scăderea de criminalitate apărea și în alte țări, cu politici total diferite.
Abia în 2007, adică acum mai puțin de un deceniu, punctele au început să se conecteze. Jessica Wolpaw Reyes, atunci studentă la Harvard, și-a publicat primele concluzii ale unei cercetări pe care o făcuse pentru o lucrare de dizertație.
După ani de cercetări descoperise corelația exactă: criminalitatea a scăzut ca efect direct al interzicerii benzinei cu plumb, cu decalajul de 20 de ani corect factorizat de Freakonomics. Corelația este validă atât în timp (de la stat la stat, în funcție de anul interzicerii) cât și în spațiu (criminalitatea era mai mare în zonele cu trafic rutier intens). Chiar și cifrele coincid – între 1976 și 1991, nivelul de plumb în sânge al copiilor a scăzut cu 79%, cifră comparabilă cu rata de scădere a criminalității violente. Un coeficient de inteligență puțin mai mare și agresivitatea mai scăzută au făcut diferența.
Încă nu a estimat nimeni riguros numărul victimelor. Munca ar fi enormă iar utilitatea rezultatului minimală, după ce consecințele s-au produs oricum. O lecție rămâne însă de învățat din toată nenorocirea asta. Uneori, un efect dăunător poate fi demonstrat științific doar după ce cauza a fost înlăturată.
Citiți și:
Genocidul biochimic planetar
Dovezi de netăgăduit provenind din numeroase studii ştiinţifice arată că fluorul determină cancer
Mărturii zguduitoare privind dârele morţii [chemtrails] care apar pe cer în urma unor avioane (spre a răspândi pe ascuns boli, suferinţă şi moarte)
yogaesoteric
9 octombrie 2016