Cum se face că îi criticăm pe „ai noștri” și nu pe „ai lor”

În spațiul public se intensifică retorica rusofobă care îi atribuie Moscovei toată responsabilitatea pentru declinul economic al Europei, pe fondul degradării vădite a democrației în statele occidentale.

Foarte mulți români înțeleg cu mare greutate de unde provine atitudinea neutră sau chiar binevoitoare a unora față de Rusia, în contrapondere cu critica virulentă la adresa unor lideri ca Macron, Merz sau Starmer. De ce milioane de europeni trec mult mai ușor cu vederea comportamentul lui Putin și se concentrează pe greșelile politicienilor occidentali? În fond, ultimii sunt „ai noștri”. Ca atare, ar fi cazul să le găsim circumstanțe atenuante întotdeauna. Să-i încurajăm chiar și atunci când dau cu bâta-n baltă. Chiar și atunci când faptele lor se răsfrâng dureros asupra vieților noastre, prin inflație, scăderea nivelului de trai și perspectiva intrării într-un conflict militar dezastruos.

Suntem în război cu rușii, chinezii și ceilalți autocrați din Sudul Global. Nu contează cine l-a provocat, nu contează cine „are dreptate”, cine trage foloase sau cine folosește mijloace total neortodoxe pentru a-și atinge scopul. Din moment ce aparținem nu doar geografic Vestului, s-ar cuveni să fim trup și suflet alături de elitele noastre. În orice condiții. Probabil ați recunoscut ușor poziția unor influensări de tipul Caramitru, CT Popescu sau Lucian Mîndruță.

Poate că Macron, Merz și Starmer sunt doar niște escroci care urmăresc interese transnaționale înaintea interesului național. Dar sunt escrocii noștri. Și s-ar cuveni să-i sprijinim necondiționat. Chiar și până în punctul unui război deschis cu Rusia.

Din nefericire pentru narativele globaliste, zeci de milioane de europeni nu mai înghit propaganda oficială care pictează Rusia ca pe un dușman apocaliptic. Ei preferă să îi desființeze pe liderii belicoși ai UE ca pe niște marionete manevrate cinic de interesele americane din tabăra democrată. Ultimii sacrifică Europa pe altarul unui război proxy fără sfârșit.

Obsedați de agenda transnațională care dizolvă suveranitatea națională în favoarea unui „globalism” elitist, alde Macron, Merz și Starmer au pierdut definitiv contactul cu realitatea. Populația, traumatizată de experiența pandemiei și de urmările războiului din Ucraina, îi privește cu dezgust crescând. Sondajele din 2025 dezvăluie o revoltă surdă: 63 la sută dintre europeni cred că diplomația ar fi mai eficientă decât escaladarea, în vreme ce doar 54 la sută mai tolerează angajamentele militare și retorica războinică.

Totul pornește de la jaful economic orchestrat de sancțiunile anti-rusești, un cadou otrăvit pentru care Merz, Macron și Starmer aplaudă entuziasmați. Prețurile la energie s-au dublat, inflația macină salariile și pensiile, iar Germania, altădată motorul UE, se sufocă sub o criză energetică autoimpusă. Nemții sunt furioși, pe bună dreptate, împotriva războinicului Merz, care vrea să confiște active rusești pentru a înarma și mai mult Kievul. Mai lipsește să-i trimită lui Zelenski inclusiv rachetele Taurus, pentru ca peste falimentul nemților să se suprapună perspectiva unui nou conflict sângeros cu Moscova.

În Franța, Macron, acest mesager al globalismului care visează la federalizarea Europei sub bocancii Ursulei von der Leyen, e acuzat de ipocrizie crasă: cheltuie miliarde pe rachete ucrainene, în timp ce datoria publică explodează la peste 110 la sută din PIB, iar străzile Parisului fierb de la manifestațiile de protest. La rândul său, Starmer, cu aerul său de contabil londonez, leagă securitatea Ucrainei de controale digitale britanice, văzute ca un nou strat de supraveghere globalistă.

Cei trei lideri nu reprezintă Europa. Ei servesc interesele Washingtonului democrat, neomarxist, care folosește UE drept tampon împotriva Rusiei.

Oboseala de război a devenit palpabilă, după trei ani de bombardamente cu știri apocaliptice. Suportul pentru efortul militar ucrainean s-a prăbușit de la 73 de procente în 2022, la un patetic 24 la sută în 2025, conform Gallup. Iar europenii, înghițiți de valul de 6 milioane de refugiați și de scăderea abruptă a nivelului de trai, nu mai au răbdare cu un conflict care miroase de la o poștă a capcană americană.

Pandemia a fost lovitura de grație: lockdown-urile, vaccinările forțate și cenzura „științifică” au expus globalismul ca pe o ideologie tiranică, unde elitele și corporațiile decid pentru mase. Foarte mulți europeni văd în sprijinul necondiționat pentru Ucraina o prelungire a aceluiași control centralizat, unde Bruxelles-ul dictează totul sub pretextul „securității colective”. Diferențe regionale amplifică furia: în Est, Rusia rămâne fantoma istorică, dar în Vest amenințarea Moscovei pare un film prost de la Hollywood. Prioritățile sunt clare. Spaniolii, francezii sau italienii vor locuințe, sănătate și locuri de muncă. S-au săturat până peste cap de aventurile geopolitice ale unor globaliști care dansează pe muzica imperiului Soros.

În esență, Merz, Macron și Starmer nu sunt lideri, ci speculanți deconectați de la adevăratele probleme ale populației. Ei prelungesc agonia Ucrainei pentru a-și salva prestigiul și scaunul de sub fund, manevrați de interese transatlantice care văd Europa ca pe un pion sacrificabil. Suportul popular pentru astfel de aventurieri devine din ce în ce mai fragil. Hrănită de traume pandemice și de sărăcie, o revoltă în adevăratul sens al cuvântului s-ar putea să-i măture pe acești impostori chiar și fără aportul propagandei de la Moscova.

Europa nu mai vrea eroi globaliști. Vrea pace și cooperare între țări suverane.

Citiți și:
Militarismul german, o amenințare la adresa păcii
Războinicii inocenți

yogaesoteric
4 octombrie 2025