Cum se restructurează lumea sub ochii noștri. BRICS, SCO, RCEP, noile drumuri ale mătăsii (II)

Citiți prima parte a articolului

Noi drumuri ale mătăsii

Programele, planurile și proiectele BRI nu sunt doar monitorizate în mod transparent pentru grupurile de țări regionale implicate în forumuri internaționale periodice, ci sunt și analizate și evaluate la nivel internațional cu participarea universităților și institutelor de cercetare din SUA ‒ cea mai mare, cea mai cuprinzătoare și cea mai bine analizată și monitorizată rețea de proiecte din lume. Potențialul de finanțare se ridică la 15-20 de trilioane de dolari, „mobilizat” de mai mult de o duzină de bănci de dezvoltare. Din 2000, un total de peste 840 de miliarde de dolari a fost investit în 165 de țări și într-un total de 13.400 de proiecte de infrastructură.[1]

În ceea ce privește deținerile de fonduri, un total de peste 5 trilioane de dolari a fost investit sau pus la dispoziție pentru investiții. Marile proiecte BRI sunt integrate în suborganizațiile ONU. Există, de asemenea, un Consiliu consultativ internațional, format din foști prim-miniștri occidentali, printre alții, care se reunește anual. Obiectivul este dezvoltarea comună și prosperitatea împărtășită. Formele sunt tratatele internaționale, dintre care peste 230 au fost deja încheiate cu 150 de țări (reprezentând 75% din populația lumii) și depuse la ONU. Accentul se pune pe investițiile în infrastructură, astăzi în primul rând din perspectiva „Drumurilor verzi ale mătăsii”, cu sprijinul fondurilor ecologice, iar în domeniul transporturilor accentul se pune pe căile ferate.

Băncile alternative la FMI/BM sunt în principal AIIB (cu participare occidentală), Banca BRICS, Ex-Im Bank și Banca de Dezvoltare a Chinei. Acestea oferă împrumuturi mai favorabile și mai flexibile decât FMI/BM, fără condiții politice și, prin urmare, oferă Sudului Global posibilitatea de a alege și, astfel, o nouă suveranitate.

În 2020, China a încheiat anulări ale datoriilor și acorduri de reeșalonare numai cu 70 de țări din cauza coronavirusului și a acordat împrumuturi de salvare în valoare totală de 250 de miliarde USD pentru 22 de țări numai în 2021. BRI a oferit astfel mai multe reduceri ale datoriilor decât G7 și G20. BRI este acum „cea mai mare sursă de finanțare a dezvoltării internaționale”.[2] Și: „Datoriile sunt compensate de active mai mari create în țările țintă”.[3] Iar „valorile infrastructurii construite sunt subestimate”.[4] Nu există „capcane ale datoriilor”[5], iar China a acordat mai multe scutiri de datorii decât SUA și BM. „China nu a luat măsuri draconice împotriva țărilor incapabile să își ramburseze datoria chineză”.[6] America Latină, în special, are mai multe datorii către Occident decât către China. [7]

Comerțul dintre China și Africa a crescut de la 11,7 miliarde de dolari în 2000 la 258 de miliarde de dolari în 2022. 80+% dintre angajații din companiile și proiectele chineze din Africa sunt forță de muncă locală. Două treimi fac educație și formare pentru africani, 44% din personalul de conducere este african.[8] McKinsey, de exemplu, vorbește despre „prima industrializare fundamentală a Africii” cu „tehnologii noi, adaptate” care „dezvoltă capitalul local”. De exemplu, în Africa sunt produse telefoane mobile ieftine pentru nevoile africanilor sau tricicluri electrice ieftine pentru femeile din agricultură.[9] Proiectele mai mici sunt acum utilizate în general, o abordare „small is beautiful”.[10] Aproximativ 500.000 de africani studiază în China, iar mai mult de 200.000 au deja o diplomă chineză. Echipe medicale chineze lucrează în aproape toate țările africane, precum și 2.000 de experți agricoli chinezi, iar 100.000 de programe de formare profesională urmează să fie realizate în Africa până în 2030. [11]

Marea majoritate a africanilor văd o influență benefică a Chinei în Africa, de exemplu, pentru că oamenii se tratează reciproc „ca egali”.[12] A.-W. Asserate (nepotul lui Haile Selassie) spune: „China nu pune la îndoială unitatea teritorială a țărilor africane, nu a trimis niciodată soldați, ci personal medical și a sprijinit mișcările de eliberare……. Au îmbunătățit viața africanilor, au construit drumuri, aerodromuri, hidrocentrale, porturi, sisteme de telefonie mobilă….…”[13] Sau: „Investițiile Republicii Populare au făcut posibil ca proiectele să fie finalizate la timp și fără birocrația greoaie care caracterizează adesea investițiile occidentale în Africa”.[14]

McKinsey descrie BRI în ansamblul său drept „următoarea fază a globalizării”. [15] Acesta este „….… cel mai ambițios efort de investiții în infrastructură din istorie….…”, afirmă World Resources Institute. [16] Raportul BRI 6-21 al ONU afirmă: „BRI este un pilon al dezvoltării, protecției mediului, integrării și echității”.

Noi conectivități: Conexiunea terestră

Din 2008, 60.000 de trenuri au călătorit pe conexiunile feroviare din China către Europa de Vest, o parte a BRI care prezintă un interes deosebit pentru această țară, pe 84 de rute feroviare către 217 orașe din 25 de țări europene, provenind din 100 de orașe chineze. O bună parte (30%) din toate aceste mărfuri ajung în portul Duisburg pentru a fi distribuite pe Rin.[A]

Doar 17 trenuri au circulat în 2011, 17.000 în 2022 și peste 20.000 în 2024, adică 57 de trenuri pe zi, 2,4 trenuri pe oră. În 2014 au fost transportate 25.000 de containere TEU, în 2017 145.000, în 2022 deja 1,86 milioane, iar creșterea în 2023 este din nou de peste 30%, la peste 2,4 milioane. Calea ferată înlocuiește avioanele și navele diesel și este predominant electrificată. Între timp, trenurile sunt aproape complet repuse pe șine: industria germană s-a adaptat la noile posibilități. [17]

Reacțiile blocului hegemonic

Hegemonia internațională a blocului occidental se prăbușește astfel în multe locuri. În statele blocului însuși, presupusul unic model adevărat de democrație este preschimbat chiar de către elite în state autoritar-birocratice de supraveghere, cenzură și poliție ale unui nou tip de post-democrație, pe care mulți analiști îl numesc proto-fascism. Acest fapt provoacă rezistență suplimentară, dar are în același timp o dimensiune de disperare: o pierdere recognoscibilă a hegemoniei în interiorul țării.

În cadrul sistemului hegemonic, nu a existat o creștere relevantă a națiunilor începând cu anii 1980, ci multe coborâri (America Latină, Europa Centrală și de Est, Japonia …), în special ale țărilor în curs de dezvoltare care au fost conduse în „capcana veniturilor medii”: Elitele corupte aparținând hegemonului, în special în America Latină, au redistribuit bogăția inițială în sus după primele creșteri ale prosperității, au cheltuit-o pe Wall Street, au uitat de investițiile reale și de creșterea productivității în propria țară și, atunci când țara a recidivat inevitabil, au întors conceptul de dezvoltare spre declin și au intensificat exploatarea materiilor prime.[18] Singura excepție a fost, în esență, China și părți din Asia de Sud-Est („statele tigru mic”).

Reacția sistemului hegemonic la ascensiunea Chinei și la propriul său declin și pierdere a hegemoniei, inclusiv în ceea ce privește tehnologia, inițiativa diplomatică, cultura și reputația, precum și la pierderea controlului asupra Eurasiei, nu a fost ceea ce scriu în manualele lor despre „libera concurență”: Regândirea și adaptarea propriei strategii. Se pare că preferă să meargă cu mitralierele la sediul central al concurenței, care a câștigat cotă de piață, și vor să tragă în el.

În ultimii ani, a fost sudat un bloc occidental ierarhic, cu o subordonare clară față de SUA și NATO. 49 din cele 200 de țări ale lumii sunt organizate în NATO, deși nu reprezintă decât aproximativ 20% din populația lumii și aproximativ 35% din PIB-ul mondial, iar tendința este descendentă.

Ultimele potențiale și active non-militare au fost utilizate și sunt pe cale de dispariție: economia și comerțul, moneda și sectorul financiar, precum și tehnologia. Războiul semiconductorilor tocmai a fost pierdut. Economia, finanțele și tehnologia au fost subjugate dominației unei oligarhii mediatice și a unui cartel al partidelor politice în războiul hibrid și politizate ca arme în ceea ce Bloomberg numește o „catastrofă protecționistă”.[19]

Economia mondială a fost pervertită într-o „globalizare win-lose”[20]. Ca urmare, lumea urmează să fie împărțită în două blocuri separate, în speranța nerealistă de a fi blocul cel mai puternic. Indicele cooperării globale este în scădere. [21] Rezultatele includ pierderea creșterii economice, o continuă criză necontrolată a mediului și a climei, pierderea securității etc. Investițiile străine internaționale, schimburile științifice etc. sunt în scădere.

Cu toate acestea, sistemul hegemonic are încă o anumită dominație militară în lume, cel puțin 80-90% din toate bazele militare și încă 70-80% din toate cheltuielile militare. Prin urmare, reacția sa este „în mod natural” una militară. Dar aceasta este în sine o altă expresie a pierderii hegemoniei: ea „indică faptul că au pierdut deja hegemonia cultural-civilizațională”. [22]

Probabil că războaiele sunt purtate și de-a lungul coridoarelor Noilor Drumuri ale Mătăsii: Conectivitatea, integrarea, cooperarea, dezvoltarea comună și legăturile de infrastructură eurasiatice vor fi împiedicate de o Cortină de Fier 2.0. Exemplele includ războaiele și revoltele colorate din regiunea Caucazului, în Cecenia, Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Este vorba despre întreruperea coridorului central al Drumului Mătăsii (prin Marea Caspică și Marea Neagră).[23] Apoi este vorba despre Ucraina, Moldova și Transnistria, despre împiedicarea coridorului nord-sud Moscova-Budapesta planificat inițial, care ar fi trecut prin Ucraina. Revoluțiile colorate din Kazahstan și Georgia și războiul din Azerbaidjan și Armenia au servit la întreruperea coridorului sudic. Războiul din Orientul Mijlociu distruge, de asemenea, ruta sudică tradițională a Drumurilor Mătăsii, care, în antichitate, se încheia în porturile mediteraneene siriene și continua apoi pe mare către Europa. Cortina de Fier 2.0 din Europa de Est este susceptibilă să distrugă ruta nordică către UE prin Polonia. [24]

Washingtonul și complicii săi de la Berlin și Bruxelles au reușit deja să distrugă cooperarea eurasiatică pentru mai multe generații prin intermediul unei Cortine de Fier 2.0. Aceasta urmează în mod consecvent conceptul anglo-saxon de heartland (J. McKinder, 1904): cel care conduce Eurasia conduce lumea. Deoarece Regatul Unit/SUA, ca puteri maritime, nu pot domina Eurasia, orice cooperare eurasiatică vor să fie distrusă. În special, principalul rival capitalist, Germania, și arhicunoscuta inamică sistemică și rasială, Rusia, se dorește să fie separate una de cealaltă, deoarece cooperarea lor complementară ar însemna o putere economică insurmontabilă pentru puterile anglo-saxone. De atunci, linia directoare geostrategică anglo-saxonă nr. 1 a fost: Preveniți orice cooperare germano-rusă. Așa cum a declarat primul secretar general al NATO, Lord Ismay, în 1949: „Scopul NATO este să țină SUA înăuntru, să țină Rusia afară și să țină Germania la pământ”. 2024: Misiune îndeplinită!

Următoarea oprire este……. Taiwanul. Și, prin urmare, China și Marea Chinei de Sud. Conflictele regionale privind insulele și atolii (Nansha/Spratly, Xisha/Paracel etc.) vor fi exploatate și escaladate. În afară de Strâmtoarea Taiwan, Strâmtoarea Malacca, precum și Strâmtoarea Ormuz, Strâmtoarea Yemen și Canalul Suez sunt în vizor. 80% din comerțul maritim al Chinei trece numai prin Strâmtoarea Malacca, dar numai 2% din comerțul maritim al SUA. SUA revendică „libertatea de navigație” pentru manevrele permanente pe tot parcursul anului ale SUA și NATO+ în largul coastelor chineze, dar aceasta nu include libertatea pentru manevrele navale în largul coastelor străine. În plus, SUA nu au semnat niciodată Convenția internațională privind dreptul mării, la care se referă verbal.

Rezolvarea conflictelor regionale împotriva interferențelor externe este pe cale să se producă în multe feluri, cum ar fi negocierile bilaterale dintre China și India cu privire la conflictul lor frontalier. China și Vietnamul au încheiat un nou parteneriat strategic. China și Indonezia cooperează, China și Thailanda desfășoară exerciții militare comune, Myanmar, Laos, Thailanda, Singapore, Cambodgia, Malaysia și Brunei sunt parteneri de cooperare ai BRI cu noi linii feroviare de mare viteză. China a încheiat acorduri cu statele insulare din Pacific (Insulele Solomon, Nauru….…). Secretarul general al ASEAN a precizat recent că ASEAN dorește să rămână regională, multilaterală și neutră și să își negocieze conflictele din regiune. [25]

Dar, la 10 kilometri de coasta Chinei continentale, SUA au staționat recent trupe de elită și rachete ale Beretelor Verzi într-un avanpost taiwanez îndepărtat, o nouă provocare maximă din partea Chinei. Patru noi baze militare americane cu noi rachete cu rază medie de acțiune au fost stabilite recent în Filipine. 250 de baze militare americane există deja în jurul Chinei, pe așa-numitul „prim lanț insular”, 120 în Japonia, 75 în Coreea de Sud etc. [26]

Fosta unică putere mondială s-a impus bine în sistemul hegemonic: ea a împărțit Eurasia pe termen lung și a atribuit vasalilor săi din UE riscurile și asumarea costurilor (finanțarea războiului din Ucraina, primirea refugiaților de război), precum și rolul de teatru al celui de-al treilea război mondial. Iar slujitorii Washingtonului din Berlin și Bruxelles sunt mândri de acest rol de centru al următorului război nuclear!

Va pieri calea către o multipolaritate productivă, către o nouă suveranitate a țărilor din Sudul Global, către o nouă relație mai pașnică între țările lumii, în tot mai multe războaie regionale (următoarea oprire Iranul), în marele război împotriva Chinei și Rusiei, toate cu potențial de război mondial nuclear? Este necesar să ne bazăm pe rămășițele sentimentelor umane în rândul elitelor sistemului imperial, pe teama acestora de propria dispariție (care va fi depășită, totuși, de noi culte ale morții) și pe o raționalitate reziduală în rândul șefilor de capital și al liderilor militari de vârf, care ar prefera să trăiască, să păstreze ceva putere și să facă ceva profituri decât să piară. Lumea ar putea deveni un loc mai vibrant. Până atunci, oamenii iubitori de pace este necesar să domine străzile.

Surse:

[1] E.g. W&E, Info-Brief 11-12/21.
[2] GDPC/BU 3-22.
[3] GDPC/BU 17.10.23.
[4] GDPC/BU 5.7.23.
[5] GDPC/BU 20.6.23.
[6] GDPC/BU, Baza de date financiare China-LA, 29.3.22.
[7] GDPC/BU 1.8.24.
[8] Ofosu/Sarpong, JEI 1/22.
[9] Y. Jia în Estul este roșu 29.8.24.
[10] GDPC/BU Policy Brief 19.9.23 și 29.8.24.
[11] Buletin informativ special Chinah 11-23.
[12] De exemplu, Afrobarometru 2019-2024.
[13] ChinaBrain 18.4.23.
[14] B.N. Omole, The PRC and Africa …, uz 1.3.24.
[15] McKinsey 9-19.
[16] Newsletter 22.3.22.
[17] Chinah Newsletter 2-2022 și 5-2023, p. 6; C. Hinne, Duisburg, interviu în ChinaHirn 14.5.22; M. Whitney, War Fever: Why China Should Prepare for the Worst, GlobalResearch 6.10.23.
[18] A.A. Marquetti, A. Miebach, H. Morrone, Unequal Development and Capitalism. Catching Up and Falling Behind in the Global Economy, Londra, NY, Routledge, 2024; M. Roberts, Catching up and falling behind, Brave New Europe 17.7.24.
[19] Bloomberg 8.4.24.
[20] S. Mariotti, Win-lose globalisation and the weaponization of economic policies by nation-states, Critical Perspectives on International Business 16.7.24.
[21] McKinsey/WEF 2/24.
[22] S. Kebir, Die globale Hegemonie des Westens wackelt, uz 10.4.24, p.13.
[23] SCMP 24.11.23.
[24] M. Whitney, War Fever: Why China Should Prepare for the Worst, GlobalResearch 6.10.23.
[25] The Multipolar World, Substack 5.8.24.
[26] Aljazeera.com/ 10.9.21.
[A] https://www.newsilkroaddiscovery.com/china-europe-freight-trains-in-2022-16000-trips-and-1-6-million

Citiți și:
ONU tocmai a adoptat „Pactul pentru viitor” care stabilește bazele unei noi „ordini globale”. S-a încheiat un Acord Digital Global – Tirania tehnocratică digitală, climatică și medicală globală care ni se pregătește
Asia va prelua controlul lumii?!

 

yogaesoteric
26 noiembrie 2024