Cum se schimbă democrația în dictatură (II)

 
 Citiţi prima parte a articolului

Cartelul Petrolului şi al Medicamentelor

Produse chimice, petrochimice şi farmaceutice patentate

Patentele ‒ uneltele cheie de control al lumii

Semnificaţia patentelor în planurile strategice de control al lumii la Bruxelles UE merită o atenţie specială.

În general patentele sunt:
– documente legale ‒ emise de agenţia guvernamentală relevantă dintr-o anumită ţară ‒ care definesc dreptul de proprietate asupra unui produs sau proces tehnologic;
– unelte economice ‒ pentru a controla pieţele naţionale şi internaţionale;
– instrumente politice ‒ prin rolul lor în sectorul critic al ocrotirii sănătăţii, medicamentele patentate sunt folosite şi ca unelte strategice pentru a controla ţări întregi.

Un aspect deosebit de dăunător al patentelor este acela că ele sunt folosite pentru a forma carteluri corporative globale mai presus de orice control legislativ naţional sau internaţional. Marile companii multinaţionale nu au nevoie să se unească în mod formal pentru a controla piaţa unui anumit produs, pe teritoriul unui continent sau al întregii lumi ‒ ei au nevoie doar să-şi definească pretenţiile teritoriale de patent.

Patentele permit companiilor multinaţionale să controleze sectoare întregi ale societăţilor pe continente întregi, fără a fi supuse restricţiilor cum ar fi graniţele statale. În anumite industrii, profituri de trilioane de dolari sunt canalizate spre companii multinaţionale fără ca publicul să fie capabil să identifice beneficiarii corporatişti.

Efectul patentelor asupra sănătăţii umane a fost eminamente devastator, prin aceea că multinaţionalele farmaceutice au căutat să monopolizeze ceea ce este posibil să fie cel mai critic sector în orice societate. Ca rezultat, timp de decenii omenirea a fost împiedicată să aibă acces la medicină nepatentată, care este mai eficientă, mai sigură şi mai accesibilă în lupta împotriva celor mai comune boli ale zilelor noastre.

Pentru a-şi coordona pretenţiile globale, aceste companii multinaţionale au stabilit un „birou central al cartelului”; Bruxelles UE.

Beneficiarii cheie ai Bruxelles UE

O singură privire la graficele de mai jos este suficientă pentru orice cititor pentru a înţelege care sunt beneficiarii cheie din structura politică Bruxelles UE. 

De la conceperea sa, Bruxelles UE a fost construită de acţionarii economici ai cartelului chimic / farmaceutic. Prima ilustraţie dintre cele două de mai jos susţine acest fapt. Ea arată contribuţiile financiare relative ale banilor plătiţi de contribuabili din fiecare din cele 27 de ţări membre către Bruxelles UE în 2005. Luând în considerare faptul că majoritatea statelor membre mai mici au aderat la Bruxelles UE doar recent, „investiţiile” totale de la statele fondatoare pentru o perioadă de jumătate de secol reduc contribuţiile financiare ale „noilor veniţi”.

Celălalt grafic arată numărul relativ de patente înregistrate anual de către fiecare din cele 27 de state membre UE. Cel mai mare număr de patente sunt înregistrate într-un grup de ţări compus din Germania, Franţa, Italia şi Olanda. În mod colectiv, numărul patentelor înregistrate din aceste 4 ţări se ridică la 70% din toate propunerile de patente înregistrate în UE ‒ adică, mai mult decât dublul numărului primit din 23 de ţări la un loc. De aceea, nu este o coincidenţă faptul că:
– Germania, Franţa, Italia şi Olanda sunt patru din cei şase membri fondatori ai UE.
– Cei şase membri fondatori ‒ împreună cu Marea Britanie, o altă naţiune lider la exportul de medicamente ‒ deţin majoritatea voturilor în Consiliul Europei şi Parlamentul European.
După semnarea Tratatului de la Lisabona, „investitorii” în Bruxelles UE sunt gata să colecteze „returnarea” investiţiilor lor.

Cumpărând Europa pentru patente

Există o similaritate remarcabilă între ierarhizarea contribuabililor financiari către Bruxelles UE şi numărul de solicitări de patente înregistrate în aceleaşi state membre. Cum patentele sunt valabile în întreaga Europă, această imagine arată ce state controlează pieţele de înaltă tehnologie – şi în ultimă instanţă, viaţa – în Europa.

Maestrul arhitect al Bruxelles UE

Întrebări care necesită răspunsuri urgente sunt: cum au putut arhitecţii Bruxelles UE să construiască o structură atât de nedemocratică din ţări europene democrate ‒ şi cine au fost aceşti oameni? De fapt, arhitectul cheie al Bruxelles UE a fost Walter Hallstein (1901-1982), un avocat puternic din Germania nazistă.

În iunie 1938, Hallstein a participat la negocierile oficiale de stat între Germania nazistă şi Italia fascistă cu scopul de a face din aceste ideologii agresive o platformă pentru Europa viitoare. În ianuarie 1939, doar cu câteva luni înainte de lansarea celui de-al Doilea Război Mondial de către coaliţia dintre IG Farben ‒ cel mai mare cartel al petrolului şi medicamentelor din acea vreme ‒ şi nazişti, Hallstein a ţinut un discurs istoric subliniind în detaliu structura legală a Europei sub controlul Nazi/IG Farben.

În 1941, Hallstein a devenit decan al Facultăţii de Drept şi Economie de la Universitatea din Frankfurt, Germania. Nu a fost o coincidenţă faptul că la Frankfurt era, de asemenea, sediul IG Farben. Câţiva ani mai târziu, Tribunalul pentru crime de război de la Nurnberg a revelat faptul că din acest sediu al IG Farben s-a planificat şi implementat cucerirea economică a Europei ‒ patentele fiind uneltele legale pentru controlul economic.

În 1950, după ce i-a minţit pe Aliaţi cu privire la trecutul său nazist, Hallstein a devenit consilier al cancelarului vest-german Adenauer şi principalul coordonator al politicii sale externe. Ca rezultat al experienţei sale anterioare extinse în planificarea unei Europe guvernate de Cartel şi nazişti, el a devenit arhitectul cheie al Bruxelles UE.

La 25 martie 1957, Hallstein a fost unul dintre cei 12 semnatari ai Tratatului de la Roma ‒ documentul fondator al Bruxelles UE. În 1958 el a fost numit primul preşedinte al Comisiei UE ‒ un post pe care l-a deţinut pentru un întreg deceniu.

1936 – 1945
Hallstein a fost un membru al infamei asociaţii a naziştilor, „Apărătorii legii”, organizaţie construită pentru a deveni pilonul legal al unei Europe sub controlul coaliţiei Nazi/Cartel.

1941 – 1945
Hallstein a fost profesor de drept şi economie la Frankfurt, sediul celui mai mare cartel chimic al lumii şi finanţatorul principal al naziştilor, IG Farben.

1950 – 1957
Hallstein a fost creierul politic al negocierilor care au dus la Tratatul de la Roma.
La 25 martie 1957, Hallstein a fost unul dintre cei 12 semnatari ai acelor tratate care au fondat Bruxelles UE.

1958 – 1967 
Hallstein a fost numit primul preşedinte al aşa- numitei Comisii Europene. El a construit Bruxelles UE şi a condus Europa timp de 10 ani decisivi, din această clădire gigantică, cu ajutorul a mii de birocraţi nealeşi – în numele intereselor cartelului.

Bruxelles UE de astăzi este construit pe o serie de organizaţii predecesoare care au condus gradual la structura curentă. Primul ciclu al organizaţiilor a fost completat în anii 1950 şi a inclus Comunitatea europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), în 1951 Comunitatea de Apărare Europeană (EDC) (un proiect care a fost respins de parlamentul francez în 1954), Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică (EAEC sau EURATOM) în 1957.

Toate aceste organizaţii au avut în comun mai multe elemente:

1. Au fost conduse de Cartelul German al Petrolului şi Medicamentelor ‒ după înfrângerea în 1945 a coaliţiei Nazi/Cartel ‒ într-un efort de a organiza următoarea tentativă de cucerire a Europei.
2. Textul tratatelor a fost pregătit de acţionarii legali ai Cartelului Petrolului şi Medicamentelor, în mod special Walter Hallstein, pentru a asigura structura dictatorială necesară planului de cucerire.
3. Alte cinci ţări europene, Franţa, Italia şi ţările Benelux au fost atrase să adere la aceste „Comunităţi” cu promisiunea înşelătoare de pace, securitate şi prosperitate economică.

Cei „Şase sicilieni” 

Între 1 şi 3 iunie 1955, întâlnirea decisivă de pregătire a Comunităţii Economice Europene a avut loc la Messina, Sicilia. Participanţii la această întâlnire vor fi cunoscuţi drept „cei şase sicilieni”.

Gaetano Martino, MD, Italia. Gazda conferinţei.

Pregătire juridică elementară: niciuna.
Înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: membru al mişcării fasciste italiene sub conducerea lui Mussolini.
După al Doilea Război Mondial: face carieră ca membru al celor „şase sicilieni”.

Antoine Pinay, Franţa

Pregătire juridică elementară: niciuna.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial: membru al Consiliului Naţional de la Vichy ‒ regimul marionetă francez stabilit de coaliţia Nazi/Cartel în Franţa ocupată.

Joseph Bech, Luxemburg

Educaţie: Facultatea de drept
Profesie: în anul în care a fost admis ca avocat, 1914, a devenit deputat al partidului de dreapta. A deţinut mai multe funcţii politice de-a lungul vieţii.

Willem Beyen, Olanda

Educaţie: Facultatea de drept
Profesie: director executiv (Philips, Unilever), bancher, diverse funcţii politice.

Paul-Henri Spaak, Belgia

Educaţie: Facultatea de drept
Profesie: câţiva ani de practică juridică privată. Începând din 1925, diverse funcţii politice.

Experienţa juridică limitată a celor cinci „membri fondatori” ai Bruxelles UE contrastează cu experienţa celui de-al şaselea membru, Walter Hallstein. Până în momentul Tratatului de la Roma, Hallstein avea aproape trei decenii de experienţă în domeniul educaţiei, profesoratului şi cercetării la şcolile de drept şi instituţiile germane preocupate de dreptul şi sistemele economice internaţionale comparate:
– efectuează studiile la Facultatea de Drept din Bonn, Munchen si obţine titlul de „doctor în drept” la Universitatea din Berlin;
– beneficiază de pregătire de elită în „Drept internaţional comparat” la Institutul Kaizer Wilhelm din Berlin, finanţat de Cartelul IG Farben;
– este timp de aproape 20 de ani decanul Facultăţii de Drept şi Economie de la universităţile din Rostock şi Frankfurt.
O scurtă privire asupra documentelor din Curriculum Vitae al lui Hallstein ne arată cine a tras cu adevărat sforile în proiectarea bazei juridice pentru Bruxelles UE.

Hallstein şi proiectul „Pământul pârjolit”

Cum a putut Hallstein ‒ cu trecutul său întunecat din istoria Nazi/Cartel ‒ să devină arhitectul şef al Bruxelles UE şi primul preşedinte al comisiei UE?
Răspunsul la această întrebare este izbitor de simplu: în primul rând, Hallstein a mințit în faţa Comandamentului Suprem al Aliaţilor din Germania postbelică, în ceea ce priveşte calitatea sa de membru în diferite organizaţii naziste. În al doilea rând, el s-a asigurat că numeroasele sale publicaţii şi prezentări în calitate de cruciat al cuceririi Europei de către cartelul nazist, au fost distruse.

Mai jos sunt prezentate documente în formă tipărită ale Bibliotecii Naţionale Germane care rezultă atunci când este folosit termenul de căutare „Walter Hallstein”. Aceasta ‒ cea mai completă bibliotecă online din toată Germania ‒ listează următoarele sale publicaţii:
– Înainte de 1933 (anul în care coaliţia Nazi/Cartel a obţinut puterea în Germania) se poate găsi o singură publicaţie.
– După 1945 şi înfrângerea coaliţiei Nazi/Cartel se pot găsi mai mult de 100 de cărţi şi publicaţii semnate de Hallstein.
– Straniu, între 1933 şi 1945, în timpul regimului de teroare al coaliţiei Nazi/Cartel, se poate găsi o singură publicaţie a lui Hallstein. Această absurd de scurtă listă de o singură publicaţie în 12 ani merită o explicaţie ‒ în special luând în considerare faptul că în această perioadă Hallstein a fost decan al Facultăţii de Drept la două mari universităţi germane.

Există o singură explicaţie a acestui fapt: Hallstein şi complicii săi din Cartel au încercat să se asigure că niciunul din discursurile sau publicaţiile sale ca avocat al coaliţiei Nazi/Cartel şi al subjugării Europei de către acesta, nu va supravieţui. Această „politică a pământului pârjolit” a fost o condiţie preliminară pentru ridicarea politică a lui Hallstein astfel ca el să devină părintele fondator al Bruxelles UE.

Pentru a răspunde cetăţenilor Europei la întrebarea „Cine este adevăratul Hallstein?”, am inclus un capitol special despre el.

Listarea rezultatelor căutării online prin motorul de căutare al Bibliotecii Naţionale Germane. Termenul de căutare „Walter Hallstein” a dat ca rezultat un singur document în decurs de 12 ani în care Hallstein a avut rolul de promotor al încercării Nazi/Cartel de a cuceri lumea.

Expertul în patente al Cartelului, C.F. Ophuels

În mod evident, Hallstein nu a fost singur în rolul său de arhitect şef al Bruxelles UE. El s-a înconjurat de tehnocraţi legali care fuseseră deja instrumentele acţionarilor coaliţiei Nazi/Cartel înainte de 1945.

Deoarece uneltele cheie ale Cartelului pentru a-şi asigura viitorul control asupra Europei au fost patentele, nu este o surpriză faptul că Hallstein a ales ‒ ca mâna lui dreaptă ‒ un expert în legea patentelor.

În timpul regimului nazist, Carl Friedrich Ophuels a fost expertul conducător al importantei Curţi a Patentelor din Frankfurt (Germania), unde se afla sediul cartelului IG Farben, al industriilor chimice din ţările ocupate ale Europei. Acest fapt l-a calificat, desigur, drept complice al următoarei încercări a Cartelului de a cuceri Europa.

Chestionarul de des-nazificare al Aliaţilor din 1946 revelează faptul că Ophuels a fost membru al partidului nazist NSDAP (Partidul Național Socialist Muncitoresc German) cu numărul de membru 2 399061 (document A). Din cauza trecutului său nazist, Biroul de Securitate al Aliaţilor l-a clasificat în 1947 pe Ophuels astfel: „Acest individ a fost anterior găsit de către Guvernul Militar neangajat în niciun post superior celui de muncă obişnuită” (document B).

Totuşi, judecata lui Hallstein despre Ophuels era în contrast direct cu cea a Biroului Aliaţilor. Împreună cu Gerhard Schiedermair ‒ un membru al notoriului clan Schiedermair de avocaţi nazişti ‒ Hallstein l-a promovat pe Ophuels într-un singur an (1949) în poziţiile de „doctor” şi „profesor” de drept la Universitatea din Frankfurt. Cu un an mai târziu, în 1950, Hallstein l-a numit pe Ophuels în poziţia de „ambasador la Bruxelles” şi mâna sa dreaptă pentru construirea Bruxelles UE.

La 17 decembrie 1941, sediul central al partidului nazist din Frankfurt, printr-o scrisoare oficială către Rectorul Universităţii din Frankfurt, atestă faptul că C.F. Ophuels este un nazist „de încredere din punct de vedere politic” („politisch verlassicher”). Doar 16 ani mai târziu, acest puternic devotat al coaliţiei Nazi/Cartel semnează „Statutul Curţii de Justiţie a Europei” ca principal arhitect al acesteia.

Noi, popoarele Europei, este necesar să înţelegem că fundamentele Curţii Europene de Justiţie ‒ cel mai înalt organism juridic al Bruxelles UE de astăzi, au fost fabricate şi legalizate de acţionarii coaliţiei Nazi/Cartel care include membrii înregistraţi ai partidului nazist.

Timp de jumătate de secol Cartelul a reuşit să înăbuşe oribila şaradă a acţionarilor săi politici. Acum că adevărul a ieşit la iveală, oricum, legitimitatea democratică a Bruxelles UE s-a spulberat. Nicio organizaţie democratică ‒ şi niciun cetăţean cu drept de vot ‒ nu-i mai poate ignora trecutul criminal.

Părintele fondator al Curţii Europene

La 17 aprilie 1957, C.F. Ophuels ‒ membru al partidului nazist cu numărul 2 399061 între 1 mai 1933 şi până în 1945 (întregul regim nazist) ‒ a devenit un „părinte fondator” cheie al celei mai înalte Curţi a Europei.

IG Farben şi istoria criminală a Cartelului chimic german

Care erau interesele Cartelului, pe care le serveau Hallstein, Ophuels şi complicii lor în „costume gri”? Cartelul IG Farben s-a format în 1925 din Bayer, BASF, Hoechst şi câteva alte firme germane mai mici, producătoare de produse chimice. Era cea mai mare companie a lumii în domeniul în dezvoltare al vopselelor („Farben” în germană), produselor chimice, farmaceutice, produselor din plastic şi altor produse sintetice patentate.

Cu zeci de mii de patente, IG Farben a fost cel mai mare deţinător de patente al lumii la acel moment. Singurul pas care mai lipsea până la controlul mondial era extinderea patentelor sale pentru a monopoliza giganticele pieţe de produse sintetice aflate în dezvoltare, pentru tot restul lumii. Încă din 1904, preşedintele Bayer Carl Duisburg solicitase formarea unui astfel de cartel, stabilind ca scop explicit pentru industria chimică germană, „guvernarea lumii”.

În vederea îndeplinirii acestui scop, Bayer, BASF şi alte companii chimice germane au fost instrumentele pentru furnizarea de explozibili şi gaze otrăvitoare către armata imperială germană, pentru lansarea Primului Război Mondial. În 1918, datorită eforturilor eroice ale comunităţii mondiale, armata germană a fost înfrântă şi prima tentativă a cartelului chimic german de a cuceri lumea a eşuat. Dar Cartelul nu a renunţat.

BAYER, BASF, HOECHST ‒ operaţionale din 1925 în cadrul Cartelului IG Farben ‒ au finanţat ascensiunea partidului nazist, pregătindu-l tehnic şi logistic pentru cea de-a doua tentativă de cucerire a lumii, al Doilea Război Mondial. Până în 1942, industriile chimice din jumătate de Europă au fost sub controlul IG Farben. În 1945, cea de-a doua tentativă de cucerire a lumii a eşuat de asemenea. În 1948 mai mulţi directori ai IG Farben au fost condamnaţi de Tribunalul de la Nurnberg pentru crime de război, genocid, sclavie, jaf şi alte crime împotriva umanităţii. 

La tribunalul de la Nurnberg pentru crime de război directorii executivii ai IG Farben sunt judecaţi şi condamnaţi pentru genocid, sclavie, jefuirea Europei şi alte crime împotriva umanităţii ‒ inclusiv construirea lagărului de concentrare de la Auschwitz.

Cartelul IG Farben a construit cel mai mare lagăr de exterminare al lumii

În schimbul finanţării ascensiunii naziştilor şi a echipării lor pentru cel de-al Doilea Război Mondial, cartelul IG Farben a fost primul beneficiar economic al cuceririi Europei. Un exemplu de strânsă colaborare între Farben şi nazişti este lagărul de concentrare de la Auschwitz. Finanţat cu un credit de 1 miliard de mărci germane (Reichsmark) de la Banca Germaniei şi Banca din Dresda, IG Farben a construit cel mai mare complex industrial al lumii la acea vreme, în oraşul polonez Auschwitz.

Fabrica „IG Auschwitz” urma să producă cauciuc sintetic, benzină şi alte produse chimice pentru cucerirea Rusiei şi Asiei de către Nazi/IG Farben. Pentru construirea acestei uzine gigantice, lagărul de concentrare din vecinătate a fost extins devenind cel mai mare lagăr de muncă de sclavi şi exterminare din întreaga lume.

Aceste crime şi altele comise de cartelul IG Farben la Auschwitz şi în alte locuri sunt documentate în înregistrările Tribunalului de la Nurnberg pentru crime de război, împotriva conducătorilor executivi ai acestui cartel. Dintre aceste documente, cele mai şocante sunt experimentele medicale cauzatoare de moarte ‒ dintre care majoritatea au fost conduse cu produse farmaceutice patentate de la BAYER, HOECHST şi alte companii membre IG Farben. Tribunalul de la Nurnberg a dat de asemenea la iveală faptul că unii dintre medicii ce au condus aceste experimente mortale, inclusiv dr. Vetter erau ‒ la acea vreme ‒ angajaţi plătiţi ai BAYER.

Pentru mai multe informaţii asupra rolului Cartelului petrolului şi al Medicamentelor în spatele celui de-al Doilea Război Mondial, Auschwitz şi a altor crime de război, vizitaţi site-ul profit-over-life.org . 

Aici se găsesc peste 50.000 înregistrări autentice ale Tribunalului de la Nurnberg pentru crime de război, împotriva Cartelului IG Farben.

Citiți partea a treia a articolului

Citiţi şi:

Este șocant dar adevărat: Naziștii și masonii, «părinții» Uniunii Europene (I)

Interviu acordat de dr. Matthias Rath pentru BCN Lighthouse – Rădacinile Naziste ale Bruxelles UE 

yogaesoteric

17 iulie 2020