Cum și-au plătit taxele și impozitele în ultimul deceniu firmele vicepremierului Dragoș Anastasiu?
Nu-s economist. Am smuls o notă maximă la Economie Politică printr-o facultate, însă n-am pretenții de competență.

Totuși, am rămas cu vagi bănuieli despre domeniu. Una din ele este cea potrivit căreia ar exista plătitori de taxe și impozite. Precum și colectori de taxe și impozite. Uau!
Între paradoacsele române deja tradiționale – paradoxuri ar fi prea mult să le zic –, unul se detașează prin tâmpismu-i comic: vinovați pentru neplata taxelor și impozitelor nu sunt cei care nu le plătesc, ci numai cei care nu reușesc să-i constrângă pe rău platnici să achite ce au de achitat. Adică statul, mai precis bugetarii lui nenorociți.
Cu tot respectul pentru mediul de afaceri, autohton sau chiriaș în România, poate ar merita, totuși, spus că nimeni altcineva decât acesta nu plătește TVA-ul la timp, fluent și corect. Deci, prea ușoara acuză de evazionism ce flutură pe buzele tuturor analiștilor din televizoare are un unic subiect niciodată numit: „privatul”.
Mă uit distrat la solemnitatea cu care diverși afaceriști sau contabili creativi dau lecții despre oportunitatea austerităților bolojeano-nicușordaniene din cauză că……. deficit, deficit din cauză că avem cel mai scăzut nivel de colectare fiscală din UE. Aud refrenul ăsta de cu foarte multă vreme înainte de a-mi fi dispărut complet urticaria pe care am făcut-o de la auzu-i în exces. Dar asta n-o însemna, de fapt, că afaceristul, român sau din România, e cel mai rău platnic de taxe și impozite din UE? Sau n-om avea voie să lezăm cu așa vorbă proastă pe Majestatea Sa Privatul?
În fine, acestei totale dezordini de idei, complet incorecte politic, îi mai adaug una: care o fi fost gradul de conformare fiscală voluntară în ultimii cinci ani a patronilor confederați în „Concordia”, organizația prezidată până recent de consilierul prezidențial pe politici economice și sociale Radu Burnete, acest Elon Musk al Nicușorului? Sau cum și-au plătit taxele și impozitele în ultimul deceniu firmele vicepremierului Dragoș Anastasiu?
Urgent și util de aflat, zic. Deoarece sunt încredințat că, impecabile fiind, situațiile lor dpdv fiscal vor reprezenta exemple de urmat și vor demonstra cum nu se poate mai bine de ce Burnete & Anastasiu, și nu alții, au fost selectați pentru a coordona lupta dură și vitează contra deficitului.
Autor: Sorin Faur
Citiți și:
Creşterea TVA va duce la recesiune economică. În 2010, când TVA a crescut de la 19 la 24%, România a înregistrat o scădere a PIB-ului de 1,6%, iar multe companii au intrat în faliment
Cum sunt țepuiți românii prin facturile la energie
yogaesoteric
15 iulie 2025