Cursanţii israelieni de la MISA: A acuza această şcoală de yoga de antisemitism e ca şi cum ai spune că evreii sunt antisemiţi
de Gabriel Dumitru
Terorism. Spionaj. Atentat la siguranţa naţională. Trafic de arme şi de droguri. Spălare de bani. Trafic de fiinţe umane. Sechestrare de persoane. Infracţiuni sexuale: pedofilie, prostituţie, deţinere de materiale pornografice. Destrămare de familii. Promovare a ideilor fasciste. Antisemitism. Acestea sunt acuzaţii care s-au vehiculat de-a lungul anilor la adresa lui Gregorian Bivolaru şi a şcolii de yoga MISA. Îndârjirea celor care au orchestrat campaniile anti-MISA a născut şi două dosare penale în care profesorul de yoga Gregorian Bivolaru şi instructori şi cursanţi MISA sunt acuzaţi de infracţiuni pe care nu le-au comis, pe baza unor mărturii mincinoase. În primul dosar, aflat pe rolul Tribunalului din Sibiu, Gregorian Bivolaru este judecat pentru act sexual cu o minoră şi trecere frauduloasă a frontierei. În cel de-al doilea, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, este acuzat, alături de alţi 20 de yoghini, de trafic de persoane, antisemitism, atentat la bunele moravuri, tulburarea liniştii publice.
Yogaesoteric continuă seria de articole în care analizează acuzaţiile din acest ultim dosar, al cărui rechizitoriu a fost publicat ilegal şi abuziv pe Internet, în aceeaşi zi în care acesta a fost trimis instanţei de judecată.
„Când şi cum s-au născut aceste acuzaţii?” şi „Sunt yoghinii antisemiţi?” sunt câteva dintre întrebările cărora acest articol le oferă un răspuns.
Ce este antisemitismul?
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte antisemitismul ca „atitudine (politică, socială etc.) ostilă faţă de evrei”, iar Dicţionarul de neologisme drept “concepţie, atitudine de ură împotriva evreilor şi de îngrădire a drepturilor lor”.
Poate cei mai în măsură să definească acest termen sunt chiar evreii. Yogaesoteric i-a întrebat pe câţiva dintre practicanţii yoga de origine evreiască ce înţeleg ei prin antisemitism. Cel mai simplu răspuns l-a dat Noa Klug, care locuieşte în ţara noastră de cinci ani: „Antisemitism înseamnă a fi împotriva evreilor”.
Acest termen se referă, în concepţia lui Ofer Yariv, la „ură faţă de evrei, o ură rasistă, adică, fără a fi ceva personal, o ură îndreptată împotriva tuturor celor care fac parte din poporul respectiv”. El dă exemplul bunicului său care a fost deportat din Spania pentru că nu era creştin. El spune că antisemitismul este un fenomen vechi, culminând cu nazismul lui Hitler. De altfel a simţit odată şi pe pielea sa ce înseamnă atitudinea antisemită. „În timpul unei călătorii în Franţa am fost tratat răutăcios pentru că eram evreu. Cei din jur se comportau cu mine de parcă aş fi vrut să distrug lumea. În România e bine!” exclamă el.
Fratele său, Uri, care este corespondent al unui ziar din Maarev, Israel, a dat o explicaţie mult mai elaborată. „Când spunem antisemitism ne referim la descendenţii lui Sem, unul dintre cei trei fii ai lui Noah: Sem, Ham şi Yafet. Aici sunt incluşi, pe lângă evrei, şi arabii. Se spune că descendenţii lui Sem sunt evreii şi arabii, ai lui Ham africanii, iar ai lui Yafet europenii”. În concepţia sa antisemitismul este o problemă cu care poporul evreu se confruntă de 4000 de ani.
Antisemitismul ar fi putut sensibiliza autorităţile Occidentale care au fost sesizate de abuzurile împotriva MISA
Acuzaţia de antisemitism a fost lansată, aşa cum s-a petrecut şi cu toate celelate acuze la adresa MISA, de către presă, fiind pomenită întâia oară în luna iunie a anului 2005. Ziarul Averea scrie despre această nouă acuzaţie în august 2005. Nu se mai aude nimic despre antisemitism până în ianuarie 2006, după ce profesorul de yoga Gregorian Bivolaru primeşte azil politic în Suedia. Tot ziarul Averea este cel care declanşează o nouă campanie de presă împotriva MISA pe acest subiect, la începutul lui 2006. Această nouă acuzaţie de antisemitism, la care Occidentul are o mare sensibilitate, apare neîntâmplător tocmai când abuzurile la care este supusă MISA în România încep să fie cunoscute peste hotare.
Conform celor scrise în rechizitoriul MISA, publicat ilegal pe Internet, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Centrul pentru Studiul Evreilor din România au înaintat Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti, sesizarea cu nr. 27/2005, în care arată că afirmaţiile cuprinse în patru cărţi, ai căror autori sunt Gregorian Bivolaru, Viorel Roşu, Camelia Roşu şi Ovidiu Buruiană, atrag incidenţa dispoziţiilor din Ordonanţa de Urgenţă cu nr. 31/2002 (privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea acestor infracţiuni contra păcii şi omenirii), pe considerentul că acestea „conţin afirmaţii, teorii, exemple mincinoase care constituie o periculoasă incitare la ură etnică, rasială şi religioasă, fiind o negare făţişă a Holocaustului”.
Acuzaţiile NU au venit de la Federaţia Comunităţilor Evreieşti
Adevărul este, însă, că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a primit de la Parchet un pachet cu cele patru cărţi şi li s-a solicitat opinia referitoare la unele pasaje subliniate din aceste broşuri. Preşedintele Federaţiei, Aurel Weiner, a declarat într-o emisiune TV (Miezul problemei, postul National TV) în ianuarie 2006 că „Federaţia Comunităţii Evreilor din România nu este promotorul vreunei campanii anti-MISA, întrucât cunoştinţele noastre despre MISA sunt foarte modeste, aproape nule. Am venit în contact cu MISA după ce ni s-au adus în faţă cele patru broşuri”. Procurorii care au dus aceste cărţi la Federaţia Comunităţilor Evreieşti au insinuat că acestea sunt materiale de curs MISA şi că sunt încă în circulaţie.
Respectivele broşuri au fost publicate cu mult înainte ca Ordonanţa 31 să intre în vigoare, şi au fost epuizate sau retrase de pe piaţă înainte de 2002. Aceste cărţi nu sunt şi nu au fost folosite niciodată ca materiale de curs. În realitate, trei dintre ele tratează subiecte legate de secta satanică a francmasoneriei mondiale. De exemplu, într-una dintre ele apare o singură afirmaţie în câteva sute de pagini – citată dintr-o lucrare apărută înainte de al doilea război mondială, care la rândul ei citează o altă lucrare – care a atras atenţia specialiştilor de la Federaţia Comunităţilor Evreieşti.
Aurel Weiner a mai afirmat că nu a avut cunoştinţă de jocul în care au încercat să-l implice cei de la Procuratură. „Noi nu am fost în contact cu MISA. Încă o dată vreau să vă spun: n-am asistat la şedinţe MISA, nu am cercetat bibliotecile MISA şi n-am participat la convorbiri…” Acesta a admis în cadrul respectivei emisiuni TV că e posibil ca, din cauză că nu s-au găsit capete de acuzare la adresa MISA şi a lui Gregorian Bivolaru, procurorii să fi încercat să implice Comunitatea Evreilor, tocmai pentru că este o comunitate mare, cu putere şi cu recunoaştere internaţională.
„Este o calomnie!”
„Văzând lucrurile dinafară, cu o privire obiectivă, antisemitismul este una dintre acuzaţiile aruncate de-a valma asupra şcolii de yoga MISA. Este o calomnie evidentă. S-au încercat tot felul de acuzaţii aberante şi fără legătură cu realitatea. Văzând că multe organizaţii internaţionale, cum ar fi de exemplu Amnesty International, au venit în ajutorul şcolii de yoga MISA, s-au speriat şi au aruncat şi această acuzaţie ca pe o pată, pentru ca MISA să nu mai aibă succes la organizaţii străine”, crede Ofer Yariv, care de patru ani locuieşte pentru perioade lungi de timp în România. El este unul dintre numeroşii evrei care au venit în ţara noastră pentru a practica yoga în cadrul şcolii de yoga MISA.
„Românii sunt un popor foarte credincios şi este frumos de trăit printre ei”, mărturiseşte el într-o română aproape perfectă. Ofer spune că aici are foarte mulţi prieteni apropiaţi, români. „E ca o fraternitate, o prietenie foarte frumoasă şi bogată, cum în altă parte n-am găsit şi avem mult de învăţat din asta. Când mergem acasă ducem cu noi multe lucruri învăţate aici”, zice Ofer zâmbind. Apoi îşi aduce din nou aminte de această acuzaţie de antisemitism. „Este ilogic să acuzi de antisemitism o şcoală cu atât de mulţi cursanţi evrei. E ca şi cum ai acuza evreii de antisemitism!”, exclamă el indignat.
„Acuzaţi MISA, ne acuzaţi pe noi”
Ofer a venit în România datorită fratelui său mai mare, Uri. Uri a descoperit cursurile MISA în India, unde un instructor român preda yoga. I-a plăcut ceea ce a învăţat şi de aceea a venit pentru prima dată în România, cu cinci ani în urmă. S-a îndrăgostit de ţara noastră care a devenit pentru el o a doua patrie. „Aici avem o viaţă foarte frumoasă şi spirituală. Venim aici ca să ne hrănim spiritual cât mai mult, să învăţăm, să ne deschidem inima”, mărturiseşte el. Ca cei mai mulţi dintre israelieni, a învăţat foarte repede limba română. Uri continuă serios. „Cu toate că în Israel nivelul de viaţă este mult mai înalt, venim lungi perioade aici în România pentru că aici există această comunitate spirituală, cu oameni foarte puri, cu aspiraţii spirituale, împreună cu care te poţi transforma şi tu, trăind împreună, ca prieteni”.
Acesta este motivul pentru care şi el şi fratele său au ales să locuiască în ashramurile MISA. Este înconjurat mereu de yoghini. Tocmai de aceea aceste acuzaţii de antisemitism l-au uimit foarte tare. „Este culmea să acuzi de antisemitism o şcoală care face atâtea acţiuni pentru evrei. Noi facem parte din această şcoală de yoga, iar dacă şcoala este acuzată de antisemitism, atunci e ca şi cum şi noi suntem acuzaţi de antisemitism. La fel şi părinţii noştri care au venit aici în vizită, sunt acuzaţi de antisemitism, adică sunt împotriva lor înşişi”, concluzionează Uri. El explică apoi că aici în România se face şi o anumită confuzie de termeni. Pentru evrei cuvântul sionism are două înţelesuri diferite: cel de francmasonerie şi cel de patriotism faţă de poporul evreu.
„Mă simt aici ca acasă”
Tot în urmă cu cinci ani a venit pentru prima dată în România şi Noa Klug. A început să practice yoga în India, apoi a continuat timp de un an de zile în Danemarca. După aceea s-a decis să vină direct la „sursă”. „Aici, în România am găsit această „sursă”. Simt că de aici porneşte tot, aici pot să învăţ cel mai mult. Am fost în multe locuri în lume, dar nicăieri n-am găsit ceva atât de autentic. Am ales în viaţa aceasta să merg pe o cale spirituală. De aceea am vrut să aleg şi locul cel mai potrivit şi mai autentic pentru a practica yoga”, spune ea. „Am fost actriţă, n-am dus lipsă de nimic, am venit aici doar pentru spiritualitate autentică. Am ajuns să mă simt aici ca acasă, am învăţat limba, vorbesc româneşte, aici mă simt iubită, aici am găsit prieteni adevăraţi şi atunci când am nevoie sunt ajutată întotdeauna”, povesteşte entuziastă Noa. Legăturile ei cu România sunt chiar mai profunde decât ale celorlalţi yoghini evrei: mama ei s-a născut la Iaşi.
Acuzaţiile aduse MISA îi trezesc o profundă indignare. „Antisemitism înseamnă ceva opus faţă de ceea ce primesc la această şcoală: aici eu simt că mi se dăruieşte foarte mult şi nu că ar fi ceva sau cineva împotriva mea. Să zici că la MISA se practică antisemitismul ar fi cel mai nepotrivit lucru pe care l-aş putea spune eu, ca evreu, despre această şcoală de yoga MISA”. Noa consideră că aceste acuzaţii sunt ridicole, pentru că ceea ce ea a întâlnit la această şcoala e „doar foarte multă căldură sufletească”.
De când este în România, Noa şi-a făcut foarte mulţi prieteni şi a cunoscut foarte mulţi oameni, încântaţi şi curioşi. „Multă lume mă întreabă despre limba mea, despre religia mea. Mulţi dintre prietenii mei au fost în Israel la Festivalul de yoga, unde am făcut meditaţii în spirală yang cu sufletul neamului israelian. Nu ar fi făcut asta daca ar fi fost antisemiţi. Au făcut-o tocmai din prietenie şi pentru a întări prietenia dintre noi”, povesteşte ea. Mai mult, Noa susţine că de când vine în România s-a apropiat mai mult de neamul ei, pentru că aici, la această şcoală de yoga, a învăţat să aprecieze şi să iubească oamenii.
O nouă acuzaţie a presei: promovare a ideilor fasciste
Acuzaţia de antisemitism nu este nouă. Se vorbeşte de a ea din 2005. Este nouă, însă, cea de „promovare a ideilor fasciste”. După primul termen al procesului MISA, ce a avut loc în 6 august 2007, ziarele au început să scrie că şcoala de yoga este acuzată şi de „promovarea ideologiei fasciste prin propagandă”. Rechizitoriul dosarului 6D, publicat ilegal pe Internet, nu conţine, însă, nici o acuzaţie de fascism. Acest cuvânt este însă pomenit, dar doar în contextul în care se vorbeşte despre Ordonanţa de Urgenţă. nr. 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea acestor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Fascismul este, conform Dicţionarului explicativ al limbii române „ideologie apărută în Europa după primul război mondial, care a stat la baza unor partide de extremă dreaptă, caracterizându-se prin naţionalism extremist, misticism, violenţă, demagogie socială”. Marele dicţionar de neologisme defineşte fascismul ca “ideologie ultrareacţionară şi mişcare politică totalitară de extremă dreaptă, impusă de regimul instaurat de Mussolini în Italia şi, ulterior, de Hitler, în Germania”. Modul de viaţă al yoghinilor MISA este total incompatibil cu astfel de ideologii totalitare, extremiste şi violente.
Această nouă acuzaţie fantasmagorică adusă MISA – de promovare a ideilor fasciste – este oare doar rezultatul superficialităţii sau neatenţiei jurnaliştilor sau putem vorbi despre o rea intenţie a oamenilor de presă care folosesc orice mijloc şi orice şmecherie pentru a mai arunca cu noroi în şcoala de yoga MISA? Ne aminitim că, numai cu doi ani în urmă, presa scria despre yoghini că sunt terorişti, numai pentru că dosarul MISA a fost realizat de procurori de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Citiţi şi:
Rapoartele psihologice din rechizitoriul MISA sunt opera unor psihologi aserviţi SRI şi MAI care au fost promovaţi după redactarea lor
Sfidând legile, deontologia profesională şi evidenţa, procurorii au comandat Patriarhiei să declare că MISA este o sectă periculoasă
Călugării fac karma yoga? O comparaţie între karma yoga şi munca pentru obşte a călugărilor ortodocşi
Prin yoga ne-am apropiat de tradiţia iudaică, relatează evreii de la cursurile MISA
O nouă tentativă de asociere a MISA cu extrema dreaptă, fascismul şi antisemitismul
yogaesoteric.net
octombrie 2007