Cuviosul Serafim Rose: «Este mult mai târziu decât ne închipuim» (I)

Despre Antihrist, sfârșitul vremurilor și mai ales despre ce înseamnă a fi ortodox

Este evident pentru orice creştin ortodox care este conştient de ceea ce se petrece în jurul lui astăzi, că lumea se apropie de sfârşit. Semnele vremurilor sunt atât de evidente încât s-ar putea spune că lumea se prăbuşeşte spre sfârşit.

Care sunt unele dintre aceste semne?

– Anormalitatea lumii. Niciodată asemenea manifestări şi comportamente, ciudate şi nefireşti, nu au fost acceptate ca un fel de a fi precum în zilele noastre. Uitaţi-vă doar la lumea dimprejur: ce se găseşte în ziare, ce fel de filme rulează, ce este la televizor, ce anume găsesc oamenii că este interesant şi distractiv, la ce râd ei; este cu totul ciudat. Şi sunt oameni care încurajează deliberat acestea, desigur, pentru folosul lor bănesc, şi fiindcă aceasta este moda, căci există o cerere anormală pentru toate acestea.

– Războaiele şi zvonurile de războaie, fiecare tot mai rece şi mai nemilos decât cel dinainte, toate fiind eclipsate de ameninţarea unui război nuclear mondial de neconceput, care ar putea fi declanşat prin atingerea unui buton.

– Răspândirea dezastrelor naturale: cutremure şi vulcani – care deja modifică tiparele climatice ale lumii.

– Centralizarea crescândă a informaţiei şi a puterii asupra persoanei, reprezentată în particular de noul şi imensul computer din Luxemburg, care are capacitatea de a păstra dosare cu informaţii despre orice om în viaţă; numărul său de cod este 666 şi este supranumit „fiară” de către cei care lucrează la el. Pentru a facilita lucrul cu asemenea computere, guvernul american intenţionează să înceapă din 1984 eliberarea către persoane a unor cărţi de Asigurare Socială cu un număr (conţinând se pare numărul de cod 666) imprimat pe mâna lor dreaptă sau pe frunte – exact condiţia care va predomina, potrivit Apocalipsei (cap. 13), în timpul domniei antihristului. Desigur, nu înseamnă că prima persoană care va fi imprimată cu 666 este antihristul, sau slujitorul antihristului, dar o dată ce te vei obişnui cu aceasta, cine va putea rezista? Mai întâi te vor antrena şi apoi te vor face să i te închini lui.

– Iarăşi, creşterea numărului hristoşilor falşi şi al falşilor antihrişti. Cel mai recent candidat doar în această vară a cheltuit probabil milioane de dolari făcând publicitate apariţiei sale iminente pe televizoarele întregii lumi, promiţând să prezinte în acel moment un „mesaj telepatic” tuturor locuitorilor lumii. În afara oricăror puteri oculte care ar putea fi implicate în asemenea evenimente, deja cunoaştem destul de bine posibilităţile de prezentare a mesajelor subliminale prin radio şi mai ales prin televiziune, precum şi faptul că aceasta poate fi făcută de oricine ce posedă tehnologia de penetrare a semnalele normale de radio şi televiziune, fără să conteze câte legi ar putea fi împotrivă.

Aş putea continua cu detalii ca acestea, dar scopul meu nu este de a vă înfricoşa, ci de a vă face conştienţi de ceea ce se petrece în jurul nostru. Este mult mai târziu decât ne închipuim; Apocalipsa este acum. Şi cât de tragic este să vezi creştini, şi mai înainte de toate tineri ortodocşi, cu această tragedie incalculabilă atârnându-le deasupra capetelor, care cred că pot continua ceea ce numesc ei o „viaţă normală” în aceste vremuri groaznice, luând parte pe de-a întregul la capriciile acestei generaţii prosteşti, adoratoare de sine, complet neştiutori că „paradisul nebunilor” în care trăim este pe punctul de se prăbuşi, cu desăvârşire nepregătiţi pentru vremurile deznădăjduite care ne stau înainte. Nici măcar nu mai este vorba de a fi un creştin ortodox „bun” sau „slab”, acum problema este: va dăinui până la sfârşit Credinţa noastră? Pentru mulţi, nu va dăinui; Antihristul ce va veni va fi prea atrăgător, prea mult în duhul lucrurilor lumeşti, încât majoritatea oamenilor nici măcar nu îşi vor da seama că şi-au pierdut creştinătatea închinându-i-se lui.

Perspectiva ortodoxă asupra lumii

de Părintele Serafim Rose

Înainte de a începe conferinţa, vă voi spune un cuvânt sau două despre cât de important este să avem o perspectivă ortodoxă asupra lumii şi de ce aceasta este mai dificil de elaborat astăzi decât în secolele trecute.

În secolele trecute – de exemplu, în Rusia secolului al 19-lea – perspectiva ortodoxă asupra lumii era o parte fundamentală a vieţii ortodoxe şi era susţinută de viaţa dimprejur. Nici măcar nu era necesar să se vorbească de ea ca fiind ceva separat – trăiai Ortodoxia în armonie cu societatea ortodoxă ce te înconjura şi aveai o perspectivă ortodoxă asupra lumii asigurată de Biserică şi de societate. În multe ţări, chiar guvernul mărturisea Ortodoxia, care se găsea în centrul funcţiunilor publice, iar regele sau conducătorul însuşi era, din punct de vedere istoric, primul laic ortodox, având responsabilitatea de a oferi un exemplu creştin tuturor supuşilor săi. Fiecare oraş avea biserici ortodoxe şi în multe dintre ele se ţineau slujbe în fiecare zi, dimineaţa şi seara. Se găseau mănăstiri în toate marile localităţi, în multe oraşe, în afara oraşelor şi la ţară, în pustiuri şi în sălbăticie. În Rusia existau peste 1000 de mănăstiri organizate oficial, pe lângă multe alte grupări neoficiale. Monahismul era o parte acceptată a vieţii. Multe familii chiar aveau în rândul lor o soră sau un frate, unchi, naş, văr sau pe cineva care era călugăr sau călugăriţă, adăugându-se celorlalte feluri de viaţă ortodoxă: oameni care peregrinau din mănăstire în mănăstire şi nebuni pentru Hristos. Întregul mod de viaţă cuprindea genurile ortodoxe de oameni, dintre care, desigur, monahismul este cel principal. Obiceiurile ortodoxe făceau parte din viaţa cotidiană. Majoritatea cărţilor celor mai citite erau ortodoxe.

Viaţa de zi cu zi era dificilă pentru majoritatea oamenilor: ei era necesar să muncească din greu pentru a supravieţui, speranţa de viaţă nu era mare, moartea era o realitate întâlnită des – toate acestea întărind învăţătura Bisericii asupra realităţii şi vecinătăţii celeilalte lumi. Trăirea unei vieţi ortodoxe în astfel de condiţii era de fapt la fel cu a avea o perspectivă ortodoxă asupra lumii şi nu era mare nevoie să se discute un astfel de subiect.

Astăzi, pe de altă parte, toate acestea s-au schimbat. Ortodoxia noastră este o insuliţă în mijlocul unei lumi care operează după principii complet diferite – şi cu fiecare zi, aceste principii se schimbă în mai rău, înstrăinându-ne tot mai mult de ea. Mulţi oameni sunt ispitiţi să îşi împartă vieţile în două categorii distincte: viaţa cotidiană pe care o ducem la servici, cu prietenii lumeşti, în afacerea noastră lumească, şi ortodoxia, pe care o trăim duminicile şi în alte zile ale săptămânii, când avem timp pentru ea. Dar perspectiva unei asemenea persoane asupra lumii, dacă o urmăriţi îndeaproape, este adesea un amestec ciudat de valori creştine şi valori lumeşti, care în realitate nu pot fi laolaltă. Scopul acestei conferinţe este să vedem cum pot începe oamenii din ziua de azi să îşi elaboreze, dintr-o singură bucată, perspectiva lor asupra lumii, să aibă o perspectivă în totalitate Ortodoxă.

Ortodoxia este viaţa. Dacă nu trăim ortodoxia, pur şi simplu nu suntem ortodocşi, indiferent de ce convingeri formale am avea.

Viaţa în lumea noastră contemporană a devenit extrem de artificială, de nesigură, de năucitoare. Ortodoxia, este adevărat, are o viaţă proprie, dar se află şi în legătură cu viaţa lumii dimprejurul ei, şi astfel viaţa creştinului ortodox, chiar şi atunci când este cu adevărat ortodox, nu poate să nu reflecte lumea în vreun fel. Un soi de nesiguranţă şi confuzie a intrat, de asemenea, în viaţa ortodoxă a vremurilor noastre.

În această conferinţă vom urmări să analizăm viaţa contemporană, iar apoi cea ortodoxă, pentru a vedea cum ne putem împlini cât mai bine obligaţiile noastre creştine de a duce viaţa celeilalte lumi, chiar şi în aceste vremuri teribile, şi de a avea o viziune creştină ortodoxă a întregii vieţi care ne va permite să supravieţuim acestor vremuri, cu credinţa neschimbată.

Viaţa cotidiană a devenit nefirească

Oricine priveşte viaţa noastră contemporană din perspectiva vieţii normale duse de oamenii vremurilor de mai înainte – să zicem din Rusia, din America, sau din oricare altă ţară a Europei Occidentale din secolul al XIX-lea – nu poate să nu fie izbit de cât de anormală a devenit viaţa din ziua de astăzi. Întregul concept al autorităţii şi al ascultării, al decenţei şi al politeţei, al comportării publice şi private – toate s-au schimbat dramatic, s-au întors cu susul în jos, în afara unor grupuleţe izolate de oameni care urmăresc să păstreze un mod de viaţă aşa-zis de „modă veche”.

Viaţa noastră anormală de astăzi poate fi caracterizată ca fiind răsfăţată, ghiftuită. Din fragedă pruncie, copilul de azi este tratat, ca o regulă generală, drept un mic zeu sau o zeiţă în familie: toanele îi sunt ascultate, dorinţele împlinite; este înconjurat de jucării, distracţii, plăceri; nu este educat şi crescut conform principiilor stricte ale comportamentului creştin, ci lăsat să se dezvolte aşa cum tind dorinţele sale. Este suficient ca el să spună „Vreau asta!” sau „N-o s-o fac!”, pentru că părinţii săi îndatoritori să i se plece în faţa-i şi să îl lase să facă precum doreşte. Poate aceasta nu se petrece tot timpul în fiecare familie, dar se petrece suficient de des pentru a fi regula educaţiei contemporane a copiilor, şi chiar şi cei mai bine intenţionaţi părinţi nu scapă pe deplin acestei influenţe. Chiar dacă părinţii vor să îşi crească copiii cu stricteţe, cei din jurul lor încearcă să facă altceva. Este necesar ca ei să ia în considerare acest aspect atunci când îşi educă propriii copii.

Când un astfel de copil devine adult, se înconjoară, în mod natural, cu aceleaşi aspecte cu care a fost obişnuit din copilărie: plăceri, distracţii şi jucării pentru cei mari. Viaţa lui devine o căutare continua după „distracţie” care, apropo, este un cuvânt complet necunoscut în orice alt vocabular; în Rusia secolului al XIX-lea sau în orice altă civilizaţie serioasă nu s-ar fi înţeles ce înseamnă acest cuvânt. Viaţa este o căutare constantă după „distracţie”, care este atât de goală de orice înţeles serios, încât un vizitator din orice ţară a secolului al XIX-lea, privind la programele noastre populare de televiziune, la parcurile de distracţii, la reclame, filme, muzică – la aproape orice aspect al culturii noastre de masă – ar crede că a nimerit într-un ţinut de imbecili care şi-au pierdut orice contact cu realitatea. Este un aspect pe care noi nu prea îl luăm adesea în considerare, deoarece trăim în societatea aceasta, luând-o aşa cum este.

Unii observatori recenţi ai vieţii noastre contemporane au numit tineretul de astăzi „generaţia eu” şi vremurile noastre „evul narcisismului”, caracterizat de veneraţia şi fascinaţia pentru sine care împiedică dezvoltarea unei vieţi normale. Alţii au vorbit de un univers de „plastic” sau de o lume de vis, în care atât de mulţi oameni trăiesc astăzi, incapabili să înfrunte ori să înţeleagă realitatea lumii ce îi înconjoară sau a problemelor din lăuntrul lor.

Când „generaţia eu” se întoarce către religie – ceea ce s-a petrecut extrem de des în ultimele decenii – o face de obicei către o formă de religie de „plastic” sau fantastică: o religie a „dezvoltării de sine” (în care sinele rămâne obiectul venerării), a spălării creierului şi a controlului conştiinţei, a unei goane după OZN-uri şi fiinţe „extra-terestre”, a unor stări şi simţiri spirituale anormale. Nu vom analiza aici toate aceste manifestări, care probabil că sunt îndeajuns de familiare multora, doar vom discuta puţin mai târziu cum influenţează acestea viaţa duhovnicească a creştinilor ortodocşi din zilele noastre.

Este important să realizăm, urmărind să ducem astăzi o viaţă creştină, că lumea care a fost zămislită de vremurile noastre îndestulate ridică cerinţe asupra sufletului, fie în religie ori în viaţa lumească, pe care este adecvat să le numim totalitare. Fapt uşor de văzut la sectele deformatoare ale conştiinţei care au avut parte de atât de multă publicitate în ultimii ani, şi care reclamă supunere deplină către un „om sfânt” auto-creat; dar este la fel de vădit în viaţa lumească, unde o persoană se confruntă nu numai cu o ispită punctuală într-un loc sau altul, ci cu o stare constantă de ispitire care atacă, fie în muzica de fundal ce se aude peste tot prin magazine şi firme, fie în muzica rock care ajunge până şi în taberele şi potecile din pădure, fie în semnele publice şi panourile de afişaj de pe străzi şi în înseşi căminele, unde televiziunea devine adesea stăpânul ascuns al gospodăriei, dictând valori, opinii şi gusturi moderne. Dacă aveţi copii mici, ştiţi cât este de adevărat; când aceştia au văzut ceva la televizor, cât de dificilă este lupta împotriva acestei păreri noi, instituită cu autoritatea televiziunii. Mesajul acestei ispite universale care îi ataca astăzi pe oameni – destul de făţiş în formele ei lumeşti, dar de obicei mult mai ascuns în formele religioase – este: Trăieşte pentru prezent, distrează-te, relaxează-te, simte-te confortabil.

În spatele acestui mesaj se află un alt glas în surdină, mult mai sinistru, care este exprimat deschis numai în ţările oficial atee, ce se găsesc, în această privinţă, cu un pas înaintea lumii libere. De fapt, ar fi necesar să realizăm că ceea ce se petrece în lumea de astăzi, fie că se petrece în spatele Cortinei de Fier sau în lumea liberă, este ceva asemănător. Sunt diferite variaţiuni ale aceluiaşi fapt, un atac ce are scopul de a ne dobândi sufletul. În ţările comuniste, cu o doctrină oficială a ateismului, ţi se spune pe faţă că este nevoie să uiţi de Dumnezeu şi de orice altă viaţă în afara celei actuale; să îndepărtezi din viaţa ta raportarea la Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte; să îi priveşti pe cei ce încă mai cred în Dumnezeu, de „modă veche”, ca pe nişte duşmani ce este necesar să fie eliminaţi.

Cineva ar putea lua ca emblemă a vremilor noastre lipsite de griji, iubitoare de distracţii, închinătoare la sine, „Disneyland”-ul nostru american; dacă este astfel, să nu neglijăm a vedea în spatele lui emblema mult mai sinistră care arată încotro se îndreaptă cu adevărat „generaţia eu”: Gulagul sovietic, lanţul de tabere de concentrare care domină deja viaţa a aproape jumătate din populaţia lumii.

Citiţi partea a doua a articolului

Citiţi şi:
De ce să studiem semnele vremurilor?
Vom recunoaște Antihristul mai ales cu inima şi mai puţin cu mintea

yogaesoteric
20 ianuarie 2020