Dan Diaconu: Care-i legătura dintre KGB și serviciile secrete americane?

Văd numeroși proști care-mi repetă șabloane rezultate din gândirea lor limitată. Chestiuni de tipul „n-are cum să fi fost Băsescu agățat de KGB, doar el a adus scutul aici” sunt cât se poate de logice pentru cei care nu au habar pe ce lume trăiesc. Vă spun doar că, în ciuda evidenței că a fost colaborator al Securității încă din liceu, dosarul său a stat ascuns în toată perioada mandatului de președinte. În ceea ce privește legăturile cu KGB-ul – care sunt convins că sunt documentate de serviciile secrete – vor ieși la iveală în momentul în care interesele o vor cere. Iar treaba s-ar putea să fie rapidă.

Pe moment să înțelegem puțin structura sistemului de securitate al URSS. KGB era o structură gigantică, care concentra activitățile care în Occident se făceau de multiple agenții. În interiorul KGB-ului existau mai multe „Direcții Principale”, dintre care cele mai notabile au fost: Prima Direcție (PGU) responsabilă cu spionajul extern, Direcția a Doua, responsabilă cu contraspionajul, Direcția a Cincea (creată de Yuri Andropov) a cărei sarcină era combaterea disidenței, Direcția a Noua, care se ocupa cu protecția liderilor de partid, și Trupele de Grăniceri, întrucât KGB-ul controla direct paza frontierelor URSS. KGB era un colos, având propria armată terestră și navală și concentrând o cantitate gigantică de informații.

Celălalt serviciu emblematic al URSS-ului era GRU (Direcția Principală de Informații), serviciul de informații al armatei. Spre deosebire de KGB, GRU raporta direct armatei, de unde și rivalitatea între cele două servicii. Însă structura nu era greșit gândită, ci făcută special pentru a asigura regimului două surse independente de informații. Sarcina principală a GRU era accea de a culegere informații despre capacitățile militare ale NATO, noile tehnologii de armament și planurile tactice ale inamicilor. GRU era un serviciu mult mai suplu și deosebit de eficient. Numele său nu era cunoscut, fiind secrete de stat în URSS. Agenții săi se concentrau pe eficiența culegerii de informații externe, fiind scutiți de buzz-ul politic.

Acum, ceea ce este necesar să înțelegem este modul de cooperare cu statele satelit ale URSS. Nici în acestea existența GRU nu era oficial (re)cunoscută, astfel încât culegerea de informații și cooperarea între armatele membre ale Pactului de la Varșovia se făcea exclusiv prin intermediul KGB. Acesta este și motivul pentru care documentele rețelei Caraman erau furnizate Moscovei prin intermediul KGB. Iar Caraman a fost decorat personal de conducerea KGB-ului pentru „merite deosebite în subminarea NATO”.

Acum avem toate datele pe masă, astfel încât este momentul să pătrundem ceva mai adânc în organizarea internă a KGB. Este vorba de o structură hibridă ingenioasă care combina o centralizare strictă și directă în cazul unor direcții, cu o stratificare piramidală în cazul altor direcții sau cu structuri mobile, descentralizate. Pe scurt, direcțiile direct-ultra-centralizate erau Prima (Spionajul Extern), a Opta (Criptografie și comunicații) și a Noua (Protecția Liderilor). Contraspionajul, Dizidenții și Miliția Economică erau organizate piramidal, la nivel de republică și apoi centralizate de la sediul din Lubyanka. Structurile teritoriale ale KGB (cele la nivel de „republică”) aveau dublă-comandă. Exista subordonarea politică (față de Secretarul General al republicii respective) și operativă față de Președintele KGB al URSS. În conducerea locală mai era o persoană cheie, anume adjunctul șefului KGB din republica respectivă. Acesta era trimis direct de la Moscova, raportând direct șefului KGB, scopul său fiind acela de a combate tendința de „patriotism” a conducerii locale sau tentația de ascundere a unor informații față de Kremlin. E foarte important de înțeles structura în vederea a ceea ce vom discuta în continuare.

Acum avem tot bagajul necesar înțelegerii situației din 1989. Se știe că prin Acordul de la Malta, Gorbaciov și-a dat acordul în ceea ce privește distrugerea regimurilor politice din Estul Europei. Însă este o prostie să crezi că acele regimuri ar fi putut fi distruse fără „să le împingă cineva pe scări”. Și aici e marea întrebare: cine avea puterea să împingă regimurile comuniste din Estul Europei pe scări? Dacă în Polonia exista o organizație precum Solidaritatea, care încă de pe la începutul anilor ’80 este posibil să fi fost racolată de serviciile occidentale de informații, în celelalte state structura era mult mai solidă. Nici măcar în Germania Democrată nu exista o structură coerentă întrucât STASI lucra destul de bine. Și atunci cum au fost desființate cu o asemenea rapiditate toate acele regimuri? Acum pare simplu, dar este necesar să înțelegeți că fiecare regim avea dependenții săi care erau într-un număr imens. Cu siguranță că membrilor din poliția politică nu le convenea schimbarea de regim, la fel cum nu le convenea celor care aveau funcții în Partidul Comunist ș.a.m.d. Inclusiv în România – unde opoziția față de Ceaușescu ajunsese aproape totală – elita puterii nu dorea decât schimbarea conducerii superioare de stat și-atât. De aceea, pentru a distruge TOTUL, aveai nevoie de rețele coerente, care să acționeze uniform și perfect coordonat în direcția distrugerii centrilor de putere. Dacă în România puneai în locul lui Ceaușescu un comunist mai tânăr care promitea aprovizionarea magazinelor alimentare și program mai mare și mai diversificat la TV, vă garantez că Partidul Comunist ar fi fost și acum la putere. Ei bine, o asemenea situație se dorea să fie evitată la dărâmarea regimurilor din Est.

Iată de ce este interesant de înțeles premiera absolută care a condus la evenimentele din 1989: structurile KGB-ului au lucrat „în lohn” pentru serviciile americane. Poate că vi se pare o nebunie, dar fix asta s-a petrecut. Serviciile occidentale, pentru a penetra structurile rigide ale regimurilor din Est aveau nevoie de structuri pe care nu le dețineau și care au fost puse la dispoziție de către KGB. E greu de înțeles de ce, dar explicații există.

După cum ați observat, KGB-ul era organizat după un model „internaționalist”. Când vreun lider local se pomenea prea patriot, KGB-ul acționa, decapitându-l. Fără doar și poate, primii beneficiari ai informațiilor din discuțiile la nivel înalt erau cei de la KGB. Modelele de guvernare post-comunistă erau cunoscute. Statele Estice oricum făceau pasul prin „înfrățirea” generației tinere prin intermediul unor organizații precum ELSA, promovând globalismul de rit nou (care tot un soi de comunism este). Ca o paranteză, înainte de 1989, au avut contact cu ELSA: Adrian Năstase, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihai Moțoc. Ca să înțelegeți ce mică e lumea!

Este absolut imposibil ca la nivelul superior al KGB – dar, cu siguranță, inclusiv la cele intermediare – să nu se știe despre noua orientare a lumii. Gândit pe sistem internaționalist, întreg KGB-ul probabil că s-a simțit destul de confortabil în noua paradigmă. În condițiile în care Gorbaciov fusese „agățat” de MI6 (avându-l ca agent de legătură pe „dublatul” Oleg Gordievski), devine cât se poate de clară și logică permisiunea dată KGB (dar și adeziunea unora dintre membrii săi dornici de reprofilare) pentru zdrobirea regimurilor din Estul Europei. Totul sub coordonarea CIA și a celorlalte servicii surori. Iată de ce Soros a fost primul străin care a venit în România!

Nu este întâmplătoare nici utilizarea la noi a nucleului bolșevic (aflat în adormire) pentru impunerea noului regim. Știm bine care au fost „vioarele de control”: Brukner ca ideolog, odrasla lui Ernő Neuländer ca premier, stalinistul Șora la Învățământ etc. Motivul? Internaționalismul fostei aripi a comunismului revoluționar.

Dacă revoluțiile din Estul Europei au fost făcute „în lohn”, cu KGB-ul punându-și la dispoziție oamenii în vederea accesului tehnologiilor occidentale de adunat prostimea la protest, altceva s-a petrecut după destrămarea URSS. Partea de KGB dur (cei numiți „Atlantiști” de Dughin), rămâne cumva în aer. KGB-urile republicilor sunt preluate de noile entități independente, în timp ce partea superioară nu este preluată decât parțial de Federația Rusă. Rămas fără angajament, KGB-ul începe „să de descurce”.

Pe o parte dintre foștii kaghebiști (de exemplu, cei din Grupul Alfa) îi găsim vizibil în noile structuri private de securitate (Krysha), care le ofereau protecție proaspeților capitaliști în fața grupurilor infracționale mărunte.

Ofițerii KGB de vârf însă aveau acces la tehnici de supraveghere, contrainformații, spălare de bani ș.a.m.d. Astfel ia naștere cea mai periculoasă mafie văzută pe planetă, anume cea rusă. Mafia Rusă nu a operat mult, dar a operat deosebit de intens. Organizatorii săi știau că drumul violenței are picioare scurte astfel încât, după ce au dat tunurile cunoscute, după ce s-au răzbunat în crudul stil caracteristic, au trecut la un mod de operare bazat pe business sau pe politică. Inclusiv acum, în toată lumea operează segmente largi ale fostei Mafii Ruse, dar la lumina zilei și perfect legal.

Aripa pură și internaționalistă a KGB-ului, rămasă pe dinafară, a trecut însă cu arme și bagaje în slujba foștilor angajatori din aventura revoluțiilor din Estul Europei. În acest fel, foștii kaghebiști au ajuns în solda occidentalilor. Și nu doar cei ruși, ci întregile lor rețele din Est. Culmea, acolo unde rețelele au fost mai bogate, inclusiv tranziția economică și integrarea în noua paradigmă politico-economică a fost mult mai rapidă.

Ca o paranteză, în România, ca efect al politicii lui Ceausescu, rețelele KGB-ului au fost deosebit de limitate. De aceea, în astfel de zone a fost nevoie să fie construite de la zero rețele moderne de operare, în jurul organizațiilor Soros, acționând ca „voci ale societății civile”.

Sper că ați înțeles acum de ce nu e absolut nicio problemă în a fi fost kaghebist înainte de 1989 și a fi acum arondat imperialismului american sau globalismului de rit Davos. Ca să înțelegeți de ce la noi tranziția a durat atât de mult și cum s-ar fi putut face mai repede, ar fi necesar să vedeți cum a negociat Băsescu Acordul PSAL. De asemenea, ar fi indicat să recitiți lista semnatarilor acelui Acord, întrucât de acolo pornește furtul multilateral al României.

KGB-istul de pe vremuri era un internaționalist, exact așa cum sunt cretinacii globaliști de azi. De aceea n-ar fi cazul să vă mire dacă vă treziți că vreun fost membru al KGB este trup și suflet contra Rusiei. Motivul e simplu: ideologia internaționalistă. Rusia lui Putin este o structură pe care, prin fișa postului, KGB-iștii de pe vremuri aveau obligația să o combată. Ori acum, cu un Putin din ce în ce mai împins spre naționalism, opțiunea e clară.

Pun punct aici cu speranța că ați înțeles ceea ce era de înțeles!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: Cine e Sistemul și cine sunt EI?
Dan Diaconu: Soluții pentru dezastrele care urmează

yogaesoteric
1 februarie 2026